Invata de la toate

Învaţă de la toate! Prelucrare după un poem norvegian Prin lume treci o dată În vremea care creşti, Privindu-le pe toate, Învaţă să trăieşti! Învaţă de la toate, Că toate-ţi sunt surori, Cum să trăieşti frumos, Cum poţi frumos să mori! Învaţă de la nufăr Să fii mereu curat, Învaţă de la fluturi Să nu fii supărat! Învaţă de la stâncă Să-nduri furtuna grea, Învaţă din durere Voinţa de-a spera! Învaţă de la păsări Să fii mereu în zbor, Învaţă de la toate Că totu-i muritor! Învaţă de la foc Că toate-s numai fum, Învaţă de la ape Să ai statornic drum! Să fii supus şi blând Învaţă de la miei Şi du-te la furnică Să vezi povara ei! Învaţă de la tineri Dorinţa de-a iubi, Învaţă de la vârstnici Răbdarea de-a trăi! Ia seama fiu al vremii, Prin lumea care treci Să-nveti din tot ce moare Cum să trăieşti în veci!

i am social worker

Social Work is not only a profession or a science, it is a passion! Social Work is not simply a psychological matter of dealing with individuals, but a psychosocial matter with many political parameters. Social Workers have made a moral choice of career and fighting for social justice and social change! Proud to be a Social Worker!

sondaj de opinie

Cine are curaj sa isi desfiinteze contul de pe Facebook? Se spune ca este ca si cum te-ai lasa de fumat..Deci..Cine are curaj? :D

sunt roman si bine imi pare

Strigătul disperat al românului care nu mai speră

A trecut foarte mult timp de la ultimul articol. N-am mai avut timp, efectiv, si nici starea necesara sa imi astern gandurile pe hartie. Cine e sotie, mama, si angajata a statului sigur ma intelege. Insa acum simt nevoia sa-mi manifest tristetea, nemultumirea, dispretul, sa ma eliberez cumva de furia neputintei care m-a cuprins. Poate ca pe crestinii adevarati nu-i afecteaza mult mediatizata “criza’’, poate ca pe oamenii care au suficienta nadejde la Dumnezeu nimic nu ii sperie, insa pe oamenii mici ca mine, cu o credinta ‘’caldicică’’, care se roaga mult prea putin, merg rar la Biserica si abia reusesc sa tina Postul Craciunului, vestea ca vei fi dat afara de la serviciu nu iti pica deloc bine, mai mult de atat, incepi sa intri in panica.

Si nu pentru ca ai de platit chiria, intretinerea sau rata la banca, ci pentru ca nu vezi un viitor prea stralucit, ba chiar deloc. Am senzatia ca un nor de fum, negru de tot, urmeaza sa ma inghita si am tendinta sa fug, sa plec cat mai departe, inainte sa fie prea tarziu. Realizez ca noua tinerilor, nu ni se da nicio sansa. Te intrebi, in astfel de momente: la ce imi foloseste ca am absolvit o facultate, ca m-am chinuit atat sa invat, ca am muncit cat am putut ? Ce folos ca am atatea aspiratii, atatea dorinte, pentru mine si familia mea, daca mi s-a taiat avantul? Caci asa ma simt…ca un pui care se ridica, incearca sa zboare, sa vada lumea, sa o cucereasca, dar i se taie aripile.

Stiu ca Dumnezeu are grija de crinii campului, de pasarile cerului, dar am ajuns sa nu mai sper… Cel mai tare ma sperie faptul ca invatamantul e in declin, nu vom mai avea profesori, nu se va mai pune nici un pret pe educatie, pe valorile morale, umane. Oare ce va invata copilul meu la scoala? Chiar ma gandeam ca noi am avut sansa sa-l citim pe Eminescu, pe Creanga, insa generatia care vine din urma, ce va invata? Vor citi reviste mondene, unde fetele cat mai dezbracate devin idoli? Ma ingrozeste televiziunea, ceea ce apare la televizor. Uneori schimb canalele doar ca sa ma uimesc, sa vad pana unde poate duce prostia umana si imi dau seama ca e infinita. Nu-mi imaginam vreodata ca libertatea presei, a imaginii, a cuvantului, pentru care au murit atatia oameni la Revolutie in 1989, azi se va traduce in stiri de genul: domnisoara x, luata dintr-un club din Bucuresti, a mers la mall si si-a cumparat lenjerie intima, deci…Da, e foarte interesant, ce a facut ea…

