Copiii…un subiect atât de plăcut de discutat, mai ales pentru o mămica. Mă uit in jurul meu, când îmi duc fetiţa în parc sau in alte locuri publice, că se stabileşte o relaţie de comunicare foarte uşor intre doi străini, ambii parinţi, pe aceeaşi temă: copilul. Cu siguranţă vi s-a întamplat, deseori, să intraţi în conversaţie cu bunici sau parinţi care te întreabă: ”cât are?” sau: ”merge la grădiniţă?”. În jurul acestor fiinţe minunate se crează imediat comuniunea.
Copiii reprezintă cel mai de preţ bun al unei familii, încununarea tuturor realizarilor ei si soarele in jurul caruia se roteste intreaga lor dragoste.Nasterea pruncilor este mijlocul de adancire a unirii sufletesti dintre parinti. Copiii trebuie sa existe accolo unde exista iubire. Asta e parerea mea.
Se stie ca inca din viata intrauterina ei simt totul. Si tot ceea ce traieste mama li se transmite. Inca de atunci incepe educatia. Iar mai apoi , bebelusii au atata nevoie sa fie inconjurati de iubire , incat imi place sa cred ca ei se hranesc cu dragoste.
Ma consider o mamica norocoasa, fiindca Dumnezeu mi-a daruit primul copil atunci cand m-am simtit pregatita, cand exact de asta aveam nevoie in viata mea. N-am stat vreodata in calea aparitiei unui copil si consider ca e cea mai mare binecuvantare intr-o familie.
Nu stiu altii cum sunt…(citandu-l pe Creanga), insa eu m-am gandit tot timpul la educatia copilului meu. M-am informat din prima clipa. Incerc sa fiu la curent cu tot ce se intampla si, slava Domnului, in ziua de azi poti afla orice despre orice. Sunt atatea site-uri pentru parinti…
Observ ca ”profesionistii” -medicii, sociologii, psihologii ne pun in fata niste sabloane . Mai exact, la 1 an copilul, daca e fata, trebuie sa aiba intre 8, 400 kg si 10, 750 Kg. Daca nu..e jale. La fel, se refera si la alte aspecte. Din pacate si noi, parintii tinem cont de asta. Fara sa vrem, comparam copilul nostru cu al vecinei sau cu al unei prietene de familie. La ce varsta a inceput sa merga baiatul tau? Aaa..al meu mult mai tarziu! Deci are o problema. Nici pe departe! E necesar sa intelegem ca fiecare om e unic.
Recunosc ca sunt perfectionista. Si eu imi doresc pentru copilul meu ce e mai bun. Ma gandesc sa practice un sport, sa studieze pianul si la alte lucruri pe care le-ar putea invata . Poate doar ceea ce mi se pare mie util. Uitam de multe ori sa-i mai intrebam si pe ei ce le place, ce vor sa faca. Sigur ca, noi ca parinti avem o responsabilitate mare, pe care unii si-o asuma, altii nu, insa de noi depinde, in mare parte, viitorul lor. Sa le oferim alternative, asta avem de facut. Decizia le apartine.
Mediul este un punct esential al educatiei lor. L-as putea numi ”leaganul ” in care cresc . De aceea e foarte important ce le transmitem. Ei imita tot. Fara sa vrem, ii putem transforma in copia noastra. Si nu suntem deloc perfecti. Dimpotriva, ar putea lua tot ce e mai rau. Am vazut de curand un filmulet care se tot vehiculeaza referitor la acest subiect si m-am ingrozit. Nu stiu cati dintre noi suntem constienti, cati dintre noi intelegem rolurile noastre in viata propriilor copii.
Trebuie sa fim foarte atenti cu noi insine, mai ales cand suntem parinti. Sa ne privim mai des in oglinda si sa ne intrebam daca suntem un model pentru copilul nostru. Pentru ca putem sa-I spunem sa faca multe lucruri bune, dar daca nu ne vede facandu-le, nu le considera necesare. Exemplul vorbeste in educatie. De aceea, e nevoie uneori sa ne schimbam chiar viata, daca dorim o viata mai buna copiilor nostri.
Orice copil merita toata dragostea din lume, merita sa aiba parte de afectiunea parintilor si a celorlalti , sa i se acopere nevoile biologice si sociale, sa se integreze in societate pentru a deveni, ulterior, un bun membru al ei. Si de asta suntem responsabili, in primul rand, noi, parintii. Noi suntem cei care ii luam de manuta si ii invatam sa treaca strada, ii invatam sa vorbeasca civilizat, ii inscriem in scoli, si ar trebui sa-I invatam ce este Biserica, sa se spovedeasca, sa faca lucruri bune, sa-si iubeasca aproapele. Sta in puterea noastra. Ei vin in aceasta lume fara sa stie nimic. De la noi invata totul. La noi e cheia. Sa-I invatam cum sa traiasca cu demnitate , sa respecte pe ceilalti si sa faca binele!
Daca imi permiteti, copilul este ca si aluatul. Aluatul , cu cat este mai moale, cu atat se modeleaza mai usor. Copilul, cu cat este mai mic, cu atat este mai usor de modelat , deci de educat. Anii vor trece, dar greselile in educatie nu se vor mai putea repara . Iar corectia sa nu o faci cu palma, cu pumnul sau eu stiu ce alte obiecte. E cu mult mai grav. Suntem parinti, deci ne inarmam cu rabdare si calm…
Un copil este o bucatica din cer. Domnul Iisus Hristos ii iubeste pentru puritatea sufletelor lor, pentru sinceritatea cu care fac totul, pentru inocenta lor…Pentru ca a lor este Imparatia Cerurilor.
Sa ne dea Domnul puterea de a ramane cu suflet de copil!
