Inima...Cruce...Floare

2011-05-10T07:43:00.000-07:00

Decodificarea comportamentului copilului [nevoile emotionale]
Atunci cand copii nu sunt o prezenta cu adevarat incantatoare, comportamentul lor ne spune ca acestia au o nevoie care necesita ajutorul nostru. Pentru a recapitula, aceste nevoi sunt Fizice, emotionale si legate de temperament.
Iata o lista partiala a nevoilor emotionale: dragoste neconditionata, atingere plina de iubire, afectiune, acceptare, conexiune, respectm sentimentul de a se simti in siguranta, infrumare, securitate, stabilitate, joc, stima de sine, sentimentul valorii propriei persoane, sentimentul aprecierii a ceea ce el reprezinta, prietenie, eliberarea emotionala de durere, putere (in sensul capacitatii de a controla la nivel minim ceea ce se intampla in viata sa), incredere, modele pozitive.
Exista doar doua motive pentru care copii ar putea avea nevoi emotionale neimplinite: primul motiv este ca proprii partini ar putea avea nevoi emotionale neimplinite iar al doilea reprezinta nealocarea de timp pentru a te conecta cu copilul.
Unul din primele indicatii ca un copil se simte emotional deconectat este ca incep sa nu mai fie cooperanti. Cand acest lucru se intampla, acesta nu trebuie considerat ca fiind un lucru bun sau rau, este doar un semn, ca un stegulet care este ridicat pentru a spune: "Copilul meu are nevoie de ceva sau Copilul meu are nevoie de ajutor". Asa ca ne putem intreba (sau il putem intreba chiar pe copil) ce indica acest comportament? Care este nevoia copilului meu?

Este un moment in care el isi dezvolta autonomia si are nevoie sa se simta puternic in viata sa? este lovit si are nevoie sa planga pentru a elibera furia? Are nevoie sa fie acceptat chiar daca a facut o alegere cu care nu sunt de acord? Are nevoie de un pic de relaxare dupa o zi obositoare? Are nevoie sa se joace jocuri ce includ afectiunea si atingerea?
Cand te afli chiar in acel moment, punand aceste intrebari, ceea ce cel mai important este ca punem acste intrebari si cautam cauza comportamentului decat sa oferim o pedeapsa. In acest demers este adesea vorba de intuitia mamei (sau a parintelui). Intuitia este cea care ofera raspunsuri. Ai incredere in tine si in abilitatea ta de a simti care este nevoia copilasului tau.

Pedeapsa nu rezolva niciodata problema nevoilor emotionale neimplinite. Daca un om flamand fura mancare, il pot pedepsi pentru nevoia sa de mancare? Nu, insa ma pot adresa acestei nevoi si il pot invata modalitati mai potrivite de a obtine mancare.
Priviti inca odata la lista nevoilor emotionale. Puteti chiar sa printati aceasta lista si sa o cititi zilnic. Puneti-va urmatoarele intrebari: Care este acel lucru pe care il pot face astazi pentru implinirea propriilor mele nevoi emotionale? Care este acel lucru pe care il pot face astazi pentru implinirea nevoilor emotionale ale copilului meu?

2011-05-10T07:42:00.001-07:00

Decodificarea comportamentului copilului - partea a III-a [nevoile fizice]
Asa cum spuneam zilelele trecute, atunci cand prezenta unui copil nu mai este o placere, comportamentul acestuia ne spune ca acesta are o nevoie ce necesita atentia noastra. Aceste nevoi sunt fizice, emotionale sau legate de temepramentul sau.
Nevoile fizice - ii este copilului meu foame, este obosit, este suprastimulat, este substimulat, ii este frig, ii este cald, are probleme cu gingiile, il doare ceva, este bolnavior? Majoritatea parintilor se descurca destul de bine cu indeplinirea acestor nevoi dareste intotdeauna o idee buna sa urmariti acest palier inainte de toate. Cateodata am putea fi surprinsi sa aflam ca astfel exista astfel de nevoi deindeplinite si ca acestea perturba comportamentul copilului.
Spre exemplu, un baietel care nu a prezentat nici un fel de simptome organice (cu exceptia unor raceli comune din care si-a revenit foarte repede) a fost dus la o analiza de rutina. Este plin de energie si se dezvolta foarte bine intelectual. Mai mult, mananca foarte sanatos asa ca este de presupus ca rezultatele analizelor sa fie foarte bune.
Cu surprindere s-a constatat ca el nu absoarbe minerale in mod corespunzator si ca rata acestora in sange este foarte scazuta. Simptomele carentei de minerale includ neatentie, stari de frustrare si iritabilitate, posibil furie, agitatie. ... Iar el se pare ca le avea pe toate. Initial mamica sa a crezut ca aceste manifestari se datoreaza temperamentului si invatase sa se comporte gentil si ferm in aceste situatii insa ele nu se domolisera.
Au decis astfel catemporar sa ii administreze minerale pe cale orala pana la realizaea unui echilibru si sa analizeze cauza absorbtiei deficitare de minerale. Intr-o saptamana au constatat o diferenta foarte mare in scaderea nivelului agresivitatii sale. Uimitor!
Acest exemplu are rolul de a atrage atentia asupra cauzelor fiziologice ale comportamentului. Asadar, acordati atentia cuvenita si acestor nevoi!

2011-05-10T07:39:00.000-07:00

Decodificarea comportamentului copilului - partea II
Asa cum am spus si in postarea anterioara, atunci cand nevoile copiilor sunt implinite si nimic nu ii face sa sufere, este o adevarata placere sa fi in prezenta lor. Atunci cand nu este o placere sa fii in prezenta lor, comportamentul pe care il au ne vorbeste despre o nevoie ce striga dupa ajutor. Asa ca ne putem intreba: Ce cauzeaza acest comportament? De ce anume are copilul meu nevoie? Exista trei tipuri mari de nevoi: fizice, emotionale si legate de temperament.

Nevoile fizice - Este copilul meu flamand, obosit, suprastimulat, ii este cald, ii este frig, are vreo durere, este bolnav...? Majoritatea dintre noi au o abilitate buna de a implini nevoile fizice ale copilului dar intotdeauna este o idee buna sa privim spre aceasta arie atunci cand ceva nu pare in regula. Cateodata am putea fi surprinsi sa aflam ca nevoile fizice neimplinite sunt determinantii unui comportament care nu ne este pe plac.

Nevoile emotionale - Iata o lista partiala a acestora: iubire neconditionata, atingere iubitoare, afectiune, acceptare, conexiune, respect, indrumare, siguranta, securitate, stabilitate, joaca, stima de sine, sentiment de apartenenta, sentimentul de a avea valoare, prietenie, eliberare emotionala de durere, libertate, incredere, modele pozitive. Privind aceasta lista prin ochii unui parinte, poate parea coplesitor cu atat mai mult cu cat multe dintre acestea nu au fost implinite in timpul prorpiei noastre copilarii. Este o provocare dar este de asemeni si o oportunitate uriasa. Acesta este sansa noastra de dezvoltare personala si sansa noastra de a schimba lumea. Imaginati-va ce vom creaa ca societate atunci cand multi pasi spre maturitate vor fi facuti de pe o pozitie de implinire emotionala.

Nevoile legate de temperament - Unii copii au un temperament innascut ce le da tot timpul probeleme, creandu-le constant senzatia ca sunt inpericol sa se scufunde. Daca nevoile emotionale si fizice ale copilului sunt implinite si ceva in comportamentul sau este totusi in neregula sau daca intuitia voastra va spune ca ar fi ceva nu merge asa cum trebuie, ar putea fi datorita nevoilor legate de temperament. Exista numeroase modalitati in care acesti copilasi pot fi ajutati.

comportamentul copilului

2011-05-10T07:34:00.001-07:00

Decodificarea comportamentului copilului - partea I

Multi parinti isi pun intrebari despre comportamentul copiilor lor. De obicei acestea arata cam asa: "Cum sa fac sa opresc comportamentul X al copilului meu?" Multi din dumneavoastra ati constatat ca disciplina "clasica" (adica pedeapsa) adesea nu functioneaza.Mai mult de atat, desfiinteaza cu desavarsire conexiunea dintre adult si copil si slabeste relatia. Asa ca ce ne ramane de facut?

Sa ne gandim cateva clipe impreuna. Pedeapsa este administrata datorita unei interpretari pe care o dati comportamentului indezirabil, datorita felului in care va raportati la acesta. In loc de a va lasa prada acestei interpretariintr-o maniera reflexa, incercati mai degraba sa decodificati comportamentul, sa urmariti cauza, ratiunea existentei acestuia. Primul pas spre decodificare este schimbarea modalitatii in care formulati acea problema si intrebarile din jurul sau. De exemplu: "Copilul meu are o problema. De ce minte?". In noua abordare, incercati sa inserati verbul "are nevoie" si lucrurile vor capata brusc o alta perspectiva. "Copilul meu are o problema. De ce are nevoie sa minta?"

Atunci cand nevoile copiilor sunt indeplinite si nu exista nimic care sa ii raneasca, este o adevarata placere sa fi impreuna cu acestia. Atunci cand nevoile lor nu sunt indeplinite, acest lucru este adesea comunicat prin comportamentul sau. Nu este intotdeauna important sa aflam cauza exacta a modului in care copilasul reactioneaza astfel dar este capital sa acceptam ca exista un motiv valid pentru asta. De aceea ne vom intreba: Ce imi spune acest comportament? Care este nevoia copilului meu?

9 mai -citatul zilei

2011-05-08T22:57:00.001-07:00

Munca grea dezvaluie caracterul oamenilor: unii isi intorc manecile, altii intorc nasul si altii nu se mai intorc deloc.

atelier lucru copii

2011-05-06T02:19:00.000-07:00

Copac inflorit
Materiale
1. Imprimanta (optional);
2. Floricele de porumb;
3. Lipici.

Procedura
1. Trage la imprimanta desenul cu copacul gasit aici sau deseneaza un copac cu carioca;
2. Lipeste floricele de porumb pe crengile copacului;
3. Lasa la uscat;

Albina din ghivece
Materiale
1. 2 ghivece de lut mici;
2. 2 ochi de plastic din comert;
3. Lipici sau adeziv (noi am folosit picatura);
4. Tempera de culoare galben si negru;
5. 2 fire chenille de culoare neagra;
6. Pensula;
7. Foarfeca;
8. Un material transparent pentru aripioare.

Idee si realizare:
Mami Monica si Misu, 4 ani
Procedura
1. Se duna materialele pe masa de lucru;

2. Un ghiveci se coloreaza galben in totalitate;
3. Apoi dupa ce se usuca se picteaza dungi negre uniforme;
4. Celalalt ghiveci se picteaza numai cu galben;
5. Se lasa la uscat;
6. Se lipesc ochii;
7. Cu coada de pensula se face o gura;
8. In orificiul ghiveciului de deasupra se pun doua capete de fire chenille de culoare neagra;
9. Apoi din materialul transparent se decupeaza doua aripi ce se lipesc cu picatura, si se fac cateva dungi cu pensula, tempera fara apa.

10. Se lipesc ghivecele intre ele si gata albinuta.
Recomandat
Copiilor de peste 2 ani, cu ajutorul parintilor.
Buburuza Octavian
Materiale
1. Cartoane colorate: rosu, verde, alb;
2. Carioca sau marker;
3. Lipici.

Procedura
1. Dintr-un carton sau coala rosie se formeaza un patrat;
2. Patratul se indoaie pe diagonale;
3. Apoi se deschide iar laturile laterale se baga in interior si se preseaza;
4. Pe o fata se contureaza buburuza apoi se decupeaza si ornamenteaza dupa propriul gust;
5. O puteti lipi pe o frunza din carton.
Ghirlanda de primavara
Materiale
1. Hartie sau cartoane negru, galben, alte culori;
2. Gel cu sclipici - gliter;
3. Lipici lichid;
4. Banda adeziva;
5. Vata;
6. Foarfeca cu si fara zimti;
7. Sfoara (de preferinta colorata);
8. Creioane colorate.

Procedura
1. Flori: decupati flori in diferite marimi si culori si lipiti-le una peste alta; desenati polenul; pentru margarete: decupati margaretele din carton alb si lipiti in mijloc un cerc galben;

2. Albinute: decupati un cerc din carton alb si desenati capul albinei. folositi culori diferite pentru un aspect mai viu; decupati corpul si lipiti dungi din hartie neagra; din aceleasi dungi creati si antenutele;

3. Randunici: decupati dintr-un carton negru silueta randunicilor si lipiti vata pentru gusa si burta;

4. Atasati toate aceste componente pe sfoara alternandu-le;
5. Decorati perdeaua pentru un aspect de primavara.

Recomandat
Copiilor de peste 3, 4 ani.

Tablou de primavara
Materiale
1. O farfurie de unica folosinta (hartie sau plastic);
2. Hartie colorata maron, negru, rosu;
3. Hartie creponata verde;
4. Lipici;
5. Alte decoratiuni.

Procedura
1. Se decupeaza din hartia maron crengile unui copac si se lipesc pe farfurie;
2. Se decupeaza pasarea si se lipeste;

3. Se lipeste hartia creponata taiata fasii;
4. Se aduga celelalte decoratiuni;

5. Se lasa la uscat;
6. Se expune.
Margareta de primavara
Materiale
1. O farfurie de unica folosinta (hartie sau plastic);
2. Hartie alba si colorata galben si neagru;
3. Foarfeca;
4. Lipici.

Trimis de Alina cu fetele:
Nefeli, 6 ani si Danai, 3 ani
Procedura
1. Se decupeaza petale din hartie alba;
2. Se lipesc pe farfurie, acoperindu-se marginea farfuriei;
Marioneta Dodo
Materiale
1. Hartie colorata albastra, portocalie, bleu;
2. Foarfeca;
3. Lipici;
4. Carioca neagra.

Creat de Daria, 26 de luni si mami
Procedura
1. Indoaie hartia albastra;
2. Rotunjeste-o cu foarfeca asa indoita, formand capul marionetei;
3. Nu taia pe indoitura;
4. Cu foarfeca, decupeaza aripile din hartia bleu;
5. Picioarele le decupezi din hartia portocalie dupa cum le vezi in imagine; Taie un romb si indoaie-l pe mijloc pentru a crea ciocul;
6. Lipeste cu lipici bucata de hartie albastra astfel indoita de jur imprejur, lasand spatiul din partea de jos nelipit (lasand astfel loc pentru a introduce mana in interior ca intr-o manusa);
7. Ataseaza ciocul, aripile si picioarele;
8. Cu carioca neagra deseneaza ochii;
9. Lasa la uscat;
10. Joaca-te cu ea.
Insecte din amprente
Materiale
1. Hartie de desen;
2. Vopsele tempera;
3. Pensula;

Procedura
1. Aplica cu pensula vopsea pe degete;
2. Imprima pe hartie;

3. Repeta de cate ori vrei cu diferite culori;
4. Lasi la uscat;
5. Finiseaza insectele adaugand antene, picioare, puncte, etc;

6. Semneaza-te;
7. Lasa la uscat;
8. Expune.

3. Se decupeaza un cerc din hartia galbena, de aceeasi dimensiune ca mijlocul farfuriei;
4. Se lipeste in mijlocul farfuriei;
5. Se decupeaza albina si se lipste dungi din hartie neagra peste ea;
6. Se lipesc antenele;
7. Se lipeste pe margareta;

8. Se lasa la uscat;
9. Se expune
Albinuta
Materiale
1. 2 bucati melci (scoici) – una mai mare si una mai mica;
2. Acuarele;
3. Pensula;
4. Lipici;
5. Foarfeca;
6. Hartie;
7. Sarma.

Procedura
1. Se decupeaza de pe o foaie alba aripile ;
2. Melcul mai mare se vopseste cu acuarele: o linie galbena, una neagra - reprezentand corpul ;
3. Pictam cu acuarele ochi, nas si gura pe melcul mai mic - reprezentand capul;
4. Melcul-cap se lipeste cu lipici de melcul-corp;
5. Se monteaza sau se lipeste sarma pe cap in forma de antene;
6. Se lipesc aripile pe melcul-corp (in partea cu deschizatura melcului).
Fii creativ!
Gandeste-te la orice alte materiale care pot fi folosite pentru a decora albina, sau construieste alte minunate creaturi din scoici.
Discutii:
Ai vazut albine vreodata? Cand? Unde?
Ce faceau? Cum se miscau?
Ai fost vreodata muscat de vreo albina?
Stiati ca...
Albinele sunt insecte care traiesc in stupi. Ca toate insectele, albinele au sase picioare, corp impartit in 3 parti ( cap, torace si abdomen), o pereche de antene si ochi.

Albinele pot zbura in jur de 24 km/h. Ele mananca nectar (un lichid dulce facut de flori) pe care il transforma in miere. Albinele, zburand din floare in floare, aduna polenul in parul de pe piciorusele lor, asa numitele “cosuri de polen”. O parte din acest polen pica din aceste “cosuri” pe flori sau pe unde ele zboara si asa are loc polenizarea florilor care apoi duce la producerea semintelor.

Albinele din acelas stup sunt inrudite unele cu altele. In stup sunt trei tipuri de albine:
Regina care depune ouale;
Albinele lucratoare (femeile) care procura mancarea, fac mierea, construiesc cele sase faguri de miere, unele depun si oua, si pazesc stupul de raufacatori.
Trantorele care se imperecheaza cu regina.
Albinele sunt supuse unei totale metamorfoze:
Regina depune un ou intr-una din celulele fagurelui. Oul se cloceste si se transforma intr-un vierme ca larva, care in cele din urma devine o alta albina.
Gustare
Prajiti paine si puneti miere pe felie. Vorbiti despre originea mierii si despre calitatile ei.
Miscare
Puneti muzica clasica si dansati lent asemenea unor albine. Eventual atasati aripi pentru ca dansul sa fie mai realist.
Proiect inrudit
Daca va plac albinele, lucrati si acest proiect din tub de hartie: Albina.
Fluturas
Materiale
1. Un filtru de cafea;
2. Carioci;
3. Pensula;
4. Carlig de rufe;
5. Un fir de curatat pipa sau de plastic;
6. Margele.

Procedura
1. Ia un filtru de cafea si umezeste-l putin cu apa; Pune-l pe o farfurie de hartie, sau pe orice suport doresti ca sa nu pateze masa; Deseneaza-l cu carioci in diferite culori si modele;

2. Coloreaza carligul de rufe cu carioca;

3. Pregateste materialele pentru antene;

4. Introdu firul de curatat pipa prin carlig si invarte;

5. Pune margelele in capatul firului;
6. ia filtrul de cafea uscat, strange-l la mijloc cu mana si prinde-l cu carligul;

7. Ii poti oferi cadou sau iti poti decora camera!
Curcubeu tridimensional
Materiale
1. Doua farfurii de hartie de unica folosinta;
2. Creion sau carioca;
3. Foarfeca;
4. Pensula;
5. Vopsele;
6. Printer si foaie pentru printat (optional);
7. Doua carlige de rufe;
8. Vata sanitara;
9. Perforator;
10. Fir de ata pentru agatat.

Procedura
1. Ia cele doua farfurii de hartie si marcheaza-le cu creionul sau marker-ul dupa modelul aratat in poza;

2. Decupeaza farfuriile cu foarfeca;

3. Pune lipici pe marginile din interiorul farfuriilor;
4. Suprapune cele doua farfurii fata in fata;
5. Prinde cu carligele ca sa se lipeasca mai bine marginile farfuriilor;
6. Lasa la uscat;
7. Picteaza curcubeul cu pensula urmand: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet;

8. Lasa la uscat;
9. Printeaza tiparul gasit aici pentru nori, sau deseneaza cu mana o forma de nori. Decupeaza;
10. Picteaza centrul farfuriei in galben - simbolizand soarele;
11. Lasa la uscat;
12. In spatiul ramas nelipit de la baza curcubeului introdu norii decupati. Aplica lipici si prinde din nou cu carlige;

13. Pe nori aplica lipici si pune vata;
14. Perforeaza in partea de sus in mijloc;
15. Insereaza firul de ata;
16. Agata-l intr-un loc unde poate fi admirat.
Imagine dubla surpriza
Materiale
1. Hartie de desen ;
2. Vopsele de diferite culori;

Procedura
1. Indoaie foaia de la jumatate ca sa formezi o indoitura si apoi o deschizi la loc;
2. Pui diferite culori de vopsea pe una din jumatati si indoi la loc;
3. Apesi si netezesti ca sa se intinda vopseaua in interiorul paginii.
Iti va rezulta o imagine dubla multicolora surpriza pe care o poti finisa si transforma intr-un fluturas ( adaugandu-i antene) sau in orice alta insecta sau obiect in care ti se pare ca poate fi transformat.
Nu uita, imagineaza si creeaza !!!
Recomandat
Copiilor de peste 2 ani.
Participa si tu!

Pictura pe sticla
Materiale
1. Borcane goale, curate, refolosite si fara eticheta ;
2. Vopsea pentru sticla sau acrilic;
3. Eventual pensula;

Procedura
1. Cu degetul sau cu pensula aplici vopsea pe borcan in culorile si in forma dorita (poti face flori, iarba,curcubeu, soare);
2. Lasi la uscat;
Pot rezulta minunate vaze sau containere in care sa depozitati diverse. Se pot da cadou de catre copii educatoarei pentru a decora clasa de la gradinita.
Floare din amprentele talpilor
Materiale
1. Hartie de desen;
2. Vopsele tempera;
3. Pensula.

Creat de mami si Daria, 20 de luni
Procedura
1. Aplica cu pensula vopsea pe una dintre talpile copilului;
2. Cu grija, imprima talpa pa hartia de desen;
3. Procedeaza identic pentru cel de-al doilea picior;
4. Picteaza tulpina si frunzele florilor;
5. Scrie numele copilui si varsta;
6. Pune la uscat;
7. Expune arta sau da-o cadou.
Bucataria copiilor - Flori din Fructe
Intreaba copilul: crezi ca putem face flori din fructe? Apoi arata-i cum...
Ingrediente
1. o banana;
2. un kiwi;
3. o portocala.

Procedura
1. Cojeste fructele si taie-le felii;

2. Foloseste-ti imaginatia si creeaza;

3. Pofta buna!
Nufar cu broscuta
Materiale
1. 2 farfurii de plastic;
2. hartie verde si alba;
3. sfoara aurie sau hartie galbena;
4. lipici lichid sau capsator;
5. carioca neagra.

Idee si realizare: Alina cu fetele,
Nefeli, 6 ani si Danai, 3 ani
Procedura
1. Se realizeaza conturul unei broscute din carton verde si se decupeaza. Se deseneaza ochi si gura cu carioca neagra;

2. Se decupeaza petale mari albe pe care le puteti lipi/capsa pe marginea farfuriei;

3. Se taie hartia galbena sau sfoara in bucati mici si se lipeste in mijlocul farfuriei;
4. Se ataseaza broscuta nufarului;

5. Se lasa la uscat;

6. Se expune.

Soare
Materiale
1. O farfurie hartie;
2. Carton sau hartie galbena;
3. Acuarele culoare galben;
4. Foarfeca;
5. Pensule;
6. Capsator/banda adeziva.

Idee si realizare: Alina cu Danai, 3 ani
Procedura
1. Se ia farfuria si se picteaza galben;
2. Se lasa la uscat;
3. Se traseaza mainile pe hartia galbena;
4. Se decupeaza;
5. Se capseaza decupajele de maini sau e lipesc cu banda adeziva pe farfuria deja uscata.

6. Se expune sau se decoreaza camera copilului.
Coronita din inimioare
Materiale
1. O farfurie de hartie de unica folosinta;
2. Hartie colorata rosie si roz;
3. Foarfeca;
4. Lipici;

Procedura
1. Decupeaza cu foarfeca mijlocul farfuriei;

2. Din hartia rosie si roz taie inimi de aceeasi marime; poti face inimi si mai mari decat cele vazute in exemplul nostru;

3. Repeta pana cand termini de acoperit toata coronita;
Fii creativ!
Daca nu ai farfurie de hartie, poti folosi un carton sau o foaie mai tare pentru cercul pe care vei lipi inimioarele
Foloseste inimi multicolore, nu numai rosu si roz, pentru un efect vesel;
Poti sa o perforezi pentru a insera un fir de lana sau panglica si a o agata;
O poti oferi cadou sau poti decora camera sau masa de Sfantul Valentin;
Poti scrie pe fiecare inima numele persoanelor pe care le iubesti sau care iti sunt prietene.
Recomandat
Copiilor de peste 2 ani cu ajutorul parintilor in manuirea foarfecei. Pentru mai multa siguranta parintele va folosi foarfeca, iar copilul va lipi inimile pe farfuria decupata.
Broscuta testoasa
Materiale
1. Un castronel de unica folosinta de hartie;
2. Hartie coloarata verde;
3. Ochi de plastic / puteti folosi hartie alba si neagra;
4. Banda adeziva;
5. Acuarele de culoare verde;
6. Pensula;
7. Lipici;
8. Foarfeca.

Creata de David, 4 ani
Procedura
1. Aseaza castronelul cu fata in jos;
2. Taie cu foarfeca sau rupe bucati mici din hartia colorata verde;
3. Lipeste-le cu lipici peste farfuria asezata cu fata in jos;
4. Lasa un pic la uscat;
5. Cu pensula picteaza castronelul peste bucatile de hartie formand astfel textura carapacei ;
6. Lasa la uscat;
7. Decupeaza componentele dupa cum le vezi in poza de mai jos;
8. Foloseste-le ca tipar pentru hartia colorata verde;
9. Dupa ce componentele sunt decupate cu foarfeca, rupe cinci bucati de scotch si lipeste-le de marginea mesei;
10. Lipeste cu banda adeziva capul, picioarele si coada ca in poza de aici:

11. Expune.
Recomandat
Copiilor de peste 2 ani, cu ajutorul parintilor in manuirea foarfecei. Eventual parintii decupeaza formele cu foarfeca si copilul lipeste componentele.
Melc
Materiale
1. O farfurie de hartie;
2. Hartie colorata roz;
3. Carioca neagra;
4. Creion;
5. Foarfeca;
6. Capsator sau lipici;
7. Vopsea tempera maron;
8. Pensula.

Procedura
1. Pune farfuria cu fata in jos si picteaza linii circulare cum le vezi in poza;

2. Las-o la uscat;
3. Trasati cu creionul forma capului, a antenelor si a cozii, ciocului si aripei;
4. Decupati-le cu foarfeca pe hartia colorata roz;

5. Lipeste antenele la cap;
6. Lipeste cu scoci sau capseaza, capul si coada, pe partea interioara a farfuriei deja uscate, ;
7. Cu carioca deseneaza ochiul;
8. Expune.
Activitati legate de aceasta tematica
• Invata poezia "Melc, melc, codobelc"
• Mergi la o plimbare in parc in cautare de melci si observa-i.
• Daca iti plac melcii executa si proiectul Melci din paste fainoase.

Balonul magic
Materiale
1. O sticla de plastic de o jumatate de litru sau mai mica;
2. Un balon nou (care trebuie sa se potriveasca pe gura sticlei);
3. 4 linguri de otet;
4. 2 linguri de bicarbonat;
5. Foaie de hartie sau palnie (optional).

Procedura
1. Toarna cele 4 linguri de otet in sticla;

2. Cu ajutorul unui cornet de hartie sau unei palnii toarna cele doua linguri de bicarbonat in balon;

3. Pune balonul pe gura sticlei;

4. Priveste cum se umfla balonul;

Poezie in limba engleza
This Little Piggy
This little piggy went to market,
This little piggy stayed home,
This little piggy had roast beef,
This little piggy had none,
And this little piggy cried,
"Wee, wee, wee."
All the way home.

Aplicatii practice:
In timp ce rostesti aceste versuri te poti juca cu degetele de la picioarele copilului. La primul vers atingi degetul mare, si tot asa pana la cel mic, la care insisti mai mult, si sfarsesti cu un gadilat al talpii.

i am social worker

2011-05-06T02:16:00.001-07:00

Social Work is not only a profession or a science, it is a passion! Social Work is not simply a psychological matter of dealing with individuals, but a psychosocial matter with many political parameters. Social Workers have made a moral choice of career and fighting for social justice and social change! Proud to be a Social Worker!

lectia 2 - Copiii invata ce traiesc

2011-05-03T23:34:00.000-07:00

Copiii învaţă ceea ce trăiesc

Dacă un copil trăieşte în critică, Învaţă să condamne.
Dacă un copil trăieşte în duşmănie, Învaţă să se bată.
Dacă un copil trăieşte în ridicol, Învaţă să fie timid.
Dacă un copil trăieşte în ruşine, Învaţă să se simtă vinovat.
Dacă un copil trăieşte în înţelegere, Învaţă să fie răbdător.
Dacă un copil trăieşte în încurajare, Învaţă ce este încrederea în sine.
Dacă un copil trăieşte în adevăr, Învaţă să aprecieze.
Dacă un copil trăieşte în nepărtinire, Învaţă ce este dreptatea.
Dacă un copil trăieşte în siguranţă, Învaţă să aibă încredere.
Dacă un copil trăieşte în aprobare, Învaţă să fie mulţumit de sine.
Dacă un copil trăieşte în acceptare şi prietenie,
Învaţă să găsească dragostea în lume…

citatul zilei -04 mai 2011

2011-05-03T23:27:00.000-07:00

Fara duhovnici buni se golesc bisericile, dar se umplu clinicile de psihiatrie - Cuviosul Paisie Aghioritul

sondaj de opinie

2011-05-02T08:12:00.000-07:00

Cine are curaj sa isi desfiinteze contul de pe Facebook? Se spune ca este ca si cum te-ai lasa de fumat..Deci..Cine are curaj? :D

lectia 1

2011-04-30T23:14:00.000-07:00

Scoala mamicilor

Dezvoltarea inteligenţei din primele luni de viaţă

Ideea conform căreia inteligenţa este determinată strict de înzestrarea genetică a copilului a fost abandonată de mult timp, demonstrându-se rolul deosebit al mediului şi educaţiei asupra dezvoltării cognitive a copilului. Specialiştii au arătat însă că inteligenţa rămâne la un anumit nivel dacă mediul în care creşte copilul este stabil, lipsit de variaţii.

Cu cât ambianţa este mai stimulantă şi creează mai multe provocări pentru copil, cu atât sistemul său nervos se dezvoltă mai mult şi creează mai multe conexiuni neuronale pentru a face faţă optim solicitărilor mediului. Cercetările au arătat chiar că neuronii neutilizaţi vor fi eliminaţi de sistemul nervos, care păstreaza astfel doar celulele active.

Cum pot avea un bebeluş inteligent?

Oferindu-i cât mai multe experienţe, cât mai multe opotunităţi de a acţiona şi de a învăţa astfel despre sine şi despre lume.
Părinţii pot face acest lucru chiar din primele zile de viaţă ale bebeluşului. Este important să cunoască însă faptul că bebeluşii au un mod foarte diferit de a percepe şi înţelege lumea decât adulţii. Ei depind de mijloacele senzoriale şi motorii de învăţare şi înţelegere a mediului lor. În primii doi ani de viaţă, acţiunea este modalitatea dominantă a copiior de a relaţiona cu mediul. Deşi au capacităţi motrice mult mai reduse decât copiii mai mari, pentru bebeluşi mişcarea este mult mai importantă.

Experienţa fizică este unul dintre factorii principali în dezvoltarea mentală a bebeluşului. “Activitatea fizică, din perioada copilăriei şi pe parcursul întregii vieţi, joacă un rol important în crearea reţelelor de celule nervoase care sunt de fapt esenţa învăţării” afirmă neurofiziologul Carla Hannaford în cartea sa despre rolul mişcării în dezvoltarea inteligenţei (Smart Moves: Why Learning Is Not All in Your Head). Datorită faptului că activează conexiunile celulelor nervoase în întregul corp, mişcarea transformă corpul, nu doar creierul, într-un instrument al învăţării.

Bebeluşul trebuie să intre în contact fizic cu mediul în care trăieşte, cu obiectele şi persoanele din jurul său. Ceea ce va descoperi şi învăţa în primele luni de viaţă se va face prin intermediul corpului şi simţurilor sale.

Jocul părinţilor cu bebeluşul este astfel cel mai important mod de a stimula învăţarea lui.

Până la 4 luni bebeluşul este preocupat de descoperirea propriului corp. El petrece mult timp studiindu-şi cu mare interes mînile. De asemenea urmăreşte cu privirea obiectele care i se arată, dar este foarte interesat de feţele persoanelor dragi lui, precum şi de sunetele pe care le scot acestea. Jocurile trebuie să implice întregul corp al copilului, şi să stimuleze toate simţurile prin care el percepe mediul.

Copilul nu este capabil acum să înţeleagă reguli, dar poate să simtă starea emoţională şi dispoziţia părinţilor. De aceea atingerea blândă, comunicarea cu voce caldă, zâmbetul părintelui, vor fi mijloace de provocare a copilului la învăţare şi descoperire.

Câteva jocuri simple de mişcare, dar deosebit de benefice pentru cunoaşterea propriului corp, pe care părinţii le pot pune în aplicare, sunt următoarele:
Aşezaţi bebeluşul pe spate şi ridicaţi-i mâinile la ceafă şi apoi coborâţi-le de-a lungul corpului.
Îndoiţi picioarele până la nivelul pieptului şi apoi întindeţi-le în poziţia normală.
Masaţi uşor braţele şi picioarele.
Atingeţi palmele bebeluşului una de celalată, apoi tălpile.
Atingeţi mânuţa cu piciorul opus.
Balansaţi uşor copilul aşezat pe o parte pe braţul dvs, cu spatele la dvs, spre stânga şi dreaptă, în faţă şi în spate, aplecaţi-vă şi ridicaţi-vă uşor.
Alternaţi poziţia pe spate cu cea pe burtică. Pentru a stimula copilul să fie activ în acesată poziţie, puteti să va aşezaţi la nivelul lui, aşa încât să vă poată vedea şi să îşi îndrepte atenţia spre dvs. De asemenea puteţi să plasaţi o jucărie în faţa lui şi să îl încurajaţi să o apuce, sau să aşezaţi jucării în cerc în jurul lui, pentru a-l stimula să se mişte în diferite direcţii.
Toate aceste simple mişcări de gimnastică şi deplasare trebuie însoţite de explicaţii verbale, prin denumirea părţilor corpului mişcate şi a acţiunilor. Ele vor stimula capacitatea bebeluşului de a-şi simţi, cunoaşte şi controla propriul corp, şi de a conştientiza spaţiul şi poziţia sa în mediu.

