Ce fericiti am fi-mpreuna - Alexandru Vlahuta

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Ca ne iubim; si ochii tai
De mult asteapta de la mine
Sa spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare sa însire
Din ochi câte ne spunem noi! ...

Se sorb, adânci si însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelasi gând si dor ne-abate,
Aceleasi tainice porniri.

S-atâta ti-i de înteleasa
Cersirea ochilor mei tristi,
Ca te rosesti, ca o mireasa,
Clipesti, nervos buzele-ti misti ...

Si dulce-mi cati o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeti:
În noi, întunecat, tresare
Misterul vesnicei vieti.

O, ne-ntelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Si, totusi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înteles.

De ramânem singuri vrodata,
Stam muti, cu ochii în pamânt.
Tu parc-astepti înfiorata,
Eu în desert mintea-mi framânt ...

De ce nu vrei ? ... Mai lesne-ti vine
Sa-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Si-ntinde-mi mâna s-o sarut.

Din vraja dulcilor ispite
Nemaicatând sa te abati,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbratisati.

La ce vrei sa se risipeasca
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta fireasca
Sa ti-o îngropi, ca un avar? ...

Acum ti-i inima fierbinte,
Frumoasa esti, iubita esti ...
Ce mai astepti, asa cuminte,
Si-n taina singura tânjesti?

Nu simti cum prinde sa te-mbete
Taria-nfrantelor dorinti ?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sarutarilor fierbinti? ...

Îndemnul tineretii tale
Asculta-l - cât e de-ntelept!
Cu-atâta dor îti cat în cale!
E-atâta timp de când te-astept! ...

Ce fericiti am fi-mpreuna ! ...
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai buna,
De dezmierdari, de nebunii! ...

O, vino, fa ce vrei din mine,
Stapâna vietii mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilarii! ...

Departe sunt de tine...

Departe sunt de tine- M Eminescu

Departe sunt de tine si singur lângă foc,
Petrec în minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait,
Ca sunt batrân ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redesteptind în fata-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vintul loveste în feresti,
Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti,
S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mini subtiri si reci;
Cu bratele-amindoua de gitul meu te-anini
Si parca-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu te string la piept averea-mi de-amor si frumuseti,
In sarutari unim noi sarmanele vieti...
O! glasul amintirii ramiie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Să uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls...
Voi fi batrân si singur, vei fi murit de mult!

O, ramai..

O ramii-Mihai Eminescu

"O ramii, ramii la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu se l-ascult;

In al umbrei intuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri si cuminti;

Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taina
Mersul cirdului de cerbi;

Eu te vad rapit de farmec,
Cum ingini cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzind piciorul gol.

Si privind în luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri".

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinind;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit în cimp rizind.

Astazi chiar de m-as intoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?

poezia mea preferata

Floare albastră-Mihai Eminescu

- "Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

- ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Să-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Căci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are !

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"

Inc-o gura - si dispare...
Ca un stalp eu stau în luna !
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare !

............................

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra ! floare-albastra !...
Totusi este trist în lume !

De ce nu-mi vii?

De ce nu-mi vii- Mihai Eminescu

Vezi, rindunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?

O, vino iar în al meu brat,
Să te privesc cu mult nesat,
Să razim dulce capul meu,
De sinul tau, de sinul tau !

Ti-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atitea ori, de-atitea ori ?

In lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scântei ...
Dar, oricit ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s !

Căci tu inseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mindra decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea !

Tirzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii ...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?

O, mama

O, mama – Mihai Eminescu

O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamna si de vant,
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu…
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.

Maicii Domnului

Rugaciune – Mihai Eminescu

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Şi pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!