Sau…ca se va face reclama la vaccinul antigripal folosindu-se o alta domnisoara cu o conduita morala indoielnica, drept cobai, pentru a ne convinge pe cat mai multi sa-l facem, iar in timpul interviului ne-a recomandat de cateva ori singurul medicament eficient (pentru ea!) : aspirina saracului. Sunt supărată! Am decis sa nu mai deschid televizorului ca ma imbolnaveste impertinenta lor. La fel, la stirile importante ale unui alt post tv, aratau cum parlamentarii jongleaza (punand din burta) cu numarul de voturi, in conditiile in care lipseau unii din colegi, doar pentru a avea un numar mai mare si legea sa fie votata. Si vorbim de legea bugetului, pe care noi, saracii bugetari o asteptam cu sufletul la gura fiindca de asta depindeau salariile noastre, viata noastra pana la urma. Mi se face frica de viitor, de viitorul acestei tari, si imi vine sa fug, ca sa ma apar, inainte sa fie prea tarziu.

Ma gandesc cu groaza la ce ma asteapta… Nici macar un viitor subzistential..minimum. Si celor care ne conduc inca le arde de glume! Vor sa faca din Casa Poporului cel mai mare mall din lume…Asta da, prioritate! Noi o sa fim o tara de someri , dar vom avea mall-ul cel mai tare. Cui e necesar? Celor care traiesc intr-o alta Romanie, a celor care cu siguranta stiu de ce industria nu mai merge, agricultura nu mai merge si alte lucruri care mergeau foarte bine pe vremea raposatului si acum totul e distrus, multumita lor, multumita “investitiilor” lor, in propriile buzunare.

Cu siguranta lor nu le e greu sa taie oameni de pe liste, sa inchida uzine, insa cu noi cum ramane? Ce vor face toti acesti oameni? Incotro vor merge, cum vor supravietui cu un singur salariu sau doar cu somaj? Ne omoara incet cu deciziile lor. Vom ajunge un popor de depresivi in ritmul asta. Parca e mai rau decat in 1989…Sau poate ca eu simt greul acum, ca sunt adult si am responsabilitatea unei familii.

Si totusi…ce pot sa mai sper?! Vad familii in jurul meu care se destramana din cauza lipsurilor. Nu-si permit sa plateasca o chirie unde sa stea doar ei, fara parinti, asa cum e cel mai bine, si ajung la divort. Vorbesc de familii crestine, de oameni care au frica de Dumnezeu, dar nu mai fac faţă. Sunt multi tineri care pleaca in strainatate ca nu mai reusesc sa plateasca ratele bancare, ori si-au facut credit pentru casa si a crescut dobanda si nu o mai pot achita dintr-un salariu.

Asadar, noi incotro ne indreptam fraţilor? Criza asta e mai degrabă spirituală decât materială?

Ce înseamnă pentru tine fericirea?

-Scrisoare fiicei mele-


Să fii fericit…e idealul nostru, e visul nostru, e cea mai mare dorinţă, e gândul cel dintâi..Fericirea e o bucăţică din Raiul de care am vrea cu toţii să ne bucurăm. Când îmi imaginez Raiul, mă gândesc că acolo e o veşnică stare de fericire, de mulţumire, un zâmbet lung şi des. Nu sper să cunosc Raiul. E mult prea mult pentru mine, care sunt aşa de păcătoasă, dar de un pic de fericire sper să mă bucur cât trăiesc pe pământ.Chiar dacă de multe ori durează prea puţin, cu toţii ne dorim să fim fericiţi.
Dar.. Ce este fericirea?...Cred că fiecare avem propriul răspuns, fiecare simţim altfel bucuria supremă. Pe unii îi face fericiţi marea, pe alţii pădurea, pe cei mai mulţi dintre noi ne bucură o situaţie financiară stabilă, o casă, sau când schimbăm maşina. Sunt multe modalităţi de a simţi fericirea. Depinde de dorinţele fiecăruia. Şi când sunt împlinite, sufletul ţi se inundă de bucurie.
Dar de unde vine fericirea? Cine ne-o pune în suflet, ce ne determină să râdem, să ne zâmbească toată faţa? Cine e autorul Fericirii? Numai Dumnezeu! El, Care ne-a creat sufletele şi trupurile, ne dă Bucuria. Numai datorită Lui îţi curg ochii de bucurie când pleci de la scaunul spovedaniei, după ce ţi-ai mărturisit păcatele. Şi îţi încălzeşte inima când primeşti Sfânta Împărtăşanie. Sau când, după Sfântul Maslu, pleci acasă cu inima împăcată, iar la Sfânta Liturghie simţi cum ţi se curăţă sufletul de răutate şi acum e gata să primească iertarea, iubirea, bucuria. Noi, cei căsătoriţi, ne simţim emoţia de la Sfânta Cununie, când fericirea îţi pătrunde întreaga făptură. Toate momentele existenţei noastre sunt legate de Dumnezeu, chiar dacă uneori nu observăm. El ne dă fericirea. Şi chiar dacă avem parte şi de necazuri şi suferinţă, Dumnezeu nu nelasă, tot El ne redă bucuria.
Sunt multe lucruri care mă fac fericită. S-au schimbat de-a lungul vieţii. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat Fericirea. Poate uneori n-o meritam. Cel mai mare dar al Lui e fetiţa mea. Prin ea am cunoscut cea mai mare fericire. Nu credeam că poţi să plângi de bucurie. Să poţi să simţi atâta fericire încât să-ţi curgă lacrimile pe faţă şi să nu ai putere decât să zici: „Doamne, îţi mulţumesc!” E atâta bucurie în inima unei mame când copilul îţi zâmbeşte, pune capul pe pieptul tău, te ia de mână sau te strig: „mami!”...
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fericirea mea, pentru familia mea, pentru minunea Sa – fetiţa mea şi mă rog ca toţi oamenii să aibă parte de bucurie, fericire aici pe pământ. Cât de puţină. Şi să facem tot posibilul să dobândim Fericirea veşnică. Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

PPS-urile sau Trimite mai departe acest mesaj

Citeşte această rugăciune şi vezi cum Dumnezeu răspunde : „ Doamne, Te iubesc şi am nevoie de Tine, vino în inima mea şi binecuvântează-mă pe mine, pe familia mea, casa mea, prietenii, în numele Domnului nostru Iisus Hristos.Amin.” Trimite acest mesaj la cel puţin 7 persoane. Vei primi un miracol mâine. Dacă tu crezi în Dumnezeu, trimite acest mesaj tuturor. Dacă îl ştergi, vei avea inima rece. Trimite asta în 30 de minute şi priveşte ce se întâmplă”

Aşa sună un mesaj pe care l-am primit pe telefonul mobil, de la un număr pe care nu-l cunosc, la o oră târzie. De regulă, primesc pe adresa pe mail multe proiecte PowerPoint, pe scurt PPS-uri, realizate foarte artistic, cu mesaje de dragoste (de obicei), sau mai puţin ortodoxe, iar unele sunt doar glume. Ele aproape întotdeauna se încheie cu fraza aceasta „trimite mai departe acest mesaj. Vei avea parte de un miracol!”.

Recunosc că unele mi-au plăcut foarte mult, iar mesajele lor mi-au ajuns la suflet. Păstrez câteva în calculator şi la rândul meu trimit mai departe prietenilor care au adresă de mail. Asta dacă am timp sau dacă mi-au plăcut, nu fiindcă aş crede că se va înfăptui un miracol..Eu, una, mi-am pus adeseori întrebarea: Cine sunt autorii acestor PPS-uri? Mesajul lor e chiar nevinovat? De ce sunt mai mereu pozitivi? De ce insistă cu acest „trimite mai departe”?

Sincer..nu prea mă conving. Poate fiindcă nu cred în miracole şi nu aştept miracole. Eu cred Dumnezeu şi ştiu că nimic din ceea ce am în jurul meu, în viaţa mea, bun sau rău, nu este întâmplător şi stă în puterea noastră să luăm decizii pentru bunăstarea noastră, ţinând , evident, seama de voia lui Dumnezeu.

E drept că de multe ori omul, cuprins de greutăţi, sau „chinuit” de plictiseală caută să se destindă şi aceste PPS-uri îl binedispun, sau se regăseşte în ele, însă nu înţeleg de ce apare atât de des numele lui Dumnezeu şi propoziţia : „dacă nu trimiţi acest mesaj vei avea 7 ani de ghinion”. Adică…tu mă invadezi cu mesajul tău „optimist”, fără să vreau sau să cer, şi tot tu mă ameninţi, sau mă rog, mă atenţionezi că voi avea parte de ghinion? La fel, nu cred că există noroc sau ghinion, fiindcă sigur există Dumnezeu şi fiecare dintre noi avem un fir al vieţii, un destin, pe care îl construim prin alegerile noastre.

N-am înţeles până acum..dar cu cât mă gândesc mai bine, îmi dau seama că aceste mesaje nu provin de la creştini ortodocşi. Nu vreau să discriminez religios pe nimeni, însă e firesc să-mi apăr credinţa şi ştiu că noi, ortodocşii, nu obişnuim să facem afirmaţii de genul: „Doamne, Te iubesc”. Nu pentru că nu simţim asta, doar că nu ne caracterizează astfel de declaraţii. Noi mai degrabă trăim dragostea pentru Hristos, pentru dumnezeire, decât să o rostim. Cel puţin aşa cred eu…De aceea, sunt convinsă că cele mai multe mesaje, PPS-uri, provin de sectanţi, protestanţi, care de regulă folosesc orice metodă pentru a intra în casele oamenilor. E ceva tipic. Şi de multe ori se dau de gol, fiindca folosesc în redactare cuvântul „Isus” în loc de „Iisus”, aşa cum este corect. De asemenea, mesajele nu sunt rele în sine, pesimiste sau, doamne fereşte, sataniste, ci sunt foarte apropiate de adevăr şi construite tocmai pentru a ajunge la inima omului.

Nu-i condamn. E dreptul lor să încerce să-şi facă publică aşa-zisa „credinţă”, sau mai degrabă doctrină. Poate că avem ceva de învăţat din asta şi anume că şi noi, ortodocşii, mai ales tinerii, avem datoria să transmitem mai departe învăţătura noastră de credinţă, să ne facem „publică” credinţa, dar nu prin astfel de metode, subliminale aş spune eu, ci prin manifestarea iubirii faţă de aproapele, concret, aici şi acum, când este nevoie. Şi aşa vor apărea şi mult -doritele miracole, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. În plus, vom scăpa de o mare durere, aceea de a avea „inima rece”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Viata e o lupta

A trecut mult timp de când am scris ultimul articol. Starea de sănătate, grijile şi preocuparea pentru familie nu mi-au dat răgaz. Am reuşit să mă mobilizez (recunosc că nu mi-a fost uşor) şi vreau să vă împărtăşesc din experienţa mea din ultima vreme. Să mă iertaţi dacă nu voi avea cea mai bună relatare.

Fiecăruia îi dă Dumnezeu în viaţă momente de cumpănă, încercări, unele mai grele, altele mai uşoare, după puterea fiecăruia. Nimănui nu-i dă mai mult decât poate duce! De multe ori, încercările se manifestă prin probleme de sănătate, boli sau accidente a căror apariţie nu reuşim să ne-o explicăm. Dumnezeu Proniatorul ne „ceartă” în astfel de momente, ne aminteşte că suntem oameni, muritori şi că oricând ne putem întâlni cu moartea, de care ne temem atât de tare. Cu siguranţă toate „se întâmplă” în viaţa noastră cu un sens, cu un scop, pe care noi nu-l înţelegem de cele mai multe ori. Sau refuzăm să-l vedem…

Pe mine m-a încercat Dumnezeu, de curând, cu apariţia unui nodul mamar. Nimic grav, doar că mi-a dat multă bătaie de cap. Însă acum nu mai este şi sunt mult mai liniştită. Mulţumesc lui Dumnezeu că a ascultat rugăciunea mea şi a celor dragi pentru mine. Slavă Lui! Însă în timpul şederii mele pe patul spitalului am simţit cât de slabă sunt în faţa Atotputerniciei lui Dumnezeu, am văzut cu câtă disperare aştepţi să vină medicul să-ţi spună că eşti bine, că operaţia a decurs bine. Am simţit cum este să fii jumătate viu, jumătate mort, ce înseamnă să-ţi pierzi speranţa şi, să realizezi, într-un sfârşit, că numai Dumnezeu te poate ridica din starea de leşin (trupescă, în cazul acesta), atunci când nimeni dintre oameni nu-ţi aruncă nici măcar o privire.În singurătatea nopţii zaci bolnav, sleit de puteri şi ai vrea să ceri ajutorul. Nimeni nu te aude decât numai Dumnezeu care lucrează prin oameni şi trimite o infirmieră…

