Strigătul disperat al românului care nu mai speră
A trecut foarte mult timp de la ultimul articol. N-am mai avut timp, efectiv, si nici starea necesara sa imi astern gandurile pe hartie. Cine e sotie, mama, si angajata a statului sigur ma intelege. Insa acum simt nevoia sa-mi manifest tristetea, nemultumirea, dispretul, sa ma eliberez cumva de furia neputintei care m-a cuprins. Poate ca pe crestinii adevarati nu-i afecteaza mult mediatizata “criza’’, poate ca pe oamenii care au suficienta nadejde la Dumnezeu nimic nu ii sperie, insa pe oamenii mici ca mine, cu o credinta ‘’caldicică’’, care se roaga mult prea putin, merg rar la Biserica si abia reusesc sa tina Postul Craciunului, vestea ca vei fi dat afara de la serviciu nu iti pica deloc bine, mai mult de atat, incepi sa intri in panica.
Si nu pentru ca ai de platit chiria, intretinerea sau rata la banca, ci pentru ca nu vezi un viitor prea stralucit, ba chiar deloc. Am senzatia ca un nor de fum, negru de tot, urmeaza sa ma inghita si am tendinta sa fug, sa plec cat mai departe, inainte sa fie prea tarziu. Realizez ca noua tinerilor, nu ni se da nicio sansa. Te intrebi, in astfel de momente: la ce imi foloseste ca am absolvit o facultate, ca m-am chinuit atat sa invat, ca am muncit cat am putut ? Ce folos ca am atatea aspiratii, atatea dorinte, pentru mine si familia mea, daca mi s-a taiat avantul? Caci asa ma simt…ca un pui care se ridica, incearca sa zboare, sa vada lumea, sa o cucereasca, dar i se taie aripile.
Stiu ca Dumnezeu are grija de crinii campului, de pasarile cerului, dar am ajuns sa nu mai sper… Cel mai tare ma sperie faptul ca invatamantul e in declin, nu vom mai avea profesori, nu se va mai pune nici un pret pe educatie, pe valorile morale, umane. Oare ce va invata copilul meu la scoala? Chiar ma gandeam ca noi am avut sansa sa-l citim pe Eminescu, pe Creanga, insa generatia care vine din urma, ce va invata? Vor citi reviste mondene, unde fetele cat mai dezbracate devin idoli? Ma ingrozeste televiziunea, ceea ce apare la televizor. Uneori schimb canalele doar ca sa ma uimesc, sa vad pana unde poate duce prostia umana si imi dau seama ca e infinita. Nu-mi imaginam vreodata ca libertatea presei, a imaginii, a cuvantului, pentru care au murit atatia oameni la Revolutie in 1989, azi se va traduce in stiri de genul: domnisoara x, luata dintr-un club din Bucuresti, a mers la mall si si-a cumparat lenjerie intima, deci…Da, e foarte interesant, ce a facut ea…
Sau…ca se va face reclama la vaccinul antigripal folosindu-se o alta domnisoara cu o conduita morala indoielnica, drept cobai, pentru a ne convinge pe cat mai multi sa-l facem, iar in timpul interviului ne-a recomandat de cateva ori singurul medicament eficient (pentru ea!) : aspirina saracului. Sunt supărată! Am decis sa nu mai deschid televizorului ca ma imbolnaveste impertinenta lor. La fel, la stirile importante ale unui alt post tv, aratau cum parlamentarii jongleaza (punand din burta) cu numarul de voturi, in conditiile in care lipseau unii din colegi, doar pentru a avea un numar mai mare si legea sa fie votata. Si vorbim de legea bugetului, pe care noi, saracii bugetari o asteptam cu sufletul la gura fiindca de asta depindeau salariile noastre, viata noastra pana la urma. Mi se face frica de viitor, de viitorul acestei tari, si imi vine sa fug, ca sa ma apar, inainte sa fie prea tarziu.
Ma gandesc cu groaza la ce ma asteapta… Nici macar un viitor subzistential..minimum. Si celor care ne conduc inca le arde de glume! Vor sa faca din Casa Poporului cel mai mare mall din lume…Asta da, prioritate! Noi o sa fim o tara de someri , dar vom avea mall-ul cel mai tare. Cui e necesar? Celor care traiesc intr-o alta Romanie, a celor care cu siguranta stiu de ce industria nu mai merge, agricultura nu mai merge si alte lucruri care mergeau foarte bine pe vremea raposatului si acum totul e distrus, multumita lor, multumita “investitiilor” lor, in propriile buzunare.
Cu siguranta lor nu le e greu sa taie oameni de pe liste, sa inchida uzine, insa cu noi cum ramane? Ce vor face toti acesti oameni? Incotro vor merge, cum vor supravietui cu un singur salariu sau doar cu somaj? Ne omoara incet cu deciziile lor. Vom ajunge un popor de depresivi in ritmul asta. Parca e mai rau decat in 1989…Sau poate ca eu simt greul acum, ca sunt adult si am responsabilitatea unei familii.
Si totusi…ce pot sa mai sper?! Vad familii in jurul meu care se destramana din cauza lipsurilor. Nu-si permit sa plateasca o chirie unde sa stea doar ei, fara parinti, asa cum e cel mai bine, si ajung la divort. Vorbesc de familii crestine, de oameni care au frica de Dumnezeu, dar nu mai fac faţă. Sunt multi tineri care pleaca in strainatate ca nu mai reusesc sa plateasca ratele bancare, ori si-au facut credit pentru casa si a crescut dobanda si nu o mai pot achita dintr-un salariu.
Asadar, noi incotro ne indreptam fraţilor? Criza asta e mai degrabă spirituală decât materială?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu