lectia 1

Scoala mamicilor

Dezvoltarea inteligenţei din primele luni de viaţă


Ideea conform căreia inteligenţa este determinată strict de înzestrarea genetică a copilului a fost abandonată de mult timp, demonstrându-se rolul deosebit al mediului şi educaţiei asupra dezvoltării cognitive a copilului. Specialiştii au arătat însă că inteligenţa rămâne la un anumit nivel dacă mediul în care creşte copilul este stabil, lipsit de variaţii.

Cu cât ambianţa este mai stimulantă şi creează mai multe provocări pentru copil, cu atât sistemul său nervos se dezvoltă mai mult şi creează mai multe conexiuni neuronale pentru a face faţă optim solicitărilor mediului. Cercetările au arătat chiar că neuronii neutilizaţi vor fi eliminaţi de sistemul nervos, care păstreaza astfel doar celulele active.

Cum pot avea un bebeluş inteligent?

Oferindu-i cât mai multe experienţe, cât mai multe opotunităţi de a acţiona şi de a învăţa astfel despre sine şi despre lume.
Părinţii pot face acest lucru chiar din primele zile de viaţă ale bebeluşului. Este important să cunoască însă faptul că bebeluşii au un mod foarte diferit de a percepe şi înţelege lumea decât adulţii. Ei depind de mijloacele senzoriale şi motorii de învăţare şi înţelegere a mediului lor. În primii doi ani de viaţă, acţiunea este modalitatea dominantă a copiior de a relaţiona cu mediul. Deşi au capacităţi motrice mult mai reduse decât copiii mai mari, pentru bebeluşi mişcarea este mult mai importantă.

Experienţa fizică este unul dintre factorii principali în dezvoltarea mentală a bebeluşului. “Activitatea fizică, din perioada copilăriei şi pe parcursul întregii vieţi, joacă un rol important în crearea reţelelor de celule nervoase care sunt de fapt esenţa învăţării” afirmă neurofiziologul Carla Hannaford în cartea sa despre rolul mişcării în dezvoltarea inteligenţei (Smart Moves: Why Learning Is Not All in Your Head). Datorită faptului că activează conexiunile celulelor nervoase în întregul corp, mişcarea transformă corpul, nu doar creierul, într-un instrument al învăţării.

Bebeluşul trebuie să intre în contact fizic cu mediul în care trăieşte, cu obiectele şi persoanele din jurul său. Ceea ce va descoperi şi învăţa în primele luni de viaţă se va face prin intermediul corpului şi simţurilor sale.

Jocul părinţilor cu bebeluşul este astfel cel mai important mod de a stimula învăţarea lui.

Până la 4 luni bebeluşul este preocupat de descoperirea propriului corp. El petrece mult timp studiindu-şi cu mare interes mînile. De asemenea urmăreşte cu privirea obiectele care i se arată, dar este foarte interesat de feţele persoanelor dragi lui, precum şi de sunetele pe care le scot acestea. Jocurile trebuie să implice întregul corp al copilului, şi să stimuleze toate simţurile prin care el percepe mediul.

Copilul nu este capabil acum să înţeleagă reguli, dar poate să simtă starea emoţională şi dispoziţia părinţilor. De aceea atingerea blândă, comunicarea cu voce caldă, zâmbetul părintelui, vor fi mijloace de provocare a copilului la învăţare şi descoperire.

Câteva jocuri simple de mişcare, dar deosebit de benefice pentru cunoaşterea propriului corp, pe care părinţii le pot pune în aplicare, sunt următoarele:
Aşezaţi bebeluşul pe spate şi ridicaţi-i mâinile la ceafă şi apoi coborâţi-le de-a lungul corpului.
Îndoiţi picioarele până la nivelul pieptului şi apoi întindeţi-le în poziţia normală.
Masaţi uşor braţele şi picioarele.
Atingeţi palmele bebeluşului una de celalată, apoi tălpile.
Atingeţi mânuţa cu piciorul opus.
Balansaţi uşor copilul aşezat pe o parte pe braţul dvs, cu spatele la dvs, spre stânga şi dreaptă, în faţă şi în spate, aplecaţi-vă şi ridicaţi-vă uşor.
Alternaţi poziţia pe spate cu cea pe burtică. Pentru a stimula copilul să fie activ în acesată poziţie, puteti să va aşezaţi la nivelul lui, aşa încât să vă poată vedea şi să îşi îndrepte atenţia spre dvs. De asemenea puteţi să plasaţi o jucărie în faţa lui şi să îl încurajaţi să o apuce, sau să aşezaţi jucării în cerc în jurul lui, pentru a-l stimula să se mişte în diferite direcţii.
Toate aceste simple mişcări de gimnastică şi deplasare trebuie însoţite de explicaţii verbale, prin denumirea părţilor corpului mişcate şi a acţiunilor. Ele vor stimula capacitatea bebeluşului de a-şi simţi, cunoaşte şi controla propriul corp, şi de a conştientiza spaţiul şi poziţia sa în mediu.

Trebuie să ţinem cont de ritmul său. Capacitatea de a fi atent este cu atât mai mică cu cât copilul este mai mic. Părinţii trebuie să fie atenţi la momentele în care copilul nu mai manifestă interes pentru joc, la semnele de oboseală sau discomfort. Jocul trebuie continuat doar atâta vreme cât copilul este disponibil să participe cu plăcere.

Pentru a stimula dezvoltarea intelectuală a copilului nostru este esenţial să cunoaştem mecanismele mentale şi specificul dezvoltării lui cognitive. În acest fel putem să îmbogăţim experienţa senzorială a copilului prin jocuri care să fie adaptate capacităţilor lui, care să nu îi depăşească nivelul de înţelegere şi să îl frustreze, să nu îl plictisească şi să nu îl obosească.

Dezvoltarea mintii copilului

Niciodata nu este prea tarziu pentru stimularea creierului copilului dvs.

Neuronii din creier trimit impulsuri electrice pe circuitul care controleaza emotiile. Il asezati pe genunchii dvs. si-I vorbiti: neuronii din urechea sa realizeaza conexiunea cu cortexul auditiv .

Experientele din perioada de bebelus ajuta la formarea circuitelor pentru muzica, matematica, limbaj si emotie

Creierul bebelusului este o masinarie permanent in functiune, trilioane de neuroni asteapta sa se cupleze pentru a forma "mintea" . Experientele din copilarie, arata numeroase studii, ajuta la formarea circuitelor din creier - pentru muzica si stiinte exacte, limbaj si emotii.

Si dvs. sunteti convinsa ca va jucati numai, cu copilul dumneavoastra!

Daca neuronii nu sunt folositi, mor!

Cand se naste un copil, creierul sau este o "amestecatura" de neuroni, toti asteptand sa fie implicati in construirea celei mai complexe tesaturi - mintea umana.

Unii neuroni au realizat deja conexiuni, prin intermediul genelor aflate in "oul" fertilizat, formand circuite care controleaza bataile inimii, respiratia, temperatura corpului sau produc reflexele. Dar trilioane si trilioane de neuroni, mai multe decat cip-urile dintr-un Pentium inainte de instalarea soft-uri-lor sunt puri, si au un potential infinit. Daca neuronii sunt folositi, ei formeaza circuite in creier prin legarea de alti neuroni. Daca nu sunt utilizati, mor!