În zilele petrecute în spital am cunoscut tot felul de oameni, mai precis multe femei, mai mult sau mai puţin credincioase. Unele se rugau neîncetat pentru sănătatea lor şi a pruncilor, altele nu voiau să dea viaţă copiilor lor. Nu sunt în măsură să judec şi în nici un caz nu pot să văd credinţa din sufletul lor, însă am constatat cum sărmanele femei îşi pun atâta nădejde în doctori şi adesea sunt dezamăgite Dureros este că, chiar şi la vreme de boală, uităm de Dumnezeu şi de rugăciune. E trist, fiindcă e unul din cele mai potrivite momente să te apropii de El. Nu e prea mare osteneala să citeşti Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Nectarie (ocrotitorul mamelor) sau, mai bine, să participi la Taina Sfântului Maslu, chiar dacă nu eşti în cea mai bună formă fizică. Cu atât mai mult!

Sfântul Maslu a fost lăsat de Domnul tocmai fiindcă cei bolnavi au nevoie de doctor, aşa cum spune Evanghelia, au nevoie de Iisus Hristos - Vindecătorul, Cel care a vindecat pe soacra lui Petru de scurgerea sângelui (iată, o femeie cu probleme..).Tot la Sfântul Maslu ne arată, prin Pilda Fecioarelor Înţelepte, că „nu se ştie ziua şi ceasul când va veni Fiul Omului”( Matei 25, 1-13) , cum să ne pregătim pentru moarte, mai precis cu candele aprinse, adică cu sufletele curăţite de păcate şi împăcate cu Hristos - Lumina lumii. Adesea uităm de Dumnezeu ..Chiar şi în Postul Mare. Şi ne punem toată încrederea în oameni, uitând că şi ei sunt muritori şi că au puteri limitate.

Cât de greu încercată e femeia în timpul vieţii ei! Câtă povară poartă! Şi cât de mult se cere de la ea…Ce greu e să fii femeie! Şi minunat în acelaşi timp…

Rugăciune pentru izbăvirea de cancer şi alte boli grave

Întristare şi durere m-a înconjurat pe mine şi chinuri ca ale iadului m-au aflat, Mântuitorule şi umbra morţii m-a acoperit pentru păcatele mele, Iubitorule de oameni şi inainte de vreme mi se sfârşeşte viata şi nu mă pricep ce voi face. Numai către Tine, Doctorul sufletelor şi al trupurilor şi la adâncul îndurării Tale căzând, cu zdrobire de inimă şi cu umilinţă, strig: Izvorule al vieţii, miluieşte-mă şi păzeşte-mă pe mine cel deznădăjduit, pentru rugăciunile Născatoarei de Dumnezeu, ca un Îndurat.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viforul păcatelor acum ne-a ajuns, valurile bolilor acum ne inconjoară, neîncetate dureri ne cufundă, întristări şi dureri ne-au aflat pe noi ticaloşii. Apostoli ai Domnului! Întindeţi-ne mână de ajutor cu rugăciunile voastre.

Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fiind loviţi, Fecioară, cu dureri grele şi neîncetate, Toţi la Tine cădem. Cu acoperământul Tău cel puternic mîntuieşte-ne pe toţi, Preacurată, îndură-Te Maică Dumnezeiască şi mântuieşte-ne de cancer şi de bolile cele cumplite şi vindecă-ne durerile, izbăvitoarea noastră.

Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima

Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima

Fiindcă tot am vorbit de reclame şi mesajele lor, am observat de curând una care descrie tipologiile umane, în felul regizorului : “sunt oamenii care trăiesc fiecare zi ca fiind ultima....” . M-a pus pe gânduri această afirmaţie pe care am auzit-o des. Probabil şi eu am rostit-o fără să mă gândesc prea bine ce implică.
Viaţa fiecăruia dintre noi are urcuşurile şi coborâşurile ei, momente frumoase, dar şi mai puţin fericite. Sunt situaţii când ajungi să acţionezi in extremis, îţi vine să renunţi la tot şi să nu-ţi mai pese de nimic. Spunem adeseori că ar trebui să nu ne mai preocupăm de una sau alta, ci să ne trăim viaţa, pur şi simplu. “O viaţă avem!” Sau cel puţin aşa cred unii….”Viaţa e scurtă!” În comparaţie cu ce?!
Cu siguranţă şi voi, ca şi mine, aţi văzut filme cu o astfel de tematică. Îmi amintesc unul chiar reuşit, în care doi bărbaţi, bolnavi, pe moarte chiar, făceau liste cu lucrurile pe care şi-ar fi dorit să le facă de-a lungul vieţii, dar nu s-a putut. Şi considerau că atunci era momentul să-şi facă “mofturile”. Practic, aşa au ales să-şi trăiască ultimele zile din viaţă.
Am auzit des sloganul “Trăieşte-ţi viaţa!”. La ce se referă el? Ceva îmi spune că la relaţiile trupeşti, în mod special. Acesta e un îndemn păcătos, păgân. Dar noi nu suntem păgâni. Suntem creştini! Voi cum aţi alege să vă petreceţi ultima zi din viaţă? Dacă am şti care e aceasta…..Ce ziceţi de o listă de fapte bune? De-a lungul vieţii am fi putut face multe fapte de milostenie. Sunt mulţi oameni cărora le-am făcut rău şi ar trebui să incercăm măcar să le cerem iertare. Avem regrete….Poate putem să îndreptăm ceva, chiar şi în ultima clipă.
Cred că a – ţi trăi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, cu multă intensitate, nu se referă nicidecum la a bate recordul la păcate, a trăi clipa cu pasiune sau la a face un anumit lucru, ca să rămâi în amintirea celorlalţi. Dimpotrivă! Sunt de părere că ar trebui să ne preocupăm mai multe de suflete, pentru că “nu se ştie nici ziua , nici ceasul în care va veni Fiul Omului”(Matei XXV, 13). Să priveghem , să ne rugăm mai mult, să facem mai mult bine decât rău aproapelui, să ne obişnuim să ne mărturisim păcatele, să ne împărtăşim mai des, să ne schimbăm viaţa, simţind în noi înşine schimbarea.
De fapt…trebuie să acceptăm că vom muri şi să înţelegem că de viaţa noastră de aici depinde veşnicia, care poate fi Raiul sau Iadul. Bolnavii adesea se gândesc la moarte, pentru că neputinţa fizică sau psihică îi împiedică să mai facă ceva pentru ei înşişi. De aceea, creştinul apelează la preot, în ultimă instanţă, încredinţându-se în mâinile lui Dumnezeu.
Suntem datori, în fiecare zi, să trăim spiritual, ca şi când ar fi ultima zi pe pământ şi ar urma să ne întâlnim cu Dreptul Judecător. Să nu fim ca fecioarele neînţelepte, din pildă, şi să încercăm să adunăm cât mai multe “bile albe” în vederea mântuirii.
Şi fiindcă se apropie Crăciunul…vă doresc ca lumina din voi să se aprindă frumos de Sărbători!

Rugăciunea pentru sfărşitul bun al vieţii noastre
Doamne , Iisuse Hristoase , Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi nimeni să nu piară; Care însuţi cu rostul Tău cel Dumnezeiesc ai zis:”Orice veţi cere în Numele Meu de la Tatăl, fi-va vouă”; înaintea Ta cad cu inimă umilită şi cu lacrimi fierbinţi rugăndu-mă cu nădejde la îndurarea ta, ca pentru Numele Tău cel Sfânt, în ceasul sfârşitului vieţii mele, să-mi dai minte întreagă, cunoştinţă adevărată, înfrăngere a inimii pentru păcatele vieţii mele cu care Te-am mâniat, credinţă întreagă, nădejde tare, dragoste deplină, ca astfel, cu inimă curată, să pot zice: Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu: Cel ce eşti binecuvăntat în veci. Amin