Trebuie să ţinem cont de ritmul său. Capacitatea de a fi atent este cu atât mai mică cu cât copilul este mai mic. Părinţii trebuie să fie atenţi la momentele în care copilul nu mai manifestă interes pentru joc, la semnele de oboseală sau discomfort. Jocul trebuie continuat doar atâta vreme cât copilul este disponibil să participe cu plăcere.

Pentru a stimula dezvoltarea intelectuală a copilului nostru este esenţial să cunoaştem mecanismele mentale şi specificul dezvoltării lui cognitive. În acest fel putem să îmbogăţim experienţa senzorială a copilului prin jocuri care să fie adaptate capacităţilor lui, care să nu îi depăşească nivelul de înţelegere şi să îl frustreze, să nu îl plictisească şi să nu îl obosească.

Dezvoltarea mintii copilului

Niciodata nu este prea tarziu pentru stimularea creierului copilului dvs.

Neuronii din creier trimit impulsuri electrice pe circuitul care controleaza emotiile. Il asezati pe genunchii dvs. si-I vorbiti: neuronii din urechea sa realizeaza conexiunea cu cortexul auditiv .

Experientele din perioada de bebelus ajuta la formarea circuitelor pentru muzica, matematica, limbaj si emotie

Creierul bebelusului este o masinarie permanent in functiune, trilioane de neuroni asteapta sa se cupleze pentru a forma "mintea" . Experientele din copilarie, arata numeroase studii, ajuta la formarea circuitelor din creier - pentru muzica si stiinte exacte, limbaj si emotii.

Si dvs. sunteti convinsa ca va jucati numai, cu copilul dumneavoastra!

Daca neuronii nu sunt folositi, mor!

Cand se naste un copil, creierul sau este o "amestecatura" de neuroni, toti asteptand sa fie implicati in construirea celei mai complexe tesaturi - mintea umana.

Unii neuroni au realizat deja conexiuni, prin intermediul genelor aflate in "oul" fertilizat, formand circuite care controleaza bataile inimii, respiratia, temperatura corpului sau produc reflexele. Dar trilioane si trilioane de neuroni, mai multe decat cip-urile dintr-un Pentium inainte de instalarea soft-uri-lor sunt puri, si au un potential infinit. Daca neuronii sunt folositi, ei formeaza circuite in creier prin legarea de alti neuroni. Daca nu sunt utilizati, mor!

Este vorba de experientele traite in copilarie, ele determina care neuroni sunt folositi si formeaza circuite in creier, la fel ca un programator care cu ajutorul tastaturii configureaza legaturile intr-un computer. Tastele care au fost apasate - ce experiente a avut copilul - , vor influenta caracterul viitorului adolescent sau adult : va fi inteligent sau ..mai putin, fricos sau indraznet, vorbaret sau mai putin familiarizat cu vocabularul.

Experientele din pruncie incat pot schimba complet "soarta" pe care copilul o va avea

Experientele din pruncie si copilarie sunt atat de importante, afirma neurobiologistul specialist in pediatrie Harry Chugani, astfel incat pot schimba complet "soarta" pe care copilul o va avea.

La maturitate, creierul are mai mult de 100 de trilioane de conexiuni intre neuroni - mai mult decat numarul galaxiilor cunoscute din univers - ceea ce-I da acestuia puterea de neegalat! Traditia spune ca, aceste conexiuni sunt predeterminate de genele din ovulul fertilizat.

Adevarul este ca, numai jumatate din gene sunt implicate in sistemul nervos, si acest numar nu este suficient pentru a determina complexitatea retelelor din creier. Genele pot determina numai circuitele de baza ale creierului, si altceva va modela trilioanele de conexiuni. Acest altceva este: mediul inconjurator, mesajele pe care creierul le primeste din exterior. Conform unei vechi paradigme, " sunt doua etape de importanta ale conexiunilor din creier: o perioada timpurie, cand experienta nu este necesara, si o perioada tarzie, cand avem nevoie de ea" O data cuplat, exista limite in ceea ce priveste abilitatea creierului de a se "autoforma".

Sansele si oportunitatile naturii

LIMITE DE TIMP. Numite "perioade critice" , sunt ferestre ale oportunitatilor pe care natura le inchide una cate una, incepand de la nastere si continuand cu fiecare aniversare a copilului dvs. Oamenii de stiinta au facut experiente pe pisici. Le-au lasat sa deschida numai un ochi imediat dupa nastere, pe celalalt acoperindu-l pana la maturitate. In creierul lor, numai cateva legaturi erau realizate catre cortexul vizual .Cand le-au descoperit si celalalt ochi, nu s-au mai realizat legaturi noi. Zona senzoriala a creierului se maturizeaza in copilarie; circuitul emotional este complet realizat la pubertate, lobul frontal - unde se afla centrii inteligentei - se dezvolta pana cel mai tarziu in jurul varstei de 16 ani.

Datorita acestei noi interpretari, implicatiile pot fi promitatoare sau ingrijoratoare. Cu "intrari" potivite la timpul potrivit , aproape orice este posibil.

Limbajul: calatoria creierului in lumea sunetelor

Inainte de a exista cuvintele, in lumea noului nascut exista sunetele. Cand copilul aude un sunet iar si iar, neuronii din urechea sa stimuleaza formatiunile raspunzatoare de conexiunile din zona auditiva a cortexului. Bebelusii sunt cu desavarsire "surzi" la sunetele care nu apartin limbii lor (deci nu le aud in mod frecvent).

In jurul varstei de 12 luni, copiii pierd abilitatea de a depista sunetele care nu apartin limbii materne. In acest fel savantii explica de ce, invatarea unei limbi straine dupa invatarea limbii materne este atat de dificila ( si recomanda invatarea simultana). " Harta perceptiilor formata pentru limba materna impiedica invatarea unei alte limbi".

Cu alte cuvinte, circuitele sunt formate pentru spaniola de exemplu, iar neuronii ramasi nefolositi si-au pierdut abilitatea in a forma noi conexiuni de baza. Un copil care va invata o limba straina dupa varsta de 10 ani, nu o va putea vorbi ca pe limba materna. De asemenea, limbile asemanatoare ca romana si franceza sunt mai usor de invatat. Odata stabilit circuitul de baza, bebelusul este pregatit sa transforme sunetele in cuvinte. Cu cat va auzi mai multe cuvinte, cu atat va invata mai repede sa vorbeasca.

Nu uitati sa vorbiti mereu bebelusului

Copiii ai caror mame le vorbesc permanent vor sti cu 131 de cuvinte mai mult la 20 de luni, decat cei ai caror mame sunt taciturne sau nepasatoare.; la 25 de luni vor sti pana la 295 de cuvinte. Nu conteaza cate cuvinte foloseste mama in conversatia cu copilul: sunetul cuvintelor, se pare, determina construirea unui circuit neural care, dupa aceea, va absorbi mai multe cuvinte.

Memoria copiilor

Pana nu demult, oamenii de stiinta si cercetatorii credeau ca bebelusii nu poseda deprinderea de a memora inainte de varsta de opt sau noua luni. Parintii au sustinut contrariul o buna perioada de timp. Aceste mituri au fost combatute mult timp dar iata ca de curand cand au fost publicate rezultatele unor studii fascinante. Iata mai multe despre memoria bebelusilor - de la Desprecopii:

Bebelusii au memorie specifica

Rezultatele cercetarilor recente cu privire la memoria bebelusilor sunt cu adevarat foarte interesante atat pentru oamenii de stiinta cat si pentru parinti. Potrivit unui articol publicat in "American Baby Magazine", intitulat "Memorie completa", memoria pe termen lung a bebelusilor poate fi definita astfel: la bebelusii de pana la 6 saptamani - pe o perioada de 24 ore si creste la 4 luni pentru copiii cu varsta de 16 luni. Este fascinant deoarece asta dovedeste ca bebelusii au o memorie specifica.

Rutina zilnica este buna pentru memoria bebelusului

A-i stabili bebelusului o rutina zilnica este o buna modalitate pentru dezvoltarea memoriei. Aceasta ii da posibilitatea sa prevada ceea ce urmeaza, asigurandu-i astfel confort si sanatate. Repetarea ritualului de joaca il va ajuta pe bebelus sa-si aminteasca cum sa se joace cu o anumita jucarie, sa capete indemanare si sa se adapteze la mediul inconjurator.

Este usor pentru bebelusul tau sa-si aminteasca despre o noua indemanare capatata, daca o repeta de cateva ori pe perioade scurte de timp, mai mult decat daca s-ar juca in reprize lungi de timp. " Sa presupunem ca timpul total de joaca ar fi 18 minute.

Daca imparti 18 minute de joaca la 3 zile in loc de doua, bebelusul isi va aminti ceea ce a invatat in aceasta perioada, timp de doua saptamani", sustine Carolyn Rovee, profesor la Universitatea Rutgers. Joaca-te cu copilul tau in reprize scurte!

Ambianta este importanta pentru bebelus

Contextul este foarte important pentru ca bebelusul tau sa capete indemanare. El va recunoaste ambianta, un cantec sau un joc anume folosind memoria sa pe termen scurt daca nimic din context nu se schimba. Schimba unul din aspecte si bebelusul nu va recunoaste nimic nici macar a doua zi.

Adultii inteleg cu greutate acest lucru deoarece, pentru ei, este insignifiant. Vei observa ca daca vei schimba ceva din accesoriile patutului copilului tau, jucariile cu care se joaca sau cantecelul pe care i-l canti, el va reactiona imediat la acest nou stimul (nu neaparat va avea o reactie negativa).

Prevenirea sindromului “zgaltairii cu putere a copilului”

Aproape fara stire, odata ce devenim parinti, purtam pe umeri o mare responsabilitate. Viata micului ingeras depinde de tinerii parinti in mare masura. Ne-obisnuiti cu noile responsabiltiati ale meseriei de parinte, ei trebuie sa invete ca zguduirile bebelusului- cauzate de iritarea parintilor, ii pot produce moartea. Termenul de "Sindrom al zgaltairii cu putere a copilului" este utilizat pentru a descrie vatamarea serioasa care poate sa apara atunci cand un bebelus sau un copil este zgaltait sau zdruncinat cu putere.

Muschii lor sunt ne-dezvoltati

Este foarte important de stiut si retinut ca bebelusii si copii nu au inca suficient dezvoltati muschii gatului, astfel ca nu dispun de un suport sigur pentru capul lor, care este din punct de vedere al greutatii sale, disproportionat dezvoltat la aceasta varsta.

Atunci cand iti zgaltai copilul, creierul sau fragil se misca inainte si inapoi in craniul sau. Asta poate sa aiba urmari serioase ca de exemplu:
orbire sau vatamarea ochilor
intarzieri in dezvoltarea sa normala
atacuri de apoplexie
vatamarea nervilor spinali (mergand pana la paralizie)
vatamari ale creierului (partiale sau permanente)
chiar si moartea

Frustarea, nervii, oboseala - cauze majore

Acest sindrom apare in mod normal atunci cand unul din parinti sau persoana care ingrijeste copilul zgaltaie copilul din cauza furiei sau frustrarii, adesea pentru ca bebelusul nu se opreste din plans. Sindromul respectiv este o forma a abuzului asupra copilului, nu este niciodata permis sa-ti scuturi copilul cu violenta!

Daca se intampla ca tu sau persoana care ingrijeste copilul sa-l zgaltaiti, este foarte important sa chemati imediat un medic sa-l consulte. Cele mai usoare forme de manifestare ale acestui sindrom seamana foarte mult cu cele date de colici si problemele de alimentatie. Pediatrului trebuie sa-I furnizezi toate informatiile astfel incat sa-ti poata trata copilul cum trebuie.

Ia o pauza - incearca sa te relaxezi!

Atunci cand bebelusul sau copilul tau plange si te simti la capatul rabdarilor, ia o pauza - nu-l agresa!

Parintii isi schimba adeseori modul de comportare fata de copilul lor, mai ales cand acesta nu se mai opreste din plans. Daca ai incercat sa-ti calmezi copilul dar nici o metoda nu pare sa mearga, pastreaza-ti calmul.

Tine minte, nu-ti agresa niciodata copilul, nu-l zgaltai sub nici o forma, nu-l bate, nu-l lovi.

Incearca sa urmezi sfaturile urmatoare:
trage adanc aer in piept si numara incet pana la 10.
ia o mica pauza, du-te in altta camera si lasa-l sa planga.
cheama o persoana apropiata care sa te sustina psihic
cheama medicul pediatru. Poate ca exista vreun motiv medical pentru care copilul tau plange.
Spalarea pe dintisorii de lapte

Inca de la aparitia primului dinte al copilului, masati-i gingiile. Aceasta va ajuta urmatorii dinti sa iasa mai usor. Atunci cand are mai multi dintisori, puteti sa-i dati o mica periuta de dinti adevarata si putina pasta de dinti pentru copii, pentru a accepta cu bine acest obiect nou. Cititi Apar dintii bebelusului

Fiti un exemplu pozitiv, deoarece vazandu-va ca va spalati pe dinti, bebelusul dumneavoastra va dori sa va imite. Dupa ce a implinit 3 ani, invatati-l sa se spele singur pe dintisori de 2 ori pe zi (dimineata si seara).

Cresterea si dezvoltarea normala (0-12luni)

Este foarte important pentru parinti sa cunoasca parametrii normali de crestere ai copilului. Greutatea normala la nastere, pentru un copil nascut la termen este in jur de 3 Kg. Probabil datorita pierderii fluidului in exces, grautatea scade cu 10% in prima saptamana de viata; greutatea de la nastere ar trebui sa o atinga din nou copilul la varsta de 2 saptamani. Bebelusii alimentati natural au tendinta de a-si recastiga greutatea avuta la nastere un pic mai tarziu comparativ cu cei alimentati artificial.

In medie, bebelusii castiga in greutate aproximativ 1Kg pe luna in primele 3 luni, 1/2 Kg pe luna de la 3 la 6 luni, 1/3 Kg pe luna de la 6 la 9 luni si 1/4 Kg pe luna de la 9 la 12 luni.

Bebelusi nascuti la termen isi dubleaza greutatea de la nastere la 4 luni si si-o tripleaza la 12 luni.

Cresterea medie in greutate pe zile

Varsta
Grame
0-3 luni
26-31 gm
3-6 luni
17-18 gm
6-9 luni
12-13 gm
9-12 luni
9 gm

Cresterea medie in greutate pe luni
Varsta
Kilograme
0-3 luni
1 kg/luna
3-6 luni
1/2 kg/luna
6-9 luni
1/3 kg/luna

9-12 luni
1/4 kg/ luna
Cresterea capului bebelusului

Circumferinta medie a craniului la nastere este de 35 cm si creste repid pana la 45 cm in primul an de viata

Circumferinta capului copilului se masoara de obicei din primul pana in al treilea an de viata. Aceasta operatie se realizeaza cu ajutorul unui centimetru plasat deasupra sprancenelor si urechilor, de jur imprejurul capului. Rezultatul (in cm.) se compara cu masuratorile precedente.
Nou-nascutul: semne de ingrijorare
Semne ingrijoratoare la nou nascut
Despre Febra

Cresterea capului bebelusului are loc ca urmare a dezvoltarii creierului. Este "relativ" independenta de cresterea corpului si de alimentatie. Factorii genetici joaca adesea un rol important in cresterea capului: de exemplu, daca dimensiunea capului tatalui este mai mare decat media, copilul poate avea la randul lui un cap mare. Cresterea rapida a capului are loc in primii doi ani de viata.

In cazul in care capul copilului creste prea repede, in special daca nu ajunge sa intersecteze graficul de crestere, va trebui urmarita foarte atent dezvoltarea hidrocefalului ( "apa" din creier) sau se poate pune problema existentei altor probleme neurologice. Cresterea capului la un copil hidrocefal poate fi rapida.

Daca dimensiunea capului copilului este sub medie, dar continua sa creasca respectand acelasi procent ( de exemplu este 90% din dimensiune normala la 3 luni si tot 90% la sase luni), de obicei nu sunt motive de ingrijorare.

Pe de alta parte, o dimensiune mica a capului copilului, mai ales daca nu respecta procentii este un motiv de important ingrijorare (de exemplu este 5% la 3 luni si in afara graficului normal de crestere la 6 luni). Aceasta poate indica o afectiune numita "microcefalie" care adesea este asociata cu probleme de dezvoltare neurologica. Una din cauzele frecvente ale microcefaliei este cresterea inadecvata a creierului.

Atata timp cat cresterea craniului este legata de cresterea creierului, daca dezvolarea creierului este afectata, aceasta va duce la o dimensiune mica a capului.

Un cap mic este rareori o consecinta a suturarii defectuoase a craniului, de obicei acest fapt duce la o forma ciudata a capului.

Ajutã-l sã-si îmbunãtãteascã performantele

Bebelusii par niste pãpusele care nu fac altceva decât sã doarmã si sã mãnânce. Aceste fetisoare adorabile nu lasã sã se vadã nimic din ce se petrece în mintea lor. În realitate însã, evenimente uluitor de complexe se produc în fiecare moment în creierul copilului tãu. Structura lui geneticã oferã baza pentru dezvoltarea ulterioarã a intelectului si personalitãtii. La nastere, creierul uman este într-o mare mãsurã “nefinisat”. Copilul se naste cu o mie de miliarde de celule neuronale care trimit prelungiri specializate pentru conexiuni cu alti 10 pânã la 10.000 de neuroni. Se vor realiza astfel circa 100.000 de miliarde de conexiuni, cadrul fiind prestabilit la nastere. Însã tipul de legãturi se realizeazã în functie de experienta copilului. Spre exemplu, un copil care s-a nãscut cu cataractã (o boalã ce determinã opacifierea cristalinului), si care nu a fost operat în primii ani de viatã, îsi pierde vederea, chiar dacã ulterior defectul se reparã. Si asta pentru cã acele conexiuni (cãi) nefolosite degenereazã.

Cât priveste memoria, ea poate fi îmbunãtãtitã la orice vârstã. Pentru lucrurile pe care vrei ca el sã si le aminteascã, conditia e sã fie cât mai simple. Cel mai bun mijloc sã-ti realizezi acest scop este jocul. Initiazã-l în jocuri simple, cu caracter repetitiv, pe care el le va îndrãgi. Iatã câteva idei:
La 3 luni, atinge-i o parte a fetei (nasul, bãrbia, obrazul) sau scoate limba si încurajeazã-l si pe el sã facã la fel.
La 6-9 luni, citeste-i aceleasi povestioare în mod repetat; ascunde obiecte care-l intereseazã, sau ascunde-te tu.
La 12-18 luni, pune-i în pãtut jucãrioare care se asambleazã simplu si aratã-i cum sã facã; numiti împreunã pãrti ale corpului, uitati-vã la fotografii. Ascunde o jucãrioarã sub o esarfã si îndeamnã-l sã o caute. Numãrati împreunã obiecte.

Nu mai plânge, puisor... plânsul n-are rost

Înainte de nastere, copilul tãu era stãpânul unui mic paradis, unde totul îl învãluia în pace si în cea mai deplinã sigurantã. Iesirea din acest paradis, adicã venirea lui pe lume, înseamnã contactul cu o multime de necunoscute cãrora trebuie sã le facã fatã. Simturile lui sunt stimulate de sunete, de lumini, de mirosuri, totul este nou, este un proces de învãtare si de adaptare treptatã, pe mãsurã ce „se obisnuieste“, „se acomodeazã“ cu acest univers atât de vast. De exemplu, micutul învatã din primele momente sã respire, sã înghitã, sã sugã - ceea ce nu este deloc usor!

Amintiti-vã de câte ori, adulti fiind, ne înecãm cu mâncarea înghititã la nervi!

Ti se rupe sufletul când îl auzi plângând. Simti cã-ti pierzi cumpãtul, creste în tine o neliniste care nu te mai lasã sã gândesti limpede. Ce e de fãcut? Unii spun cã e bine sã-l lasi sã plângã. Sã fie oare asa?

Înainte de nastere, copilul tãu era stãpânul unui mic paradis, unde totul îl învãluia în pace si în cea mai deplinã sigurantã. Iesirea din acest paradis, adicã venirea lui pe lume, înseamnã contactul cu o multime de necunoscute cãrora trebuie sã le facã fatã. Simturile lui sunt stimulate de sunete, de lumini, de mirosuri, totul este nou, este un proces de învãtare si de adaptare treptatã, pe mãsurã ce „se obisnuieste“, „se acomodeazã“ cu acest univers atât de vast. De exemplu, micutul învatã din primele momente sã respire, sã înghitã, sã sugã - ceea ce nu este deloc usor! Amintiti-vã de câte ori, adulti fiind, ne înecãm cu mâncarea înghititã la nervi!

De cele mai multe ori, copiii mici, mai ales nou-nãscutii, plâng când se aflã în fata unei situatii necunoscute care le cere sã se adapteze. Acesta este un mod normal de a rãspunde la nevoia de acomodare cu încercãrile de orice fel. Tu poti sã-ti dai seama dacã plânsul tine de o experientã ineditã pentru el sau dacã are drept cauzã un disconfort: lipsa de hranã, de cãldurã, simptome de boalã... Ceea ce îti va impune tie sã te adaptezi, sã cauti o solutie.

A. Îti spune cã ceva nu este în ordine

Plânsul este modul bebelusului de a comunica. De exemplu, plânge pentru cã îi este foame, pentru cã trebuie schimbat ori pentru cã pampersul nu e pus cum trebuie si îl strânge.

Copilul nu plânge pentru cã vrea „sã-ti demonstreze ceva“, sau „pentru cã e rãsfãtat“, ci îsi comunicã astfel stãrile, disconfortul, aceasta fiind calea lui cea mai eficientã de „a spune“ ce îl deranjeazã.

De aceea, este firesc sã te întrebi ce nu este în ordine, verificând pas cu pas cauzele posibile. Nu este normal sã-l lasi, pur si simplu, sã plângã, fãrã sã intervii. Deci, vezi dacã îi este foame, dacã e ud, dacã îi este teamã de ceva si nu poate face fatã propriilor emotii, dacã se simte singur, dacã are colici ori febrã.

Dacã nu se confirmã nici o cauzã fiziologicã, distrage-i atentia, dã-i suzeta sau o jucãrie care zornãie, leagãnã-l tandru pe fondul unei melodii linistitoare. Nici un psiholog nu te va sfãtui sã-l lasi sã plângã la nesfârsit „ca sã-l obisnuiesti“ sã doarmã singur în camerã sau ca „sã-l înveti minte“ sã nu mai plângã „fãrã rost“. Cel mult, poti sã-l lasi câteva minute fãrã sã intervii în încercarea lui de a face fatã nelinistii. Astfel, îi dai posibilitatea sã-si gãseascã singur calea de a se calma, sã-si controleze emotiile, sã se linisteascã - poate sugându-si degetelul, ori ascultând un cântecel cunoscut, sau privind o jucãrie care se miscã.

În nici un caz nu poate fi lãsat sã tipe pânã se sufocã, asa cum te îndeamnã „sfãtuitoarele“ cu experientã, pentru cã fãrã ajutorul tãu nu poate face fatã avalansei de sentimente. Are nevoie constantã de dragostea si de sprijinul tãu, pentru cã în jurul lui se petrec lucruri pe care nu le cunoaste si nu le întelege.
Plânsul lui rezoneazã cu propria ta neliniste

„Alexandru abia împlinise 5 sãptãmâni când, într-o searã, sotul meu întârziase mai mult la serviciu fãrã sã mã anunte“, ne povesteste Irina, 30 de ani. „Eram, bineînteles, îngrijoratã si încercam zadarnic sã mã stãpânesc în timp ce-l hrãneam pe cel mic. Dupã masã, au început colicile si plânsetul. Ca si cum asta nu era de ajuns, Oana, care avea atunci 4 ani, a început si ea sã plângã pentru cã voia salatã de fructe! Cãtelul a preluat nervozitatea din jur si lãtra de mama focului, fãrã un motiv real. Iar eu - în nici un caz nu mã puteam numi cea mai calmã fiintã de pe pãmânt!

Am observat, mai târziu, cã în acele seri când sotul meu venea acasã devreme, nici vorbã de toate astea. Alexandru se simtea perfect! Ce se întâmpla? Când eram foarte stresatã, bebelusul reactiona plângând.“

B. Expertii în psihologia copilului mic confirmã observatia: el are capacitatea de a simti tot felul de tensiuni care, chiar dacã sunt simple stãri sufletesti, îl afecteazã. Casa este inundatã de nelinistea pregãtirilor pentru botez, pentru schimbarea de domiciliu? Mama este mereu nervoasã, are dificultãti în a se adapta noii sale situatii? Oricare ar fi natura acestor stresuri, copilul le resimte, le trãieste ca o cutie de rezonantã si va rãspunde plângând „fãrã motiv“! Dacã ti-e teamã, dacã esti mãcinatã de griji, dacã esti tristã si nelinistitã de ceea ce se întâmplã între tine si partenerul tãu, de exemplu, sã nu te miri cã plânge si nu poti sã-l consolezi. De aceea, este esential sã înveti sã te bucuri de fiecare clipã petrecutã lângã copil. Învatã sã-ti pãstrezi calmul în fata evenimentelor si vei vedea cã si micutul este mai linistit, mai usor de consolat când plânge.

Dacã nu se opreste din plâns…

Dacã nu reusesti sã-l linistesti, dacã simti cã situatia iese de sub control, nu te enerva, nu intra în panicã! Aminteste-ti cã numai calmul tãu poate sã te facã sã vezi limpede si sã actionezi limpede.

De exemplu, poti sã-l îmbraci si sã-l iei la plimbare, scotându-l din încãperea unde s-a petrecut „drama“!

Si, nu uita, dacã nu te descurci singurã, apeleazã la ajutor. Vorbeste cu o altã mãmicã, cu medicul pediatru, vorbeste cu psihoterapeutul. Nu ezita sã ceri sprijin! De fapt, sarcina ta este sã-i creezi un spatiu artificial unde sã nu se petreacã nimic din ceea ce ar putea sã-l streseze.
De ce plânge bebelusul

Micutul din bratele tale este, oricât ti s-ar pãrea de ciudat, o „personalitate” cu sentimente, cu nevoi si emotii dintre cele mai variate... În plus, când tu esti tristã, obositã, nelinistitã resimte dureros toate acestea. Deci poate sã plângã pentru cã:

- Îi este foame (mai ales nou-nãscutul, cãruia i se face foame foarte des).

- Este obosit, îsi freacã ochii sau urechiusele.

- Are temperaturã ori îi este prea cald sau frig. În acest caz, verificã-i ceafa sau pieptul, dacã nu este transpirat sau înghetat.

- Se simte singur, pãrãsit, îi lipseste cãldura mamei.

- Este plictisit si nu are nimic în jur care sã-i distragã atentia.

- Cere sã fie schimbat.

- A avut momente de bucurie intensã (si stãrile de fericire pot fi stresante).

- Are gaze sau colici - vezi dacã încearcã sã-si plieze piciorusele pe stomac.

- Are un disconfort.

- Simte starea ta de agitatie sau de supãrare care îl face sã plângã.

Poti sã-ti determini toleranta la plâns. Când vei încerca sã-l lasi sã doarmã singur, mai mult ca sigur va protesta plângând... si plânsul lui te va face probabil sã renunti, desi i-ai amenajat o camerã minunatã, desi e momentul ca micul print sã înceapã sã respecte unele reguli prin care viata întregii familii sã intre treptat în normal.

Metoda Ferber te îndeamnã sã „suporti” plânsul copilului fãrã sã intervii. Ea îi încurajeazã pe pãrinti sã stabileascã o limitã de timp în care plânsul poate fi acceptat. Se sugereazã, pentru prima noapte, un interval de 5 minute dupã ce pleci din încãpere. În a doua noapte intervalul creste la

10 minute, iar în a treia, la 15 minute. Între aceste intervale de absentã, intrã în încãpere pentru 2-3 minute, linisteste copilul vorbindu-i blând, mângâindu-l. În episoadele de absentã intervii doar vorbindu-i copilului din camera alãturatã.

Este important sã pleci din încãpere înainte ca el sã adoarmã tocmai pentru cã, din aceastã experientã, copilul învatã sã suporte absenta mamei si astfel sã facã un pas spre propria independentã. Aminteste-ti cã „noapte bunã, puiul mamei” este un alt mod de a-i spune cã urmeazã o despãrtire pânã a doua zi. Adeseori însã intervin nelinistile tale legate de „ce face micutul singur, în camera lui” care, pur si simplu, dãrâmã tot esafodajul.

Este personalitatea copilului stabilita la nastere?

Pot parintii ajuta totdeauna copilul intr-un mod pozitiv? Trei cercetatori diferiti, intr-o carte numita "Nu in Genele Noastre", spun ei, "nu ne putem gandi la nici un comportament social uman, care sa fie construit pa o structura genetica, intr-un asa mod incat sa nu fie posibila modificare lui, dupa conditionarile sociale." Daca copilul tau este un dracusor, un tauras, sau un visator, un agitat, sunt studii care sugereaza ca copilul a fost nascut asa. Dar totusi sunt anumite lucruri, anumite masuri pe care parintele poate sa le ia in considerare. Iata sfatul psihologilor de la Desprecopii.com.

Fiul meu Alexandru a venit pe lume ca un aventurier entuziast, fara nici frica - atingand si incercand sa atinga tot, (in timp ce noi dormeam ), iesind din patutul lui, iesind periculos de indemanatic afara. Spiritul lui nelinistit, din cauza caruia mergeam statornic la urgenta, sau la centul de otraviri, il facea sa bea terebentina, sa sara de la masa, sa se rostogoleasca din copaci si din canoe, sa mearga pe sticla sparta fara incaltaminte, sa gaseasca spatii in care putea intra dar din care nu putea sa mai iasa, sa urce pe scari demontabile pentru a fi la inaltime.

L-am indemnat sa stea, sa coloreze sau sa desene, dar el niciodata nu dorea asa ceva. Sa se agate undeva la 3 metri inaltime de unde sa sara era mult mai distractiv! Privind in urma la copilaria lui plina de oase rupte, dinti sparti, comotii, arderi, cusaturi, ma intreb cum a reusit el, sau cum am reusit eu sa supravietuiesc naturii lui cautatoare de emotii tari.

Baiatul prietenului meu, Ion, se uita cu ochii mari de uimire, insistand sa i se dea tragatorul cu alice - tema lui preferata - pe care mama a numit/o o data, mai in gluma, mai in serios : My way, dupa numele unui cunoscut cantec. Ion manca sau dormea numai cand dorea el, in ciuda eorturilor sustinute ale parintilor sa il obisnuiasca cu un program. A refuzat sa fie obisnuit cu olita, cand a fost pregatit, s-a invatat el singur. De la "ia pantofii de ploaie" pana la "termina-ti placinta", nu era nimic pentru care el sa nu se certe interminabil. Insistenta lui incapatanta de a fi baiat independent, i-a crescut in oase, spuneau parintii lui.

Natura genetica verssus problemele de educatie

Natura. Ereditatea. Genetica. Constructia biologica. Auzim mult in aceste vremuri de importanta pe care o au aceste aspecte in fomarea copilului. Pe vremuri, nu mult in urma, educatia era privita ca ceva suprem, si parintii erau considerati responsabili pentru tot -bine sau rau - ceea ce copilul lor facea, sau era.

Acum se discuta de predispozitiile pe care copilul le are de la nastere, de temperamentul cu care se naste, si se discuta acum de ce pot face parintii in afara de a privi cum natura isi urmeaza cursul.

Sa luam exemplul Alesiei

Alexia a fost de la nastere un copil extra sensibil, foarte usor de tulburat sau ranit. Vocea groasa a tatalui ei, atingerea periei pe parul ei, chiar mirosul unor haine spalate cu anumiti detergenti, o tulburau, facand-o sa strige, sa fie agitata, sa planga.

Evenimentele de rutina ale vietii zilnice erau pentru Alesia mari asalturi asupra sensibilitatii ei, si o faceau sa arunce obiectele, sau sa izbucneasca in istericale. La vremea cand avea 8 ani, devenise o copila pisaloaga sau adesea tiranica - nepopulara cu colegii de clasa, imposibila acasa.

Oare natura cu care a fost inzestrata o determina sa fie asa cum era?

Ce poate efectiv sa faca un parinte?

Multe, raspunde Stanley Greenspan, prof. psihiatru in stiinta problemelor de comportament, si pediatru la Spitalul Universitar George Washington,SUA., autorul cartii Copilul Provocator . El crede ca unele combinatii de gene, si (chiar prenatal) mediul inconjurator pot predispune copilul spre un anumit comportament. Dar cum pot aceste predispozitii pot evolua, depinde de modul cum parintii raspund si indruma copilul.

5 tipuri temperamentale

Multi bebelusi si copii, spune doctorul Dr. Greenspan in ultima lui carte, intra in una din cele 5 categorii de personalitate, din care toate, la extreme, pot aduce probleme. Prima categorie - hipersensibilii, copii tematori - este categoria in care Alesia se incadreaza.

Un parinte care este alertat de tendintele innascute ale copilului, sa stie ca poate sa le croiasca dupa voia lui.