Este vorba de experientele traite in copilarie, ele determina care neuroni sunt folositi si formeaza circuite in creier, la fel ca un programator care cu ajutorul tastaturii configureaza legaturile intr-un computer. Tastele care au fost apasate - ce experiente a avut copilul - , vor influenta caracterul viitorului adolescent sau adult : va fi inteligent sau ..mai putin, fricos sau indraznet, vorbaret sau mai putin familiarizat cu vocabularul.

Experientele din pruncie incat pot schimba complet "soarta" pe care copilul o va avea

Experientele din pruncie si copilarie sunt atat de importante, afirma neurobiologistul specialist in pediatrie Harry Chugani, astfel incat pot schimba complet "soarta" pe care copilul o va avea.

La maturitate, creierul are mai mult de 100 de trilioane de conexiuni intre neuroni - mai mult decat numarul galaxiilor cunoscute din univers - ceea ce-I da acestuia puterea de neegalat! Traditia spune ca, aceste conexiuni sunt predeterminate de genele din ovulul fertilizat.

Adevarul este ca, numai jumatate din gene sunt implicate in sistemul nervos, si acest numar nu este suficient pentru a determina complexitatea retelelor din creier. Genele pot determina numai circuitele de baza ale creierului, si altceva va modela trilioanele de conexiuni. Acest altceva este: mediul inconjurator, mesajele pe care creierul le primeste din exterior. Conform unei vechi paradigme, " sunt doua etape de importanta ale conexiunilor din creier: o perioada timpurie, cand experienta nu este necesara, si o perioada tarzie, cand avem nevoie de ea" O data cuplat, exista limite in ceea ce priveste abilitatea creierului de a se "autoforma".

Sansele si oportunitatile naturii

LIMITE DE TIMP. Numite "perioade critice" , sunt ferestre ale oportunitatilor pe care natura le inchide una cate una, incepand de la nastere si continuand cu fiecare aniversare a copilului dvs. Oamenii de stiinta au facut experiente pe pisici. Le-au lasat sa deschida numai un ochi imediat dupa nastere, pe celalalt acoperindu-l pana la maturitate. In creierul lor, numai cateva legaturi erau realizate catre cortexul vizual .Cand le-au descoperit si celalalt ochi, nu s-au mai realizat legaturi noi. Zona senzoriala a creierului se maturizeaza in copilarie; circuitul emotional este complet realizat la pubertate, lobul frontal - unde se afla centrii inteligentei - se dezvolta pana cel mai tarziu in jurul varstei de 16 ani.

Datorita acestei noi interpretari, implicatiile pot fi promitatoare sau ingrijoratoare. Cu "intrari" potivite la timpul potrivit , aproape orice este posibil.

Limbajul: calatoria creierului in lumea sunetelor

Inainte de a exista cuvintele, in lumea noului nascut exista sunetele. Cand copilul aude un sunet iar si iar, neuronii din urechea sa stimuleaza formatiunile raspunzatoare de conexiunile din zona auditiva a cortexului. Bebelusii sunt cu desavarsire "surzi" la sunetele care nu apartin limbii lor (deci nu le aud in mod frecvent).

In jurul varstei de 12 luni, copiii pierd abilitatea de a depista sunetele care nu apartin limbii materne. In acest fel savantii explica de ce, invatarea unei limbi straine dupa invatarea limbii materne este atat de dificila ( si recomanda invatarea simultana). " Harta perceptiilor formata pentru limba materna impiedica invatarea unei alte limbi".

Cu alte cuvinte, circuitele sunt formate pentru spaniola de exemplu, iar neuronii ramasi nefolositi si-au pierdut abilitatea in a forma noi conexiuni de baza. Un copil care va invata o limba straina dupa varsta de 10 ani, nu o va putea vorbi ca pe limba materna. De asemenea, limbile asemanatoare ca romana si franceza sunt mai usor de invatat. Odata stabilit circuitul de baza, bebelusul este pregatit sa transforme sunetele in cuvinte. Cu cat va auzi mai multe cuvinte, cu atat va invata mai repede sa vorbeasca.

Nu uitati sa vorbiti mereu bebelusului

Copiii ai caror mame le vorbesc permanent vor sti cu 131 de cuvinte mai mult la 20 de luni, decat cei ai caror mame sunt taciturne sau nepasatoare.; la 25 de luni vor sti pana la 295 de cuvinte. Nu conteaza cate cuvinte foloseste mama in conversatia cu copilul: sunetul cuvintelor, se pare, determina construirea unui circuit neural care, dupa aceea, va absorbi mai multe cuvinte.


Memoria copiilor

Pana nu demult, oamenii de stiinta si cercetatorii credeau ca bebelusii nu poseda deprinderea de a memora inainte de varsta de opt sau noua luni. Parintii au sustinut contrariul o buna perioada de timp. Aceste mituri au fost combatute mult timp dar iata ca de curand cand au fost publicate rezultatele unor studii fascinante. Iata mai multe despre memoria bebelusilor - de la Desprecopii:

Bebelusii au memorie specifica

Rezultatele cercetarilor recente cu privire la memoria bebelusilor sunt cu adevarat foarte interesante atat pentru oamenii de stiinta cat si pentru parinti. Potrivit unui articol publicat in "American Baby Magazine", intitulat "Memorie completa", memoria pe termen lung a bebelusilor poate fi definita astfel: la bebelusii de pana la 6 saptamani - pe o perioada de 24 ore si creste la 4 luni pentru copiii cu varsta de 16 luni. Este fascinant deoarece asta dovedeste ca bebelusii au o memorie specifica.

Rutina zilnica este buna pentru memoria bebelusului

A-i stabili bebelusului o rutina zilnica este o buna modalitate pentru dezvoltarea memoriei. Aceasta ii da posibilitatea sa prevada ceea ce urmeaza, asigurandu-i astfel confort si sanatate. Repetarea ritualului de joaca il va ajuta pe bebelus sa-si aminteasca cum sa se joace cu o anumita jucarie, sa capete indemanare si sa se adapteze la mediul inconjurator.

Este usor pentru bebelusul tau sa-si aminteasca despre o noua indemanare capatata, daca o repeta de cateva ori pe perioade scurte de timp, mai mult decat daca s-ar juca in reprize lungi de timp. " Sa presupunem ca timpul total de joaca ar fi 18 minute.

Daca imparti 18 minute de joaca la 3 zile in loc de doua, bebelusul isi va aminti ceea ce a invatat in aceasta perioada, timp de doua saptamani", sustine Carolyn Rovee, profesor la Universitatea Rutgers. Joaca-te cu copilul tau in reprize scurte!

Ambianta este importanta pentru bebelus

Contextul este foarte important pentru ca bebelusul tau sa capete indemanare. El va recunoaste ambianta, un cantec sau un joc anume folosind memoria sa pe termen scurt daca nimic din context nu se schimba. Schimba unul din aspecte si bebelusul nu va recunoaste nimic nici macar a doua zi.

Adultii inteleg cu greutate acest lucru deoarece, pentru ei, este insignifiant. Vei observa ca daca vei schimba ceva din accesoriile patutului copilului tau, jucariile cu care se joaca sau cantecelul pe care i-l canti, el va reactiona imediat la acest nou stimul (nu neaparat va avea o reactie negativa).

Prevenirea sindromului “zgaltairii cu putere a copilului”

Aproape fara stire, odata ce devenim parinti, purtam pe umeri o mare responsabilitate. Viata micului ingeras depinde de tinerii parinti in mare masura. Ne-obisnuiti cu noile responsabiltiati ale meseriei de parinte, ei trebuie sa invete ca zguduirile bebelusului- cauzate de iritarea parintilor, ii pot produce moartea. Termenul de "Sindrom al zgaltairii cu putere a copilului" este utilizat pentru a descrie vatamarea serioasa care poate sa apara atunci cand un bebelus sau un copil este zgaltait sau zdruncinat cu putere.

Muschii lor sunt ne-dezvoltati

Este foarte important de stiut si retinut ca bebelusii si copii nu au inca suficient dezvoltati muschii gatului, astfel ca nu dispun de un suport sigur pentru capul lor, care este din punct de vedere al greutatii sale, disproportionat dezvoltat la aceasta varsta.

Atunci cand iti zgaltai copilul, creierul sau fragil se misca inainte si inapoi in craniul sau. Asta poate sa aiba urmari serioase ca de exemplu:
orbire sau vatamarea ochilor
intarzieri in dezvoltarea sa normala
atacuri de apoplexie
vatamarea nervilor spinali (mergand pana la paralizie)
vatamari ale creierului (partiale sau permanente)
chiar si moartea

Frustarea, nervii, oboseala - cauze majore

Acest sindrom apare in mod normal atunci cand unul din parinti sau persoana care ingrijeste copilul zgaltaie copilul din cauza furiei sau frustrarii, adesea pentru ca bebelusul nu se opreste din plans. Sindromul respectiv este o forma a abuzului asupra copilului, nu este niciodata permis sa-ti scuturi copilul cu violenta!

Daca se intampla ca tu sau persoana care ingrijeste copilul sa-l zgaltaiti, este foarte important sa chemati imediat un medic sa-l consulte. Cele mai usoare forme de manifestare ale acestui sindrom seamana foarte mult cu cele date de colici si problemele de alimentatie. Pediatrului trebuie sa-I furnizezi toate informatiile astfel incat sa-ti poata trata copilul cum trebuie.

Ia o pauza - incearca sa te relaxezi!

Atunci cand bebelusul sau copilul tau plange si te simti la capatul rabdarilor, ia o pauza - nu-l agresa!

Parintii isi schimba adeseori modul de comportare fata de copilul lor, mai ales cand acesta nu se mai opreste din plans. Daca ai incercat sa-ti calmezi copilul dar nici o metoda nu pare sa mearga, pastreaza-ti calmul.

Tine minte, nu-ti agresa niciodata copilul, nu-l zgaltai sub nici o forma, nu-l bate, nu-l lovi.

Incearca sa urmezi sfaturile urmatoare:
trage adanc aer in piept si numara incet pana la 10.
ia o mica pauza, du-te in altta camera si lasa-l sa planga.
cheama o persoana apropiata care sa te sustina psihic
cheama medicul pediatru. Poate ca exista vreun motiv medical pentru care copilul tau plange.
Spalarea pe dintisorii de lapte

Inca de la aparitia primului dinte al copilului, masati-i gingiile. Aceasta va ajuta urmatorii dinti sa iasa mai usor. Atunci cand are mai multi dintisori, puteti sa-i dati o mica periuta de dinti adevarata si putina pasta de dinti pentru copii, pentru a accepta cu bine acest obiect nou. Cititi Apar dintii bebelusului

Fiti un exemplu pozitiv, deoarece vazandu-va ca va spalati pe dinti, bebelusul dumneavoastra va dori sa va imite. Dupa ce a implinit 3 ani, invatati-l sa se spele singur pe dintisori de 2 ori pe zi (dimineata si seara).

Cresterea si dezvoltarea normala (0-12luni)

Este foarte important pentru parinti sa cunoasca parametrii normali de crestere ai copilului. Greutatea normala la nastere, pentru un copil nascut la termen este in jur de 3 Kg. Probabil datorita pierderii fluidului in exces, grautatea scade cu 10% in prima saptamana de viata; greutatea de la nastere ar trebui sa o atinga din nou copilul la varsta de 2 saptamani. Bebelusii alimentati natural au tendinta de a-si recastiga greutatea avuta la nastere un pic mai tarziu comparativ cu cei alimentati artificial.

In medie, bebelusii castiga in greutate aproximativ 1Kg pe luna in primele 3 luni, 1/2 Kg pe luna de la 3 la 6 luni, 1/3 Kg pe luna de la 6 la 9 luni si 1/4 Kg pe luna de la 9 la 12 luni.

Bebelusi nascuti la termen isi dubleaza greutatea de la nastere la 4 luni si si-o tripleaza la 12 luni.

Cresterea medie in greutate pe zile

Varsta
Grame
0-3 luni
26-31 gm
3-6 luni
17-18 gm
6-9 luni
12-13 gm
9-12 luni
9 gm

Cresterea medie in greutate pe luni
Varsta
Kilograme
0-3 luni
1 kg/luna
3-6 luni
1/2 kg/luna
6-9 luni
1/3 kg/luna

9-12 luni
1/4 kg/ luna
Cresterea capului bebelusului

Circumferinta medie a craniului la nastere este de 35 cm si creste repid pana la 45 cm in primul an de viata

Circumferinta capului copilului se masoara de obicei din primul pana in al treilea an de viata. Aceasta operatie se realizeaza cu ajutorul unui centimetru plasat deasupra sprancenelor si urechilor, de jur imprejurul capului. Rezultatul (in cm.) se compara cu masuratorile precedente.
Nou-nascutul: semne de ingrijorare
Semne ingrijoratoare la nou nascut
Despre Febra

Cresterea capului bebelusului are loc ca urmare a dezvoltarii creierului. Este "relativ" independenta de cresterea corpului si de alimentatie. Factorii genetici joaca adesea un rol important in cresterea capului: de exemplu, daca dimensiunea capului tatalui este mai mare decat media, copilul poate avea la randul lui un cap mare. Cresterea rapida a capului are loc in primii doi ani de viata.

In cazul in care capul copilului creste prea repede, in special daca nu ajunge sa intersecteze graficul de crestere, va trebui urmarita foarte atent dezvoltarea hidrocefalului ( "apa" din creier) sau se poate pune problema existentei altor probleme neurologice. Cresterea capului la un copil hidrocefal poate fi rapida.

Daca dimensiunea capului copilului este sub medie, dar continua sa creasca respectand acelasi procent ( de exemplu este 90% din dimensiune normala la 3 luni si tot 90% la sase luni), de obicei nu sunt motive de ingrijorare.

Pe de alta parte, o dimensiune mica a capului copilului, mai ales daca nu respecta procentii este un motiv de important ingrijorare (de exemplu este 5% la 3 luni si in afara graficului normal de crestere la 6 luni). Aceasta poate indica o afectiune numita "microcefalie" care adesea este asociata cu probleme de dezvoltare neurologica. Una din cauzele frecvente ale microcefaliei este cresterea inadecvata a creierului.

Atata timp cat cresterea craniului este legata de cresterea creierului, daca dezvolarea creierului este afectata, aceasta va duce la o dimensiune mica a capului.

Un cap mic este rareori o consecinta a suturarii defectuoase a craniului, de obicei acest fapt duce la o forma ciudata a capului.

Ajutã-l sã-si îmbunãtãteascã performantele

Bebelusii par niste pãpusele care nu fac altceva decât sã doarmã si sã mãnânce. Aceste fetisoare adorabile nu lasã sã se vadã nimic din ce se petrece în mintea lor. În realitate însã, evenimente uluitor de complexe se produc în fiecare moment în creierul copilului tãu. Structura lui geneticã oferã baza pentru dezvoltarea ulterioarã a intelectului si personalitãtii. La nastere, creierul uman este într-o mare mãsurã “nefinisat”. Copilul se naste cu o mie de miliarde de celule neuronale care trimit prelungiri specializate pentru conexiuni cu alti 10 pânã la 10.000 de neuroni. Se vor realiza astfel circa 100.000 de miliarde de conexiuni, cadrul fiind prestabilit la nastere. Însã tipul de legãturi se realizeazã în functie de experienta copilului. Spre exemplu, un copil care s-a nãscut cu cataractã (o boalã ce determinã opacifierea cristalinului), si care nu a fost operat în primii ani de viatã, îsi pierde vederea, chiar dacã ulterior defectul se reparã. Si asta pentru cã acele conexiuni (cãi) nefolosite degenereazã.

Cât priveste memoria, ea poate fi îmbunãtãtitã la orice vârstã. Pentru lucrurile pe care vrei ca el sã si le aminteascã, conditia e sã fie cât mai simple. Cel mai bun mijloc sã-ti realizezi acest scop este jocul. Initiazã-l în jocuri simple, cu caracter repetitiv, pe care el le va îndrãgi. Iatã câteva idei:
La 3 luni, atinge-i o parte a fetei (nasul, bãrbia, obrazul) sau scoate limba si încurajeazã-l si pe el sã facã la fel.
La 6-9 luni, citeste-i aceleasi povestioare în mod repetat; ascunde obiecte care-l intereseazã, sau ascunde-te tu.
La 12-18 luni, pune-i în pãtut jucãrioare care se asambleazã simplu si aratã-i cum sã facã; numiti împreunã pãrti ale corpului, uitati-vã la fotografii. Ascunde o jucãrioarã sub o esarfã si îndeamnã-l sã o caute. Numãrati împreunã obiecte.

Nu mai plânge, puisor... plânsul n-are rost

Înainte de nastere, copilul tãu era stãpânul unui mic paradis, unde totul îl învãluia în pace si în cea mai deplinã sigurantã. Iesirea din acest paradis, adicã venirea lui pe lume, înseamnã contactul cu o multime de necunoscute cãrora trebuie sã le facã fatã. Simturile lui sunt stimulate de sunete, de lumini, de mirosuri, totul este nou, este un proces de învãtare si de adaptare treptatã, pe mãsurã ce „se obisnuieste“, „se acomodeazã“ cu acest univers atât de vast. De exemplu, micutul învatã din primele momente sã respire, sã înghitã, sã sugã - ceea ce nu este deloc usor!


Amintiti-vã de câte ori, adulti fiind, ne înecãm cu mâncarea înghititã la nervi!

Ti se rupe sufletul când îl auzi plângând. Simti cã-ti pierzi cumpãtul, creste în tine o neliniste care nu te mai lasã sã gândesti limpede. Ce e de fãcut? Unii spun cã e bine sã-l lasi sã plângã. Sã fie oare asa?

Înainte de nastere, copilul tãu era stãpânul unui mic paradis, unde totul îl învãluia în pace si în cea mai deplinã sigurantã. Iesirea din acest paradis, adicã venirea lui pe lume, înseamnã contactul cu o multime de necunoscute cãrora trebuie sã le facã fatã. Simturile lui sunt stimulate de sunete, de lumini, de mirosuri, totul este nou, este un proces de învãtare si de adaptare treptatã, pe mãsurã ce „se obisnuieste“, „se acomodeazã“ cu acest univers atât de vast. De exemplu, micutul învatã din primele momente sã respire, sã înghitã, sã sugã - ceea ce nu este deloc usor! Amintiti-vã de câte ori, adulti fiind, ne înecãm cu mâncarea înghititã la nervi!

De cele mai multe ori, copiii mici, mai ales nou-nãscutii, plâng când se aflã în fata unei situatii necunoscute care le cere sã se adapteze. Acesta este un mod normal de a rãspunde la nevoia de acomodare cu încercãrile de orice fel. Tu poti sã-ti dai seama dacã plânsul tine de o experientã ineditã pentru el sau dacã are drept cauzã un disconfort: lipsa de hranã, de cãldurã, simptome de boalã... Ceea ce îti va impune tie sã te adaptezi, sã cauti o solutie.

A. Îti spune cã ceva nu este în ordine

Plânsul este modul bebelusului de a comunica. De exemplu, plânge pentru cã îi este foame, pentru cã trebuie schimbat ori pentru cã pampersul nu e pus cum trebuie si îl strânge.

Copilul nu plânge pentru cã vrea „sã-ti demonstreze ceva“, sau „pentru cã e rãsfãtat“, ci îsi comunicã astfel stãrile, disconfortul, aceasta fiind calea lui cea mai eficientã de „a spune“ ce îl deranjeazã.

De aceea, este firesc sã te întrebi ce nu este în ordine, verificând pas cu pas cauzele posibile. Nu este normal sã-l lasi, pur si simplu, sã plângã, fãrã sã intervii. Deci, vezi dacã îi este foame, dacã e ud, dacã îi este teamã de ceva si nu poate face fatã propriilor emotii, dacã se simte singur, dacã are colici ori febrã.

Dacã nu se confirmã nici o cauzã fiziologicã, distrage-i atentia, dã-i suzeta sau o jucãrie care zornãie, leagãnã-l tandru pe fondul unei melodii linistitoare. Nici un psiholog nu te va sfãtui sã-l lasi sã plângã la nesfârsit „ca sã-l obisnuiesti“ sã doarmã singur în camerã sau ca „sã-l înveti minte“ sã nu mai plângã „fãrã rost“. Cel mult, poti sã-l lasi câteva minute fãrã sã intervii în încercarea lui de a face fatã nelinistii. Astfel, îi dai posibilitatea sã-si gãseascã singur calea de a se calma, sã-si controleze emotiile, sã se linisteascã - poate sugându-si degetelul, ori ascultând un cântecel cunoscut, sau privind o jucãrie care se miscã.

În nici un caz nu poate fi lãsat sã tipe pânã se sufocã, asa cum te îndeamnã „sfãtuitoarele“ cu experientã, pentru cã fãrã ajutorul tãu nu poate face fatã avalansei de sentimente. Are nevoie constantã de dragostea si de sprijinul tãu, pentru cã în jurul lui se petrec lucruri pe care nu le cunoaste si nu le întelege.
Plânsul lui rezoneazã cu propria ta neliniste

„Alexandru abia împlinise 5 sãptãmâni când, într-o searã, sotul meu întârziase mai mult la serviciu fãrã sã mã anunte“, ne povesteste Irina, 30 de ani. „Eram, bineînteles, îngrijoratã si încercam zadarnic sã mã stãpânesc în timp ce-l hrãneam pe cel mic. Dupã masã, au început colicile si plânsetul. Ca si cum asta nu era de ajuns, Oana, care avea atunci 4 ani, a început si ea sã plângã pentru cã voia salatã de fructe! Cãtelul a preluat nervozitatea din jur si lãtra de mama focului, fãrã un motiv real. Iar eu - în nici un caz nu mã puteam numi cea mai calmã fiintã de pe pãmânt!

Am observat, mai târziu, cã în acele seri când sotul meu venea acasã devreme, nici vorbã de toate astea. Alexandru se simtea perfect! Ce se întâmpla? Când eram foarte stresatã, bebelusul reactiona plângând.“

B. Expertii în psihologia copilului mic confirmã observatia: el are capacitatea de a simti tot felul de tensiuni care, chiar dacã sunt simple stãri sufletesti, îl afecteazã. Casa este inundatã de nelinistea pregãtirilor pentru botez, pentru schimbarea de domiciliu? Mama este mereu nervoasã, are dificultãti în a se adapta noii sale situatii? Oricare ar fi natura acestor stresuri, copilul le resimte, le trãieste ca o cutie de rezonantã si va rãspunde plângând „fãrã motiv“! Dacã ti-e teamã, dacã esti mãcinatã de griji, dacã esti tristã si nelinistitã de ceea ce se întâmplã între tine si partenerul tãu, de exemplu, sã nu te miri cã plânge si nu poti sã-l consolezi. De aceea, este esential sã înveti sã te bucuri de fiecare clipã petrecutã lângã copil. Învatã sã-ti pãstrezi calmul în fata evenimentelor si vei vedea cã si micutul este mai linistit, mai usor de consolat când plânge.

Dacã nu se opreste din plâns…

Dacã nu reusesti sã-l linistesti, dacã simti cã situatia iese de sub control, nu te enerva, nu intra în panicã! Aminteste-ti cã numai calmul tãu poate sã te facã sã vezi limpede si sã actionezi limpede.

De exemplu, poti sã-l îmbraci si sã-l iei la plimbare, scotându-l din încãperea unde s-a petrecut „drama“!

Si, nu uita, dacã nu te descurci singurã, apeleazã la ajutor. Vorbeste cu o altã mãmicã, cu medicul pediatru, vorbeste cu psihoterapeutul. Nu ezita sã ceri sprijin! De fapt, sarcina ta este sã-i creezi un spatiu artificial unde sã nu se petreacã nimic din ceea ce ar putea sã-l streseze.
De ce plânge bebelusul

Micutul din bratele tale este, oricât ti s-ar pãrea de ciudat, o „personalitate” cu sentimente, cu nevoi si emotii dintre cele mai variate... În plus, când tu esti tristã, obositã, nelinistitã resimte dureros toate acestea. Deci poate sã plângã pentru cã:

- Îi este foame (mai ales nou-nãscutul, cãruia i se face foame foarte des).

- Este obosit, îsi freacã ochii sau urechiusele.

- Are temperaturã ori îi este prea cald sau frig. În acest caz, verificã-i ceafa sau pieptul, dacã nu este transpirat sau înghetat.

- Se simte singur, pãrãsit, îi lipseste cãldura mamei.

- Este plictisit si nu are nimic în jur care sã-i distragã atentia.

- Cere sã fie schimbat.

- A avut momente de bucurie intensã (si stãrile de fericire pot fi stresante).

- Are gaze sau colici - vezi dacã încearcã sã-si plieze piciorusele pe stomac.

- Are un disconfort.

- Simte starea ta de agitatie sau de supãrare care îl face sã plângã.

Poti sã-ti determini toleranta la plâns. Când vei încerca sã-l lasi sã doarmã singur, mai mult ca sigur va protesta plângând... si plânsul lui te va face probabil sã renunti, desi i-ai amenajat o camerã minunatã, desi e momentul ca micul print sã înceapã sã respecte unele reguli prin care viata întregii familii sã intre treptat în normal.

Metoda Ferber te îndeamnã sã „suporti” plânsul copilului fãrã sã intervii. Ea îi încurajeazã pe pãrinti sã stabileascã o limitã de timp în care plânsul poate fi acceptat. Se sugereazã, pentru prima noapte, un interval de 5 minute dupã ce pleci din încãpere. În a doua noapte intervalul creste la

10 minute, iar în a treia, la 15 minute. Între aceste intervale de absentã, intrã în încãpere pentru 2-3 minute, linisteste copilul vorbindu-i blând, mângâindu-l. În episoadele de absentã intervii doar vorbindu-i copilului din camera alãturatã.

Este important sã pleci din încãpere înainte ca el sã adoarmã tocmai pentru cã, din aceastã experientã, copilul învatã sã suporte absenta mamei si astfel sã facã un pas spre propria independentã. Aminteste-ti cã „noapte bunã, puiul mamei” este un alt mod de a-i spune cã urmeazã o despãrtire pânã a doua zi. Adeseori însã intervin nelinistile tale legate de „ce face micutul singur, în camera lui” care, pur si simplu, dãrâmã tot esafodajul.


Este personalitatea copilului stabilita la nastere?

Pot parintii ajuta totdeauna copilul intr-un mod pozitiv? Trei cercetatori diferiti, intr-o carte numita "Nu in Genele Noastre", spun ei, "nu ne putem gandi la nici un comportament social uman, care sa fie construit pa o structura genetica, intr-un asa mod incat sa nu fie posibila modificare lui, dupa conditionarile sociale." Daca copilul tau este un dracusor, un tauras, sau un visator, un agitat, sunt studii care sugereaza ca copilul a fost nascut asa. Dar totusi sunt anumite lucruri, anumite masuri pe care parintele poate sa le ia in considerare. Iata sfatul psihologilor de la Desprecopii.com.


Fiul meu Alexandru a venit pe lume ca un aventurier entuziast, fara nici frica - atingand si incercand sa atinga tot, (in timp ce noi dormeam ), iesind din patutul lui, iesind periculos de indemanatic afara. Spiritul lui nelinistit, din cauza caruia mergeam statornic la urgenta, sau la centul de otraviri, il facea sa bea terebentina, sa sara de la masa, sa se rostogoleasca din copaci si din canoe, sa mearga pe sticla sparta fara incaltaminte, sa gaseasca spatii in care putea intra dar din care nu putea sa mai iasa, sa urce pe scari demontabile pentru a fi la inaltime.

L-am indemnat sa stea, sa coloreze sau sa desene, dar el niciodata nu dorea asa ceva. Sa se agate undeva la 3 metri inaltime de unde sa sara era mult mai distractiv! Privind in urma la copilaria lui plina de oase rupte, dinti sparti, comotii, arderi, cusaturi, ma intreb cum a reusit el, sau cum am reusit eu sa supravietuiesc naturii lui cautatoare de emotii tari.

Baiatul prietenului meu, Ion, se uita cu ochii mari de uimire, insistand sa i se dea tragatorul cu alice - tema lui preferata - pe care mama a numit/o o data, mai in gluma, mai in serios : My way, dupa numele unui cunoscut cantec. Ion manca sau dormea numai cand dorea el, in ciuda eorturilor sustinute ale parintilor sa il obisnuiasca cu un program. A refuzat sa fie obisnuit cu olita, cand a fost pregatit, s-a invatat el singur. De la "ia pantofii de ploaie" pana la "termina-ti placinta", nu era nimic pentru care el sa nu se certe interminabil. Insistenta lui incapatanta de a fi baiat independent, i-a crescut in oase, spuneau parintii lui.

Natura genetica verssus problemele de educatie

Natura. Ereditatea. Genetica. Constructia biologica. Auzim mult in aceste vremuri de importanta pe care o au aceste aspecte in fomarea copilului. Pe vremuri, nu mult in urma, educatia era privita ca ceva suprem, si parintii erau considerati responsabili pentru tot -bine sau rau - ceea ce copilul lor facea, sau era.

Acum se discuta de predispozitiile pe care copilul le are de la nastere, de temperamentul cu care se naste, si se discuta acum de ce pot face parintii in afara de a privi cum natura isi urmeaza cursul.

Sa luam exemplul Alesiei

Alexia a fost de la nastere un copil extra sensibil, foarte usor de tulburat sau ranit. Vocea groasa a tatalui ei, atingerea periei pe parul ei, chiar mirosul unor haine spalate cu anumiti detergenti, o tulburau, facand-o sa strige, sa fie agitata, sa planga.

Evenimentele de rutina ale vietii zilnice erau pentru Alesia mari asalturi asupra sensibilitatii ei, si o faceau sa arunce obiectele, sau sa izbucneasca in istericale. La vremea cand avea 8 ani, devenise o copila pisaloaga sau adesea tiranica - nepopulara cu colegii de clasa, imposibila acasa.

Oare natura cu care a fost inzestrata o determina sa fie asa cum era?

Ce poate efectiv sa faca un parinte?

Multe, raspunde Stanley Greenspan, prof. psihiatru in stiinta problemelor de comportament, si pediatru la Spitalul Universitar George Washington,SUA., autorul cartii Copilul Provocator . El crede ca unele combinatii de gene, si (chiar prenatal) mediul inconjurator pot predispune copilul spre un anumit comportament. Dar cum pot aceste predispozitii pot evolua, depinde de modul cum parintii raspund si indruma copilul.

5 tipuri temperamentale

Multi bebelusi si copii, spune doctorul Dr. Greenspan in ultima lui carte, intra in una din cele 5 categorii de personalitate, din care toate, la extreme, pot aduce probleme. Prima categorie - hipersensibilii, copii tematori - este categoria in care Alesia se incadreaza.


Un parinte care este alertat de tendintele innascute ale copilului, sa stie ca poate sa le croiasca dupa voia lui.

De exemplu, unui copil hipersensibil ca Alesia, i-ar prinde bine blandetea combinata cu o grija pas cu pas orientata spre independenta si pozitivism. Modul ideal, spune doctorul Greenspan, este ca parintii ei sa munceasca din timp spre a gasi timbrul si tonul potrivit, atingerea cea mai domoala modul potrivit de a o lua in brate pentru a ii da sentimentul de siguranta. Incet, treptat, parintii pot sa incerce sa o introduca pe Alesia in noi experiente si in contacte cu oameni noi. La varsta de 8 ani, aceasta sarcina este dificila, dar Alesia tot mai poate fi condusa, pas cu pas, sa se socializeze cu oameni noi, incepand de exemplu cu doua intalniri pe saptamana, (avand parintii de mana sa o ajute), ajungandu-se la o intalnire pe zi. Parintii ei pot sa o incurajeze de asemenea sa vorbeasca despre sensibilitatile ei, depre problemele ei interioare. Ajutand-o sa-si identifice si sa isi cunoasca problemele, ei o pot ajuta sa le depaseasca.

Scopul este nu sa ii schimbi personalitatea, ci sa ajuti copilul sa fie capabil sa isi exprime natura lui, in moduri constructive - sa ii transformi trasaturile in comori, nu in probleme.

Scoaterea in evidenta a ceea ce este mai bun in copii

Un copil agresiv, acitv, a carui parinti esueaza in a ii pune limite, poate deveni cu timpul tot mai agresiv, chiar nesocialbil. Dar rezultatul poate fi complet diferit daca parintii ii ofera o gama variata de activitati psihice ca un mod de a-l pacali in scopul de a il invata cu regulile pe care altfel copilul le refuza. De exemplu, nu este realist sau necesar sa insisti ca copilul sa stea linistit la masa pana cand pranzul este gata, dar parinti trebuie sa fie fermi cand este vorba de a ii interzice copilului sa nu loveasca alti copii. Doctorul Greenspan sugereaza de asemenea ca parintii sa intrebe copilul de ce doreste sa faca aceste gesturi, ca un mod de a ajuta copilul sa se gandeasca la posibilitatile pe care le are, in loc sa puna totul in fapta, fara a se gandi inainte.

Aceasta nu inseamna ca el va renunta la a actiona. Alexandru, de exemplu, participa in mod curent la mini-triatlonuri si curse de biciclete - cu toate ca se alege de fiecare data cu o rana (julitura). In timp ce a crescut, a invatat sa tolereze, sa accepte riscurile aventurilor sale, astfel incat atunci cand eu am vrut sa trasez o linie si sa spun PANA AICI, nu accept sa mergi mai departe, el a acceptat. Dar in timp ce invata sa gandeasca inainte de a se arunca intr-o actiune, el a ajuns din nou la urgenta, ramanand in el aviditatea aventurii pe care avea cand eu l-am cunoscut prima data, cand era un copilas.

Si Ion, cand mama cauta o solutie in a ii limita actiunile distuctive fara a avea o confruntare - i-a spus: "putem gasi o solutie impreuna?" - de asemenea el a aratat impactul educatiei naturii lui. In loc sa devina un adult care nu striga, linistit, el a invatat sa se foloseasca de umor si sarm in rezolvarea problemelor. Pana la urma a ajuns sa se inteleaga cu mama lui. Si-a gasit o slujba (ca si consultant) unde independenta si felul intreprinzator conteaza mai mult decat conformismul. El isi controleaza temperamentul atunci cand este necesar. Dar pe langa personalitatea lui cizelata, mama lui afirma ca recunoaste copilul incapatanat, care, inca - de cate ori este posibil - face totul in felul lui.

In aceeasi maniera, daca dopilul este pasiv si retras, parintele trebuie gentil sa conduca copilul spre viata, fara a rani viata interioara a copilului.

Un mod de a face acest lucru, este, dupa cum spune Greenspan, sa joci rolul de colaborator interactiv. Un copoil neatent, incapabil a se focaliza, si care intelege greu, opate sa fie mai colaborant la imagini si gesturi - si parintele trebuie sa inceapa comunicarea de acolo.

Cele mai importante calitati ale copilului

Pot parintii ajututa totdeauna copilul intr-un mod pozitiv? Trei cercetatori diferiti, intr-o carte numita "Nu in Genele Noastre", spun ei, "nu ne putem gandi la nici un comportament social uman, care sa fie construit pa o structura genetica, intr-un asa mod incat sa nu fie posibila modificare lui, dupa conditionarile sociale."