De exemplu, unui copil hipersensibil ca Alesia, i-ar prinde bine blandetea combinata cu o grija pas cu pas orientata spre independenta si pozitivism. Modul ideal, spune doctorul Greenspan, este ca parintii ei sa munceasca din timp spre a gasi timbrul si tonul potrivit, atingerea cea mai domoala modul potrivit de a o lua in brate pentru a ii da sentimentul de siguranta. Incet, treptat, parintii pot sa incerce sa o introduca pe Alesia in noi experiente si in contacte cu oameni noi. La varsta de 8 ani, aceasta sarcina este dificila, dar Alesia tot mai poate fi condusa, pas cu pas, sa se socializeze cu oameni noi, incepand de exemplu cu doua intalniri pe saptamana, (avand parintii de mana sa o ajute), ajungandu-se la o intalnire pe zi. Parintii ei pot sa o incurajeze de asemenea sa vorbeasca despre sensibilitatile ei, depre problemele ei interioare. Ajutand-o sa-si identifice si sa isi cunoasca problemele, ei o pot ajuta sa le depaseasca.

Scopul este nu sa ii schimbi personalitatea, ci sa ajuti copilul sa fie capabil sa isi exprime natura lui, in moduri constructive - sa ii transformi trasaturile in comori, nu in probleme.

Scoaterea in evidenta a ceea ce este mai bun in copii

Un copil agresiv, acitv, a carui parinti esueaza in a ii pune limite, poate deveni cu timpul tot mai agresiv, chiar nesocialbil. Dar rezultatul poate fi complet diferit daca parintii ii ofera o gama variata de activitati psihice ca un mod de a-l pacali in scopul de a il invata cu regulile pe care altfel copilul le refuza. De exemplu, nu este realist sau necesar sa insisti ca copilul sa stea linistit la masa pana cand pranzul este gata, dar parinti trebuie sa fie fermi cand este vorba de a ii interzice copilului sa nu loveasca alti copii. Doctorul Greenspan sugereaza de asemenea ca parintii sa intrebe copilul de ce doreste sa faca aceste gesturi, ca un mod de a ajuta copilul sa se gandeasca la posibilitatile pe care le are, in loc sa puna totul in fapta, fara a se gandi inainte.

Aceasta nu inseamna ca el va renunta la a actiona. Alexandru, de exemplu, participa in mod curent la mini-triatlonuri si curse de biciclete - cu toate ca se alege de fiecare data cu o rana (julitura). In timp ce a crescut, a invatat sa tolereze, sa accepte riscurile aventurilor sale, astfel incat atunci cand eu am vrut sa trasez o linie si sa spun PANA AICI, nu accept sa mergi mai departe, el a acceptat. Dar in timp ce invata sa gandeasca inainte de a se arunca intr-o actiune, el a ajuns din nou la urgenta, ramanand in el aviditatea aventurii pe care avea cand eu l-am cunoscut prima data, cand era un copilas.

Si Ion, cand mama cauta o solutie in a ii limita actiunile distuctive fara a avea o confruntare - i-a spus: "putem gasi o solutie impreuna?" - de asemenea el a aratat impactul educatiei naturii lui. In loc sa devina un adult care nu striga, linistit, el a invatat sa se foloseasca de umor si sarm in rezolvarea problemelor. Pana la urma a ajuns sa se inteleaga cu mama lui. Si-a gasit o slujba (ca si consultant) unde independenta si felul intreprinzator conteaza mai mult decat conformismul. El isi controleaza temperamentul atunci cand este necesar. Dar pe langa personalitatea lui cizelata, mama lui afirma ca recunoaste copilul incapatanat, care, inca - de cate ori este posibil - face totul in felul lui.

In aceeasi maniera, daca dopilul este pasiv si retras, parintele trebuie gentil sa conduca copilul spre viata, fara a rani viata interioara a copilului.

Un mod de a face acest lucru, este, dupa cum spune Greenspan, sa joci rolul de colaborator interactiv. Un copoil neatent, incapabil a se focaliza, si care intelege greu, opate sa fie mai colaborant la imagini si gesturi - si parintele trebuie sa inceapa comunicarea de acolo.

Cele mai importante calitati ale copilului

Pot parintii ajututa totdeauna copilul intr-un mod pozitiv? Trei cercetatori diferiti, intr-o carte numita "Nu in Genele Noastre", spun ei, "nu ne putem gandi la nici un comportament social uman, care sa fie construit pa o structura genetica, intr-un asa mod incat sa nu fie posibila modificare lui, dupa conditionarile sociale."

Unii cercetatori, pot numi aceasta afirmatie mult prea optimista. Prof. Dc. Lindon J. Eaves, gentician la Universitatea de Medicina Virginia Commonwealth, crede ca biologia noastra este destinul nostru, si genele noastre ne permit sau nu sa transcedem limitele mediului

In pofida contributiei genetice la personalitatea noastra - si expertii probabil vor continua sa nu fie de acord in anii ce vor veni - Dr. Greenspan puncteaza calitatile cele mai valoroase - empatia, creativitatea, onoarea, abilitatea de a iubi si increderea - care deriva din prietenii, nu din gene, din modul in care, peste ani, mamica si taticul se imprietenesc cu copilul lor.

Activul Alexandru si incapatanatul Ion, expun aceste calitati de iubire si empatie. Un copil sensibil ca Alesia, daca parintii ii acorda nevoile ei necesare, le va putea exprima si ea. Si astfel, daca inca ne intrebam ce ar putea face o mama sau un tata, raspunsul ramane rasunator: mult.

10 mituri despre cresterea copiilor

Mitul numarul 1 - scurgerea nazala de culoare galben-verde inseamna ca cel mic are sinuzita si necesita tratament cu antibiotic

Acesta afirmatie este de cele mai multe ori falsa. O infectie a sinusurilor se defineste intr-adevar printr-o rinoree de culoare galben-verde care insa dureaza intre 10-14 zile fara a se observa nici o imbunatatire a starii de sanatate.

Multe alte infectii produse de variati virusi pot determina aparitia scurgerilor nazale, insa, spre deosebire de sinuzite, aceste tipuri de infectii nu raspund la antibiotic.

Toti parintii trebuie sa inteleaga diferenta dintre o infectie produsa de un virus si cea produsa de o bacterie; numai infectia de tip bacterian raspunde la antibiotice.

Exista raspandita convingerea ca rinoreea de culoare galben-verde este echivalenta cu sinuzita; drept urmare multi parinti le dau celor mici antibiotic chiar daca nu este necesar starii lor de sanatate.

Aminteste-ti ca o scurgere nazala galben-verde inseamna ca intr-adevar copilul are o infectie, dar daca nu dureaza mai mult de 10-14 zile, atunci este vorba despre o simpla raceala care va disparea si fara antibiotic.

Mitul numarul 2 - febra iti face rau

Febra in sine nu este dureroasa si nici periculoasa decat daca este foarte ridicata (de la 38 grade Celsius in sus); nu afecteaza creierul si nu produce alte probleme. Febra nu este o boala, ci un simptom care insoteste multe dintre bolile copilariei, in special infectiile.

Trebuie sa suni de urgenta medicul de familie sau medicul pediatru daca un sugar are temperatura rectala de peste 38 grade Celsius, daca un copil cu varsta intre 3-6 luni are o temperatura mai mare de 38.3 grade Celsius sau daca un bebelus mai mare de 6 luni are o temperatura mai ridicata de 39 grade Celsius.

Pentru copiii mai mari este mai putin important numarul indicat de termometru, cat modul in care ii este influentata activitatea si starea de spirit. Daca este dinamic, activ si are chef de joaca, daca nu are dificultati respiratorii, mananca si doarme bine sau daca temperatura ii scade rapid datorita tratamentului aplicat acasa, atunci nu este nevoie sa fie consultat medicul.

Este foarte important sa retii ca febra nu constituie numai simptomul unei afectiuni serioase. In timp ce unii copii se simt bine cu o temperatura de 38.5 grade Celsius, altii pot reactiona foarte urat la o temperatura de 38.3 grade Celsius si chiar in contextul inregistrarii unei temperaturi normale sau scazute.

Chiar daca micutul nu are febra, dar da semne de irascibilitate, confuzie, letargie, are dificultati respiratorii si un puls accelerat, dar slab, refuza sa manance sau sa bea lichide, are o durere de cap serioasa, are aspectul unui bolnav, chiar daca ii scade febra sau febra persista mai mult de 24 de ore, atunci consulta-l de urgenta pe medicul specialist.

Mitul numarul 3 - febra iti face bine

Febra reprezinta unul dintre primele semne ca organismul se lupta cu o infectie; scaderea febrei nu inseamna ca infectia a fost eliminata definitiv. Tratarea unei temperaturi ridicate, mai ales daca este produsa de o infectie, nu-l va ajuta pe cel mic sa se simta mai bine intr-un timp record.

In cazul in care cel mic are febra, mai ales daca este destul de scazuta, dar nu se simte rau fizic, atunci este bine sa nu-i dai sa inghita nici o pastila pentru scaderea temperaturii. Trebuie sa-l pui sa bea foarte multe lichide, penru ca exista riscul deshidratarii. Daca optezi pentru un medicament ce-i va reduce febra, atunci este bine sa intocmesti un tabel cu orele la care a fost administrata tableta si sa te asiguri ca respecti un dozaj corect.

Mitul numarul 4 - cresterea dintilor

Nu este adevarat faptul ca febra, diareea, varsaturile constituie neaparat simptome ce semnaleaza cresterea dintilor. In situatia in care cel mic are si alte simptome precum o temperatura ridicata, trebuie sa stii sa cauti cauza si in alta parte - infectiile virale, de exemplu, reprezinta o boala des intalnita in randul copiilor, mai ales in perioada cresterii dintilor.

Primul dinte al sugarului apare in intervalul lunii a treia si a sasea. De obicei primii dinti care apar sunt doi dinti din fata, partea de jos, urmati de patru dinti ai maxilarului superior in decursul a 8 saptamani de la aparitia primului dinte. Pana la varsta de 3 ani, copilul va avea o dentitie primara formata din 20 de dinti. Cei mai multi copilasi manifesta dorinta de a mesteca lucruri cu o textura mai solida. Altii, din contra, se irita din cel mai mic lucru din cauza durerilor produse de cresterea dintilor si au gingiile umflate si extrasensibile.

Pentru a-l scapa pe cel mic de durere poti masa viguros timp de cateva minute zona dureroasa, poti unge zonele respective cu geluri special concepute pentru acest tip de durere sau ii poti administra un tratament cu ibuprofen sau paracetamol, numai daca medicul pediatru aproba acest lucru.

Mitul numarul 5 - Cerealele pe care le mananca cel mic il vor ajuta sa doarma bine noaptea

Acesta este un mit fara nici un strop de adevar. Somnul celui mic pe timpul noptii are legatura cu aplicarea unei rutine (la maxim 20.00 copilul este in pat, de exemplu) prin intermediul careia va invata sa doarma de unul singur la o ora fixata; somnul nu are legatura cu starea de foame sau de satietate. Tine minte ca foarte multi bebelusi reusesc sa doarma noptile dupa ce depasesc varsta de 3-4 luni.

Laptele matern si alti suplimenti nutritivi creati special pentru cei mititei trebuie sa fie administrati in primele 6 luni de viata; nu te grabi sa incepi sa-l hranesti pe sugar cu mancare solida pentru ca poate dezvolta diferite alergii alimentare. Tractul intestinal al bebelusului nu este suficient de mult dezvoltat in primele luni de viata, iar alimentele solide nu pot fi digerate in totalitate.

Un alt motiv pentru a nu-ti hrani sugarul cu mancare solida in primele 4-6 luni este reprezentat de supra-alimentatie, din moment ce copilul nu arata cand este satul. De asemenea, daca un sugar este hranit cu produse necorespunzatoare varstei pe care o are, exista pericolul inecarii cu respectivele alimente.

Mitul numarul 6 - colicile sunt produse de...

Inca nu se stie cu siguranta ce anume determina aparitia colicilor infantile, des intalnite printre sugari - prezenta gazelor intestinale, dificultati de alimentatie, dezvoltarea anumitor alergii etc. Incepand de la varsta de 2-3 saptamani, aproape orice bebelus se confrunta cu o stare de agitatie, mai ales spre sfarsitul zilei; aceasta este modalitatea lor de a face fata stimulilor din timpul zilei. Bebelusii care au colica sunt mult mai senzitivi fata de acesti stimuli.

Colica infantila afecteaza nou-nascutii in procent de 10-25%, manifestandu-se printr-un plans inconsolabil ce se repeta. De obicei apare in jurul varstei de 2-3 saptamani, atinge un "punct culminant" la 6 saptamani si apoi se imbunatateste treptat, disparand de la sine in jurul varstei de 3-4 luni.

Cel mai comun simptom se manifesta printr-un plans fara lacrimi ce poate dura timp de 2 sau 3 ore. Bebelusii care se confrunta cu aceasta problema par a fi in mari dureri si sunt greu de linistit. In timpul acestor "crize de plans", copilasul da din picioruse, iar abdomenul sau pare "umflat" si foarte incordat. Cei mai multi dintre bebelusi au in medie cam 2 episoade de plans pe zi; intre episoade se comporta absolut normal.

Nu exista nici un medicament care sa poata vindeca mai repede colica infantila. Trebuie sa-ti fie foarte clar atat tie, cat si celorlalti membri ai familiei ca aceasta colica reprezinta o problema benigna care se rezolva de la sine fara a lasa efecte secundare.

Pentru a mari confortul celui mic poti:
sa strangi copilul in brate;
sa-l mangai usor pe spate;
sa-l scoti la o plimbare;
sa-i pui in camera sa asculte o muzica linistitoare;
sa-l masezi;
sa folosesti un scaun cu vibratii.

Nici una dintre masurile de mai sus nu functioneaza in acelasi fel pentru toti copilasii care au colica infantila, insa le poti incerca pe toate pentru a descoperi variata adecvata bebelusului tau.

Mitul numarul 7 - copilul tau are nevoie zilnic de multivitamine

In general nu este nevoie sa ii asiguri celui mic un plan alimentar nutritional care sa contina zilnic multivitamine. Copiii care au cu adevarat nevoie de vitamine si suplimente alimentare sunt aceia care au o dieta saraca, care au probleme cu ficatul sau se confrunta cu anumite probleme medicale cronice, mai ales cei care au o malabsorbtie - si au nevoie sa previna aceste deficiente.

Copilasii care sunt hraniti exclusiv cu lapte matern, cei care au pielea de culoare mai inchisa sau au o expunere la soare limitata pot avea, de asemenea, nevoie de suplimenti nutritivi. Cel mai bine este sa asociezi multivitaminele recomandate de medicul pediatru / medicul de familie cu o dieta echilibrata.

Mitul numarul 8 - premergatorul iti ajuta copilul sa mearga mai repede

In general este recomandat sa nu folosesti premergatorul, pentru ca aceasta nu numai ca nu-l va ajuta pe copil sa mearga mai repede, dar poate deveni periculos mai ales daca bebelusul este lasat nesupravegheat in premergator.

Premergatoarele stationare sunt mult mai sigure. In cazul in care totusi decizi sa utilizezi un premergator mobil, asigura-te ca zona sa nu prezinte nici un pericol pentru siguranta copilasului (de exemplu, sa nu se afle in apropierea unor scari) si nu-l lasa nesupravegheat nici o clipa.

Mitul numarul 9 - pedeapsa si disciplina nu sunt acelasi lucru

Este important sa descoperi motivul care-l determina pe copil sa aiba rezultate slabe la scoala. Motivele din cauza carora copiii nu mai pot fi atenti in bancile scolii sunt numeroase:
lipsa motivatiei de a invata;
existenta unor probleme in camin - privind parintii sau alti frati;
obiceiuri sau abilitati de invatare slab dezvoltate;
probleme emotionale sau/si comportamentale;
incapacitatea de invatare - dislexie, de exemplu;
un nivel de inteligenta mai scazut;
anxietatea;
deprimarea.

Este dificil sa-ti imaginezi daca problemele copilului de la scoala sunt cauzate de probleme medicale (de depresie, de exemplu) sau daca aceste probleme incep de la faptul ca nu mai au rezultate bune la invatatura. Cei care inregistreaza performante scazute la invatatura se afla sub presiunea unui stres puternic si dezvolta diferite strategii pentru a-i face fata. Unii isi exteriorizeaza sentimentele, lucru ce poate conduce la etichetarea lor fie drept clovni ai clasei, fie drept "nebunii" clasei cu probleme comportamentale. Altii isi ascund foarte bine trairile si sentimentele, ajungand sa se planga zilnic de dureri de cap sau de stomac.

Numai un specialist poate evalua comportamentul si starile copilului tau pentru a stabili un diagnostic corect si pentru a veni cu cele mai bune solutii. Daca realizezi ca ai un copil ce se confrunta cu probleme la scoala vorbeste fie cu profesorul lui (invatator, diriginte), fie apeleaza la sfaturile unui psiholog. Indiferent de varianta pentru care optezi, ai grija sa nu-ti ia prea mult timp sa descoperi problemele copilului tau!

Mitul numarul 10 - copiii si adolescentii nu sufera din cauza depresiei si daca sufera, nu necesita tratament

In timp ce toata lumea stie ca depresia afecteaza aproximativ un procent de 20% din populatia adulta, nu este cunoscut suficient de bine faptul ca depresia reprezinta o problema majora de sanatate si in perioada copilariei si a adolescentei. De fapt, depresia copilului constituie o problema cu mult mai semnificativa decat depresia adultului; ea apare in timpul procesului de dezvoltare al copilului, putand interveni fara afisarea unor comportamente si sentimente.

Depresia copilului, lasata netratata, are urmatoarele consecinte:

afecteaza performantele de la invatatura;
influenteaza interactionarile sociale si dezvoltarea capacitatilor de comunicare cu cei din jur;
distruge increderea in sine;
poate conduce la abuzul de substante ilegale;
poate dezvolta comportamente contradictorii, violenta si agresivitate;
gandirea depresiva poate deveni o constanta in procesul de dezvoltare al personalitatii, copilul ramanand cu efecte secundare pentru restul vietii sale;
in timp, depresia se poate termina cu un suicid.

Simptome comune depresiei copilului:

tristetea;
incapacitatea de a simti placere, de a se bucura de ceva, de a zambi;
irascibilitate;
oboseala;
insomnii;
incredere de sine foarte scazuta sau chiar inexistenta;
incapacitate de interactionare cu cei din jur.

Comparativ cu adolescentii, copiii au si simptome fizice precum dureri puternice de cap sau de stomac, halucinatii, isi exprima frici exagerate. Adolescentii, in schimb, au ganduri cu adevarat "disperate", schimbari extreme de greutate (ingrasare/slabire brusca) si dorm excesiv in timpul zilei.

2011-04-30T23:12:00.000-07:00

Adrian Paunescu
Totusi, iubirea

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sa-ntâmplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric si tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminosi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-si acelasi repros.

Si tu si iubirea există
Si moartea există în ea
Imi place mai mult când esti tristă
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi închizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Si totusi există iubire
Si totusi există blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.

citatul zilei

2011-04-30T23:10:00.000-07:00

”În fiecare om sălășluiește un soare, totul e să-l lăsăm să ardă.” SOCRATE

Nemuritorul Eminescu..

2011-03-06T08:26:00.001-08:00

Nu ma-ntelegi

In ochii mei acuma nimic nu are pret
Ca taina ce ascunde a tale frumuseti.
Caci pentru care alta minune decat tine
Mi-as risipi o viata de cugetari senine
Pe basme si nimicuri, cuvinte cumpenind,
In vorbe pieritoare ca-n lant sa te cuprind,
Si in senin de stele durerile sa-mi ferec
Pan’ nu s-o stinge umbra iar dulce-n intunerec?

Si azi cand a mea minte, a farmecului roaba,
Din orisice durere iti face o podoaba,
Si cand rasai nainte-mi ca marmura de clara
Iar ochii tai cei mandri scanteie in afara,
Incat de-ale lor raze nu pot patrunde inca
Ce-adanc trecut de ganduri e-n noaptea lor adanca;
Azi — cand a mea iubire e-atata de curata,
Ca aura de care tu esti impresurata,
Ca setea ursitoare ce-o au dupaolalta
Lumina de-ntunerec si marmura de dalta,
Cand sufletu-mi atarna plutind in ochii mei
De un cutremur tainic al tinerei femei
Si vietile-amandoror s-amesteca-n intreg,
Cand inteles de tine, eu insumi ma-nteleg.
Sa treaca inflorirea de-un vant al recii ierne,
Sa-nceti a fi icoana iubirii cei eterne,
Cu marmura cea alba sa nu te mai asameni,
Sa fii ca toata lumea — frumoasa intre oameni,
Sa-ncete-acea simtire ce te-au facut o zeie,
Sa fii — incantatoare — dar numai o femeie,
S-atunci sa-mi zici: — Privirea ce-atat ai adorat-o
E inca tot senina, fermecatoare... Iat-o!?
E inca tot!... Avea-vei in ochii-mi acel pret
Ce azi ti-l da sfiala pierdutei mele vieti?
Voi fi supus duioasei, nemaisimtitei munci,
C-o oaste de imagini sa te iubesc s-atunci?
Au nu stii tu ce suntem? Copii nimicniciei,
Nefericiri zvarlite in brazdele veciei,

Ca repedea rotire a undelor albastre
Gandirea noastra spuma zadarniciei noastre,
Iar visuri si iluzii, pe marginea uitarii,
Trec si se pierd in zare ca paserile marii.
Si ce ramane-n urma in noi decat obscura
Si oarba suferinta ce bantuie natura?
Si azi cand am puterea ce-o are numai Domnul,
Din haosul uitarii s-alung pe-o clipa somnul,
Pe schelea lumii noastre urate si-ntr-un chip,
Cu vorbe-mpestritate, zidite din nisip,
Eu sa zaresc o alta — un rai, o primavara,
Si-n codri plini de umbra lucie de izvoare —
Azi, cand esti prea mult inger si prea putin femeie,
Frumoasa cum nici Venus nu a putut sa steie,
In loc de-a fi un soare al astei lumi intregi,
Tu imi ucizi gandirea, caci nu ma intelegi.

2011-03-03T22:52:00.000-08:00

Femeia modernă apelează la Mama-Surogat

După modelul occidental, tot mai multe femei aleg să-şi ¬”închirieze” trupul, timp de nouă luni. Pentru foarte multe dintre ele, banii proveniţi reprezintă o sursă de venit, mai ales pentru cele care nu lucrează şi au copii de crescut.
Cine poate fi mamă-surogat?
Oamenii apelează la fertilizarea in vitro în situatia în care atât soțul, cât și soția sunt infertili ori doar unul dintre ei este, sau, chiar dacă amândoi sunt fertili, femeia nu poate duce la termen o sarcină. Deseori, mama-surogat este mama biologică a copilului, conceperea copilului făcându-se prin intermediul inseminarii artificiale a acesteia cu “sămânța” prelevată de la bărbat. Pentru această procedură, se prelevează de la cuplu ceea ce este necesar pentru cultivarea embrionului. Dupa încheierea procesului de fertilizare, embrionul este implantat în uterul mamei-surogat.
Mama-purtătoare poate să fie o rudă sau o persoană apropiată cuplului, cu condiția să fi născut un copil (să fi dus o sarcină până la capăt). Cu câțiva ani a fost realizat la tv un reportaj despre un cuplu care a ales ca mama purtatoare să fie chiar bunica viitorului copil!
Legalizarea în România
Romania se poate “lăuda” cu cea mai în vârstă mamă, o femeie de 66 de ani a dat naștere unui copil în ianuarie 2005, după un lung proces ce a implicat tratamente hormonale. Această doamnă simbolizează capacitatea medicinei romanești de a ajunge din urmă medicina occidentală.
In România, infertitlitatea este văzută ca o boală. Din acest considerent, deputatul PDL Mihaela Şandru, a propus reglementarea regimului juridic al reproducerii umane asistate medical. "În ipoteza în care unul dintre cei doi soţi nu poate să aibă copii, atunci, de comun acord cu celălat soţ, să aibă posibilitatea să folosească o a treia persoană pentru a da naştere unui copil”. Prevederile fac parte dintr-un proiect de lege depus la Parlament și este o chestiune de timp până când va obține un punct de vedere din partea Colegiul Medicilor . D-na deputat este susținută de preşedintele subcomisiei, dl. Daniel Buda care a explicat faptul că România este o ţară care are probleme serioase cu natalitatea, iar instituţia mamei-surogat există în foarte multe ţări ale UE şi ale lumii.
Care este procedura?
După ce doritoarea intră în contact cu familia, urmează procedura de fertilizare în vitro. După naștere, copilul este dat spre adopție părinților, care plătesc în schimb o sună de bani. Există si riscuri, deoarece în Romania nu există încă o lege care să reglementeze aceasta situație, totul rezolvându-se printr-un simplu act notarial, prin care mama purtatoare se obligă să predea bebelușul imediat dupa naștere.Lucrurile se pot complica dacă mama surogat se atașează de copil și nu mai dorește să-l dea.
În ce privește compatibilitățile medicale, medicul specialist îndruma cuplul doritor cât și mama surogat/purtătoare la o serie de analize ce vor fi suportate de catre cuplul doritor.
Întrucât românul e inventiv, la ora actuala legislația “permite“ obținerea unui copil născut prin această procedură doar prin metoda adopției. Etapele sunt următoarele: copilul este declarat ca fiind al mamei purtatoare cu tatăl biologic; se emite un certificat de naștere pe numele celor doi; mama purtătoare renunță la copil; apoi mama biologică își adoptă propriul copil de la instituțiile acreditate; se emite un nou certificat de naștere.
Este o afacere?
"Caut mamă purtatoare, tânără, sănătoasă, între 25 și 32 de ani. Preț: 17.000 de euro", sună anunțurile din ziare, sau „Mă ofer mamă-surogat pentru 15.000 de euro. Negociabil!“ Se vehiculează și suma de 35.000 de euro, „salariul" unei mame surogat. Există și un site......http://www.mama-purtatoare.com/
Eu, personal, am întâlnit două cazuri de mame-surogat, în ultimele 4 luni. Situațiile erau diferite. Nu știu exact ce sume au primit doamnele, dar cu siguranță au fost răsplătite. Erau două situații diferite : una avea deja un copil, era văduvă și avea o situație materială critică, iar cealaltă a fost « păcălită» de o familie de intelectuali să le doneze copilul, după ce au supravegheat-o toată perioada sarcinii, au dus-o la medic, i-au modernizat și apartamentul. În prima situație, totul a părut ca o relație extraconjugală, iar copilul a fost recunoscut de tată, fiind trecut în certificatul de naștere, și plasat părinților noi încă de la ieșirea din maternitate, având aceștia « grijă » să fie întocmite acte notariale prin care mama biologică renunță la toate drepturile ei.
Cealaltă, a fost sfătuită să renunțe la bebeluș, ajungând ea însăși la concluzia că nu este capabilă să-l crească, suferind de depresie. Nici unul din aceste cazuri nu poate fi incriminat pentru că “părinții iubitori” s-au ocupat de documentele necesare intrării în legalitate a creșterii și îngrijirii copilului respectiv.
Care este poziția Bisericii cu privire la acest fenomen
Această nouă modalitatea la care apelează familiile care nu pot avea copii, nu este agreată de Biserica Ortodoxă. În acest sens avem mărturia părintelui Constantin Necula, consilier de imagine al Mitropoliei Ardealului : « Facem apel la bunul simţ al oamenilor şi sperăm să nu se mai copieze modele occidentale nocive. În plus, selecţia embrionară ştim că ar presupune şi îngheţarea celorlaţi embrioni, deci Biserica nu poate să susţină aşa ceva!"»
O poziţie oficială a fost afișată de Biserica Ortodoxă Rusă, care se bazează pe convingerea că “un embrion este un viitor om, şi nu doar o acumulare de celule sau o parte a corpului mamei”, iar Biserica “apără demnitatea vieţii umane din momentul conceperii sale până la dispariţia naturală a omului”. De asemenea, este condamnată folosirea aşa-numitului material genetic al donatorului, care “creează probleme morale persoanei născute, ca urmare a unor astfel de proceduri”. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, părintele protopop Nikolai Balaşov, a declarat: “Teoretic, copilul poate avea doi taţi, dar unul biologic şi altul care l-a crescut, şi două mame, una biologică şi alta care l-a purtat în timpul sarcinii”. Ca şi în cazul aşa-numitei “mame surogat”, utilizarea acestor metode ar putea pune “probleme identităţii fiinţei umane, şi auto-înţelegerii”(...). Mai multe puteți citi pe site-ul: http://logos.md/2010/10/07/biserica-ortodoxa-rusa-a-condamnat-decizia-de-atribuire-a-premiului-nobel-pentru-medicina-lui-robert-edwards-fertilizare-in-vitro/.
Efecte morale asupra mamei
Din câte am observat, există două categorii de femei dornice de a deveni mame-surogat, amândouă vulnerabile, unele fiind fără educatie , iar altele fără bani și cu siguranță în fața lui Dumnezeu nu este o virtute să te folosești de aceste femei. Apoi, de la cele două celule microscopice până la minunea de copil e un drum lung, pe care îl duce altă femeie și ea se atașează in timpul sarcinii de copilul pe care îl poartă în pântece. Cine are copii înțelege lucrurile acestea foarte bine..
Dincolo de modernitatea acestui fenomen, e foarte dureros că femeile ajung să apeleze la astfel de soluții, din motive financiare. Și că, atât mama purtătoare, cât și părinții biologici, nu au frică de Dumnezeu, ba mai mult încearcă să se substituie lui Dumnezeu. Nu numai că nu au credință, ci nu Îl recunosc pe Dumnezeu drept Creatorul Vieții.
Efecte morale asupra copilului
Așa cum s-a demonstrat, despărțirea de mama care l-a născut, când se produce imediat după naștere, copilul o percepe ca abandon. Deoarece această mamă este singura ființă pe care o cunoaște. Cu certitudine nu se va bucura când va fi încredințat părinților biologici, numai pentru că au aceleași gene.
Nimic nu este mai bineplăcut lui Dumnezeu decât fapta bună, măreață, de a adopta un copil abandonat sau maltratat, pentru că faci un lucru minunat pentru acel suflețel,însă este inacceptabil să supui cu bună știință o ființă umană traumei abandonului dintr-o dorință egoistă.
Ce atitudine avem?
Să nu uităm că suntem creația lui Dumnezeu, chipul și asemănarea Lui, iar Dumnezeu a binecuvântat nașterea de fii, în repetate rânduri, zicând multor perechi: “Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul” (Facere IX, 1). Iar celor asupra cărora a venit sterilitatea, ca nenorocire, ca formă de blestem împotriva celor care nu împlinesc voia Sa, nu rămân fără speranță. Pentru că Dumnezeu este Proniator și așteaptă rugăciunea noastră. Un exemplu este cel al lui Isaac. Acesta "s-a rugat Domnului pentru Rebeca, femeia sa, ca era stearpa; și Domnul l-a ascultat, iar femeia lui, Rebeca, a zămislit" (Facere XXV, 21). Sterilitatea constituie o stare provizorie, care trebuie depașită, prin ea Dumnezeu manifestându-Se atotputernicia lui Dumnezeu, arătându-Se ca Cel ce poate să biruiască slăbiciunea și mărginirea firii. Deoarece adesea, tot așa cum boala are menirea de a fi tămăduită în chip miraculos, și sterilitatea pare să nu aibă alt sens decât manifestarea harului lui Dumnezeu, Care poate s-o desființeze.
Fenomenul social al mamelor-surogat poate lua amploare, poate deveni legal, dacă nu judecăm cu inima și cu frică de Dumnezeu..

munceste pentru a deveni,nu pentru a obtine

2011-02-22T06:28:00.000-08:00

Cei dintre noi care încă mai avem un loc de muncă, câştigăm foarte puţin. În situaţia asta, ne-am împărţit în două tabere: unii care ne facem că mai muncim şi alţii care, deşi câştigăm puţin, muncim cu dragă inimă. Poate fiiindcă ne place profesia pe care ne-am ales-o sau fiindcă simţim că suntem utili celorlalţi. Banii sunt puţini şi de aceea munca noastră tinde să devină voluntariat. S-ar putea să ne deranjeze, însă acesta e un lucru bineplăcut lui Dumnezeu. Dumnezeu a făgăduit răsplată veşnică celor care săvârşim binele în numele Lui: Bucuraţi-vă şi vâ veseliţi căci plata voastră este în ceruri (Matei V, 12) întrucât : Când veţi săvârşi tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: slugi netrebnice suntem, ceea ce eram datori să facem, am făcut (Luca XVII, 10).

Mă gândesc de multe ori la medici, profesori, preoţi, oameni de ştiinţă, cercetători şi alţii (în special intelectuali) cărora munca nu le este corect apreciată financiar, însă ei o fac foarte bine, necondiţionat, indiferent de starea lor de sănătate sau de vreme, cu timp şi fără timp. Pentru că noi ceilaţi avem nevoie de ei. Avem nevoie de femeia de serviciu care să strângă în urma noastră, de asistentă medicală atunci când ne simţim rău şi nu ştim ce să facem, de tâmplar să ne facă un dulap ş.a.m.d. Fiecare meserie este folositoare celorlaţi. Oamenii aceştia îşi sacrifică familiile, renunţă la concedii, pierd nopţile sau chiar dau bani de la ei din puţinul lor pentru rezolvarea problemelor celor care apelează la ei. În această categorie intru şi eu, la fel ca toţi asistenţi sociali, care ne punem viaţa în slujba oamenilor, ajutându-i (financiar nu prea), dar în special cu o vorbă bună (ceea ce se numeşte consiliere), cu un sfat, îndrumându-i să-şi schimbe viaţa, să îi dea un sens spirtual.

Relaţia aceasta dintre muncă şi câştig este foarte bine concretizată de Mântuitorul Iisus Hristos în Pilda Talanţilor (Matei XXV, 14) care arată că trebuie să perfecţionăm darul pe care îl avem tot mai mult, să fim folositori celorlalţi. Talanţii sunt vocaţiile sădite de Dumnezeu în firea fiecărui om. Nu există persoană care să nu aibă niciun talant. Fiecare dintre noi îl descoperim la un moment dat şi avem datoria să-l fructificăm. Cu toţii suntem buni la ceva, ceea ce ne face munca mai uşoară şi mai frumoasă, ajutându-ne la perfecţionarea personală, însă ne plasează şi în contextul social (ca meseriaşi). Dacă nu valorificăm calităţile şi aptitudinile, darul oferit de Dumnezeu, ne îngropăm talantul în pământ şi alegem un loc de muncă care nu ni se potriveşte, muncim doar pentru bani, fără nicio mulţumire sufletească. Prin profesia pe care ne-o alegem, arătăm, într-un fel, ceea ce suntem, dar în acelaşi timp, realizăm şi misiunea noastră pe pământ.

În învăţătura Sfinţilor Părinţi – actuală şi astăzi - munca a fost considerată un factor ce contribuie la menţinerea şi progresul societăţii. Prin muncă devenim mai culţi şi mai civilizaţi. Sfântul Vasile cel Mare îşi indeamnă ascultatorii la frumoasa datorie de a munci şi această datorie o recomandă şi monahilor . Este bine cunoscut principiul monahismului: ora et labora (roagă-te şi munceşte) . La fel, Fericitul Ieronim îndeamnă să muncim nu numai pentru noi şi pentru ajutorarea neputincioşilor, ci şi pentru a da un exemplu bun celorlalţi.

Cum ne ajută munca să devenim, să fim după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? În primul rând, este o obligaţie socială. Ea e o datorie faţă de comunitate. În vremurile în care noi trăim, oamenii au devenit tot mai răi, egoişti, speculanţi, de aceea, cu atât mai mult, oamenii credincioşi trebuie să împlinească porunca iubirii aproapelui prin muncă pentru că numai iubirea creează mijloacele cu care pot fi ajutaţi cei lipsiţi. Apoi, munca este un factor de progres moral, prin care ne purificăm de patimi şi cultivăm virtutea. Munca alungă trândăvia (izvorul tuturor viciilor), îndreaptă toate forţele spre un scop, ba mai mult întăreşte voinţa, cultivă răbdarea, stăpânirea de sine, spiritul de sacrificiu şi alte virtuţi. Prin muncă, suntem liberi. Nu numai că ne oferă indepedenţă financiară, ci, dacă muncim cu încredere în Dumnezeu, neîncovoiaţi de griji, sufletul e liber şi se poate dedica lucrării de desăvârşire spirituală, morală.

Munca cu griji este muncă de sclav, în schimb munca fără griji este muncă de om liber. Mântuitorul ne-a arătat că munca are sensul ei în reuşita noastră de a obţine fericirea vieţii următoare, mai precis în faptele de ajutorare ale aproapelui.”Cine nu dă de mâncare celui flămând, cine nu îmbracă pe cel gol, cine nu cercetează pe cel bolnav, nu va avea parte de mântuire” (Matei XXV, 34).

Munca este o bucurie, una din bucuriile reale şi sănătoase ale vieţii. Avem nevoie şi de bani, dar să nu devină acesta scopul vieţii noastre. Pentru că, de fapt, tot ceea ce ne trebuie în viaţă (credinţa, dragostea, nădejdea) ni se oferă gratis dacă suntem disponibili să le primim, iar când ne lipsesc, nu le putem cumpăra cu hârtii sau monede.

Muncind nu prea a obţine, ci pentru a oferi, a sprijini pe ceilalţi, ne aratăm preţuirea faţă de semenii noştri. Dăruind efort, atenţie, concentrare, ascultare, devenim noi înşine oameni mai buni şi vom simţi cum sufletele urcă pe scara care duce către Rai.

2011-02-19T00:48:00.000-08:00

women

2011-02-19T00:42:00.000-08:00

Sunt femeie…
Stau şi mă întreb: eu cât, oare, oi mai fi femeie? Am job(uri), casă, copil şi soţ. Sunt mamă, soţie, menajeră, om din business, şofer. Eh, aici e-aici. Ia să calculez eu timpul pentru fiecare dintre ocupaţiile mele, să văd ce-mi rămâne pentru presupusa femeie din mine…
În fiecare zi stau minim 8 ore la serviciu. Nu am timp să mă gândesc (măcar) c-aş fi femeie. Poate, doar dacă mi se duce firul la ciorap şi trebuie să rezolv problema asta tipic feminină. Sau dacă mi se rupe vreo unghie, că de rujat mă rujez doar dimineaţa, când plec de-acasă.
Maşina o conduc vreo două ore pe zi la/de la serviciu. Dacă nu mai mult… Mai fac, în plus, vreo două drumuri seara. La/de la şcoală. Să zicem (în mod optimist!) că, în total, sunt şofer cam două ore jumate pe zi. Doar şofer, nu femeie. Nu mă uit în oglindă să văd dacă mi-au curs fardurile şi trebuie reîmprospătate şi nici nu mă rujez la volan, cum fac femeile. Mă uit doar în retrovizoare, să mă asigur. Şofer am zis. Aia sunt.
Mai stau vreo jumate de oră de vorbă cu mămicile la şcoală, aşteptând să ne luăm copiii acasă. Sau chiar o oră, dacă piticii apucă să încingă o joacă în părculeţul din curtea şcolii. Nu vorbim decât despre culegeri, doamna de mai-ştiu-eu-ce, testul predictiv la nici-asta-nu-pot-să-vă-spun, banii pentru excursie şi alte astfel de subiecte al naibii de importante. Deci sunt mamă.
Dimineaţa, când mă trezesc, îmi ia vreo ora jumate sau chiar două până ies din casă. Fac cafeaua, deschid laptopul şi mai citesc câte ceva (mailurile, site-uri de ştiri şi ceva bloguri), poate mai calc la viteză o cămaşă pe care n-am apucat s-o pregătesc de seara, apoi… ca toată lumea: pregătirea efectivă pentru ziua aia, cu drumul prin baie, fardatul şi îmbrăcatul. Aici sunt doar om. Femeie sunt doar în cele 5 minute în care mă fardez.
Seara mai calc, mai şmotruiesc, uneori chiar mi se întâmplă să mai şi gătesc câte ceva în casa aia de oameni. Şi să mai spăl un vas-două. Vreo trei ore jumate, în total, până mă culc. Şi mai deschid calculatorul. Deci în mare parte sunt menajeră. În mică parte… nu ştiu ce-o fi statul pe blog. Cred că atunci oi fi femeie… Când stau de vorbă cu copilul şi mai rezolv vreo problemă la matematică, sunt iar mamă. N-are legătură cu modul în care definea Manole femeia. Imagine etc. Din nou baie (deci om), un minut pentru scos machiajul de peste zi (femeie)…
Apoi mă duc în pat, iau o carte şi citesc. Nu mai mult de o oră, în timpul lucrător al săptămânii. Nu citesc siropuri şi nici reviste pentru femei. Iar sunt doar om. Şi mai dorm vreo 6-7 ore pe noapte. Ca omul normal, nu 2-3, ca în anii trecuţi. Deci om normal. Nu femeie. Sau sunt şi femeie, dacă mă orientez după materialul şi culoarea pijamalei. Uite că s-au cam acoperit cele 24 de ore ale unei zile lucrătoare.
Aşa. Acum să calculez minutele în care sunt femeie: când mă fardez sau demachiez. Ar cam fi 5-6 pe zi. Şi ar mai fi statul la calculator seara, când nu ştiu ce sunt… Oi fi femeie… Ah, am uitat să punctez pijamaua! … Şi ar mai fi şi week-endurile, pe care nu le-am inclus în calcule. Şi nici excepţiile, precum necesitatea de a ajunge la coafor, pentru un tuns.
Şi, în ciuda tuturor calculelor mele, societatea spune că sunt femeie. Ce fac(em) eu (/noi, femeile) şi nu fac bărbaţii? Treburile menajere… Şi suntem mame. Aham! Deci ăsta e diferenţiatorul! Înseamnă că eu sunt femeie atunci când sunt mamă, menajeră şi când mă fardez. (Şi, poate, când sunt pe blog). Greşesc dacă extrapolez şi spun suntem?

pentru femei

2011-02-19T00:41:00.000-08:00

1000 de motive pentru care ma bucur ca sunt femeie
Vrem sa sarbatorim femeia, vrem sa o incurajam sa fie nici mai mult, nici mai putin decat ceea ce este. Frumoasa, increzatoare, splendida prin ea insasi. Si vrem sa va multumim din suflet voua, cititoarele noastre dragi, ca ati fost alaturi de noi, ca ne-am maturizat impreuna, ca am evoluat, ca am dat tot ce am avut mai bun din noi, ca mai avem de dat.

Suntem femei. Piperul. Suspansul. Intuitia. Inspiratia. Iubirea. Exagerarea.... Semnul intrebarii. Aer tare, poate prea tare... Paradoxul si nonsensul. Amintirea. Promisiunea zadarnica pe care nu o poti duce pana la capat. Alegerea si nascocirea. Puterea ascunsa in cantitate infinita sub un invelis casabil. Reinventarea neobosita, dusa pana la os, depusa cu fidelitate intr-un sertar obscur de inima.
Suntem sotii, iubite, partenere de viata, femei in cautarea sufletului pereche, femei care stiu sa astepte, sa se grabeasca, sa nu renunte, sa nu uite sa se bucure de nimicurile grandioase care graviteaza peste tot in jurul lor. Femei care isi gasesc implinirea prin viata, femei care isi pun sufletul in trairile si rascolirile zilnice. Femei pe care nu le doboara un rid crescut in piele sau un lucru intamplat gresit. Ne ducem pasiune dincolo de doi. In tot ceea ce facem. Suntem si femei de cariera. Pana aici am indraznit. Chiar aici ne-am urcat cu pasiunea noastra. Dar suntem mai mult decat atat. Si te rog, acorda-mi putin timp, o sa-ti spun imediat pentru ce...
Devenim si mame. Suntem oarecum viata, din cap pana in picioare viata.... Un glascior de copil, niste manute intinse care iti cauta mainile si viata isi innoada firul, si viata capata cu uimire un sens, sensul suprem si cald pana la lacrimi al existentei de femeie. Mame care redevin copii sub ochii copiilor lor, vieti pentru care ar fi dispuse sa mearga pana la capatul pamantului si de acolo sa gaseasca drumul inapoi. Doar miracole mici pot sa nasca la randul lor miracole atat de mari. Suntem, fara modestie si exagerare, la randul nostru, un soi bizar de miracole. Dar si pentru ca zambim si facem lumea sa ne zambeasca inapoi. Pentru ca nimic nu este banal in noi. Sa nu uitam asta...
Tu mai stii cand ti-ai multumit ultima oara tie insati pentru ca te-ai nascut femeie? Cand ai plans? Cand ai ras? Cand ai privit pentru ultima oara (de data acesta pentru ultima oara) inapoi? Cand te-ai lasat cuprinsa de indoieli? Cand ti s-au imbujorat obrajii de placerea unui compliment? Cand ti-ai spus ca ai obosit, dar ca ai obosit de tot? Daca da, adu-ti aminte, te rog... Poate te gandesti ce rost au aceste randuri.... ca ne-am propus sa facem o apologie a femeii sau ca incercam imposibilul, limitand-o printr-o absurda definitie. Dar o femeie este prea mult ca sa ne apucam noi sa o explicam prin cateva cuvinte. Stii ce ne dorim sa facem? Vrem sa sarbatorim femeia, vrem sa o incurajam sa fie nici mai mult, nici mai putin decat ceea ce este. Frumoasa, increzatoare, splendida prin ea insasi. Si vrem sa va multumim din suflet voua, cititoarele noastre dragi, ca ati fost alaturi de noi, ca ne-am maturizat impreuna, ca am evoluat, ca am dat tot ce am avut mai bun din noi, ca mai avem de dat. Ne dorim sa fim si noi acolo pentru voi. La bine si la rau.

sunt roman si bine imi pare

2011-02-19T00:37:00.000-08:00

Strigătul disperat al românului care nu mai speră

A trecut foarte mult timp de la ultimul articol. N-am mai avut timp, efectiv, si nici starea necesara sa imi astern gandurile pe hartie. Cine e sotie, mama, si angajata a statului sigur ma intelege. Insa acum simt nevoia sa-mi manifest tristetea, nemultumirea, dispretul, sa ma eliberez cumva de furia neputintei care m-a cuprins. Poate ca pe crestinii adevarati nu-i afecteaza mult mediatizata “criza’’, poate ca pe oamenii care au suficienta nadejde la Dumnezeu nimic nu ii sperie, insa pe oamenii mici ca mine, cu o credinta ‘’caldicică’’, care se roaga mult prea putin, merg rar la Biserica si abia reusesc sa tina Postul Craciunului, vestea ca vei fi dat afara de la serviciu nu iti pica deloc bine, mai mult de atat, incepi sa intri in panica.

Si nu pentru ca ai de platit chiria, intretinerea sau rata la banca, ci pentru ca nu vezi un viitor prea stralucit, ba chiar deloc. Am senzatia ca un nor de fum, negru de tot, urmeaza sa ma inghita si am tendinta sa fug, sa plec cat mai departe, inainte sa fie prea tarziu. Realizez ca noua tinerilor, nu ni se da nicio sansa. Te intrebi, in astfel de momente: la ce imi foloseste ca am absolvit o facultate, ca m-am chinuit atat sa invat, ca am muncit cat am putut ? Ce folos ca am atatea aspiratii, atatea dorinte, pentru mine si familia mea, daca mi s-a taiat avantul? Caci asa ma simt…ca un pui care se ridica, incearca sa zboare, sa vada lumea, sa o cucereasca, dar i se taie aripile.

Stiu ca Dumnezeu are grija de crinii campului, de pasarile cerului, dar am ajuns sa nu mai sper… Cel mai tare ma sperie faptul ca invatamantul e in declin, nu vom mai avea profesori, nu se va mai pune nici un pret pe educatie, pe valorile morale, umane. Oare ce va invata copilul meu la scoala? Chiar ma gandeam ca noi am avut sansa sa-l citim pe Eminescu, pe Creanga, insa generatia care vine din urma, ce va invata? Vor citi reviste mondene, unde fetele cat mai dezbracate devin idoli? Ma ingrozeste televiziunea, ceea ce apare la televizor. Uneori schimb canalele doar ca sa ma uimesc, sa vad pana unde poate duce prostia umana si imi dau seama ca e infinita. Nu-mi imaginam vreodata ca libertatea presei, a imaginii, a cuvantului, pentru care au murit atatia oameni la Revolutie in 1989, azi se va traduce in stiri de genul: domnisoara x, luata dintr-un club din Bucuresti, a mers la mall si si-a cumparat lenjerie intima, deci…Da, e foarte interesant, ce a facut ea…

Sau…ca se va face reclama la vaccinul antigripal folosindu-se o alta domnisoara cu o conduita morala indoielnica, drept cobai, pentru a ne convinge pe cat mai multi sa-l facem, iar in timpul interviului ne-a recomandat de cateva ori singurul medicament eficient (pentru ea!) : aspirina saracului. Sunt supărată! Am decis sa nu mai deschid televizorului ca ma imbolnaveste impertinenta lor. La fel, la stirile importante ale unui alt post tv, aratau cum parlamentarii jongleaza (punand din burta) cu numarul de voturi, in conditiile in care lipseau unii din colegi, doar pentru a avea un numar mai mare si legea sa fie votata. Si vorbim de legea bugetului, pe care noi, saracii bugetari o asteptam cu sufletul la gura fiindca de asta depindeau salariile noastre, viata noastra pana la urma. Mi se face frica de viitor, de viitorul acestei tari, si imi vine sa fug, ca sa ma apar, inainte sa fie prea tarziu.

Ma gandesc cu groaza la ce ma asteapta… Nici macar un viitor subzistential..minimum. Si celor care ne conduc inca le arde de glume! Vor sa faca din Casa Poporului cel mai mare mall din lume…Asta da, prioritate! Noi o sa fim o tara de someri , dar vom avea mall-ul cel mai tare. Cui e necesar? Celor care traiesc intr-o alta Romanie, a celor care cu siguranta stiu de ce industria nu mai merge, agricultura nu mai merge si alte lucruri care mergeau foarte bine pe vremea raposatului si acum totul e distrus, multumita lor, multumita “investitiilor” lor, in propriile buzunare.

Cu siguranta lor nu le e greu sa taie oameni de pe liste, sa inchida uzine, insa cu noi cum ramane? Ce vor face toti acesti oameni? Incotro vor merge, cum vor supravietui cu un singur salariu sau doar cu somaj? Ne omoara incet cu deciziile lor. Vom ajunge un popor de depresivi in ritmul asta. Parca e mai rau decat in 1989…Sau poate ca eu simt greul acum, ca sunt adult si am responsabilitatea unei familii.

Si totusi…ce pot sa mai sper?! Vad familii in jurul meu care se destramana din cauza lipsurilor. Nu-si permit sa plateasca o chirie unde sa stea doar ei, fara parinti, asa cum e cel mai bine, si ajung la divort. Vorbesc de familii crestine, de oameni care au frica de Dumnezeu, dar nu mai fac faţă. Sunt multi tineri care pleaca in strainatate ca nu mai reusesc sa plateasca ratele bancare, ori si-au facut credit pentru casa si a crescut dobanda si nu o mai pot achita dintr-un salariu.

Asadar, noi incotro ne indreptam fraţilor? Criza asta e mai degrabă spirituală decât materială?

femeia crestina

2011-02-19T00:32:00.000-08:00

- Femeia creştină şi rugăciunea ei

Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei? În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti, fac gesturi asemenea, de aceea societatea îi categoriseşte ca “gay”. Şi vor să-i mai şi acceptăm… Femeia vrea „egalitate” cu bărbatul, refuză concediul maternal, face culturism, iar unele chiar îşi schimbă sexul “pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor”.

Dar nu de asta vreau să vă vorbesc… Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port”.

Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice. Poate fi foarte frumoasă, dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.

Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi să iubească pe Dumnezeu şi Biserica. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia…

Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.

Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa.

Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie, se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.

Nu e deloc uşor să fii femeie. Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă…Însă bucuriile sunt pe măsură.

Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor…

Însă putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:

“La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?” la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?” „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?”, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”. Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare.“ ( sursa: http://femeiacrestina.blogspot.com/)

2011-02-19T00:31:00.000-08:00

Acatistul “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”

Pentru că este începutul saptămânii, se cuvine să Îi aducem mulţumire şi slavă lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, pentru darurile oferite şi să-I cerem sprijinul în tot ceea ce facem.

Cea mai bună rugăciune către Dumnezeu este cea făcută din inimă. Acatistul ce urmează a fost scris, cu siguranţă, de un suflet mare, şi cred că nu există ceva mai frumos . Eu l-am ascultat de nenumărate ori. Dacă doriţi sa îl citiţi, se găseşte în cartea lui Danion Vasile – “Despre înfruntarea necazurilor”. El este foarte duios cântat de protopsaltul Marian Moise.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5GjMAdKqHo8]

Poate vi se pare mult de citit…..Nu vreau să vă împovărez, insă nu uitaţi că fiecare lucru pe care îl facem înaintea lui Dumnezeu, cât de mic, va fi încă o treptă urcată spre Împărăţia Cerurilor.

Să aveţi o saptamână binecuvântată!

(Gabriela Tudor)

Dupa obisnuitul inceput se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Imparate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricaciune, Tu tii in dreapta Ta toate cararile vietii omenesti cu puterea proniei Tale celei mantuitoare. Iti multumim pentru binefacerile Tale cele aratate si cele ascunse, pentru viata pamanteasca si pentru cerestile bucurii ale Imparatiei Tale. Arata-ne si de acum mila Ta, celor ce cantam: Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Icosul 1

Venit-am pe lume prunc slab si neajutorat, dar Ingerul pazitor a intins aripi luminoase, ocrotind leaganul copilariei mele. Dragostea Ta straluceste de atunci peste toate cararile mele, in chip minunat calauzindu-ma catre lumina vesniciei. Cu slava s-a aratat, din prima zi si pana acum, darurile Proniei Tale cele imbelsugate. Iti multumesc si iti strig cu toti cei care te cunosc pe Tine:

Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata,

Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii,

Slava Tie, Celui ce ai deschis inaintea mea cerul si pamantul ca pe o carte a vesnicei intelepciuni,

Slava Tie, pentru vesnicia ce se arata in lumea cea vremelnica,

Slava Tie, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse,

Slava Tie, pentru fiecare suspinare in incercarile mele,

Slava Tie, pentru fiecare pas al vietii, pentru fiecare clipa de bucurie.

Slava Tie, Dumnezeule in veci!

Condacul al 2-lea

Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea

M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. Am vazut cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, am ascultat fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce – glasuitor al apelor, m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau!

Slava Tie, pentru praznicul vietii;

Slava Tie, pentru buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor;

Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a seminelor;

Slava Tie, pentru stralucirea de giuvaer din roua diminetii;

Slava Tie, pentru surasul desteptarii scaldate in lumina;

Slava Tie, pentru frumusetea zidirii mainilor Tale;

Slava Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfantului Duh imprastie mireasma orice floare, tainica adiere de parfum, gingasa alcatuire de culori, frumusetea Celui Mare intru cele smerite. Lauda si cinste Facatorului de viata Dumnezeu, Cel Care a incununat tarina cu aurul spicelor si cu azurul albastrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliti-va si-I cantati Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cat de minunat esti in sarbatoarea primaverii, cand se trezeste la viata toata faptura si noi strigam cu bucurie catre Tine: Tu esti Izvorul vietii, Tu esti Biruitorul mortii!

Mangaiate de lumina lunii si de cantecele privighetorilor stau vaile si codrii in vesminte de nunta. Intreaga lume e mireasa Ta si ca pe Mirele ei vesnic te asteapta. Daca iarba campului astfel o imbraci, pre noi, oare cum ne vei preschimba in veacul Invierii ce va sa fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor straluci?

Slava Tie, Celui ce ai scos dintru intunecimile pamantului felurite culori si gusturi si miresme;

Slava Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogata in mangaiere;

Slava Tie, ca ne-ai inconjurat cu mii si mii de fapturi;

Slava Tie, pentru adancul intelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste intreaga lume;

Slava Tie, cu evlavie sarutam urmele pasilor Tai nevazuti;

Slava Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastra lumina cea stralucitoare a vietii vesnice;

Slava Tie, pentru nadejdea vietii nestricacioase, nepieritoare, desavarsite;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 4-lea

Cu cata dulceata ii indestulezi pe cei ce se gandesc la Tine, ce Facator de viata este Cuvantul Tau cel Sfant! Mai placuta decat untdelemnul si mai dulce decat fagurii este impreuna – grairea cu Tine. Rugaciunea adusa Tie prinde viata si se inaripeaza: cu ce cutremur se umple sufletul si cat de marete si pline de talc par atunci viata si faptura toata! Unde nu esti Tu – acolo este pustiu. Unde esti Tu – acolo e bogatia sufletului, acolo se revarsa, ca un suvoi de apa vie, cantarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Cand se lasa inserarea pe pamant si se asterne linistea aducand vremea odihnei si a somnului obstesc, paletele stralucitoare inchipuite de norii poleiti cu aurul amurgului imi par a fi camara Ta. Foc si porfira, aur si azur graiesc proorocind despre frumusetea negraita a cerestilor Tale salasuri si cu glas de praznuire striga:

Slava Tie, in ceasul tihnit al inserarii,

Slava Tie, Celui ce ai revarsat asupra lumii adanca pace,

Slava Tie, pentru raza de ramas bun a soarelui care apune,

Slava Tie, pentru darul somnului odihnitor,

Slava Tie, pentru bunatatea vadita in intuneric, prin lumina pe care o tesi in inimile noastre,

Slava Tie, pentru rugaciunile smerite ale sufletului pazit de inger,

Slava Tie, pentru desteptarea fagaduita in bucuria vesnicei zile neinserate,

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 5-lea

Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau. Imprejur-vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS! Si inima canta: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Vad cerul Tau stralucitor de stele. O, cat esti de bogat si cate lumini ai! Prin razele indepartatilor luminatori ma priveste vesnicia; Sunt asa mic si neinsemnat, dar cu mine este Domnul si pretutindeni sunt pazit de dreapta Lui cea iubitoare.

Slava Tie, pentru necontenita Ta purtare de grija;

Slava Tie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus in cale;

Slava Tie, pentru dragostea rudelor, pentru daruirea prietenilor;

Slava Tie, pentru blandetea dobitoacelor care-mi slujesc;

Slava Tie, pentru clipele luminoase ale vietii mele ;

Slava Tie, pentru bucuriile limpezi ale inimii;

Slava Tie, pentru fericirea de-a trai, de-a ma nevoi si de-a contempla;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 6-lea

Cat esti de maret si de apropiat intru cumplita suflare a furtunii, cum se vadeste atotputernicia mainilor Tale in serpuirea fulgerelor orbitoare: minunata este maretia Ta. Glasul Domnului peste campii si in fosnetul codrilor, glasul Domnului in purcederea tunetelor si ploii, glasul Domnului peste ape multe. Laudat fii in vuietul muntilor care scuipa foc. Tu scuturi pamantul ca pe un vesmant; Tu inalti pana la cer valurile marii. Lauda Tie, Celui ce ai smerit trufia omeneasca, facand sa se inalte strigat de pocainta: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ca fulgerul cand lumineaza camarile ospatului si dupa el par jalnice toate facliile, asa ai stralucit si tu in sufletul meu, fara de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupa lumina ta de fulger, ce palide, intunecate si firave pareau aceste bucurii… Sufletul meu nazuieste spre Tine!

Slava Tie, culme a celor mai inalte visuri omenesti;

Slava Tie, pentru setea noastra nepotolita dupa impartasirea cu Dumenezeu;

Slava Tie, Celui ce ai aprins in noi un dor mai mare de cele ceresti decat de cele pamantesti;

Slava Tie, Celui ce faci din noi fii ai luminii invesmantandu-ne cu cele mai gingase raze ale Tale;

Slava Tie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor intunericului si ai sortit tot raul nimicirii;

Slava Tie, pentru descoperirile Tale;

Slava Tie, pentru fericirea de a Te simti si a vietui cu Tine;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 7-lea

In sanul minunatei simfonii care ne infasoara cu bogatele ei armonii se face auzita chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Imparatiei ce va sa fie in dulceata cantarilor, in minunatele acorduri ale suntetelor, in simtirea inalta din glasuirea lor, in stralucirea lucrarii artistului. Orice adevarata frumusete ne poarta sufletul spre Tine, ca o puternica chemare, facandu-ne sa inaltam cu glas de sarbatoare cantarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu pogorirea Sfantului Duh, Tu luminezi si faci sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Tale, luminandu-le adancul intelepciunii Tale de Ziditor. Lucrarile lor si fara de voie Te marturisesc: O, cat de mare esti in operele lor, cat esti de mare in omul pe care Tu l-ai facut!

Slava Tie, Celui ce Ti-ai aratat puterea in legile ce carmuiesc zidirea;

Slava tie, ca toata faptura e plina de legile pe care i le-ai randuit;

Slava Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau;

Slava Tie, pentru ceea ce cu intelepciune ne-ai ascuns;

Slava Tie, pentru geniul mintii omenesti;

Slava Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;

Slava Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 8-lea

Cat de apropiat esti de noi in ziua bolii! Tu Insuti cercetezi pe cei bolnavi, Tu Insuti te apleci spre patul celui suferind. Si inima lui sta de vorba cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace in vremuri grele, de patimiri si scarbe, Tu trimiti ajutor neasteptat. Tu mangai, Tu cercetezi cu dragoste si mantui, Tie iti inaltam cantare: Aliluia!

Icosul al-8 lea

Cand, prunc fiind, Te-am chemat cu intelegere pentru prima oara, mi-ai implinit rugaciunea si mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tau. Atunci am inteles ca Tu esti bun si fericiti sunt cei care alearga la Tine. Am inceput a Te chema din ce in ce mai des, iar acum strig:

Slava Tie, Celui ce plinesti cererea pentru cele bune,

Slava Tie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea,

Slava Tie, Celui ce tamaduiesti neputintele si scarbele pentru trecerea vindecatoare a timpului,

Slava Tie, Celui ce sigur stii sa ingadui sa fim prigoniti pe nedrept,

Slava Tie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neinlocuit si tuturor le daruiesti viata de veci,

Slava Tie, Celui ce faci nepieritor tot lucurul cel inalt si bun,

Slava Tie, Celui ce ne-ai fagaduit reintalnirea cea dorita cu cei de aproape ai nostri adormiti intru nadejdea Invierii,

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 9-lea

De ce zambeste tainic toata faptura in zilele de praznic? De ce atunci se revarsa in inima o minunata usurare, fara asemanare cu cele si insusi vazduhul devine altar si biserica purtatoare de lumina? E adierea harului Tau, e stralucirea Taborului, cerul si pamantul canta atunci lauda: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cand m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminandu-mi sufletul cu umilinta, atunci una din razele Tale nenumarate a cazut asupra inimii mele, si ea s-a facut purtatoare de lumina, fier in vapaie: am privit chipul Tau tainic si neapropiat.

Slava Tie, Celui ce ai preschimbat viata noastra cu faptele bunatatii;

Slava Tie, Celui ce ai pecetluit cu negraita dulceata fiecare din poruncile Tale;

Slava Tie, Celui ce Te salasluiesti in chip nevazut acolo unde adie buna mireasma a milostivirii;

Slava Tie, Celui ce ne-ai trimis nereusite si scarbe , ca sa ne intoarcem ochii spre suferinta celorlalti;

Slava Tie, Celui ce ai pus mare rasplata in insasi fapta buna;

Slava Tie, Celui ce primesti avantul spre cele inalte;

Slava Tie, Celui ce invalui cu iubirea mai presus de toate;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 10-lea

Un lucru prefacut in pulbere nu se alcatuieste iara din aceasta, dar Tu invii pe cei a caror constiinta s-a stins si intorci la frumusetea cea dintai sufletele ce o pierdusera fara nadejdea de a o mai dobandi. Cu TINE nimic nu e cu neputinta de indreptat. Tu esti cu totul DRAGOSTE. Tu esti Cel ce pe toate le zidesti si Cel ce iarasi dai VIATA.

Pe Tine te laudam cantand: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeul meu, Cel ce cunosti caderea ingerului trufas al zorilor, mantuieste-ma cu harul Tau, nu ma lasa sa ma indepartez si sa ma indoiesc de Tine. Ascute auzul meu, ca sa aud in toate clipele vietii mele glasul Tau tainic si sa-ti strig, iubitorule de oameni:

Slava Tie, pentru minunatele potriviri de intamplari pe care le-a randuit pronia Ta;

Slava Tie, pentru presimtirile daruite de har;

Slava Tie, pentru povetele glasului tainic;

Slava Tie, pentru descoperirile din vis si din trezie ale cuviosilor Tai;

Slava Tie, Celui ce zadarnicesti planurile nefolositoare;

Slava Tie, Celui ce ne trezesti prin suferinte din betia patimilor;

Slava Tie, Celui ce smeresti spre mantuire trufia inimii;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 11-lea

Prin lantul de gheata al veacurilor simt suflul fierbinte al dumnezeirii Tale si dragostea Ta de oameni. Tu esti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Vad Crucea Ta: ai indurat-o pentru mine. In pulbere se asterne duhul meu inaintea Sfintei Cruci: aici e biruinta iubirii si a mantuirii, aici nu inceteaza in veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fericit cel care va cina in Imparatia ta, insa Tu m-ai impartasit inca de pe pamant cu aceasta fericire, de fiecare data cand mi-ai intins cu dreapta Ta dumnezeiasca Trupul si Sangele Tau, iar eu, mult pacatosul, am primit Sfintele Taine si am simtit iubirea Ta cea negraita si mai presus de fire.

Slava Tie, pentru puterea harului Tau cel necuprins si de viata facator;

Slava Tie, Celui ce ai inaltat Biserica Ta ca adapost lumii ostenite;

Slava Tie, Celui ce ne-ai nascut a doua oara prin apele cele de viata facatoare ale Botezului;

Slava Tie, caci Tu intorci celor ce se pocaiesc neprihanirea crinilor;

Slava Tie, adanc nesecat al iertarii;

Slava Tie, pentru paharul vietii si pentru painea bucuriei vesnice;

Slava Tie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 12-lea

De multe ori am privit cum se rasfrangea Slava Ta pe chipurile celor raposati. Cum straluceau de nepamanteasca frumusete si bucurie, cat de nematerialnice pareau trasaturile lor: cu adevarat era praznicul fericirii si al odihnei in sfarsit atinse; tacerea lor striga spre Tine. In ceasul sfarsitului lumineaza si sufletul meu, cel care striga: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ce inseamna laudele mele inaintea Ta ! Eu nu am auzit cantarea heruvimilor – aceasta este partea sufletelor inalte – dar stiu cum te slaveste firea. Am privit iarna cum, sub tacerea lunii, intreg pamantul iti aduce tihnita rugaciune, invesmantat in haina alba, stralucind de nestematele zapezii. Am vazut cum se bucura de Tine soarele care rasare si-am auzit corurile pasarilor slavoslovind. Am auzit cum fosnesc codrii, canta vanturile si apele susura cu taina despre Tine, am auzit cum Te propovaduiesc cetele luminatorilor prin miscarea pe care le-ai randuit-o, cu intelepciune pe nesfarsitele intinderi.

Ce e lauda mea ! Firea este ascultatoare, iar eu nu sunt. Atata cat traiesc si vad dragostea Ta, ravnesc sa-Ti multumesc, sa ma rog Tie si sa strig:

Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat lumina,

Slava Tie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adanca, nemasurata si dumnezeiasca,

Slava Tie, Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si ingerilor Tai,

Slava Tie, Preasfantule Parinte, Care ne-ai chemat sa dobandim Imparatia Ta,

Slava Tie, Duhule Sfinte, Soare De-Viata-Facator al veacului ce va sa vina;

Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, incepatura a mantuirii noastre;

Slava Tie, pentru toate, Treime Dumnezeiasca si Preabuna;

Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabuna si De-Viata-Facatoare Treime, primeste multumire pentru toate milele Tale si ne arata vrednici de binefacerile Tale ca, inmultind talantii care ne-au fost incredintati, sa intram in vesnica bucurie a Domnului nostru cantand cantare de biruinta: Aliluia !

Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi se zice Icosul 1: Venit-am pe lume… si Condacul 1: Imparate al veacurilor…

Si se face otpustul.

Si totusi exista iubire..

2011-02-19T00:26:00.000-08:00

pagina de facebook

2011-02-19T00:25:00.000-08:00

http://www.facebook.com/?ref=home

2009-08-13T03:32:00.000-07:00

Ce fericiti am fi-mpreuna - Alexandru Vlahuta

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Ca ne iubim; si ochii tai
De mult asteapta de la mine
Sa spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare sa însire
Din ochi câte ne spunem noi! ...

Se sorb, adânci si însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelasi gând si dor ne-abate,
Aceleasi tainice porniri.

S-atâta ti-i de înteleasa
Cersirea ochilor mei tristi,
Ca te rosesti, ca o mireasa,
Clipesti, nervos buzele-ti misti ...

Si dulce-mi cati o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeti:
În noi, întunecat, tresare
Misterul vesnicei vieti.

O, ne-ntelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Si, totusi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înteles.

De ramânem singuri vrodata,
Stam muti, cu ochii în pamânt.
Tu parc-astepti înfiorata,
Eu în desert mintea-mi framânt ...

De ce nu vrei ? ... Mai lesne-ti vine
Sa-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Si-ntinde-mi mâna s-o sarut.

Din vraja dulcilor ispite
Nemaicatând sa te abati,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbratisati.

La ce vrei sa se risipeasca
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta fireasca
Sa ti-o îngropi, ca un avar? ...

Acum ti-i inima fierbinte,
Frumoasa esti, iubita esti ...
Ce mai astepti, asa cuminte,
Si-n taina singura tânjesti?

Nu simti cum prinde sa te-mbete
Taria-nfrantelor dorinti ?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sarutarilor fierbinti? ...

Îndemnul tineretii tale
Asculta-l - cât e de-ntelept!
Cu-atâta dor îti cat în cale!
E-atâta timp de când te-astept! ...

Ce fericiti am fi-mpreuna ! ...
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai buna,
De dezmierdari, de nebunii! ...

O, vino, fa ce vrei din mine,
Stapâna vietii mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilarii! ...

Departe sunt de tine...

2009-08-12T02:57:00.000-07:00

Departe sunt de tine- M Eminescu

Departe sunt de tine si singur lângă foc,
Petrec în minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait,
Ca sunt batrân ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redesteptind în fata-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vintul loveste în feresti,
Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti,
S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mini subtiri si reci;
Cu bratele-amindoua de gitul meu te-anini
Si parca-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu te string la piept averea-mi de-amor si frumuseti,
In sarutari unim noi sarmanele vieti...
O! glasul amintirii ramiie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Să uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls...
Voi fi batrân si singur, vei fi murit de mult!

O, ramai..

2009-08-12T02:55:00.001-07:00

O ramii-Mihai Eminescu

"O ramii, ramii la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu se l-ascult;

In al umbrei intuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cirdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec,
Cum ingini cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzind piciorul gol.

Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinind;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în cimp rizind.

Astazi chiar de m-as intoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?

poezia mea preferata

2009-08-12T02:50:00.000-07:00

Floare albastră-Mihai Eminescu

- "Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

- ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Să-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Căci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are !

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"

Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stau în luna !
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare !

............................

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra ! floare-albastra !...
Totusi este trist în lume !

De ce nu-mi vii?

2009-08-12T02:48:00.000-07:00

De ce nu-mi vii- Mihai Eminescu

Vezi, rindunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?

O, vino iar în al meu brat,
Să te privesc cu mult nesat,
Să razim dulce capul meu,
De sinul tau, de sinul tau !

Ti-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atitea ori, de-atitea ori ?

In lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scântei ...
Dar, oricit ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s !

Căci tu inseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mindra decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea !

Tirzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii ...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?

O, mama

2009-08-12T02:43:00.000-07:00

O, mama – Mihai Eminescu

O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamna si de vant,
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu…
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.

Maicii Domnului

2009-08-12T02:41:00.000-07:00

Rugaciune – Mihai Eminescu

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Invierea

2009-08-12T02:34:00.000-07:00

Invierea – Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Inchise în tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca

zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si

prada.

O muzica adânca si plina de blândete
Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
„Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
Inveninând pre însusi izvorul de viete.

Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte,
Douasprezece pasuri rasuna, miez de noapte,
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

Cântari si laude’naltam,
Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

Ce simplu mi-ar fi, dacã nu te-as iubi

2009-08-12T02:18:00.001-07:00

Ce simplu mi-ar fi, dacã nu te-as iubi - Adrian Paunescu

Ce simplu mi-ar fi, dacã nu te-as iubi
Altceva nu-i nimic
Si mereu ma complic
Si ce simplu mi-ar fi,
Daca nu te-as iubi.

Daca m-as lua dupa pretexte,
daca-as trage unde e usor,
nici nu trebuia s-aud de tine
si-mi era mai de folos sa mor.

M-am bagat de buna voie sluga,
dragostei morale ce ti-o port,
dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil
sa privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simpla incapatanare,
pentru un ambitios pariu,
dar aleg o cale complicata,
tocmai din motivul ca sunt viu.

Eu detest relatia burgheza,
decorata circumstantial,
ma inchin la legile naturii
si salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viata prefacuta,
tatal ei de soarta la mezat,
te iubesc in felul unui traznet,
te prefer asa cum s-a-ntamplat.

Greu imi e si greu iti e si tie
cu acest fel de a trai al meu,
totusi, vreau sa stii ca, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fara care-ar fi cu mult mai greu.

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

2009-08-09T10:33:00.000-07:00

-Scrisoare fiicei mele-

Să fii fericit…e idealul nostru, e visul nostru, e cea mai mare dorinţă, e gândul cel dintâi..Fericirea e o bucăţică din Raiul de care am vrea cu toţii să ne bucurăm. Când îmi imaginez Raiul, mă gândesc că acolo e o veşnică stare de fericire, de mulţumire, un zâmbet lung şi des. Nu sper să cunosc Raiul. E mult prea mult pentru mine, care sunt aşa de păcătoasă, dar de un pic de fericire sper să mă bucur cât trăiesc pe pământ.Chiar dacă de multe ori durează prea puţin, cu toţii ne dorim să fim fericiţi.
Dar.. Ce este fericirea?...Cred că fiecare avem propriul răspuns, fiecare simţim altfel bucuria supremă. Pe unii îi face fericiţi marea, pe alţii pădurea, pe cei mai mulţi dintre noi ne bucură o situaţie financiară stabilă, o casă, sau când schimbăm maşina. Sunt multe modalităţi de a simţi fericirea. Depinde de dorinţele fiecăruia. Şi când sunt împlinite, sufletul ţi se inundă de bucurie.
Dar de unde vine fericirea? Cine ne-o pune în suflet, ce ne determină să râdem, să ne zâmbească toată faţa? Cine e autorul Fericirii? Numai Dumnezeu! El, Care ne-a creat sufletele şi trupurile, ne dă Bucuria. Numai datorită Lui îţi curg ochii de bucurie când pleci de la scaunul spovedaniei, după ce ţi-ai mărturisit păcatele. Şi îţi încălzeşte inima când primeşti Sfânta Împărtăşanie. Sau când, după Sfântul Maslu, pleci acasă cu inima împăcată, iar la Sfânta Liturghie simţi cum ţi se curăţă sufletul de răutate şi acum e gata să primească iertarea, iubirea, bucuria. Noi, cei căsătoriţi, ne simţim emoţia de la Sfânta Cununie, când fericirea îţi pătrunde întreaga făptură. Toate momentele existenţei noastre sunt legate de Dumnezeu, chiar dacă uneori nu observăm. El ne dă fericirea. Şi chiar dacă avem parte şi de necazuri şi suferinţă, Dumnezeu nu nelasă, tot El ne redă bucuria.
Sunt multe lucruri care mă fac fericită. S-au schimbat de-a lungul vieţii. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat Fericirea. Poate uneori n-o meritam. Cel mai mare dar al Lui e fetiţa mea. Prin ea am cunoscut cea mai mare fericire. Nu credeam că poţi să plângi de bucurie. Să poţi să simţi atâta fericire încât să-ţi curgă lacrimile pe faţă şi să nu ai putere decât să zici: „Doamne, îţi mulţumesc!” E atâta bucurie în inima unei mame când copilul îţi zâmbeşte, pune capul pe pieptul tău, te ia de mână sau te strig: „mami!”...
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fericirea mea, pentru familia mea, pentru minunea Sa – fetiţa mea şi mă rog ca toţi oamenii să aibă parte de bucurie, fericire aici pe pământ. Cât de puţină. Şi să facem tot posibilul să dobândim Fericirea veşnică. Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Căsătoria din interes

2009-08-09T10:25:00.000-07:00

Nevoia de a iubi şi de a fi iubit este nevoia unei persoane de altă persoană. Dar ce se întâmplă dacă acea persoană se căsătoreşte cu tine doar pentru ce ai tu să-i oferi, din punct de vedere material?

Astăzi vă propun să abordăm un subiect care îi preocupă pe tineri, bărbaţi şi femei, deopotrivă. Adeseori întâlnim cupluri care au tot confortul înainte să se căsătorească. Nu-i rău deloc, însă în vremurile în care trăim, te întrebi: de unde? Cu siguranţă există o explicaţie: sprijinul financiar al părinţilor.

Nu spun că părinţii nu ar trebui să-şi ajute copiii, dar nu mi se pare firesc ca un tânăr, având două mâini şi două picioare, să aştepte toată viaţa sprijinul lor. Din comoditate sau din reavoinţă mulţi dintre noi, care nu mai primesc un ajutor prea consistent de la părinţi, se orientează spre o căsătorie „avantajoasă”.

Mi-a fost dat să văd în jurul meu astfel de cazuri, cu domnişoare care au renunţat mult prea uşor la o poveste de dragoste de mulţi ani şi s-au căsătorit cu băieţi “recomandaţi” de părinţi sau pe care i-au întâlnlit chiar ele, frecventând diverse locuri unde banul face regulile. Aveau o prietenă, se iubeau, şi deodată ea dispărea şi într-o saptămână se căsătorea cu altcineva. Până la acest nivel poate să meargă minciuna.

Poate că în societatea de astăzi dragostea nu mai este singurul motiv care ar putea să lege două suflete în sfânta taină a căsătoriei. Pentru cei mai pragmatici dintre noi, să ai o casă şi o maşină, este suficient ca să-ţi asiguri fericirea. Doamne, cât se amăgesc! Căsătoria nu-i deloc o joacă de copiii şi dacă nu există iubire adevărată între soţi, acea unire nu se va concretiza sau nu va dura prea mult şi vor sfârşi prin a-şi trăi viaţa în minciună. Tu asta îţi doreşti? Dacă e aşa, nu-ţi imaginezi căt este de cumplit. Te aşteaptă o singurătate în doi…

Fiecare dintre noi ar trebui să avem principii de viaţă, care pot fi efectul educaţiei sau ideile noastre proprii referitoare la ceea ce dorim de la propria existenţă. Eu am ales o căsătorie fără implicaţii financiare, mergând pe ideea: nu am nici eu, nici tu; hai sa muncim împreună, ca să avem! Şi satisfacţia este pe măsură, credeţi-mă. Ne uităm în urmă şi spunem cu inimă împăcată că tot ce avem am reuşit să strângem împreună. Sigur că nu este uşor, şi nu poţi avea totul deodată. Dar, cu răbdare şi multă muncă, ajungi să ai de toate. Important e să vă aveţi unul pe altul. Nu-i nici o ruşine să stai cu chirie până reuşeşti să cumperi o locuinţă sau că circuli cu autobuzul fiindcă nu ai maşină. Toate aceste lucruri se pot cumpăra, în timp, de aceea nu cred ca e necear să-ţi pierzi sufletul şi şansa la fericire şi mântuire prin viaţa de familie, acceptând compromisul unei căsătorii de convenienţă.

Noi ar trebui să alegem pe cei cu care urmează să împărţim şi bune şi rele, nu mama sau tata. Mai grav este că banul decide. Pentru că. în felul acesta, fără să vrem sau să ne dăm seama, ne vindem sufletul diavolului, cel care iubeşte banii. Şi ajungem să nu mai ştim cine suntem şi încercăm, disperat, să umplem golul cu obiecte ce pot fii cumpărate cu bani. Pentru că banii i-am ales…..

O altă problemă pe care o constat este aceea că evităm munca. Mai ales noi care avem puterea să facem asta. Absolvim o facultate şi visăm la salarii fabuloase. Dacă nu primim sume pe măsura isteţimii, nu ne deranjăm să muncim pe mai puţin, Şi atunci, din comoditate, căutăm o prietenă sau un prieten cu bani. De parcă ar fi ai tăi! Mi se pare jenant să ceri altcuiva pentru a-ţi acoperi cheltuielile. Poate pentru unii nu e greu deloc. Dar mă întreb cum se simt…Cred ca ar fi mult mai simplu să plăteşti din propriul portofel consumaţia la restaurant, Vei avea şi satisfacţia muncii şi conştiinţa împăcată. În plus, faci un gest frumos.

Sfânta Scriptură vorbeşte despre faptul de a fi amândoi un trup..Oare cum credeţi că putem avea parte de o asemenea unitate, dacă între soţi nu există dragoste? Confortul şi excursiile în străinătate te consolează o vreme, însă există destule momente când rămâi doar tu cu elea şi iţi dai seama că ai in faţă un străin sau o straină. Sau eşti bolnav şi nu are cine să-ţi dea un pahar cu apă, pentru că nu-i pasă de tine şi atunci nu-ţi rămâne decât s-o chemi pe mama sau să le faci reproşurii celor ce ţi-au spus că e ”cea mai bună partidă”. Oricum, nimănui nu-i pasă, pentru că tu stai în casă cu elea.

Nu vreau sa par răutăcioasă sau să jiignesc pe cineva. Departe de mine acest gând! Vreau doar să vedeţi cu ochii minţii realitatea în care trăim. Să nu ne încărcăm conştiinţa cu acest păcat. Să nu vă minţiti singuri, fiindcă bucuria se află în lucruri mărunte…

Anticoncepţionalele, prezervativele şi steriletul

2009-08-09T10:16:00.000-07:00

Savanţii au ajuns la concluzia că apariţia vieţii, zămislirea , este o minune mai mare decăt universul. Când mari oameni au descoperit galaxiile, au spus : ” Iată măreţia creaţiei lui Dumnezeu”. Dar există o măreţie mai mare: zămisilirea, la care noi suntem împotrivă.

Medicii spun că, după zămislire, copilul, timp de şapte zile, merge din trompă în uter. În alte şapte zile încearcă să se lipească de uter şi se creează placenta sau casa copilului. Şi în alte şapte zile, total 21 , are loc prima zvâcnire a inimii , dar până atunci a fost viu, cu sistem nervos. Un om poate vieţui nelipit de uter 14 zile, după aceea moare. De aceea trebuie să se lipească de uter, ca să înceapă să se hrănească din mamă.

Ei bine, steriletul împiedică lipirea copilului de uter şi copilul moare şi se produce avort. Anticoncepţionalele fac acelaşi lucru prin toxicitatea care se creează.Şi aşa ajunge femeia să nu mai ştie câte avorturi a făcut. Nici nu are de unde să ştie, întrucât nu ştie că se produce, atunci când se produce. „ Înainte de a te fi urzit tu în pântecele mamei tale, te-am cunoscut Eu, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit”, zice Domnul în cartea Proorocului Ieremia, I, 5.Acesta e textul din Scriptură care ne arată că cine luptă împotriva vieţii e criminal. Nu numai cine omoară, ci şi cine luptă.

Mulţi tineri consideră că nu este nici un păcat să facă dragoste cu prietenele lor. Dar să nu le lase însărcinate..că atunci lucrurile se complică. Şi pentru asta apelează la prezervative, pentru a feri de boli venerice..Însă acestea nu îi asigură că sarcina nu va apărea, Eficacitatea prezervativului este de aproximativ 90%. Înfrânarea este singura metodă cu eficacitate totală. Este cea pe care Biserica le-o propune tinerilor: “Staţi cuminţi..”şi astfel se evită foarte simplu şi bolile şi alte neplăceri.Cea mai bună cale pe care pot merge tinerii este aceea a înfrânării.

Nu spun că fetele n-au nici o vină. De multe ori, ele ispitesc, ele îi provoacă. Se pare că în zilele noastre tinerele nu mai sunt interesate să-şi păstreze fecioria. Probabil că nu apreciază valoarea ei. Multe dintre ele ajung să aibă relaţii intime cu necunoscuţi, numai pentru plăcere, cu sau fără prezervativ.Dacă folosesc sau nu, asta contează mai puţin pentru că păcatul este acelaşi, la fel de grav. Când doi oameni curvesc şi în urma actului sexual femeia rămâne însărcinată şi avortează, pe lângă păcatul desfrâului , ei doi se fac părtaşi ai păcatului prunc-uciderii, care este o crimă. Dacă se protejează, păcatul e la fel de mare, însă nu devin criminali.

Societatea ne oferă aceste alternative pe tavă. Mai mult , ea susţine şi promovează relaţiile intime protejate între tineri. Nu puţine fete au fost asigurate de doctori că dacă iau pilule nu vor rămâne însărcinate. Doar că au fost minţite. Efectul pilulelor a împiedicat embrionul format să se fixeze de uter şi a fost eliminat fără ca mama să ştie că a fost gravidă.

Avem de-a face cu psihoza anilor pe care îî trăim, Păcatele sunt aceleaşi. Poate s-a schimbat denumirea sau modul de manifestare. Astăzi cele mai multe avorturi nu se fac în spitale, nu la ginecologie sau în cabinetele particulare, ci în Biserică. Nu întelegeţi greşit. Mă refer la biserica de zid, nu în biserica spirituală. Acesta e într-adevăr o veste tristă.Pentru că femeia poate fi chiar în faţa altarului şi în momentul acela ea face un avort. E foarte probabil ca atunci când preotul citeşte Sfânta Evanghelie, în pântecele multor femei din Biserică să se producă avorturi. Pentru că ea, în dimineaţa aceea a săvârşit păcatul şi a luat pastila ” de după” sau cu o seară înainte şi-a luat “tratamentul”. Dumnezeu este prezent în momentul zămislirii, căci în momentul acela El dă viaţă, El uneşte sufletul cu trupul.

Noi, ca tineri începători ai vieţii, suntem poate ispitiţi de ideea că ar trebui să ne trăim puţin viaţa înainte de a avea copii. Cu acest gând, ne deschidem calea către păcat şi către necazuri. Poate că unii folosesc prezervativul pentru a nu se murdări trupeşte, pentru a nu lua boli venerice sau utilizează pilulele anticoncepţionale ca să nu se vadă că trăiesc în păcat , însă omit grija pe care trebuie s-o avem ca să nu ne murdărim sufletele. Pentru aceasta,păstrarea curăţiei e indispensabilă. Nu vă gândiţi că sunteţi mai prejos decât prietenii voştri care au avut multe relaţii, sau să te îngrijorezi că ai 20 de ani şi încă eşti virgină. Veţi întâlni, cu siguranţă, persoana potrivită cu care să vă împărtăşeşti sentimentele de iubire, prin unirea intimă, la vremea potrivită. Şi vei avea ce să-I oferi. Se va simţi special (a) , iar tu o mare bucurie că v-aţi oferit un asemenea dar. Aşa că…toate la timpul lor.

Aşteptaţi Sfânta Cununie, binecuvântarea Domnului asupra relaţiei voastre şi va veni şi legătura intimă, mult aşteptata noapte de dragoste, dar ea va fi cu mult mai fericită “cu ştirea” Domnului. Nu vă feriţi de roadele binecuvântate ale cununiei: copiii. Ei sunt roadele dragostei voastre. Evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai, cu evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu şi păcat şi se pedepseşte de Domnul, care vede tot.

Suntem oameni, greşim. Ne putem îndrepta prin mărturisirea păcatelor. Dacă ne îndreptăm, îndepărtăm de noi sfărşitul lumii. Dacă nu ne îndreptăm, îl apropiem, deci el poate veni în orice moment. Să luăm aminte la faptele noastre, să nu smintim, să ne rugăm pentru cei care cad în păcatul desfrânării, mai ales că suntem în postul Crăciunului, perioadă numai bună pentru a reflecta asupra a ceea ce suntem şi ce facem. Sper că veţi duce aceste cuvinte mai departe, pentru că nu ne mântuim dacă facem numai noi binele, ci şi dacă determinăm pe alţii să facă binele.

„Femeia se va mântui prin naştere de fii”

Viaţa adevărată este un neîntrerupt post

2009-08-09T10:13:00.000-07:00

Postirea e o stare potrivita firii umane, normala pentru om. Viata adevarata este un neintrerupt post. Postesti, adica renunti la orice desertaciune pentru a-I face loc lui Hristos. Cum spune Mantuitorul, in pustie: “nu numai cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul lui Dumnezeu”. Iata sensul postului.

Postul este o disciplina cel putin la inceput destul de dificila, dar nu ar trebui sa ne infricoseze, ba chiar sa ne bucuram. Fiindca neingreunarea trupului si nealimentarea cu produse animale deschid calea energiilor dumnezeiesti. Foamea trupeasca se transforma in dorul de a fi in preajma lui Dumnezeu, in foamea de Dumnezeu a inimii. Iar hranindu-ma cu adevarurile lui Dumnezeu, nu mai incape alta hrana in mine. Sau asa ar trebui sa fie.

Cine va posti? Voi veti posti, cei care M-ati cunoscut. Cine nu Ma cunoaste nu poate posti, iar cine Ma cunoaste va sti sa posteasca. Cui ii este greu sa incerce sa tina post, nu- L cunoaste pe Dumnezeu.

Mantuitorul ne arata cum sa postim. El a postit (nu numai in cele 40 de zile, in pustie), cu gandul numai la Tatal, vrajmasul nemaiavand loc in El. Ca om, a facut exercitiul renuntarii trupesti si mentale la mancare si ganduri, dandu-ne noua exemplu si putere de a face si noi asemenea.

Postul Mantuitorului este o inaugurare a vietii normale de infranare, pe care El avea s-o traiasca neintrerupt. Toti postitorii, pustinicii, sfintii au facut-o (devenind si ei, la randul lor, modele de urmat). Infranarea trebuie sa fie totala, adica sa fii cu atentia numai la voia lui Dumnezeu. Postul de mancare este chipul tuturor infranarilor mantuitoare.

Postul disciplineaza mintea, pentru a nu mai deregla sistemul firesc al trupului. Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea de a-si controla viata, dar el nu-si foloseste aceasta posibilitate. In post se pune in miscare capacitatea nefolosita a omului de a se infrana de la ceea ce nu-i este de trebuinta.

Sa te adancesti in duhul gandirii lui Dumnezeu, sa te imbraci in mentalitatea Lui, sa fii una cu gandirea dumnezeiasca si sa nu mai concepi altceva decat ce concepe Dumnezeu, sa te simti real traind in aceasta gandire…..Ce minune ne cere noua Dumnezeu! Acesta e postul cu adevarat sfintitor, Aceasta e Viata!

Din pacate, noi ne targuim cu postul, ceea ce arata ca n-am inteles nimic, desi suntem Ortodocsi. Ne e este greu sa renuntam la pofte, la activitatile obisnuite, nu incercam sa devenim mai buni, mai iubitori de Dumnezeu si de aproapele. Credem in adevarul adevarat al dragostei, dar il punem in discutie cand e vorba sa-l traim.

Rasplata dumnezeiasca va avea numai cel ce va iubi dumnezeieste, cel ce merge la spovedanie pentru a se curati de pacate, cel ce se impartaseste cu Trupul si Sangele Mantuitorului, cel ce isi manifesta dragostea fata de aproapele. De exemplu, cel ce face fapte bune, de ochii oamenilor, isi va lua aici plata. In ce consta plata? in satisfactia ca e socotit om sfant. Valoarea faptei tale va fi viata vesnica, dupa ce-ti vei dovedi credinta prin dragostea traita, nu inchipuita.

Gandirea noastra ar trebui sa fie preocupata de ceilalti oameni. Mereu sa avem in minte chipul cuiva. Dar nu numai gandurile noastre sa se indreapta spre ceilalti oameni, ci si inima.Sa ne preocupe sa facem ceva, pentru cineva. In felul acesta, inima noastra devine lacas al dragostei, casa a dragostei, adapostirea , cu pretuire dumnezeiasca, a valorilor tuturor oamenilor. Si inima noastra, deci, cu Hristos in ea, Care ii are pe toti impreuna cu El, e dragostea lui Dumnezeu intrupata in noi.

Mantuitorul Iisus Hristos ne soune de atatea ori: “Privegheati neincetat si va rugati” Postul ne ajuta sa simtim mai bine dragostea lui Dumnezeu, sa o intelegem mai profund, traind-o si daruind-o la randul nostru. Intelegem cat il pretuieste Dumnezeu pe om si invatam sa ne pretuim si noi semenii si pe noi insine ca faptura a lui Dumnezeu.Sa invatam sa ne rugam pentru ceilalti, sa aiba suflete bune, sa primeasca ajutor de Sus, sa contribuim la mantuirea lor. Domnul tine la acest fapt: Iubiti pe dusmanii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, sa va para bine de binele aproapelui, ca de al vostru, sa va para rau de raul aproapelui ca de raul vostru si sa va doara de el, ca de voi insiva. in post, e necesar sa facem exercitiul dezintoxicarii de meschinarie si rautate.

Postul sa fie o opera de reparatie, de restaurare dupa masura lui Hristos, Care sta gata sa lucreze impreuna cu noi aceasta desavarsire. Sa fim atenti, in tot postul, sa pastram rugaciunea aceasta a inimii care, cu fiecare bataie a ei, il recunoaste pe Hristos. Postul sa nu fie doar o forma goala, o lauda desarta, ca uite, noi purtam chipul lui Hristos si mergem pe urmele Lui. Sa dovedim, real, prin postirea noastra, ca nu numai cu paine se hraneste omul, ci cu tot duhul dragostei lui Dumnezeu, cu duhul inimii Lui. Cu aceasta se hraneste omul, in mod normal, nu cu atentia la toate cele spre care il trimit patimile si simturile lui. Omul se hraneste, in inima sa, cu duhul inimii lui Hristos, care e dragoste.

Inima putreda, cea fara pretuire dumnezeiasca de oameni, s-o curatim si sa inlaturam ce-i uscat in noi. In timpul postului, sa ne cautam si sa ne vedem goliciunea inimii, sa depistam partile ei intunecoase care nu primesc gandirea despre oameni a lui Dumnezeu. Sa fim sinceri cu noi insine!

Dumnezeu sa ne ajute sa parcurgem Postul Craciunului asa cum se cuvine!

Relaţiile intime în post

2009-08-09T10:11:00.000-07:00

Legătura firească dintre bărbat şi femeie, creată prin alegere liberă şi susţinută prin devotamentul ambilor parteneri, ajunge nu numai la convieţuire , prietenie şi relaţie sufletească,ci şi la unitatea trupească , ceea ce înseamnă unitate de viaţă, împreună existenţă la propriu. Dumnnezeu binecuvintează relaţia trupească doar a celor ce-şi unesc sufletele în faţa Lui prin Taina Căsătoriei. Expresia sexuală îşi are locul potrivit numai în cadrul legamântului conjugal, care are ca scop naşterea copiiilor. Altfel…se sâvârşeşte păcatul desfrânării.

Suntem în prima săptămână a Postului Crăciunului. Cel mai mulţi dintre noi ne-am decis să-l ţinem. Am făcut cumpărăturile, ne-am umplut frigiderul cu legume…însă trebuie să avem în vedere şi celelalte „restricţii” ale Postului. Regimul alimentar , fără grăsimi, nu are nici un sens fără hotărărea de a-ţi schimba viaţa, de a te ruga mai des (aratându-ţi . astfel, dragostea faţă de Dumnzeu) şi de a face fapte de milostenie, manifestându-ţi iubirea sinceră faţă de aproapele. Dar nu aşa cum înţegem noi iubirea…În nici un caz!

Dragostea adevărată dintre două persoane de sex opus e înţeleasă de multe ori prin atracţia fizică. Nimic mai greşit! Pe mulţi aceasta îi împinge să se căsătorească şi când pasiunea dispare, relaţia se rupe, uitând ca unirea lor nu s-a concretizat prin fructul iubirii - copiii.Să nu mai vorbim că n-au avut în vedere mântuirea sufletului..

E normal să existe dorinţa de apropierea fizică de cel cea cu care împarţi şi bune şi rele,sau cu care îţi petreci tot timpul. Aşa-i făcut omul de Dumnezeu, bărbat şi femeie , dintr-un singur trup. Cu cunoştinţele actuale de biologie, endocrinologie şi de neurologie putem înţelege că cele două sexe se caută la maturizare unul pe celălall, trecând peste orice fel de bariere. Constituţional, natura bărbatului are o glandă în plus faţă de femeie- prostata. Această substanţă sintetizează acidul glutamic necesar sistemului nervos aât al bărbatului,cât şi al femeii, dar nu le prepară decât bărbatul. Aici e explicaţia fundamental biologică în temeiul căruia femeia este atârnătoare de bărbat. Fără substanţele lui endocrine ea nu se regenerează mental, nervos. De aceea, la convieţuirea căsătoriţilor nu este bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl atinge pe soţ, iar refuzul pe soţie. Pentru toate există însă o măsură.

Suntem cu toţii tentaţi să cedăm cu uşurinţă ispitei desfrânării pentru că diavolul atacă omul în slăbiciunile lui. Nici nu realizăm cât de subtil ne strecoară în gând dorinţa de a săvârşi păcatul. Şi până la faptă nu mai e mult…Noi suntem principalii vinovaţi de aceasta. Dumnezeu permite diavolului să ne ispitească ca să vadă credinţa noastră. Si se vede! Cedăm atât de uşor…Nu suntem înarmaţi cu puterea crucii, nu am permis să lucreze în noi Trupul şi Sângele Domnului, pe care l-am luat la Sfânta împărtăşanie cu atâta nevrednicie… Nu suntem demni de Hristos. Acesta este adevărul. Şi diavolului nu depune prea mult efort ca să ne câştige de parte lui.

Din nefericire, această patimă atinge şi familiile credincioase, care nu adorm fără să-şi facă rugaciunea de seară, care iau aghiazmă în fiecare dimineaţă înainte să manânce, care îşi împărtăşesc copiii în fiecare dumincă. Diavolul nu îi scuteşte nici pe aceştia. Dimpotrivă, îi ispiteşte mult mai mult decât pe cei care sunt deja ai lui - cei trăiesc în curvie (concubinaj cum se spune acum,). Soluţia ne -o spune Mântuitorul: „Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită“. Şi acestea cu siguranţă nu sunt vorbe în vânt. Rugăciunea te ţine în legătură permanentă cu Dumnezeu. De asemenea, te ţine cu mintea trează la lucrurile care îţi sunt folositoare, în special sufletului tău. Şi să ştii că te scapă de plictiseală, pentru că noi de multe ori săvârşim păcatele din lipsă de activitate.Şi atunci cănd nu ai nimic de făcut… îţi dă satana de lucru.

Pentru cei căsătoriţi sau nu, există marele “pericol ” să apară o sarcină, ca urmare a săvârşirii păcatului. Şi este cu mult mai grav dacă copiii sunt concepuţi în post sau în zilele de sărbătoare. Pe lângă faptul că te faci vinovat de desfrânare, rişti să compromiţi viaţa propriului copil, fiindcă el va veni pe lume cu predespoziţia spre sexualitate. Va fi greu de educat pentru că tu , genetic, i-ai transmis cromozomul criminalităţii care are circumstanţe atenuante. Să nu te surprindă că fuge de la şcoală şi îi plac aventurile, de orice fel. Să fim cu luare aminte la noi înşine şi mult mai responsabili!

Să ascultăm sfatul părintelui Arsenie Boca: „Luaţi seama, că dacă vreţi să nu cădeţi din creştinătate şi dacă vreţi să biruie chipul lui Dumnezeu în noi, şi nu al diavolului - prin patimile sale - luptaţi-vă din răsputeri cu arma postului, căci după cum vedeţi postul este ucigaşul patimilor.Pentru că este şi dar de la Dumnezeu , dat tuturor celor ce luptă lupta cea bună. Faceţi începătura aceasta şi veţi vedea cum vi se va înnoi viaţa şi se va linişti casa”.

Dragostea faţă de persoana iubită, prieten (ă) sau soţie (soţ) se poate manifesta şi altfel, nu neapărat prin relaţia trupescă, supusă instinctului. Există şi alte modalităţi, care depăşesc limita umanului şi mă refer la manifestarea iubirii spirituale. O îmbraţişare puternică, atunci cînd ai cel mai mult nevoie, din partea celui/ celei pe care îl (o) iubeşti valorează mult mai mult decât un raport sexual. O strangere de mână, o simplă atingere a mâinii celui celei căruia i-ai dăruit toată dragostea ta - e nepreţuită.

“Oare nu ştiţi că trupul vostru este locaş al Duhului Sfânt ce locuieşte întru voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu , şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci sunteţi cumpăraţi cu preţ ! Proslaviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”

Mai bine este a da decât a lua

2009-08-09T10:10:00.000-07:00

Am intrat în luna cadourilor, aşa cum se spune. Decembrie a fost „aleasă” perioada în care oamenii îşi oferă daruri unii altora, în semn de preţuire. Întotdeauna este aşa? Sau a devenit o modalitate formală de a ne arăta aprecierea faţă de celălalt pentru că asta face toată lumea?

Legătura care există între luna cadourilor, Moş Nicolae şi Moş Crăciun este bazată pe un numitor comun: milostenia; faptele bune pe care ar trebui să le facem în Postul Crăciunului ca manifestare a iubirii faţă de aproapele.