Unii cercetatori, pot numi aceasta afirmatie mult prea optimista. Prof. Dc. Lindon J. Eaves, gentician la Universitatea de Medicina Virginia Commonwealth, crede ca biologia noastra este destinul nostru, si genele noastre ne permit sau nu sa transcedem limitele mediului

In pofida contributiei genetice la personalitatea noastra - si expertii probabil vor continua sa nu fie de acord in anii ce vor veni - Dr. Greenspan puncteaza calitatile cele mai valoroase - empatia, creativitatea, onoarea, abilitatea de a iubi si increderea - care deriva din prietenii, nu din gene, din modul in care, peste ani, mamica si taticul se imprietenesc cu copilul lor.

Activul Alexandru si incapatanatul Ion, expun aceste calitati de iubire si empatie. Un copil sensibil ca Alesia, daca parintii ii acorda nevoile ei necesare, le va putea exprima si ea. Si astfel, daca inca ne intrebam ce ar putea face o mama sau un tata, raspunsul ramane rasunator: mult.




10 mituri despre cresterea copiilor


Mitul numarul 1 - scurgerea nazala de culoare galben-verde inseamna ca cel mic are sinuzita si necesita tratament cu antibiotic

Acesta afirmatie este de cele mai multe ori falsa. O infectie a sinusurilor se defineste intr-adevar printr-o rinoree de culoare galben-verde care insa dureaza intre 10-14 zile fara a se observa nici o imbunatatire a starii de sanatate.

Multe alte infectii produse de variati virusi pot determina aparitia scurgerilor nazale, insa, spre deosebire de sinuzite, aceste tipuri de infectii nu raspund la antibiotic.

Toti parintii trebuie sa inteleaga diferenta dintre o infectie produsa de un virus si cea produsa de o bacterie; numai infectia de tip bacterian raspunde la antibiotice.

Exista raspandita convingerea ca rinoreea de culoare galben-verde este echivalenta cu sinuzita; drept urmare multi parinti le dau celor mici antibiotic chiar daca nu este necesar starii lor de sanatate.

Aminteste-ti ca o scurgere nazala galben-verde inseamna ca intr-adevar copilul are o infectie, dar daca nu dureaza mai mult de 10-14 zile, atunci este vorba despre o simpla raceala care va disparea si fara antibiotic.


Mitul numarul 2 - febra iti face rau

Febra in sine nu este dureroasa si nici periculoasa decat daca este foarte ridicata (de la 38 grade Celsius in sus); nu afecteaza creierul si nu produce alte probleme. Febra nu este o boala, ci un simptom care insoteste multe dintre bolile copilariei, in special infectiile.

Trebuie sa suni de urgenta medicul de familie sau medicul pediatru daca un sugar are temperatura rectala de peste 38 grade Celsius, daca un copil cu varsta intre 3-6 luni are o temperatura mai mare de 38.3 grade Celsius sau daca un bebelus mai mare de 6 luni are o temperatura mai ridicata de 39 grade Celsius.

Pentru copiii mai mari este mai putin important numarul indicat de termometru, cat modul in care ii este influentata activitatea si starea de spirit. Daca este dinamic, activ si are chef de joaca, daca nu are dificultati respiratorii, mananca si doarme bine sau daca temperatura ii scade rapid datorita tratamentului aplicat acasa, atunci nu este nevoie sa fie consultat medicul.

Este foarte important sa retii ca febra nu constituie numai simptomul unei afectiuni serioase. In timp ce unii copii se simt bine cu o temperatura de 38.5 grade Celsius, altii pot reactiona foarte urat la o temperatura de 38.3 grade Celsius si chiar in contextul inregistrarii unei temperaturi normale sau scazute.

Chiar daca micutul nu are febra, dar da semne de irascibilitate, confuzie, letargie, are dificultati respiratorii si un puls accelerat, dar slab, refuza sa manance sau sa bea lichide, are o durere de cap serioasa, are aspectul unui bolnav, chiar daca ii scade febra sau febra persista mai mult de 24 de ore, atunci consulta-l de urgenta pe medicul specialist.


Mitul numarul 3 - febra iti face bine

Febra reprezinta unul dintre primele semne ca organismul se lupta cu o infectie; scaderea febrei nu inseamna ca infectia a fost eliminata definitiv. Tratarea unei temperaturi ridicate, mai ales daca este produsa de o infectie, nu-l va ajuta pe cel mic sa se simta mai bine intr-un timp record.

In cazul in care cel mic are febra, mai ales daca este destul de scazuta, dar nu se simte rau fizic, atunci este bine sa nu-i dai sa inghita nici o pastila pentru scaderea temperaturii. Trebuie sa-l pui sa bea foarte multe lichide, penru ca exista riscul deshidratarii. Daca optezi pentru un medicament ce-i va reduce febra, atunci este bine sa intocmesti un tabel cu orele la care a fost administrata tableta si sa te asiguri ca respecti un dozaj corect.


Mitul numarul 4 - cresterea dintilor

Nu este adevarat faptul ca febra, diareea, varsaturile constituie neaparat simptome ce semnaleaza cresterea dintilor. In situatia in care cel mic are si alte simptome precum o temperatura ridicata, trebuie sa stii sa cauti cauza si in alta parte - infectiile virale, de exemplu, reprezinta o boala des intalnita in randul copiilor, mai ales in perioada cresterii dintilor.

Primul dinte al sugarului apare in intervalul lunii a treia si a sasea. De obicei primii dinti care apar sunt doi dinti din fata, partea de jos, urmati de patru dinti ai maxilarului superior in decursul a 8 saptamani de la aparitia primului dinte. Pana la varsta de 3 ani, copilul va avea o dentitie primara formata din 20 de dinti. Cei mai multi copilasi manifesta dorinta de a mesteca lucruri cu o textura mai solida. Altii, din contra, se irita din cel mai mic lucru din cauza durerilor produse de cresterea dintilor si au gingiile umflate si extrasensibile.

Pentru a-l scapa pe cel mic de durere poti masa viguros timp de cateva minute zona dureroasa, poti unge zonele respective cu geluri special concepute pentru acest tip de durere sau ii poti administra un tratament cu ibuprofen sau paracetamol, numai daca medicul pediatru aproba acest lucru.


Mitul numarul 5 - Cerealele pe care le mananca cel mic il vor ajuta sa doarma bine noaptea

Acesta este un mit fara nici un strop de adevar. Somnul celui mic pe timpul noptii are legatura cu aplicarea unei rutine (la maxim 20.00 copilul este in pat, de exemplu) prin intermediul careia va invata sa doarma de unul singur la o ora fixata; somnul nu are legatura cu starea de foame sau de satietate. Tine minte ca foarte multi bebelusi reusesc sa doarma noptile dupa ce depasesc varsta de 3-4 luni.

Laptele matern si alti suplimenti nutritivi creati special pentru cei mititei trebuie sa fie administrati in primele 6 luni de viata; nu te grabi sa incepi sa-l hranesti pe sugar cu mancare solida pentru ca poate dezvolta diferite alergii alimentare. Tractul intestinal al bebelusului nu este suficient de mult dezvoltat in primele luni de viata, iar alimentele solide nu pot fi digerate in totalitate.

Un alt motiv pentru a nu-ti hrani sugarul cu mancare solida in primele 4-6 luni este reprezentat de supra-alimentatie, din moment ce copilul nu arata cand este satul. De asemenea, daca un sugar este hranit cu produse necorespunzatoare varstei pe care o are, exista pericolul inecarii cu respectivele alimente.