Însă este o mare diferenţă între a oferi daruri unei anumite persoane pentru că îţi este rudă sau prieten, fiindcă în fiecare an îţi ia ceva de Crăciun sau pentru că aşa se obişnuieşte, şi a da din inimă o bucată de pâine, un bănuţ unui bătrân cerşetor sau o haină unui copilaş. Noi aceia cărora ne place să oferim cadouri în zilele de sărbătoare celor apropiaţi nouă, ca să primim întocmai, pe măsura efortului, nu vom avea răsplată de la Dumnezeu. Pentru că nu poate fi vorba despre milostenie într-o astfel de situaţie, ci o acţiune de bun simţ. Nu ne putem aştepta în acest caz să facem vreo bucurie, însă dacă dai din ceea ce nu ai unui om care-ţi cere cât de puţin, vei avea bucuria sclipirii ochilor lui. Inima lui tresaltă că azi va avea ce mânca, mulţumită ţie, iar tu vei fi fericit că ai putut să-i oferi o asemenea bucurie.

Milostenia este o virtute şi constă în a da din ce-ţi prisoseşte celor ce sunt în nevoie şi a dărui chiar din puţinul tău celor aflaţi în lipsă. Milostenia înseamnă, alături de dărnicie materială, şi dăruire sufletească şi numai aşa ea se apropie de iubirea aproapelui, nerămânând numai un simplu act de caritate.

Pentru cel care primeşte darul, acesta are valoare strict materială, deci una trecătoare şi dispare prin consumare, în vreme ce acela care a făcut darul este izvor de bunătate. Când primeşti ceva în dar se naşte în tine sentimentul obligativităţii de a oferi la rândul tău un cadou celui care ţi-a dat. De aceea, mai fericit este a da decât a lua.

Valoarea milosteniei nu este dată de mărimea ei. Milostenia trebuie să o faci fără să urmăreşti vreu câştig, de orice fel, sau ca să fii lăudat de oameni. Să facem fapte bune din mărinimia sufletului nostru, nu cu părere de rău.

Milostenia este un leac împotriva tristeţii pe care o aduce în suflet patima iubirii de bani şi avuţie. Ea ne vindecă de răutatea pe care lăcomia o aduce în relaţia noastră cu aproapele. Practicată cu smerenie, milostenia ne conduce la preţuirea semenilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur socoteşte că milostenia e o bună însoţitoare a pocăinţei, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede şi deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea şi sporeşte iubirea. Toate aceste elemente formează un model de post desăvârşit, de care am face bine să ne desăvârşim. Să fim mai buni, mai curaţi cu inima şi mai puţin făţarnici. Numai prin milostenie şi milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.

„Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 2-4)

Despre ce vor oamenii să vorbească preotul la Biserică?

2009-08-09T10:09:00.000-07:00

De foarte multă vreme am vrut să abordez acest subiect, pentru că pe mine personal mă preocupă şi poate şi pe voi. A decis Dumnezeu când anume să fie momentul fiindcă nu prea îmi găseam cuvintele. De aceea mi- a dat şansa să particip duminică seară la Slujba Maslului de obşte, cu şapte preoţi.

Predica pe care a ţinut-o părintele a fost gând la gând cu ceea ce mă frământa pe mine. Nu pot să dezvălui identitatea preotului şi nici a Bisericii unde am fost, însă încerc să vă redau din memorie, cuvintele predicii:

“Iubiţi creştini, întotdeauna vine la predica preotul în faţă şi vă explică Evanghelia. Întotdeauna aşteptaţi ca el să vă răspundă prin cuvântul său la întrebările pe care vi le puneţi şi la problemele pe care le aveţi, pentru că cei mai mulţi veniţi la Sfânta Biserică să -L aflaţi pe Dumnezeu. Se presupune că noi, preoţii L-am aflat, prin viaţa proprie, prin ceea ce am studiat , şi mai ales avem privilegiul de a sta mai mult în casa lui Dumnezeu. La predică, harul se pogoară asupra noastră şi vă transmitem cuvântul de învăţătură, însă şi noi suntem oameni şi avem limite. De aceea vin şi vă cer să puneţi dumneavostră întrebări despre ceea ce vă preocupă , iar noi, în măsură în care putem şi ajutaţi de Dumnezeu, vă răspundem”. ( în acest moment s-a instalat în Biserică o tăcere mormântală..Nimeni nu a avut curaj să spună ceva. Ne-am obişnuit să ne “ghicească” preoţii gândurile…).

“Ei bine…Evanghelia şi scrierile Sfinţilor Părinţi sunt întotdeauna izvor de înţelepciune pentru noi. Ele nu se vor demoda niciodată. Problemele lumii sunt aceleaşi şi Mântuitorul Iisus Hristos ne- a lăsat leac pentru toate. Sfinţii Părinţi cuprind în scrierile lor preocupările lumii, chiar că dacă acum vremurile sunt altele. Desfrânarea e un păcat de 2000 de ani, chiar dacă azi are alte forme, şi sunt multe citate biblice care ne întăresc în lupta împotriva acestui păcat. Oamenii dintodeauna au muncit, şi-au făcut griji pentru familie, şi-au fracturat membrele şi au avut tot feluri de probleme. Nu e nimic nou pentru Biserică, să nu poată răspunde.

Oamenii se feresc să adreseze părintelui întrebările pe care îi frământă, de teamă sau ruşine, sau fiindcă nu se cuvine ori li se pare că nu e potrivit să se adreze unui om al Bisericii. Şi nu fac decât să rătăcească…Din dorinţa de a- L afla pe Dumnezeu, rătăcim chiar şi noi cei din Biserică. Şi rătăcind, uşor-uşor ne pierdem şi se împuţinează turma lui Hristos.

Preotul, prin predica sa poate atinge coarda sensibilă a mai multe suflete, însă nu poate ajunge la sufletul tuturor. Fiindcă suflete noastre sunt de patru feluri. aşa cum este foarte bine explicat la Matei, capitolul 13, în pilda semănătorului. Pe scurt: prima categorie de suflete - cele în care sămânţa cade lângă drum şi vin păsările şi o măcâncă. A doua categorie se referă la cele unde sămânţa cade în loc pietros, nu au pământ mult şi când se iveşte soarele se usucă. Alte seminţe cad între spini şi aceştia le innăbuşă. Şi ultima categorie - sufletele care au pământ bun şi sămânţa dă rod, mai mult sau mai puţin, după puterea fiecăruia.

Fraţilor, oamenii şi în special tinerii sunt preocupaţi de sexualitate şi nu au curajul să vorbescă despe asta. Noi nu putem să strigăm în gura mare ca păgânii, însă voi, fiecare puteţi veni la scaunul Spovedaniei să spuneţi ce păcate vă apasă sufletele şi trupurile.

În ultima vreme se tot discută de cancerul de col uterin şi unii dintre voi aţi fost forţaţi să vă vaccinaţi fetiţele, fără să fiţi informaţi asupra efectelor secundare. Puţini ştiţi că prin această vaccinare femeile pot fi sterile şi atunci nu se va mai împlini scopul căsătoriei.

Să nu credeţi că Biserica nu are un punct de vedere faţă de această problemă. Poate că ştiţi că virusul de care atâta se feresc autorităţile se transimte pe cale sexuală. Oare cum e posibil asta la fetiţele de 10-11? Ei bine, asta se promovează, ca să ne “educăm” copiii despre păcate de când sunt fragezi. Nimeni nu mai vorbeşte despre castitatea fecioarelor, a tinerilor în general. Biserica o face.E datoria noastră să vă spunem să aveţi grijă de trupurile voastre, să le preţuiţi şi aşa să salvaţi şi sufletele de la păcate. Să încercăm să- L aflăm pe Dumnezeu cu sufletul curat…”

Eu atât am putut să ascult fiindcă fiica mea şi- a pierdut răbdarea şi a trebuit să ies afară unde nu am mai auzit nimic, cu toate strădaniile mele. Dar cred ca am ascultat destul. Aceste cuvinte mi-au ajuns direct la suflet, m-au încurajat şi cu siguranţă părintele a sădit o sămânţă în sufletul meu. Sper să-mi dea Dumnezeu puterea sa o fac să rodească, să mă facă mai bună, să -mi schimbe viaţa în bine şi să duc mai departe cuvântul Lui, pe măsura puterii mele. Doamne ajută-mă !

Primul prezentator de reclame a fost diavolul

2009-08-09T10:08:00.001-07:00

Trăim într-o lume materială, a consumului, a mall-urilor şi supermaketurilor. Viaţa noastră se desfăşoară de la promoţie la promiţie, fiindcă ni se inoculează tot timpul ideea necesităţii unor anumite produse, prin reclama care li se face.

Constat că emisiunile sau filmele nu sunt întrerupte de reclame, ci mai degrabă ele întrerup reclamele. Înţeleg că televiziunile sunt sponsorizate de unele firme, însă noi, telespectatorii, nu avem nici o vină. Ni se prezintă cutare brânză sau marcă de ulei pe care nici nu ştim ce pierdem dacă nu o cumpărăm. Recunosc că de multe ori am achiziţionat obiecte “lăudate” la televizor şi nu de puţine ori am fost decepţionată. Produse mult mai ieftine sunt foarte eficiente. De fapt, cred că tocmai din motivul că nu se vând prea bine sunt ” recomandate”.

Observ cu stupoare că fiecărui produs i se asociază un sentiment uman firesc, fără a avea vreo legătură, cu scopul de a ne identifica la nivel personal cu lumea materială, ajungând să spunem : „sunt ceea ce mănânc”. Am vazut de curând cum o anumită marcă de ciocolată este prezentată ca fiind “cu dragoste”. Sincer, nu văd legătura dintre acest sentiment minunat şi o bucată de ciocolată. Apoi, dulceaţa ei nu este aceeaşi cu profunzimea trăirii iubirii. Dar cîţi suntem atenţi la acest detaliu? Cumpărăm fiindcă am vazut că i se face reclamă şi trebuie să fie bun (ă).

Am văzut cu ochii mei că publicitatea are atâta impact asupra minţii încît fetiţa mea e numai ochi şi urechi în faţa televizorului imediat cum aude gingle-ul, cu toate că se juca frumos cu păpuşile.

Arhimandritul Spiridonos Logothetis , în sfinţenia sa, a văzut lucrurile mult mai clar şi socoteşte că primul prezentator de reclame în lume a fost diavolul. El a prezentat dulceaţa fructului oprit. A arătat frumuseţea, forma, dulceaţa, aroma mărului, încât Eva şi apoi Adam au fost înşelaţi , s-au lăsat conduşi de reclamă şi L-au refuzat pe Dumnezeu, mîntuirea Lui, raiul.

Istoria se repetă exact la fel cu reclamele care se fac astăzi. Sunt prezentate frumuseţea, gustul, confortul, calităţi pe care le are un bun material al lumii. Este frumos acesta, este important să ai şi tu, sunt importante cele pe care le-au creat oamenii şi firmele lor, însă nici un cuvânt despre Dumnezeu,Cel care toate a făcut.

Reclamele arată materia şi frumuseţea fără Dumnezeu , fără adevăratul lor Creator. Adesea, lucrurile materiale sunt legate de goliciune. De fiecare dată trebuie să vedem o femeie (sau un bărbat, dar mai rar, într-adevăr) sumar îmbrăcată, vorbind despre un praf de curăţat sau altă banalitate. Prin reclame, ni se prezintă un gen de pornografie, soft-care, subtilă, aproape insesizabilă, dar care conduce tot acolo: la păcat. Aproape toate reclamele au conotaţie sexuală şi sunt sigură că nu doar eu am observat asta.

Reclama frumuseţii e cea mai puternică armă a diavolului. El e „artist”. Are mare viclenie şi multă artă (lumini, culori, imagini), foloseşte o grămadă de oameni ca să construiască o reclamă : scriitori, regizori, muzicieni, trucuri şi foarte mulţi bani. Scopul lui este ca reclama să se adreseze slăbiciunilor omului, patimilor lui şi să le activeze.Exagerarea lucrurilor, a lumii, a frumuseţilor ei, automatizată,fără Dumnezeu, este cursa diavolului care duce la pieire, la distrugere.

Diavolul este tatăl minciunii şi ne lăsam uşor înşelaţi. Însă stă în puterea noastră să luptăm împotriva ispitelor lui. Nimeni nu ne obligă să stăm la televizor, să vedem ceva anume. Putem , foarte simplu, să schimbăm canalul. Slavă Domnului, există multe variante. Dar de multe ori pofta din noi ne îndeamnă să ne petrecem mult timp, preţios, privind spurcăciuni. Să evităm asta cât putem!

Evanghelia vine în sprijinul celor care vor să biruiască în acestă bătălie, întâi vizuală şi apoi spirituală, prin cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos:

„ Nu iubiţi lumea , nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume , adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rîmâne în veac”( I Ioan capitolul II, versetele 15-17).

Reclamele stârnesc pofta trupului (”răsfaţă-ţi simţurile”, “pentru bărbaţi adevăraţi” şi alte exemple), pofta ochilor (”doreşte-ţi mai mult”,”e timpul să ai şi tu”, “n-o împarţi cu nimeni”, etc.) şi trufia vieţii (”pentru că meriţi”, “ai grijă de tine”). Aceste trei aspecte contravin voturilor monahale: castitatea, sărăcia de bună voie şi ascultarea necondiţionată.

Suntem liberi să alegem cum ne petrecm timpul nostru, cu sau fără Dumnezeu, în faţa televizorului sau la rugăciune . Însă să nu uităm să- I cerem Domnului , când mergem spre somn, odihnă sufletului şi trupului….

Frumuseţea slujbelor dumnezeieşti: Vecernia

2009-08-09T10:02:00.000-07:00

Noi, oamenii simpli, obişnuim mai mult sau mai puţin, să participăm la slujbele bisericeşti, mai ales la Dumnezeiasca Liturghie. E felul nostru de a ne arăta dragostea faţă de Creatorul şi Proniatorul nostru, atât cât putem să-L iubim fiecare, sa-I aduce mulţumire pentru cele bune din viaţa noastră, dar şi pentru cele rele, fiindcă toate sunt din voia Lui.

Cel mai des uităm sa-I înălţăm rugăciuni de laudă…Intrăm în Sfânta Biserică cu grijile noastre, ne gândim tot timpul la noi şi la cei din jurul nostru, apropiaţi sau mai depărtaţi, dar foarte rar ne gândim la El şi la relaţia pe care o avem sau ar trebui sa o avem cu Dumnezeu. Orientarea noastră este adesea direcţionată pe orizontală (eu - ceilalţi), doar rareori pe verticală (eu - Dumnezeu).

Biserica are modalităţile ei de slăvire a lui Dumnezeu, de mulţumire şi laudă, mult mai complexe decât ale noastre şi foarte bine stabilite de când lumea. În acest sens se săvârşesc o serie de slujbe, în fiecare zi (în mânăstiri şi catedrale) sau cel puţin în fiecare duminică şi sărbătoare (în bisericile de parohie). Aceste slujbe poartă numele de Cele Şapte Laude ( de fapt sunt opt, dar Utrenia şi Ceasul I se citesc împreună întotdeauna). Şi ele sunt următoarele: Vecernia (slujba de seară); Pavecerniţa (rugăciunea de după cină şi înainte de culcare); Miezonoptica (rugăciunea de la miezul nopţii); Utrenia (slujba de dimineaţă); Ceasurile (Orele) - în număr de patru : I, III, VI şi IX.

Şirul lor începe cu Vecernia, adică slujba de seară, pentru că Biserica Creştină a moştenit din Vechiul Testament tradiţia de a socoti începutul zilei liturgice sau bisericeşti nu de la miezul nopţii, ca în viaţa civilă, ci cu seara.

În Bisericile de parohie se săvârşeşte slujba Vecerniei în special înainte de Sărbători, iar în Catedrale o dată sau de două ori pe săptămână. Pavecerniţa. Miezonoptica şi Utrenia, unite, se săvârşesc în Bisericile de parohie mai ales în post când se organizează privegherea de noapte. Toate aceste Laude Bisericeşti în mânăstiri se săvârşesc în fiecare zi.

Vă propun să ne oprim asupra primelor trei : Vecernia, Pavecerniţa şi Miezonoptica. În nici un caz nu vreau să fac o abordare pur scolastică asupra acestor slujbe. Biserica înseamnă trăiere, iar liturgica nu este domeniul meu …Însă am constat , citind in Ceaslov , că ele au o frumuseţe aparte, prin rugăciunile pe care le conţin. Să vorbim puţin despre fiecare!

Vecernia reprezintă rugăciunea de seară în care aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut şi Îi cerem ajutorul pentru a petrece noaptea ce vine în pace. Prin aceasta, raportăm totul la Dumnezeu şi ne simţim datori să - I aducem „jertfă de seară”. Pentru cele ce le-am împlinit, se cuvine să aducem mulţumire, iar pentru păcatele făcute de voie sau fără de voie, să cerem iertare.

Cu siguranţă aţi participat la Slujba Vecerniei. În Biserică e atâta frumuseţe! De obicei…sunt puţini oameni, dar e cu mult mai plăcut. Aţi observat câtă linişte ne cuprinde ? După o zi de muncă, cu osteneli trupeşti şi tulburări sufleteşti, slujba de seară (mai ales în timpul săptămânii), e ca un burete care îţi absoarbe , parcă, toate grijile şi neliniştea.

Dar ce rugăciuni conţine Slujba Vecerniei? Majoritatea sunt psalmi. În prima parte a slujbei se rosteşte Psalmul 103 , de preamărire a lui Dumnezeu Creatorul, pentru ca apoi omul care îşi dă seama de starea lui de rătăcire şi deznădejde, se adresează Lui („Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele“), cerându-i cele necesare sufletului (Psalmul 140). Cu nădejde în mila lui Dumnezeu, ne rugăm să ne înţelepţească cu îndreptările Sale şi pentru acesta apelăm la mijlocirile Sfinţilor şi în special a Maicii Domnului. Vecernia se încheie cu rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare, prin care ne cerem iertare pentru păcatele săvârşite în timpul zilei şi ne încredinţăm în mâinile Celui de Sus că ne va ocroti de „vicleşugul celui potrivnic”.

Frumuseţea slujbelor dumnezeieşti: Pavecerniţa

2009-08-09T10:01:00.001-07:00

Pavecerniţa este o slujbă foarte profundă, mai mult mănăstirească, aş putea spune. Descrie, prin rugăciunile ei, apartenenţa omului la Dumnezeu, disperarea cu care Îl caută având conştiinţa păcatelor sale. Nimeni nu ne poate vindeca şi salva sufletele decât numai Domnul: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte. Doamne, să-mi ajuţi mie , grăbeşte - Te” (Psalmul 69).”Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt” (Psalmul 6) exprimă starea omului de după căderea în păcat, starea noastră de spirit pe care o simţim de cele mai multe ori. Avem nevoie de Dumnezeu! Câţi o recunoaştem?…

În Pavecerniţă se solicită ajutorul divin pentru a trece noaptea în pace, de teama morţii, de teamă că mâine nu ne vom mai trezi şi va trebui să dăm socoteală pentru faptele noastre. Psalmul 90 e înălţător şi biruitor în acelaşi timp pentru că avem certitudinea că Domnul Dumnezeu „Sprijinitorul meu este şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.

Partea cea mai frumoasă a Pavecerniţei, după părerea mea, este Cântarea Proorocului Isaia: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu”. Este biruinţa asupra morţii, bucuria de a fi ridicat şi salvat de Dumnezeu.

Rugăciunea lui Manase şi a Sfântului Efrem Sirul exprimă un profund sentiment de căinţă sinceră („Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc. Însă, cer, rugându-Te: iartă-Mă, Doamne…”). Ele sunt menite să trezească în sufletele noastre umilinţa, pocăinţa şi dorinţa de îndreptare („Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale”).

Frumuseţea slujbelor dumnezeieşti: Miezonoptica

2009-08-09T09:59:00.001-07:00

Puţin ştiu că există slujba Miezonopticii şi mult mai puţini participăm la această rugăciune. E frumos…Slujba se desfăşoară la lumina lumânării, exact la miezul nopţii. Clopotele bat, ca trâmbiţele care vor suna în Ziua de Apoi, la Învierea morţilor. În Biserică ne aşteaptă Hristos!

Slujba începe cu rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare : „ Curăţeşte-ne pe noi de toate întinăciunile trupeşti şi sufleteşti…Ca să nu fim aflaţi zăcând şi dormind, ci priveghind şi sculaţi întru lumina poruncilor Lui“. Aceasta arată preocuparea omului pentru Înviere, a celor care au această perspectivă.

Sfîntul Apostol Pavel ne atenţionează că „ trupul nostru stricăcios va fi îmbrăcat în nestricăciune” (Corinteni 15, 53), adică va învia şi va rămâne veşnic. De aceea, ar trebui să trăim în aşteptarea Învierii noastre. Să fie acesta scopul nostru suprem! Hristos poate veni în această noapte, chiar în acest ceas. Datoria noastră este să fim pregătiţi.

Toate aceste rugăciuni îşi pun amprenta asupra sufletelor noastre, schimbându-ne încet - încet, pe dinăuntru. Trebuie doar să dorim să participăm mai des la slujbele Bisericii, să fim mai activi spiritual, să ne facem timp să ne rugăm mai mult, să - I facem loc şi lui Dumnezeu în inimile noastre..

Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri , nu avem. Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi.

Taina Botezului

2009-08-09T09:58:00.001-07:00

Astăzi e o zi mare. Azi a fost botezat acum 2000 de ani Mântuitorul Iisus Hristos! E o zi mare în istoria mântuirii noastre, fiindcă actul săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul asupra Fiului Omului a rămas un exemplu de supunere faţă de Dumnezeu şi simbolizează adevărata naştere din apă şi din duh.

E o zi specială, memorabilă, pentru fiecare creştin şi înseamnă mult mai mult decât îmbulzeala pentru a lua acasă Aghiasma Mare. Fiecare dintre noi, cei care avem copiii, ne amintim cu drag de botezul lor, însă Botezul Domnului este o sărbătoare la care avem ocazia să asistăm în fiecare an, prin participarea la Sfânta Liturghie.

Botezul este poarta de intrare în creştinism, de aceea el este prima Taină administrată celui care urmează să fie încreştinat. Celelalte Sfinte Taine pot fi administrate doar dacă cel (cea) în cauză este botezat (ă).

Tainele sunt mijloace prin care primi Harul Duhului Sfânt, nevăzut, pentru a păstra legătura cu Dumnezeu. Taina Botezului semnifică intrarea în comuniune cu Dumnezeu. Prin Taina Botezului sunt încreştinaţi pruncii , care au vârsta de 8 până la 40 de zile, însă în cazul celor bolnavi, botezul se poate face chiar în ziua naşterii. Naş de botez poate fi oricine, iar în situaţii deosebite, chiar şi mama poate turna apă deasupra capului copilului, de trei ori, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfăntului Duh.

În Taina Botezului, nou-născutul, prunc sau pruncă, moare şi învie cu Hristos, moare păcatului şi rămâne candidat la Înviere, cu Hristos. Dar câţi dintre noi ne gândim la lucrul acesta? De curând am participat la încreştinarea unei nepoate şi am constatat pe propria persoană că, noi, oamenii, nu avem în vedere cele veşnice, ci mai degrabă cele lumeşti. Suntem atât de atenţi la obiceiuri! Trebuie să fie îmbrăcată cu roşu sau roz dacă e fetiţă sau cu albastru dacă e băiat, să ne îmbrăcăm frumos că suntem naşi, să aranjăm aşa lumânarea, ş.a.m.d. Cel mai adesea facem zgomot, vorbim, fotografiem în continuu şi nu ascultăm ce spune preotul. Nu suntem deloc atenţi la slujba în sine, la Taină, să încercăm să o desluşim, atât cât putem înţelege.

Rugăciunile de dezlegare care se citesc la intrarea în Biserică a pruncului şi a mamei sunt greşit interpretate. Oamenii cred că preotul le rosteşte cum că pruncul ar fi sub puterea lui satan înainte de încreştinare, însă aceste rugăciuni se rostesc pentru că noi toţi din lume şi deci şi acel copil suntem născuţi din păcat. Scopul lor este de chemare a pruncului în Împărăţia lui Dumnezeu, intrând într-o lume nouă, pură, ca şi curăţia pruncilor.

Ca părinţi, nu realizăm că numele pe care i-l punem copilului cheamă îndată Sfântul protector şi la Botez , prin pomenirea numelui Mântuitorului Iisus Hristos sau a Maicii Domnului, Sfântul protector îşi face prezenţa. Deci…să alegem nume creştine copiilor noştri, pentru a le purta Sfinţii de grijă. Iar dacă nu au nume de sfânt….să-i învăţăm să fie sfinţi.

Ca naşi, suntem adeseori iresponsabili. Venim să botezăm copilul după ce am măncat sau băut peste măsură, şi pierdem esenţa. Înaintea lui Hristos suntem chemaţi să rostim Crezul, pentru copilul al cărui părinte spiritual devenim, şi alegem să-l citim din Molitfelnic. Ideal ar fi să participăm la Sfănta Liturghie, să fim pătrunşi de Duhul Sfânt, pentru a prelua această îndatorire sfăntă şi, evident, să fim capabili să - L mărturisim pe Hristos, ştiind Simbolul Credinţei, ca ortodocşi ce suntem.

Cădelniţa este locul unde se recrează omul. Prin turnarea apei, sub lucrarea Sfăntului Duh, prin intermediul preotului, are loc o nouă creaţie, o nouă naştere. Botezul propriu-zis se face prin cufundarea de trei ori în numele Sfintei Treimi. Când este scos copilul, el este pus faţă în faţă cu Soarele - Hristos şi deja se întâlneşte cu Dumnezeu.

Botezul este însoţit de Taina Mirungerii. „Pecetea darului Duhului Sfănt ” Îl aduce pe Hristos cel Înviat la întâlnirea cu copilul. Mirul cu care este uns se sfinţeste în Joia Patimilor lui Hristos şi semnifică Moartea şi Învierea Sa, adică începutul drumului pe care îl avem de parcurs spre Înviere. Este importantă această ungere a simţurilor, pentru a ne facilita calea. Maternitatea este binecuvântată prin ungerea cu mir a pântecelor fetelor, pentru că ele sunt născătoare de „dumnezei”, candidaţi la Înviere.

Taina Botezului este încununată cu primirea Sfintei Împărtăşanii de către prunc (ă). Se spune în popor că după Botez copiii sunt mult mai liniştiţi. Şi este un mare adevăr. Mulţi plâng chiar şi în timpul Sfintei Taine, însă adorm într-un somn dulce după ce mânăncă Trupul şi beau Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, Care sălăşluieşte în ei din acel moment şi se vede diferenţa. Cu atât mai mult se observă această schimbare la persoanele mature care se botează şi devin creştini ortodocşi, începând o nouă viaţă.

Noi, cei botezaţi din pruncie, nu ne amintim acest moment din viaţa noastră, însă cu siguranţă ne simţim altfel, având pe Hristos în noi. Să fim curaţi la suflet, precum pruncii, că a Lor este Împărăţia Cerurilor.

PPS-urile sau Trimite mai departe acest mesaj

2009-08-09T09:56:00.000-07:00

Citeşte această rugăciune şi vezi cum Dumnezeu răspunde : „ Doamne, Te iubesc şi am nevoie de Tine, vino în inima mea şi binecuvântează-mă pe mine, pe familia mea, casa mea, prietenii, în numele Domnului nostru Iisus Hristos.Amin.” Trimite acest mesaj la cel puţin 7 persoane. Vei primi un miracol mâine. Dacă tu crezi în Dumnezeu, trimite acest mesaj tuturor. Dacă îl ştergi, vei avea inima rece. Trimite asta în 30 de minute şi priveşte ce se întâmplă”

Aşa sună un mesaj pe care l-am primit pe telefonul mobil, de la un număr pe care nu-l cunosc, la o oră târzie. De regulă, primesc pe adresa pe mail multe proiecte PowerPoint, pe scurt PPS-uri, realizate foarte artistic, cu mesaje de dragoste (de obicei), sau mai puţin ortodoxe, iar unele sunt doar glume. Ele aproape întotdeauna se încheie cu fraza aceasta „trimite mai departe acest mesaj. Vei avea parte de un miracol!”.

Recunosc că unele mi-au plăcut foarte mult, iar mesajele lor mi-au ajuns la suflet. Păstrez câteva în calculator şi la rândul meu trimit mai departe prietenilor care au adresă de mail. Asta dacă am timp sau dacă mi-au plăcut, nu fiindcă aş crede că se va înfăptui un miracol..Eu, una, mi-am pus adeseori întrebarea: Cine sunt autorii acestor PPS-uri? Mesajul lor e chiar nevinovat? De ce sunt mai mereu pozitivi? De ce insistă cu acest „trimite mai departe”?

Sincer..nu prea mă conving. Poate fiindcă nu cred în miracole şi nu aştept miracole. Eu cred Dumnezeu şi ştiu că nimic din ceea ce am în jurul meu, în viaţa mea, bun sau rău, nu este întâmplător şi stă în puterea noastră să luăm decizii pentru bunăstarea noastră, ţinând , evident, seama de voia lui Dumnezeu.

E drept că de multe ori omul, cuprins de greutăţi, sau „chinuit” de plictiseală caută să se destindă şi aceste PPS-uri îl binedispun, sau se regăseşte în ele, însă nu înţeleg de ce apare atât de des numele lui Dumnezeu şi propoziţia : „dacă nu trimiţi acest mesaj vei avea 7 ani de ghinion”. Adică…tu mă invadezi cu mesajul tău „optimist”, fără să vreau sau să cer, şi tot tu mă ameninţi, sau mă rog, mă atenţionezi că voi avea parte de ghinion? La fel, nu cred că există noroc sau ghinion, fiindcă sigur există Dumnezeu şi fiecare dintre noi avem un fir al vieţii, un destin, pe care îl construim prin alegerile noastre.

N-am înţeles până acum..dar cu cât mă gândesc mai bine, îmi dau seama că aceste mesaje nu provin de la creştini ortodocşi. Nu vreau să discriminez religios pe nimeni, însă e firesc să-mi apăr credinţa şi ştiu că noi, ortodocşii, nu obişnuim să facem afirmaţii de genul: „Doamne, Te iubesc”. Nu pentru că nu simţim asta, doar că nu ne caracterizează astfel de declaraţii. Noi mai degrabă trăim dragostea pentru Hristos, pentru dumnezeire, decât să o rostim. Cel puţin aşa cred eu…De aceea, sunt convinsă că cele mai multe mesaje, PPS-uri, provin de sectanţi, protestanţi, care de regulă folosesc orice metodă pentru a intra în casele oamenilor. E ceva tipic. Şi de multe ori se dau de gol, fiindca folosesc în redactare cuvântul „Isus” în loc de „Iisus”, aşa cum este corect. De asemenea, mesajele nu sunt rele în sine, pesimiste sau, doamne fereşte, sataniste, ci sunt foarte apropiate de adevăr şi construite tocmai pentru a ajunge la inima omului.

Nu-i condamn. E dreptul lor să încerce să-şi facă publică aşa-zisa „credinţă”, sau mai degrabă doctrină. Poate că avem ceva de învăţat din asta şi anume că şi noi, ortodocşii, mai ales tinerii, avem datoria să transmitem mai departe învăţătura noastră de credinţă, să ne facem „publică” credinţa, dar nu prin astfel de metode, subliminale aş spune eu, ci prin manifestarea iubirii faţă de aproapele, concret, aici şi acum, când este nevoie. Şi aşa vor apărea şi mult -doritele miracole, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. În plus, vom scăpa de o mare durere, aceea de a avea „inima rece”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Viata e o lupta

2009-08-09T09:53:00.000-07:00

A trecut mult timp de când am scris ultimul articol. Starea de sănătate, grijile şi preocuparea pentru familie nu mi-au dat răgaz. Am reuşit să mă mobilizez (recunosc că nu mi-a fost uşor) şi vreau să vă împărtăşesc din experienţa mea din ultima vreme. Să mă iertaţi dacă nu voi avea cea mai bună relatare.

Fiecăruia îi dă Dumnezeu în viaţă momente de cumpănă, încercări, unele mai grele, altele mai uşoare, după puterea fiecăruia. Nimănui nu-i dă mai mult decât poate duce! De multe ori, încercările se manifestă prin probleme de sănătate, boli sau accidente a căror apariţie nu reuşim să ne-o explicăm. Dumnezeu Proniatorul ne „ceartă” în astfel de momente, ne aminteşte că suntem oameni, muritori şi că oricând ne putem întâlni cu moartea, de care ne temem atât de tare. Cu siguranţă toate „se întâmplă” în viaţa noastră cu un sens, cu un scop, pe care noi nu-l înţelegem de cele mai multe ori. Sau refuzăm să-l vedem…

Pe mine m-a încercat Dumnezeu, de curând, cu apariţia unui nodul mamar. Nimic grav, doar că mi-a dat multă bătaie de cap. Însă acum nu mai este şi sunt mult mai liniştită. Mulţumesc lui Dumnezeu că a ascultat rugăciunea mea şi a celor dragi pentru mine. Slavă Lui! Însă în timpul şederii mele pe patul spitalului am simţit cât de slabă sunt în faţa Atotputerniciei lui Dumnezeu, am văzut cu câtă disperare aştepţi să vină medicul să-ţi spună că eşti bine, că operaţia a decurs bine. Am simţit cum este să fii jumătate viu, jumătate mort, ce înseamnă să-ţi pierzi speranţa şi, să realizezi, într-un sfârşit, că numai Dumnezeu te poate ridica din starea de leşin (trupescă, în cazul acesta), atunci când nimeni dintre oameni nu-ţi aruncă nici măcar o privire.În singurătatea nopţii zaci bolnav, sleit de puteri şi ai vrea să ceri ajutorul. Nimeni nu te aude decât numai Dumnezeu care lucrează prin oameni şi trimite o infirmieră…

În zilele petrecute în spital am cunoscut tot felul de oameni, mai precis multe femei, mai mult sau mai puţin credincioase. Unele se rugau neîncetat pentru sănătatea lor şi a pruncilor, altele nu voiau să dea viaţă copiilor lor. Nu sunt în măsură să judec şi în nici un caz nu pot să văd credinţa din sufletul lor, însă am constatat cum sărmanele femei îşi pun atâta nădejde în doctori şi adesea sunt dezamăgite Dureros este că, chiar şi la vreme de boală, uităm de Dumnezeu şi de rugăciune. E trist, fiindcă e unul din cele mai potrivite momente să te apropii de El. Nu e prea mare osteneala să citeşti Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Nectarie (ocrotitorul mamelor) sau, mai bine, să participi la Taina Sfântului Maslu, chiar dacă nu eşti în cea mai bună formă fizică. Cu atât mai mult!

Sfântul Maslu a fost lăsat de Domnul tocmai fiindcă cei bolnavi au nevoie de doctor, aşa cum spune Evanghelia, au nevoie de Iisus Hristos - Vindecătorul, Cel care a vindecat pe soacra lui Petru de scurgerea sângelui (iată, o femeie cu probleme..).Tot la Sfântul Maslu ne arată, prin Pilda Fecioarelor Înţelepte, că „nu se ştie ziua şi ceasul când va veni Fiul Omului”( Matei 25, 1-13) , cum să ne pregătim pentru moarte, mai precis cu candele aprinse, adică cu sufletele curăţite de păcate şi împăcate cu Hristos - Lumina lumii. Adesea uităm de Dumnezeu ..Chiar şi în Postul Mare. Şi ne punem toată încrederea în oameni, uitând că şi ei sunt muritori şi că au puteri limitate.

Cât de greu încercată e femeia în timpul vieţii ei! Câtă povară poartă! Şi cât de mult se cere de la ea…Ce greu e să fii femeie! Şi minunat în acelaşi timp…

Rugăciune pentru izbăvirea de cancer şi alte boli grave

Întristare şi durere m-a înconjurat pe mine şi chinuri ca ale iadului m-au aflat, Mântuitorule şi umbra morţii m-a acoperit pentru păcatele mele, Iubitorule de oameni şi inainte de vreme mi se sfârşeşte viata şi nu mă pricep ce voi face. Numai către Tine, Doctorul sufletelor şi al trupurilor şi la adâncul îndurării Tale căzând, cu zdrobire de inimă şi cu umilinţă, strig: Izvorule al vieţii, miluieşte-mă şi păzeşte-mă pe mine cel deznădăjduit, pentru rugăciunile Născatoarei de Dumnezeu, ca un Îndurat.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viforul păcatelor acum ne-a ajuns, valurile bolilor acum ne inconjoară, neîncetate dureri ne cufundă, întristări şi dureri ne-au aflat pe noi ticaloşii. Apostoli ai Domnului! Întindeţi-ne mână de ajutor cu rugăciunile voastre.

Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fiind loviţi, Fecioară, cu dureri grele şi neîncetate, Toţi la Tine cădem. Cu acoperământul Tău cel puternic mîntuieşte-ne pe toţi, Preacurată, îndură-Te Maică Dumnezeiască şi mântuieşte-ne de cancer şi de bolile cele cumplite şi vindecă-ne durerile, izbăvitoarea noastră.

Relaţiile intime în timpul sarcinii

2009-08-09T09:50:00.001-07:00

Copiii reprezintă cel mai frumos dar de la Dumnezeu, un dar de mult preţ, care ne schimbă viaţa, fie că vrem, fie că nu vrem. Încă din momentul în care apar simptomele unei sarcini, femeia, care urmează să devină mamă, se schimbă ca persoană. Acest element nou care apare în planul său existenţial face ca totul să capete un nou sens, iar viaţa ei - o altă direcţie. Mă refer aici la tinerele care acceptă vestea bună şi se bucură că va veni pe lume copilul său. Pentru o altă categorie, care trăiesc numai pentru plăcere, nu au o relaţie stabilă sau se află în diverse situaţii, un copil nu este deloc o veste bună şi chiar vor să se descotorosească de această fiinţă care le va strica „viitorul”, uitând de cuvintele Sfântului Apostol Pavel că- femeia se va mîntui prin naştere de fii.

Să fii mamă nu e deloc uşor şi o spun din experienţă, însă e cel mai minunat lucru care ţi se poate întâmpla, dacă îţi asumi maternitatea încă de la aflarea veştii. Am întâlnit, din nefericire, mulţi tineri care nu sunt pregătiţi să fie părinţi, deşi acceptă ideea că vor avea un copil şi se pregătesc pentru venirea acestuia numai din punct de vedere material. Nu judec pe nimeni, mai ales că nu ne naştem învăţaţi şi se vor ivi ocazii să învăţăm toată viaţa, prin propriile trăiri, însă trebuie să fim pregătiţi psihic, emoţional, social şi mai ales spiritual.Pregătirea pe care o consider absolut necesară când suntem părinţi şi la care mă raportez este cea pentru educaţie. În ce constă aceasta având în vedere că vorbim despre un copil care încă nu s-a născut? Ei bine, e necesar să ştim că educaţia începe din timpul vieţii intrauterine. Noi, ca viitoare mame, trebuie să fim conştiente că absolut tot ceea ce facem şi simţim pe perioada sarcinii influenţează dezvotarea ulterioară a copilului. Dacă fumăm, să nu ne surprindă că bebeluşul se va naşte cu probleme de respiraţie, plămânii îi vor fi sensibili şi mai târziu băiatul sau fetiţa ta nu va avea performanţe şcolare pentru că nu i s-a oxigenat suficient creierul în cele nouă luni cât a stat în pântecul tău, din cauza tutunului. Doar tu vei fi vinovata…

La fel, dacă bei, să nu te surprindă că îi va plăcea băutura şi va avea probleme la maturitate. Va fi numai vina ta..Mai mult, dacă tu şi partenerul tău de viaţă, respectiv soţul sau tatăl copilului, nu aţi fost „cuminţi” în timpul sarcinii, el sau ea se va naşte cu predispoziţia spre sexualitate, asta însemnând relaţii intime cu necunoscuţi necunoscute, relaţii extraconjugale, tot ceea ce implică limitele anormale ale acestui aspect, mergând până la homosexualitate. La polul opus, dacă suntem creştini adevăraţi, ţinem post (ştiu că nu e uşor pentru mămici pentru că au pofte, dar pentru copilaşi e mană cerească), ne impărtăşim des, oferim copilului nostru sursa vie a vieţii, hrană de la Dumnezeu, pe Însuşi Hristos - îi călăuzim paşii,astfel, cu speranţă în ajutorul de Sus.

Ambii părinţi sunt responsabili, atât bărbatul cât şi femeia se angajează să poarte de grijă acestui suflet, prin comportamentul lor. E necesar să înţelem şi să facem şi pe soţ sau iubit să înţeleagă că scopul relaţiilor intime este procrearea (pe care Evanghelia îl precizează clar în Taina Căsătoriei), şi nu în mod special plăcerea partenerilor, iar când acest scop s-a realizat (femeia e însărcinată), relaţiile intime nu mai sunt sub binecuvântarea divină, ci mai degrabă din ispita diavolului.

Toate aceste aspecte sunt cuprinse mult mai concret în scrierile părintelui Arsenie Boca, care îi avertizează pe bărbaţi : „Când soţul nu dă pace sarcinii (zice că el nu poate, sau nu vrea, sau se declară stăpân pe legile naturii), atunci copiii vin pe lume cu predispoziţii precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina; unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii - circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci, tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri”.

Sunt convinsă că nu e deloc uşor, mai ales pentru bărbaţi, să respecte această conduită, însă trebuie să ne gândim ce fel de copiii ne dorim. Dacă vrei să ai un copil bun, bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor, poţi începe educaţia lui privându-l de voia celui rău, oferindu-i o creştere în frica lui Dumnezeu. Aşadar, fiecare dintre noi , ca mamă sau ca tată, suntem datori să oferim o cât mai bună educaţie copiiilor noştri, una creştină, chiar de când femeia îi poartă în pântec. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Cât de mici suntem în faţa lui Dumnezeu!

2009-08-09T09:39:00.001-07:00

Tot Globul pământesc vuieşte de vestea morţii mult-iubitului Michael Jackson, idolul atâtor tineri care plângeau la concertele lui. Îmi amintesc că aveam o prietenă care se îmbrăca numai cu tricoul cu Michael Jackson. Se simţea atât de aproape de faima acestui star..Toată lumea îi asculta muzica în anii “90. Cu toate astea, mie nu mi-a plăcut niciodată. Poate că muzica lui nu e pe gustul meu sau poate că nu am eu aşa gusturi fine…
Stăteam şi mă gândeam la el, care e mare vedetă (sau, mă rog, a fost) şi la felul în care a sfârşit viaţa lui. Brusc! Dintr-odată! Un atac de cord şi gata. Şi îmi amintesc că a încercat şi imposibilul să se menţină veşnic tânăr şi frumos şi, mai ales, în vogă. Cred că el e unul din cazurile de băieţi buni pe care succesul l-a distrus. Succesul se întreţine cu compromisuri, sacrificii mari şi cu mulţi bani. Azi eşti foarte sus , te iubeşte toată lumea şi îţi cântă melodiile , iar mâine apari în presa de scandal cum că ai fi pedofil. Nu ştim care e adevărul în ceea ce îl priveşte pe Michael Jackson şi prea puţin mă interesează sincer, însă situaţia lui mă întristează şi îmi dau seama că fiecare dintre noi avem tendinţa de a ne “vinde sufletul diavolului”. Mai precis, pentru câteva momente de măreţie, ca să fim mândri că am făcut ceva deosebit, renunţăm la principii, la viaţa morală, uneori chiar la bun-simţ şi ,mai dureros este că renunţăm la relaţia cu Dumnezeu. Adevărul din inimă ajunge să ne incomodeze pentru că lui Dumnezeu Îi place smerenia şi nu ne lasă să fii mândri şi vocea Lui ne mustră încontinuu. Dar…dacă tu vrei, te împrieteneşti cu diavolul, pe negândite. Şi aşa ajunge omul să nu mai ştie ce-i cu el. Are momente când vrea să se ridice din prăpastia unde simte că a căzut, însă nu prea mai sunt resorturi spirituale. Ne pierdem atunci când vrem să ne dăm mari. Aşa cum a pierdut şi Lucifer locul său între îngeri şi a ales să fie cu totul altceva.
E grea lupta asta cu mândria! Dacă ţi-a intrat în inimă, te roade puţin câte puţin şi ajungi să crezi că eşti cel mai tare, cel mai deştept, cel mai bogat şi nimeni nu e ca tine. Şi deodată te loveşte un necaz, o palmă din cer şi iţi revii din ameţeala cu care diavolul te-a ademenit. Sau aşa ar trebui. O boală, o suferinţă, o durere acolo unde eşti cel mai sensibil te face, în cele din urmă, să vezi CÂT DE MIC EŞTI ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU!
Poate că, comparaţia cu Michael Jackson nu e cea mai potrivită, însă vedem cu toţii câţi oameni “mari”, care deţin controlul, faima, puterea financiară sau se fac iubiţi de enorm de mulţi oameni, sfârşesc, ei sau cei apropiaţi lor, ca orice muritor. Nu iau nimic cu ei. În schimb, viaţa pe care au trait-o le-a adus un mare dezavantaj: au (între) rupt relaţia cu Dumnezeu, Cel care le călăuzea paşii pe drumul mântuirii, fericirii supreme. Ei au caştigat mandria. Dar la ce le foloseşte? Poate e parola spre Iad. Cine ştie? Nu exclud această posibilitate. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? ( Marcu 8, 34-38)
Cu siguranţă toate aceste lucruri ne determină să reflactăm asupra noastră şi să ne dăm seama că greşim hrănindu-ne cu “slava deşartă”. Nu ne este nici acum de folos, iar după ce trupurile noastre nu vor mai fi, nici atât nu ne va mai folosi.
Azi am înţeles că nimic nu este mai mic decât omul fără Dumnezeu şi nimic nu este mai mare decât omul cu Dumnezeu…

sa multumim lui Dumnezeu

2009-01-03T12:52:00.000-08:00

După începutul obişnuit, se zic:

Condacul 1
Împarate al vacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii in drepta ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale Împărăţiei Tale. Arată+ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm:
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Icosul 1
Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat , dar îngerul păzitor întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea ta straluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătata din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate.Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte a veşnicei înţelepciuni,
Slavă Ţie, pentru veşnicia ce se arată în lumea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare în încercările mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 2 –lea
Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bineînmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se rasfrâng aurul razelor şi curgerea lină a norilor. Întrega fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab tracătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricacioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!
Icosul al 2-lea
M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc , în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul liniştitor al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bineînmiresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la tine pe pământ şi câtă bucurie să fii oasptele Tău!
Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii,
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi trandafirilor,
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătată a rodealor şi seminţelor,
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii,
Slavă Ţie, pentru surâsul deşteptării scăldate în lumină,
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mâinilor Tale,
Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 3-lea

Prin puterea Sfântului Duh împrăştie mireasmă orice floare – tainică adiere de parfum, gingaşă alcătuire de culori, frumuseţea Celui Mare întru cele smerite, Laudă şi Cinste Făcătorului de Viaţă Dumnezeu, Cel care a incununat ţarina cu aurul spicelor şi cu azurul albăstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliţi-vă şi –I cântaţi Lui: Aliluia!
Icosul al 3 –lea
Cât de minunat eşti în sărbătoarea primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi noi strigăm cu bucurie către Tine : Tu eşti Izvorul vieţii, Tu eşti Biruitorul morţii!
Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor stau văile şi codrii in veşminte de nuntă. Întreaga lume e mireasa Ta şi ca pe Mirele ei veşnic Te aşteaptă. Dacă iarba câmpului astfel o îmbraci, pe noi oare cum ne vei preschimba în veacul Învierii ce va să fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?
Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru intunecimile pamantului felurite culori si gusturi si miresme;
Slava Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogata in mangaiere;
Slava Tie, ca ne-ai inconjurat cu mii si mii de fapturi;
Slava Tie, pentru adancul intelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste intreaga lume;
Slava Tie, cu evlavie sarutam urmele pasilor Tai nevazuti;
Slava Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastra lumina cea stralucitoare a vietii vesnice;
Slava Tie, pentru nadejdea vietii nestricacioase, nepieritoare, desavarsite;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 4-lea

Cu cata dulceata ii indestulezi pe cei ce se gandesc la Tine, ce Facator de viata este Cuvantul Tau cel Sfant! Mai placuta decat untdelemnul si mai dulce decat fagurii este impreuna - grairea cu Tine. Rugaciunea adusa Tie prinde viata si se inaripeaza: cu ce cutremur se umple sufletul si cat de marete si pline de talc par atunci viata si faptura toata! Unde nu esti Tu - acolo este pustiu. Unde esti Tu - acolo e bogatia sufletului, acolo se revarsa, ca un suvoi de apa vie, cantarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Cand se lasa inserarea pe pamant si se asterne linistea aducand vremea odihnei si a somnului obstesc, paletele stralucitoare inchipuite de norii poleiti cu aurul amurgului imi par a fi camara Ta. Foc si porfira, aur si azur graiesc proorocind despre frumusetea negraita a cerestilor Tale salasuri si cu glas de praznuire striga:
Slava Tie, in ceasul tihnit al inserarii,
Slava Tie, Celui ce ai revarsat asupra lumii adanca pace,
Slava Tie, pentru raza de ramas bun a soarelui care apune,
Slava Tie, pentru darul somnului odihnitor,
Slava Tie, pentru bunatatea vadita in intuneric, prin lumina pe care o tesi in inimile noastre,
Slava Tie, pentru rugaciunile smerite ale sufletului pazit de inger,

Slava Tie, pentru desteptarea fagaduita in bucuria vesnicei zile neinserate,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 5-lea

Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau. Imprejur-vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS! Si inima canta: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Vad cerul Tau stralucitor de stele. O, cat esti de bogat si cate lumini ai! Prin razele indepartatilor luminatori ma priveste vesnicia; Sunt asa mic si neinsemnat, dar cu mine este Domnul si pretutindeni sunt pazit de dreapta Lui cea iubitoare.
Slava Tie, pentru necontenita Ta purtare de grija;
Slava Tie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus in cale;
Slava Tie, pentru dragostea rudelor, pentru daruirea prietenilor;
Slava Tie, pentru blandetea dobitoacelor care-mi slujesc;
Slava Tie, pentru clipele luminoase ale vietii mele ;
Slava Tie, pentru bucuriile limpezi ale inimii;
Slava Tie, pentru fericirea de-a trai, de-a ma nevoi si de-a contempla;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 6-lea
Cat esti de maret si de apropiat intru cumplita suflare a furtunii, cum se vadeste atotputernicia mainilor Tale in serpuirea fulgerelor orbitoare: minunata este maretia Ta. Glasul Domnului peste campii si in fosnetul codrilor, glasul Domnului in purcederea tunetelor si ploii, glasul Domnului peste ape multe. Laudat fii in vuietul muntilor care scuipa foc. Tu scuturi pamantul ca pe un vesmant; Tu inalti pana la cer valurile marii. Lauda Tie, Celui ce ai smerit trufia omeneasca, facand sa se inalte strigat de pocainta: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ca fulgerul cand lumineaza camarile ospatului si dupa el par jalnice toate facliile, asa ai stralucit si tu in sufletul meu, fara de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupa lumina ta de fulger, ce palide, intunecate si firave pareau aceste bucurii… Sufletul meu nazuieste spre Tine!
Slava Tie, culme a celor mai inalte visuri omenesti;
Slava Tie, pentru setea noastra nepotolita dupa impartasirea cu Dumenezeu;
Slava Tie, Celui ce ai aprins in noi un dor mai mare de cele ceresti decat de cele pamantesti;
Slava Tie, Celui ce faci din noi fii ai luminii invesmantandu-ne cu cele mai gingase raze ale Tale;
Slava Tie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor intunericului si ai sortit tot raul nimicirii;
Slava Tie, pentru descoperirile Tale;
Slava Tie, pentru fericirea de a Te simti si a vietui cu Tine;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 7-lea

In sanul minunatei simfonii care ne infasoara cu bogatele ei armonii se face auzita chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Imparatiei ce va sa fie in dulceata cantarilor, in minunatele acorduri ale suntetelor, in simtirea inalta din glasuirea lor, in stralucirea lucrarii artistului. Orice adevarata frumusete ne poarta sufletul spre Tine, ca o puternica chemare, facandu-ne sa inaltam cu glas de sarbatoare cantarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu pogorirea Sfantului Duh, Tu luminezi si faci sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Tale, luminandu-le adancul intelepciunii Tale de Ziditor. Lucrarile lor si fara de voie Te marturisesc: O, cat de mare esti in operele lor, cat esti de mare in omul pe care Tu l-ai facut!
Slava Tie, Celui ce Ti-ai aratat puterea in legile ce carmuiesc zidirea;
Slava tie, ca toata faptura e plina de legile pe care i le-ai randuit;
Slava Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau;
Slava Tie, pentru ceea ce cu intelepciune ne-ai ascuns;
Slava Tie, pentru geniul mintii omenesti;
Slava Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;
Slava Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 8-lea

Cat de apropiat esti de noi in ziua bolii! Tu Insuti cercetezi pe cei bolnavi, Tu Insuti te apleci spre patul celui suferind. Si inima lui sta de vorba cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace in vremuri grele, de patimiri si scarbe, Tu trimiti ajutor neasteptat. Tu mangai, Tu cercetezi cu dragoste si mantui, Tie iti inaltam cantare: Aliluia!

Icosul al-8 lea

Cand, prunc fiind, Te-am chemat cu intelegere pentru prima oara, mi-ai implinit rugaciunea si mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tau. Atunci am inteles ca Tu esti bun si fericiti sunt cei care alearga la Tine. Am inceput a Te chema din ce in ce mai des, iar acum strig:
Slava Tie, Celui ce plinesti cererea pentru cele bune,
Slava Tie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea,
Slava Tie, Celui ce tamaduiesti neputintele si scarbele pentru trecerea vindecatoare a timpului,
Slava Tie, Celui ce sigur stii sa ingadui sa fim prigoniti pe nedrept,
Slava Tie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neinlocuit si tuturor le daruiesti viata de veci,
Slava Tie, Celui ce faci nepieritor tot lucurul cel inalt si bun,
Slava Tie, Celui ce ne-ai fagaduit reintalnirea cea dorita cu cei de aproape ai nostri adormiti intru nadejdea Invierii,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 9-lea

De ce zambeste tainic toata faptura in zilele de praznic? De ce atunci se revarsa in inima o minunata usurare, fara asemanare cu cele si insusi vazduhul devine altar si biserica purtatoare de lumina? E adierea harului Tau, e stralucirea Taborului, cerul si pamantul canta atunci lauda: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cand m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminandu-mi sufletul cu umilinta, atunci una din razele Tale nenumarate a cazut asupra inimii mele, si ea s-a facut purtatoare de lumina, fier in vapaie: am privit chipul Tau tainic si neapropiat.
Slava Tie, Celui ce ai preschimbat viata noastra cu faptele bunatatii;
Slava Tie, Celui ce ai pecetluit cu negraita dulceata fiecare din poruncile Tale;
Slava Tie, Celui ce Te salasluiesti in chip nevazut acolo unde adie buna mireasma a milostivirii;
Slava Tie, Celui ce ne-ai trimis nereusite si scarbe , ca sa ne intoarcem ochii spre suferinta celorlalti;
Slava Tie, Celui ce ai pus mare rasplata in insasi fapta buna;
Slava Tie, Celui ce primesti avantul spre cele inalte;
Slava Tie, Celui ce invalui cu iubirea mai presus de toate;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 10-lea

Un lucru prefacut in pulbere nu se alcatuieste iara din aceasta, dar Tu invii pe cei a caror constiinta s-a stins si intorci la frumusetea cea dintai sufletele ce o pierdusera fara nadejdea de a o mai dobandi. Cu TINE nimic nu e cu neputinta de indreptat. Tu esti cu totul DRAGOSTE. Tu esti Cel ce pe toate le zidesti si Cel ce iarasi dai VIATA.
Pe Tine te laudam cantand: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeul meu, Cel ce cunosti caderea ingerului trufas al zorilor, mantuieste-ma cu harul Tau, nu ma lasa sa ma indepartez si sa ma indoiesc de Tine. Ascute auzul meu, ca sa aud in toate clipele vietii mele glasul Tau tainic si sa-ti strig, iubitorule de oameni:
Slava Tie, pentru minunatele potriviri de intamplari pe care le-a randuit pronia Ta;
Slava Tie, pentru presimtirile daruite de har;
Slava Tie, pentru povetele glasului tainic;
Slava Tie, pentru descoperirile din vis si din trezie ale cuviosilor Tai;
Slava Tie, Celui ce zadarnicesti planurile nefolositoare;
Slava Tie, Celui ce ne trezesti prin suferinte din betia patimilor;
Slava Tie, Celui ce smeresti spre mantuire trufia inimii;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 11-lea

Prin lantul de gheata al veacurilor simt suflul fierbinte al dumnezeirii Tale si dragostea Ta de oameni. Tu esti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Vad Crucea Ta: ai indurat-o pentru mine. In pulbere se asterne duhul meu inaintea Sfintei Cruci: aici e biruinta iubirii si a mantuirii, aici nu inceteaza in veci lauda: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fericit cel care va cina in Imparatia ta, insa Tu m-ai impartasit inca de pe pamant cu aceasta fericire, de fiecare data cand mi-ai intins cu dreapta Ta dumnezeiasca Trupul si Sangele Tau, iar eu, mult pacatosul, am primit Sfintele Taine si am simtit iubirea Ta cea negraita si mai presus de fire.
Slava Tie, pentru puterea harului Tau cel necuprins si de viata facator;
Slava Tie, Celui ce ai inaltat Biserica Ta ca adapost lumii ostenite;
Slava Tie, Celui ce ne-ai nascut a doua oara prin apele cele de viata facatoare ale Botezului;
Slava Tie, caci Tu intorci celor ce se pocaiesc neprihanirea crinilor;
Slava Tie, adanc nesecat al iertarii;
Slava Tie, pentru paharul vietii si pentru painea bucuriei vesnice;
Slava Tie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 12-lea

De multe ori am privit cum se rasfrangea Slava Ta pe chipurile celor raposati. Cum straluceau de nepamanteasca frumusete si bucurie, cat de nematerialnice pareau trasaturile lor: cu adevarat era praznicul fericirii si al odihnei in sfarsit atinse; tacerea lor striga spre Tine. In ceasul sfarsitului lumineaza si sufletul meu, cel care striga: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ce inseamna laudele mele inaintea Ta ! Eu nu am auzit cantarea heruvimilor - aceasta este partea sufletelor inalte - dar stiu cum te slaveste firea. Am privit iarna cum, sub tacerea lunii, intreg pamantul iti aduce tihnita rugaciune, invesmantat in haina alba, stralucind de nestematele zapezii. Am vazut cum se bucura de Tine soarele care rasare si-am auzit corurile pasarilor slavoslovind. Am auzit cum fosnesc codrii, canta vanturile si apele susura cu taina despre Tine, am auzit cum Te propovaduiesc cetele luminatorilor prin miscarea pe care le-ai randuit-o, cu intelepciune pe nesfarsitele intinderi.
Ce e lauda mea ! Firea este ascultatoare, iar eu nu sunt. Atata cat traiesc si vad dragostea Ta, ravnesc sa-Ti multumesc, sa ma rog Tie si sa strig:
Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat lumina,
Slava Tie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adanca, nemasurata si dumnezeiasca,
Slava Tie, Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si ingerilor Tai,
Slava Tie, Preasfantule Parinte, Care ne-ai chemat sa dobandim Imparatia Ta,
Slava Tie, Duhule Sfinte, Soare De-Viata-Facator al veacului ce va sa vina;
Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, incepatura a mantuirii noastre;
Slava Tie, pentru toate, Treime Dumnezeiasca si Preabuna;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

Condacul al 13-lea

O, Preabuna si De-Viata-Facatoare Treime, primeste multumire pentru toate milele Tale si ne arata vrednici de binefacerile Tale ca, inmultind talantii care ne-au fost incredintati, sa intram in vesnica bucurie a Domnului nostru cantand cantare de biruinta: Aliluia !

Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice Icosul 1: Venit-am pe lume… si Condacul 1: Imparate al veacurilor…
Si se face otpustul.

rugaciune de dimineata

2009-01-03T12:51:00.000-08:00

Rugăciune la revărsatul zorilor

Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate,
Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă,
Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt,
Care ai sădit în mine dorinţa de aTe căuta pe Tine,
Singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.
N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune,
Nici tărie fără numai în tine, Dumnezeule.
Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.
Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi „tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi”
Şi: „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”.
De aceea, îndrăznind să Te chem:
Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului.
Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.
Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta.
Cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune,
Dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.
Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale,
Şi dă-mi să umblu în calea Ta fără păcat.
Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie.
Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu,
Dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie.
De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg;
Iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări
Nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul;
De orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea ta şi-l rănesc pe semenul meu.
Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace,
Să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.
Aşează-mă în calea poruncilor Tale
Şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale,
Ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

Doamne, rogu-Te ai milă de mine.
Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine, lucruri multe şi mari.
Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.
Miluieşte-mă!
Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele.
Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii
Şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni,
Să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima şi din tot sufletul meu,
Şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt,
Învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă.
Dă-mi să cunoasc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele nici când mintea mea e oarbă încă.
Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele,
Dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta.
Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.
Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine;
Şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.

Doamne, în mare mila Ta
Şi necuprinsa Ta dragoste de oameni,
Ascultă rugăciunea mea!

(Arhimandritul Sofronie Saharov)

cand ne simtim singuri...

2009-01-03T12:49:00.001-08:00

Blogging-ul ca psihoterapie
O problemă acută a societăţii în care trăim este dependenţa de internet, a celor care au acces. De la curiozitatea de a vedea cum va fi vremea mâine sau mersul trenurilor, de a ne informa cu privire la lucrurile care ne preocupă, se ajunge la dorinţa de a petrece cât mai mult timp în faţa calculatorului, pierzând adeseori nopţile.
Aparent, internetul ne este de ajutor şi de aceea tot mai mulţi îl utilizăm. Însă, treptat, el duce la dezumanizarea noastră fără să ne dăm seama. Aşa cum spune un vechi dicton englezesc....drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.
Cel mai adesea suntem tentaţi să ne facem prieteni virtuali, pe care îi întâlnim pe diferite site-uri (şi ei sunt în căutarea marii iubiri!), sau care au propriul blog. De ce preferăm să vorbim pe messenger cu necunoscuţi? De ce facem schimb de adrese de e-mail sau de fotografii cu fiinţe pe care nu avem şansa să le întâlnim vreodată?
Sunt de părere că singurătatea şi plictiseala ne îndeamnă să căutăm din site în site, din blog în blog, oameni care să ne asculte, să fie interesaţi să ne cunoască, dar nu în profunzime, pentru că lor le descoperim doar ceea ce vrem să ştie despre noi. E mult mai simplu aşa. Nu e nevoie să privim în ochii persoanei respective, ca test al sincerităţii, însă nici nu vom şti ce miros are parfumul ei \ lui.
Astăzi toată lumea are blog sau, dacă nu, se străduieşte să-şi facă. Şi nu mă refer la vedete, ci la noi , oamenii cu viaţă obişnuită. De ce simţim nevoia să ne facem cunoscuţi în acest mod? Ne lipseşte aprecierea sau afecţiunea celor din jur sau avem atât de multe lucruri de spus încât simţim nevoia să le împărtăşim şi altora?
Nu spun că a avea blog sau a citi în mod curent pe blogul cuiva e rău în esenţă, pentru că de multe ori poate fi constructiv, însă preocuparea exagerată pentru unul sau mai multe servicii ale internetului nu este benefică minţii şi sufletului nostru şi cu atât mai mult sănătăţii.
Oboseala ne face incapabili să mai relaţionăm cu apropiaţii noştri, ajungem să deschidem foarte rar o carte, iar despre citirea unei rugăciuni nici nu mai poate fi vorba. „Informarea ” ne poate influenţa în mod negativ ideea nostră despre viaţă şi propriile principii, în cazul în care le avem. Cât despre prietenii pe care tocmai i-am câştigat…cred că ne amăgim. Am întâlnit şi cazuri fericite, când între prietenii virtuali a fost atâta iubire, că au ajuns să se căsătorească, dar aceste situaţii sunt foarte rare. De multe ori nu ştim cu cine avem de-a face…
Plictiseala şi singurătatea căutăm să le alungăm prin dependenţa de net. Blogul devine un fel de terapie pentru tine care spui ce ai pe suflet unor străini, dar şi pentru cei care îţi citesc rândurile şi se regăsesc în povestea ta.
Din nefericire, uităm să ne iubim aproapele sau chiar îl respingem pentru o discuţie pe mess cu un (o) necunoscut (ă) şi mai trist e că uităm să-L iubim pe Dumnezeu pentru că suntem prea obosiţi să –I înalţăm o rugăciune sau nu mai avem timp să participăm la Sfînta Liturghie…
Să fim cu luare aminte la noi înşine şi să dăm crezare cuvintelor Sfîntului Apostol Pavel: “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva “.( Epistola I către Corinteni, capitolul VI, versetul 12)

Suntem liberi

2009-01-03T12:31:00.000-08:00

Sunt liber sa aleg in fiecare secunda binele sau raul
Binele şi Răul l-am pus în faţa ta... Sunt însăşi cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos care ne arată în Legea Noului Testament că Dumnezeu a creat oamenii liberi, cu capacitatea de a-şi alege propriul drum în viaţă şi oamenii lângă care îl va parcurge.
Însă mă întreb de multe ori dacă libertatea este o binecuvântare de Sus, pe care Domnul a dat-o şi păsărilor cerului, sau o povară, fiindcă în slăbiciunea noastră ne este greu să luăm decizii, nu suntem siguri dacă facem cele mai bune alegeri şi folosim libertatea pentru a experimenta situaţii de cele mai multe ori nefolositoare nouă. Suntem tentaţi să ne putem prea mult încrederea în Dumnezeu sau dimpotrivă numai în noi înşine.
Suntem liberi să alegem dacă vrem sau nu să- L urmăm pe Hristos, în virtutea Botezului pe care l-am primit la naştere. Suntem liberi să mergem sau nu la Sfânta Biserică, să participăm la sfintele slujbe , să ne mărturisim păcatele sau nu. Pentru mulţi dintre noi Ortodoxia nu e deloc o cale uşoară spre mântuire, de aceea alegem să refuzăm contactul cu Dumnezeu.
Cu certitudine mediul în care trăim îşi pune amprenta asupra noastră, dar suntem liberi să ne alegem o altă viaţă. Dacă eşti un tânăr din Bucureşti, cu multe opţiuni de petrecere a timpului liber, alegi să mergi vineri seara într-un club sau , dimpotrivă, să participi la Sfîntul Maslu, pentru că ştii că la Biserica de lângă tine atunci se ţine slujba. Dacă eşti o fată de la ţară şi bunica te aşteaptă să o insoţeşti în fiecare duminică la Sfănta Liturghie, pentru că ea nu mai poate ajunge singură, şi prietenele tale la ora aceea dorm fiindcă au fost la discotecă cu o seară înainte, eşti liberă să alegi ce fel de tânără vrei să fii: cu sau fără Dumnezeu. Iar dacă acasă nu te-a învăţat nimeni să faci sfânta cruce, poţi alege să intrii într-o Biserică, să te inchini, pentru că profesorul de religie ţi-a explicat de ce e important să faci asta. Poţi fii un adolescent „de bani-gata”, cum sunt cunoscuţi băieţii bogaţi, să ai multe iubite, însă eşti liber să alegi o singură fată alături de care să fii fericit. Sau poţi să fii o adolescentă a căror părinţi au divorţat şi nimeni nu pune prea mult preţ pe tine, locuieşti într-un cartier mărginaş unde fetele de vârsta ta nu fac altceva decât să aibă relaţii cu parteneri diferiţi şi mereu te gandeşti încotro să o apuci. Poţi alege să fii ca celelalte sau poţi să alegi să porţi fustă lungă, să stai în casă să citeşti, să mergi în pelerinaje şi să-ţi faci prieteni din Biserică. Eu asta am ales şi acum sunt foarte mulţumită.
Cu siguranţă, fiecare dintre noi credem că avem un destin, un fir al vieţii pe care îl urmăm ”fiindcă aşa ne-a fost scris”. Sunt convinsă că Dumnezeu ştie soarta fiecăruia, însă tot El ne trimite de-a lungul vieţii ocazii să Îl urmăm, ispite, anumiţi oameni, situaţii diferite, fericite sau mai puţin fericite, pe care le putem accepta sau nu, valorifica sau nu, puteam să cădem sau să ne ridicăm, moral vorbind, deci...într-un fel sau altul, ne alegem singuri destinul. Şi fiecare alegere are consecinţe asupra propriei noastre existenţe.
Să ne rugăm Domnului să ne înţelepţească, să ne dea gândul cel bun, să ne lumineze mintea să luăm cele mai bune hotărâri cu privire la noi înşine, decizii care influenţa şi pe cei din jurul nostru şi relaţia noastră cu Dumnezeu. Şi dacă suntem la răscruce de drumuri şi nu ştim cum să procedăm mai bine, să rostim această rugăciune, foarte dragă mie:

Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu
În mâinile milostivirii Tale celei mari, o Dumnezeul meu, încredinţez sufletul şi trupul meu, simţirile şi graiurile mele, sfaturile şi gândurile mele, lucrurile şi toate cele trebuincioase ale trupului şi ale sufletului meu. Iar Tu, deci, binecuvintează-mă, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de tot răul, ca petrecănd viaţa fără de păcat, în toate zilele vieţii mele, să ajung la viaţa cea veşnică cu Sfinţii Tăi, în împărăţia Ta şi cu dânşii să Te slăvesc în veci. Amin!

Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima

2009-01-03T11:46:00.000-08:00

Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima

Fiindcă tot am vorbit de reclame şi mesajele lor, am observat de curând una care descrie tipologiile umane, în felul regizorului : “sunt oamenii care trăiesc fiecare zi ca fiind ultima....” . M-a pus pe gânduri această afirmaţie pe care am auzit-o des. Probabil şi eu am rostit-o fără să mă gândesc prea bine ce implică.
Viaţa fiecăruia dintre noi are urcuşurile şi coborâşurile ei, momente frumoase, dar şi mai puţin fericite. Sunt situaţii când ajungi să acţionezi in extremis, îţi vine să renunţi la tot şi să nu-ţi mai pese de nimic. Spunem adeseori că ar trebui să nu ne mai preocupăm de una sau alta, ci să ne trăim viaţa, pur şi simplu. “O viaţă avem!” Sau cel puţin aşa cred unii….”Viaţa e scurtă!” În comparaţie cu ce?!
Cu siguranţă şi voi, ca şi mine, aţi văzut filme cu o astfel de tematică. Îmi amintesc unul chiar reuşit, în care doi bărbaţi, bolnavi, pe moarte chiar, făceau liste cu lucrurile pe care şi-ar fi dorit să le facă de-a lungul vieţii, dar nu s-a putut. Şi considerau că atunci era momentul să-şi facă “mofturile”. Practic, aşa au ales să-şi trăiască ultimele zile din viaţă.
Am auzit des sloganul “Trăieşte-ţi viaţa!”. La ce se referă el? Ceva îmi spune că la relaţiile trupeşti, în mod special. Acesta e un îndemn păcătos, păgân. Dar noi nu suntem păgâni. Suntem creştini! Voi cum aţi alege să vă petreceţi ultima zi din viaţă? Dacă am şti care e aceasta…..Ce ziceţi de o listă de fapte bune? De-a lungul vieţii am fi putut face multe fapte de milostenie. Sunt mulţi oameni cărora le-am făcut rău şi ar trebui să incercăm măcar să le cerem iertare. Avem regrete….Poate putem să îndreptăm ceva, chiar şi în ultima clipă.
Cred că a – ţi trăi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, cu multă intensitate, nu se referă nicidecum la a bate recordul la păcate, a trăi clipa cu pasiune sau la a face un anumit lucru, ca să rămâi în amintirea celorlalţi. Dimpotrivă! Sunt de părere că ar trebui să ne preocupăm mai multe de suflete, pentru că “nu se ştie nici ziua , nici ceasul în care va veni Fiul Omului”(Matei XXV, 13). Să priveghem , să ne rugăm mai mult, să facem mai mult bine decât rău aproapelui, să ne obişnuim să ne mărturisim păcatele, să ne împărtăşim mai des, să ne schimbăm viaţa, simţind în noi înşine schimbarea.
De fapt…trebuie să acceptăm că vom muri şi să înţelegem că de viaţa noastră de aici depinde veşnicia, care poate fi Raiul sau Iadul. Bolnavii adesea se gândesc la moarte, pentru că neputinţa fizică sau psihică îi împiedică să mai facă ceva pentru ei înşişi. De aceea, creştinul apelează la preot, în ultimă instanţă, încredinţându-se în mâinile lui Dumnezeu.
Suntem datori, în fiecare zi, să trăim spiritual, ca şi când ar fi ultima zi pe pământ şi ar urma să ne întâlnim cu Dreptul Judecător. Să nu fim ca fecioarele neînţelepte, din pildă, şi să încercăm să adunăm cât mai multe “bile albe” în vederea mântuirii.
Şi fiindcă se apropie Crăciunul…vă doresc ca lumina din voi să se aprindă frumos de Sărbători!

Rugăciunea pentru sfărşitul bun al vieţii noastre
Doamne , Iisuse Hristoase , Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi nimeni să nu piară; Care însuţi cu rostul Tău cel Dumnezeiesc ai zis:”Orice veţi cere în Numele Meu de la Tatăl, fi-va vouă”; înaintea Ta cad cu inimă umilită şi cu lacrimi fierbinţi rugăndu-mă cu nădejde la îndurarea ta, ca pentru Numele Tău cel Sfânt, în ceasul sfârşitului vieţii mele, să-mi dai minte întreagă, cunoştinţă adevărată, înfrăngere a inimii pentru păcatele vieţii mele cu care Te-am mâniat, credinţă întreagă, nădejde tare, dragoste deplină, ca astfel, cu inimă curată, să pot zice: Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu: Cel ce eşti binecuvăntat în veci. Amin

Casatoria din interes

2009-01-03T11:45:00.001-08:00

Căsătoria din interes

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere II, 24).

Nevoia de a iubi şi de a fi iubit este nevoia unei persoane de altă persoană.Dar ce se întâmplă dacă acea persoană se căsătoreşte cu tine doar pentru ce ai tu să-i oferi , din punct de vedere material?
Astăzi vă propun să abordăm un subiect care îi preocupă pe tineri, bărbaţi şi femei, deopotrivă. Adeseori întâlnim cupluri care au tot confortul înainte să se căsătorească. Nu-i rău deloc, însă în vremurile în care trăim , te întrebi: de unde? Cu siguranţă există o explicaţie: sprijinul financiar al părinţilor.
Nu spun că părinţii nu ar trebui să-şi ajute copiii, dar nu mi se pare firesc ca un tânăr, având două mâini şi două picioare, să aştepte toată viaţa sprijinul lor. Din comoditate sau din reavoinţă mulţi dintre noi, care nu mai primesc un ajutor prea consistent de la părinţi, se orientează spre o căsătorie „avantajoasă”.
Mi-a fost dat să văd în jurul meu astfel de cazuri, cu domnişoare care au renunţat mult prea uşor la o poveste de dragoste de mulţi ani şi s-au căsătorit cu băieţi “recomandaţi”de părinţi sau pe care i-au întâlnlit chiar ele , frecventând diverse locuri unde banul face regulile. De asemenea, în timpul facultăţtii , am observat foarte multe situaţii de genul acesta la colegii mei, băieţi. Şi, din nefericire, cazurile sunt foarte multe, şi aici mă refer la cei care îşi doresc să slujească Domnului toată viaţa, prin taina preoţiei. Aveau o prietenă, se iubeau, şi deodată ea dispărea şi într-o saptămână se căsătorea cu altcineva .Până la acest nivel poate să meargă minciuna.
Poate că în societatea de astăzi dragostea nu mai este singurul motiv care ar putea să lege două suflete în sfânta taină a căsătoriei. Pentru cei mai pragmatici dintre noi, să ai o casă şi o maşină, este suficient ca să-ţi asiguri fericirea. Doamne, cât se amăgesc! Căsătoria nu-I deloc o joacă de copiii şi dacă nu există iubire adevărată între soţi, acea unire nu se va concretiza sau nu va dura prea mult şi vor sfârşi prin a-şi trăi viaţa în minciună. Tu asta îţi doreşti? Dacă e aşa, nu-ţi imaginezi căt este de cumplit. Te aşteaptă o singurătate în doi…
Fiecare dintre noi ar trebui să avem principii de viaţă, care pot fi efectul educaţiei sau ideile noastre proprii referitoare la ceea ce dorim de la propria existenţă. Eu am ales o căsătorie fără implicaţii financiare, mergând pe ideea: nu am nici eu, nici tu; hai sa muncim împreună, ca să avem ! Şi satisfacţia este pe măsură, credeţi-mă.Ne uităm în urmă şi spunem cu inimă împăcată că tot ce avem am reuşit să strângem împreună. Sigur că nu este uşor, şi nu poţi avea totul deodată. Dar, cu răbdare şi multă muncă, ajungi să ai de toate . Important e să vă aveţi unul pe altul. Nu-i nici o ruşine să stai cu chirie până reuşeşti să cumperi o locuinţă sau că circuli cu autobuzul fiindcă nu ai maşină. Toate aceste lucruri se pot cumpăra, în timp, de aceea nu cred ca e necear să-ţi pierzi sufletul şi şansa la fericire şi mântuire prin viaţa de familie , acceptând compromisul unei căsătorii de conveninţă.
Noi ar trebui să alegem pe cei cu care urmează să împărţim şi bune şi rele, nu mama sau tata. Mai grav este că banul decide. Pentru că. în felul acesta,fără să vrem sau să ne dăm seama, ne vindem sufletul diavolului, cel care iubeşte banii.Şi ajungem să nu mai ştim cine suntem şi încercăm, disperat, să umplem golul cu obiecte ce pot fii cumpărate cu bani. Pentru că banii i-am ales.....
O altă problemă pe care o constat este aceea că evităm munca. Mai ales noi care avem puterea să facem asta. Absolvim o facultate şi visăm la salarii fabuloase. Dacă nu primim sume pe măsura isteţimii , nu ne deranjăm să muncim pe mai puţin, Şi atunci, din comoditate, căutăm o prietenă sau un prieten cu bani. De parcă ar fi ai tăi! Mi se pare jenant să ceri altcuiva pentru a-ţi acoperi cheltuielile. Poate pentru unii nu e greu deloc. Dar mă întreb cum se simt…Cred ca ar fi mult mai simplu să plăteşti din propriul portofel consumaţia la restaurant, Vei avea şi satisfacţia muncii şi conştiinţa împăcată. În plus, faci un gest frumos.
Sfânta Scriptură vorbeşte despre faptul de a fi amândoi un trup..Oare cum credeţi că putem avea parte de o asemenea unitate, dacă între soţi nu există dragoste? Confortul şi excursiile în străinătate te consolează o vreme, însă există destule momente când rămâi doar tu cu el\ea şi iţi dai seama că ai in faţă un străin sau o straină. Sau eşti bolnav şi nu are cine să-ţi dea un pahar cu apă , pentru că nu-i pasă de tine şi atunci nu-ţi rămâne decât s-o chemi pe mama sau să le faci reproşurii celor ce ţi-au spus că e ‘’cea mai bună partidă”.Oricum , nimănui nu-i pasă, pentru că tu stai în casă cu el\ ea.
Nu vreau sa par răutăcioasă sau să jiignesc pe cineva. Departe de mine acest gând! Vreau doar să vedeţi cu ochii minţii realitatea în care trăim. Să nu ne încărcăm conştiinţa cu acest păcat. Să nu vă minţiti singuri, fiindcă bucuria se află în lucruri mărunte…

Cine sunt?...Cine esti?...

2009-01-03T11:28:00.000-08:00

Dincolo de aparenţe, cine suntem cu adevărat?

Îmi amintesc că în manualul de psihologie pe care l-am studiat în liceu exista lecţia legată de identitatea eu-lui. Mi-a rămas în memorie fiindcă se vorbea practic de trei componente ale aceluiaşi eu, adică noi ca persoane umane avem trei înfăţişări: ceea ce suntem cu adevărat, ceea ce vrem să fim şi ceea ce vor alţii să fim şi să vadă la noi.
De-a lungul timpului, eu personal m-am confruntat cu problema identităţii, în mod special în adolescenţă, când se duce războiul cu tine şi cu lumea. Nu m-am luptat mult ca să mă cunosc şi să-mi dau seama ce fel de om vreau să fiu, însă tot timpul m-am confruntat cu „pretenţile” celorlalţi raportate la mine. Şi nu mă refer la familie, ci la colegi, profesori, prieteni sau mai puţin prieteni şi alte persoane cu care am intrat în contact. Acum , la maturitate, mă confrunt cu prefăcătoria, cu dorinţa semenilor de a părea ceea ce nu sunt, poate din teama de a nu fi acceptaţi ca atare sau poate fiindcă aşa le place să fie.
Să nu mă înţelegeţi greşit…Nu sunt eu în măsură să judec de ce un om se comporta aşa şi nu altfel, doar că nu-mi place să văd cum oamenii, sărmanii ,se mint singuri. Nu e uşor să-ţi clădeşti o personalitate, nu e uşor să placi celorlalţi şi cu toţii ne dorim să fim iubiţi, însă nu cred că trebuie să ne asimilăm comportamente care nu corespund felului nostru de a fi, doar ca să părem simpatici.
Este foarte adevărat că trebuie să fim severi sau cel puţin să părem. Asta ni se cere la şcoală, la locul de muncă, în propria familie, mai ales când eşti părinte. De multe ori, reuşim prin ‘’prelucrarea ‘’ noastră să devenim ceva indezirabil, mergând până la îndepărtarea de noi a celor care ne iubesc pentru ceea ce suntem. Devenim cu totul altceva de cum ne-am dorit şi suntem introduşi într-o categorie sau alta , fără să vrem. Se produce fenonemul social de punere a etichetei pe fruntea cuiva.Deşi nu merită asta.
Falsitatea poate cuprinde întreaga persoană, începând de la felul de a te îmbrăca, de la accesoriile pe care le poarţi, până la gesturi, limbaj, comportamente propriu-zise pe care le imităm şi nu sunt deloc constructive. Ne creăm o imagine, pe care vrem să o vadă cei din jurul nostru. Ne e teamă să fim cunoscuţi , să nu ne fie descoperite defectele? De ce ne ascundem sub o mască? Oare nu ştim că nici un fir de păr nu creşte fără voia lui Dumnezeu ?
Lumea răsplăteşte mai adesea aparenţele meritului decât meritul însuşi. Politeţea nu sugerează întotdeauna bunătate, echitate, complezenţă, gratitudine. Ea oferă însă aparenţele lor şi face să pară omul pe dinafară aşa cum ar trebui să fie pe dinăuntru.
Am văzut întotdeauna că pentru a reuşi în lume, trebuie să pari nebun sau să fii şmecher. Trebuie să ştii să te placă lumea. Oare ne foloseşte la ceva, dacă ne minţim pe noi înşine, dacă nu avem conştiinţa împăcată şi nu ne mai simţim bine în propria piele?
Cu toţii am auzit expresia că aparenţele înşeală. Probabil nu este întodeauna aşa, dar noi analizăm oamenii, şi mai grav, îi judecăm după ceva ce vedem, după aspectul fizic sau după cum ni se pare nouă că ar fi. Fiecare are o viziune personală asupra lucrurilor şi e bine să fie aşa, însă nu este mereu cea mai corectă. Facem adeseori greşeala de a ţine cont de părerea unui apropiat faţă de o anumită persoană sau situaţie, fără a ne convinge singuri. Şi e o mare greşeală, pentru că noi putem vedea altfel, dar nu ne dăm şansa asta. Şi avem de suferit mai târziu. Eu, cel puţin, am avut , fiindcă m-am lăsat înşelată de aparenţe, fără să incerc să cunosc totul personal.
În acest sens, vă dau un exemplu de actualitate, oarecum, pentru că e o situaţie constatată cu o zi în urmă. Schimbând canalele Tv, am dat peste o emisiune în care era invitată Daniela Gyorfi. Nu mă declar o mare fană, dar mi-am fixat atenţia asupra a ceea ce se discuta, mai precis despre viaţa ei. Şi am rămas foarte plăcut surprinsă.
Cu toţii am auzit de ea, sau poate unii i-au ascultat muzica. Nu e celebră pentru asta, din nefericire, ci mai mult fiindcă a pozat intr- o revistă pentru bărbaţi şi are mai multe operaţii. Asta e imaginea pe care ne-a afişat-o presa despre ea. Însă ceea ce nu ştim mulţi este că la şase ani a trebuit să treacă prin divorţul părinţilor şi peste patru ani mama ei a suferit un accident , iar ea a fost nevoită să muncească să se întreţină şi să îşi ajute şi mama. Aşa se explică poate compromisurile pe care a trebuit să le facă.
Deci...mult prea uşor judecăm, mult prea lesne aparenţele ne captivează şi suntem tentaţi să ne transformăm într-o persoană care nici nouă nu ne place. Să privim cu încredere în oglinda sufletului nostru! Să fim împăcaţi cu noi, cu aproapele şi mai ales cu Dumnezeu Căruia nu-i plac făţarnicii. Aşa cum am spus şi în alte articole : Fiţi sinceri cu voi înşivă!

“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.”
(Evanghelia dupa Matei, 7,2)

femeia crestina si rugaciunea ei

2009-01-03T11:25:00.000-08:00

Femeia creştină şi rugăciunea ei

Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei?
În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti, fac gesturi asemenea,de aceea societatea îi categoriseşte ca “gay”. Şi vor să-i mai şi acceptăm...
Femeile vor „egalitate” cu bărbatul, refuză concediul maternal, fac culturism, iar unele chiar îşi schimbă sexul ”pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor”. Dar nu de asta vreau să vă vorbesc...
Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port”.
Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice.Poate fi foarte frumoasă , dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.
Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi e mare iubitoare de Biserică. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia…
Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.
Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa.
Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie , se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.
Nu e deloc uşor să fii femeie . Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă…Însă bucuriile sunt pe măsură.
Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor…
Însă putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:
"La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc“. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?“ la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog“. „Şi cum te rogi?“ „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte“. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?“, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!“. Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare." ( sursa: http://femeiacrestina.blogspot.com/)

Despre iubire

2008-11-10T22:04:00.000-08:00

Iubirea în ochii unui ortodox

“Iubirea este o realitate adânc umană şi de o aşa complexitate, încât unii renunţă la orice definiţie, socotind cuvintele inutile şi neputincioase. Iubirea nu se poate defini. Ea este tot atât de misterioasă ca şi viaţa. De aici şi diversitatea de aspecte aproape contradictorii ale iubirii. Căci cuvântul „iubire” este cel mai fluid, cel mai complex, mai vag şi mai variat ca sens dintre toate cuvintele.

El cuprinde cer şi pământ, suflet şi trup, neprihană şi patimă, nostalgie şi instinct. Pentru unii ea este numai instinct, chiar dacă e îmbrăcat în vălul amăgitor al unei idealităţi pure; pentru alţii ea este faţă spirituală, pur spirituală, care contopeşte sufletele şi le uneşte cu Dumnezeu. Pentru unii este o putere demonică, prin care se exercită o misterioasă fascinaţie asupra omului pentru a-l transforma în instrument orb al speciei, pentru alţii este o rază din paradis, care coboară chiar din inima lui Dumnezeu, ca să ridice viaţa noastră la plenitudine.¹Iubirea nu este un simplu sentiment, cum suntem înclinaţi să credem. Este mai mult decât atât.

În concepţia creştină, iubirea izvorăşte din însăşi fiinţa spirituală a omului. Persoana însăşi, în esenţialitatea ei, este iubire, adică tendinţă spre comuniune. Dumnezeu este iubire (cf. I Ioan IV, 8); omul, chip al lui Dumnezeu în lume, este iubire. De aceea, prin însăşi fiinţa sa, el este predestinat spre comuniune, nu poate trăi singur, nu se poate desăvârşi singur.

Iubirea e extaz, adică ieşire din sine, pentru ca pirzându-te în altul, să te regăseşti mai desăvârşit. Dacă unitatea e năzuinţa iubirii, dualitatea e condiţia ei necesară. Ea realizează o unitate suprapersonală, în care persoanele prin comuniune, nu dispar, ci se desăvârşesc. Aceasta e puterea paradoxală a iubirii: de a uni şi totodată de a menţine individualitatea şi a o desăvârşi. Ea este o „unitate în dualitate”. Iubirea are în ea nostalgia veşniciei. Ea nu poate concepe despărţirea. Ea dă impresia că persoanele s-au căutat şi şi-au aparţinut din veşnicie, că ele sunt predestinate să-şi aparţină veşnic.Iubirea este forţă creatoare. Ea cheamă la viaţă potenţialităţile ascunse în om şi le actualizează.Ea dinamizează toate energiile şi îmbogăţeşte fiinţa şi viaţa omului, potenţând-o, împlinind-o, desăvârşind-o. Caracterul acesta dinamic, creator al iubirii îşi găseşte expresie în iubirea dintre soţi, afară de reciproca dăruire şi perfecţionare.

Iubirea este creatoare: ea cheamă la viaţă, ea creează viaţa, ea îmbogăţeşte viaţa. Iubirea, care realizează comuniunea dintre soţ şi soţie, impune cu necesitate veşnicia sau indisolubilitatea acestei comuniuni şi caracterul creator al ei. Există un raport pozitiv între iubirea familială şi Dumnezeu, întrucât iubirea şi familia creştină reprezintă trepte spre Dumnezeu, ca reflexe ale unor realităţi transcendente. Şi Dumnezeu este izvor şi putere transfiguratoare a vieţii din familia creştină.

Sufletul familiei creştine este iubirea. Şi în ea se reflectă măreţia lui Dumnezeu. Iubirea însăşi are ceva de „mare taină”, ea este o cuminecare din esenţele vieţii, unde se simte suflul creator al Divinităţii.În această comuniune fiinţială, în această dăruire de la suflet la suflet, se simte prezenţa paşilor lui Dumnezeu în sufletul creştinului. Pentru că a fi creştin înseamnă a gândi cu iubire, a vorbi cu iubire, a lucra cu iubire. Familia este o comunitate a iubirii atunci când membrii ei râvnesc să dezrădăcineze toate viciile din viaţa lor şi să-şi împodobească sufletul cu toate virtuţile ce strălucesc în persoana lui Hristos. Ea este numai atunci o comunitate a iubirii, când împlineşte cuvintele Apostolului, ce zice: „dragostea îndelung rabdă, este bună, dragostea nu pizmuieşte, nu se îngâmfă, nu se semeţeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu le întărâtă, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le îndură, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Corinteni XIII, 4-8).

Familia creştină îi formează pe membrii ei prin căldura dragostei pe al cărei altar se aduce ca jertfă, prin excelenţă, dăruirea de sine. Nicăieri nu găsim resursele de răbdare, de iubire şi de jertfelnicie ca la părinţi.

Familia creştină rămâne ceea ce a fost întotdeauna. Sanctuarul în care arde necontenit flacăra de azur a Ortodoxiei. A Ortodoxiei care este adevăr, a Ortodoxiei care este iubire.”

(Mitropolitul Nicolae Mladin)

Despre educatia copiilor...

2008-11-08T10:47:00.000-08:00

Nu există copiii perfecţi şi nici parinţi perfecţi

noiembrie 8, 2008 in Uncategorized | Tags: copiii, Nu există copiii perfecţi şi nici parinţi perfecţi

Copiii…un subiect atât de plăcut de discutat, mai ales pentru o mămica. Mă uit in jurul meu, când îmi duc fetiţa în parc sau in alte locuri publice, că se stabileşte o relaţie de comunicare foarte uşor intre doi străini, ambii parinţi, pe aceeaşi temă: copilul. Cu siguranţă vi s-a întamplat, deseori, să intraţi în conversaţie cu bunici sau parinţi care te întreabă: ”cât are?” sau: ”merge la grădiniţă?”. În jurul acestor fiinţe minunate se crează imediat comuniunea.

Copiii reprezintă cel mai de preţ bun al unei familii, încununarea tuturor realizarilor ei si soarele in jurul caruia se roteste intreaga lor dragoste.Nasterea pruncilor este mijlocul de adancire a unirii sufletesti dintre parinti. Copiii trebuie sa existe accolo unde exista iubire. Asta e parerea mea.

Se stie ca inca din viata intrauterina ei simt totul. Si tot ceea ce traieste mama li se transmite. Inca de atunci incepe educatia. Iar mai apoi , bebelusii au atata nevoie sa fie inconjurati de iubire , incat imi place sa cred ca ei se hranesc cu dragoste.

Ma consider o mamica norocoasa, fiindca Dumnezeu mi-a daruit primul copil atunci cand m-am simtit pregatita, cand exact de asta aveam nevoie in viata mea. N-am stat vreodata in calea aparitiei unui copil si consider ca e cea mai mare binecuvantare intr-o familie.

Nu stiu altii cum sunt…(citandu-l pe Creanga), insa eu m-am gandit tot timpul la educatia copilului meu. M-am informat din prima clipa. Incerc sa fiu la curent cu tot ce se intampla si, slava Domnului, in ziua de azi poti afla orice despre orice. Sunt atatea site-uri pentru parinti…

Observ ca ”profesionistii” -medicii, sociologii, psihologii ne pun in fata niste sabloane . Mai exact, la 1 an copilul, daca e fata, trebuie sa aiba intre 8, 400 kg si 10, 750 Kg. Daca nu..e jale. La fel, se refera si la alte aspecte. Din pacate si noi, parintii tinem cont de asta. Fara sa vrem, comparam copilul nostru cu al vecinei sau cu al unei prietene de familie. La ce varsta a inceput sa merga baiatul tau? Aaa..al meu mult mai tarziu! Deci are o problema. Nici pe departe! E necesar sa intelegem ca fiecare om e unic.

Recunosc ca sunt perfectionista. Si eu imi doresc pentru copilul meu ce e mai bun. Ma gandesc sa practice un sport, sa studieze pianul si la alte lucruri pe care le-ar putea invata . Poate doar ceea ce mi se pare mie util. Uitam de multe ori sa-i mai intrebam si pe ei ce le place, ce vor sa faca. Sigur ca, noi ca parinti avem o responsabilitate mare, pe care unii si-o asuma, altii nu, insa de noi depinde, in mare parte, viitorul lor. Sa le oferim alternative, asta avem de facut. Decizia le apartine.

Mediul este un punct esential al educatiei lor. L-as putea numi ”leaganul ” in care cresc . De aceea e foarte important ce le transmitem. Ei imita tot. Fara sa vrem, ii putem transforma in copia noastra. Si nu suntem deloc perfecti. Dimpotriva, ar putea lua tot ce e mai rau. Am vazut de curand un filmulet care se tot vehiculeaza referitor la acest subiect si m-am ingrozit. Nu stiu cati dintre noi suntem constienti, cati dintre noi intelegem rolurile noastre in viata propriilor copii.

Trebuie sa fim foarte atenti cu noi insine, mai ales cand suntem parinti. Sa ne privim mai des in oglinda si sa ne intrebam daca suntem un model pentru copilul nostru. Pentru ca putem sa-I spunem sa faca multe lucruri bune, dar daca nu ne vede facandu-le, nu le considera necesare. Exemplul vorbeste in educatie. De aceea, e nevoie uneori sa ne schimbam chiar viata, daca dorim o viata mai buna copiilor nostri.

Orice copil merita toata dragostea din lume, merita sa aiba parte de afectiunea parintilor si a celorlalti , sa i se acopere nevoile biologice si sociale, sa se integreze in societate pentru a deveni, ulterior, un bun membru al ei. Si de asta suntem responsabili, in primul rand, noi, parintii. Noi suntem cei care ii luam de manuta si ii invatam sa treaca strada, ii invatam sa vorbeasca civilizat, ii inscriem in scoli, si ar trebui sa-I invatam ce este Biserica, sa se spovedeasca, sa faca lucruri bune, sa-si iubeasca aproapele. Sta in puterea noastra. Ei vin in aceasta lume fara sa stie nimic. De la noi invata totul. La noi e cheia. Sa-I invatam cum sa traiasca cu demnitate , sa respecte pe ceilalti si sa faca binele!

Daca imi permiteti, copilul este ca si aluatul. Aluatul , cu cat este mai moale, cu atat se modeleaza mai usor. Copilul, cu cat este mai mic, cu atat este mai usor de modelat , deci de educat. Anii vor trece, dar greselile in educatie nu se vor mai putea repara . Iar corectia sa nu o faci cu palma, cu pumnul sau eu stiu ce alte obiecte. E cu mult mai grav. Suntem parinti, deci ne inarmam cu rabdare si calm…

Un copil este o bucatica din cer. Domnul Iisus Hristos ii iubeste pentru puritatea sufletelor lor, pentru sinceritatea cu care fac totul, pentru inocenta lor…Pentru ca a lor este Imparatia Cerurilor.

Sa ne dea Domnul puterea de a ramane cu suflet de copil!

Primul meu articol...

2008-11-06T11:02:00.000-08:00

Şi creştinii discriminează

E pentru prima data când scriu un articol. Şi nu întâmplător am ales un site ortodox. Mi-ar plăcea să scriu despre minunea întoarcerii la Hristos, cu acelaşi patos pe care l-am regasit în cărţile lui Danion Vasile (pe care le-am citit de multe ori) sau în mărturisirea de credinţa a Monicai Fermo, azi Maica Ecaterina, care mi-a schimbat viziunea asupra vieţii. Aş vrea să am măcar un sfert din smerenia călugărului din Ostrov. Aş vrea să am mai multă credinţă, să fac măcar o fapta buna, într-o zi…Însă nu avem cu toţii acelaşi destin. Sau, cum spunea un sociolog, toţi ne naştem sub acelaşi cer, dar nu avem cu toţii acelaşi orizont.

Ceea ce va propun acum este să analizăm o situatie prin care unii au trecut, alţii poate n-au avut ocazia, iar unii dintre noi nu vor sa-şi asume.

Aţi întâlnit vreodata o familie pe care nu o cunoaşteţi şi care să vă propună să le botezaţi copilul? Poate că da. Şi sigur aţi acceptat fără să staţi pe gânduri. Să botezi un copil…e o mare bucurie! Dar cum reacţionezi dacă acest copil este rrom, iar familia lui nu face altceva decat să cerşească la poarta Bisericii?

Ei bine, într-o astfel de dilema m-am aflat de curând, neştiind ce decizie să iau. I-am ajutat cu ce am putut de-a lungul timpului. Din prisos sau nu, dar am dat cu draga inimă. Mă îngrozeşte gândul că un copil nu are nimic de mâncare. Mi-e foarte milă de cei ce nu au. Am o profesie de aşa manieră…şi am văzut destule suflete nefericite. Şi am ajutat aceşti oameni, fără să mă uit la culoarea pielii lor şi fără să aud că vorbesc o altă limbă pe care numai ei o inţeleg.

Poate nu au fost mulţumiţi cu ”marunţiş” sau cu ”resturile” noastre, sau poate au vrut mai mult şi mi-au propus să botez o fetiţă, Maria, care are deja un an şi trei luni. Iniţial, am fost entuziasmată că voi fi naşă. Apoi..m-am gândit de doua ori dacă e bine ce fac. Pentru că, prin botez, devii părinte spiritual şi asta e o mare responsabilitate. Eram pregatită să mi-o asum? Nu cred că de asta mi-a fost teama…Ci de faptul ca ei sunt recunoscuţi pentru felul în care îşi acumulează bunuri, mai bine zis prin furt.

Apoi…sunt insistenţi. Oricât le-ai da, mai vor. Niciodată nu sunt mulţumiţi. Dar cel mai important motiv pentru care m-am răzgândit se referă la stilul lor de viaţă şi sistemul de valori al acestei familii. Tot ce pot să înveţe copiii este să cerşească. Eu nu voiam o altfel de fină, clar. Sau poate mândria , bat-o vina, nu m-a lăsat să încreştinez această copilă. Povestea s-a încheiat printr-un acord mutual. Ei poate voiau să vin eu să le spun ce am decis, iar eu am aşteptat să vină ei să vorbească cu mine (nu cunoşteam decât pe bunica fetiţei, nici măcar pe copil nu-l văzusem vreodată).

Aşadar…motive să nu fac asta, am găsit destule. Dar să fac o faptă bună, nu am fost prea motivată, cu toate că spun că mi-e milă de săraci şi vreau să mă mântuiesc. Ăştia suntem. Fără să vrem, şi noi, creştinii, discriminăm. Cred că e un cuvânt prea blând ca să ascundem mândria, generatoarea căderii. Alegem în locul unei fapte bune, să fim cu nasul pe sus. Nu pot avea o asemenea fină…

Asta e doar un exemplu. Mi s-a întâmplat de curând şi am vrut să vi-l împărtăşesc. Cert e că, de multe ori, suntem făţarnici. Mergem la Biserica, ascultăm predica, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, citim cărţi de zidire sufletească şi ne gândim de două ori înainte de a face o faptă bună. Cu atât mai mult cu cât, se spune că, dacă botezi un copil, Dumnezeu îţi iartă un păcat greu.

Şi avem destule…..

(Gabriela Tudor)