Mitul numarul 6 - colicile sunt produse de...

Inca nu se stie cu siguranta ce anume determina aparitia colicilor infantile, des intalnite printre sugari - prezenta gazelor intestinale, dificultati de alimentatie, dezvoltarea anumitor alergii etc. Incepand de la varsta de 2-3 saptamani, aproape orice bebelus se confrunta cu o stare de agitatie, mai ales spre sfarsitul zilei; aceasta este modalitatea lor de a face fata stimulilor din timpul zilei. Bebelusii care au colica sunt mult mai senzitivi fata de acesti stimuli.

Colica infantila afecteaza nou-nascutii in procent de 10-25%, manifestandu-se printr-un plans inconsolabil ce se repeta. De obicei apare in jurul varstei de 2-3 saptamani, atinge un "punct culminant" la 6 saptamani si apoi se imbunatateste treptat, disparand de la sine in jurul varstei de 3-4 luni.

Cel mai comun simptom se manifesta printr-un plans fara lacrimi ce poate dura timp de 2 sau 3 ore. Bebelusii care se confrunta cu aceasta problema par a fi in mari dureri si sunt greu de linistit. In timpul acestor "crize de plans", copilasul da din picioruse, iar abdomenul sau pare "umflat" si foarte incordat. Cei mai multi dintre bebelusi au in medie cam 2 episoade de plans pe zi; intre episoade se comporta absolut normal.

Nu exista nici un medicament care sa poata vindeca mai repede colica infantila. Trebuie sa-ti fie foarte clar atat tie, cat si celorlalti membri ai familiei ca aceasta colica reprezinta o problema benigna care se rezolva de la sine fara a lasa efecte secundare.

Pentru a mari confortul celui mic poti:
sa strangi copilul in brate;
sa-l mangai usor pe spate;
sa-l scoti la o plimbare;
sa-i pui in camera sa asculte o muzica linistitoare;
sa-l masezi;
sa folosesti un scaun cu vibratii.

Nici una dintre masurile de mai sus nu functioneaza in acelasi fel pentru toti copilasii care au colica infantila, insa le poti incerca pe toate pentru a descoperi variata adecvata bebelusului tau.


Mitul numarul 7 - copilul tau are nevoie zilnic de multivitamine

In general nu este nevoie sa ii asiguri celui mic un plan alimentar nutritional care sa contina zilnic multivitamine. Copiii care au cu adevarat nevoie de vitamine si suplimente alimentare sunt aceia care au o dieta saraca, care au probleme cu ficatul sau se confrunta cu anumite probleme medicale cronice, mai ales cei care au o malabsorbtie - si au nevoie sa previna aceste deficiente.

Copilasii care sunt hraniti exclusiv cu lapte matern, cei care au pielea de culoare mai inchisa sau au o expunere la soare limitata pot avea, de asemenea, nevoie de suplimenti nutritivi. Cel mai bine este sa asociezi multivitaminele recomandate de medicul pediatru / medicul de familie cu o dieta echilibrata.


Mitul numarul 8 - premergatorul iti ajuta copilul sa mearga mai repede

In general este recomandat sa nu folosesti premergatorul, pentru ca aceasta nu numai ca nu-l va ajuta pe copil sa mearga mai repede, dar poate deveni periculos mai ales daca bebelusul este lasat nesupravegheat in premergator.

Premergatoarele stationare sunt mult mai sigure. In cazul in care totusi decizi sa utilizezi un premergator mobil, asigura-te ca zona sa nu prezinte nici un pericol pentru siguranta copilasului (de exemplu, sa nu se afle in apropierea unor scari) si nu-l lasa nesupravegheat nici o clipa.


Mitul numarul 9 - pedeapsa si disciplina nu sunt acelasi lucru

Este important sa descoperi motivul care-l determina pe copil sa aiba rezultate slabe la scoala. Motivele din cauza carora copiii nu mai pot fi atenti in bancile scolii sunt numeroase:
lipsa motivatiei de a invata;
existenta unor probleme in camin - privind parintii sau alti frati;
obiceiuri sau abilitati de invatare slab dezvoltate;
probleme emotionale sau/si comportamentale;
incapacitatea de invatare - dislexie, de exemplu;
un nivel de inteligenta mai scazut;
anxietatea;
deprimarea.

Este dificil sa-ti imaginezi daca problemele copilului de la scoala sunt cauzate de probleme medicale (de depresie, de exemplu) sau daca aceste probleme incep de la faptul ca nu mai au rezultate bune la invatatura. Cei care inregistreaza performante scazute la invatatura se afla sub presiunea unui stres puternic si dezvolta diferite strategii pentru a-i face fata. Unii isi exteriorizeaza sentimentele, lucru ce poate conduce la etichetarea lor fie drept clovni ai clasei, fie drept "nebunii" clasei cu probleme comportamentale. Altii isi ascund foarte bine trairile si sentimentele, ajungand sa se planga zilnic de dureri de cap sau de stomac.

Numai un specialist poate evalua comportamentul si starile copilului tau pentru a stabili un diagnostic corect si pentru a veni cu cele mai bune solutii. Daca realizezi ca ai un copil ce se confrunta cu probleme la scoala vorbeste fie cu profesorul lui (invatator, diriginte), fie apeleaza la sfaturile unui psiholog. Indiferent de varianta pentru care optezi, ai grija sa nu-ti ia prea mult timp sa descoperi problemele copilului tau!


Mitul numarul 10 - copiii si adolescentii nu sufera din cauza depresiei si daca sufera, nu necesita tratament

In timp ce toata lumea stie ca depresia afecteaza aproximativ un procent de 20% din populatia adulta, nu este cunoscut suficient de bine faptul ca depresia reprezinta o problema majora de sanatate si in perioada copilariei si a adolescentei. De fapt, depresia copilului constituie o problema cu mult mai semnificativa decat depresia adultului; ea apare in timpul procesului de dezvoltare al copilului, putand interveni fara afisarea unor comportamente si sentimente.

Depresia copilului, lasata netratata, are urmatoarele consecinte:

afecteaza performantele de la invatatura;
influenteaza interactionarile sociale si dezvoltarea capacitatilor de comunicare cu cei din jur;
distruge increderea in sine;
poate conduce la abuzul de substante ilegale;
poate dezvolta comportamente contradictorii, violenta si agresivitate;
gandirea depresiva poate deveni o constanta in procesul de dezvoltare al personalitatii, copilul ramanand cu efecte secundare pentru restul vietii sale;
in timp, depresia se poate termina cu un suicid.

Simptome comune depresiei copilului:

tristetea;
incapacitatea de a simti placere, de a se bucura de ceva, de a zambi;
irascibilitate;
oboseala;
insomnii;
incredere de sine foarte scazuta sau chiar inexistenta;
incapacitate de interactionare cu cei din jur.

Comparativ cu adolescentii, copiii au si simptome fizice precum dureri puternice de cap sau de stomac, halucinatii, isi exprima frici exagerate. Adolescentii, in schimb, au ganduri cu adevarat "disperate", schimbari extreme de greutate (ingrasare/slabire brusca) si dorm excesiv in timpul zilei.