După începutul obişnuit, se zic:
Condacul 1
Împarate al vacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii in drepta ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale Împărăţiei Tale. Arată+ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm:
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Icosul 1
Venit-am pe lume prunc slab şi neajutorat , dar îngerul păzitor întins aripi luminoase, ocrotind leagănul copilăriei mele. Dragostea ta straluceşte de atunci peste toate cărările mele, în chip minunat călăuzindu-mă către lumina veşniciei. Cu slavă s-au arătata din prima zi şi până acum, darurile Proniei Tale cele îmbelşugate.Îţi mulţumesc şi strig cu toţi cei care te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă,
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii,
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea cerul şi pământul ca pe o carte a veşnicei înţelepciuni,
Slavă Ţie, pentru veşnicia ce se arată în lumea vremelnică,
Slavă Ţie, pentru milele Tale cele arătate şi cele ascunse,
Slavă Ţie, pentru fiecare suspinare în încercările mele,
Slavă Ţie, pentru fiecare pas al vieţii,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 2 –lea
Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale: vântul bineînmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se rasfrâng aurul razelor şi curgerea lină a norilor. Întrega fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab tracătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde întru nestricacioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!
Icosul al 2-lea
M-ai adus în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Am văzut cerul ca un potir albastru şi adânc , în azurul căruia cântă păsările, am ascultat foşnetul liniştitor al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al apelor, m-am înfruptat din roadele bineînmiresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e la tine pe pământ şi câtă bucurie să fii oasptele Tău!
Slavă Ţie, pentru praznicul vieţii,
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor şi trandafirilor,
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătată a rodealor şi seminţelor,
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaer din roua dimineţii,
Slavă Ţie, pentru surâsul deşteptării scăldate în lumină,
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mâinilor Tale,
Slavă Ţie, pentru viaţa veacului acesta, prevestitoare a celei cereşti,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
Condacul al 3-lea
Prin puterea Sfântului Duh împrăştie mireasmă orice floare – tainică adiere de parfum, gingaşă alcătuire de culori, frumuseţea Celui Mare întru cele smerite, Laudă şi Cinste Făcătorului de Viaţă Dumnezeu, Cel care a incununat ţarina cu aurul spicelor şi cu azurul albăstrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliţi-vă şi –I cântaţi Lui: Aliluia!
Icosul al 3 –lea
Cât de minunat eşti în sărbătoarea primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi noi strigăm cu bucurie către Tine : Tu eşti Izvorul vieţii, Tu eşti Biruitorul morţii!
Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor stau văile şi codrii in veşminte de nuntă. Întreaga lume e mireasa Ta şi ca pe Mirele ei veşnic Te aşteaptă. Dacă iarba câmpului astfel o îmbraci, pe noi oare cum ne vei preschimba în veacul Învierii ce va să fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?
Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru intunecimile pamantului felurite culori si gusturi si miresme;
Slava Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogata in mangaiere;
Slava Tie, ca ne-ai inconjurat cu mii si mii de fapturi;
Slava Tie, pentru adancul intelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste intreaga lume;
Slava Tie, cu evlavie sarutam urmele pasilor Tai nevazuti;
Slava Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastra lumina cea stralucitoare a vietii vesnice;
Slava Tie, pentru nadejdea vietii nestricacioase, nepieritoare, desavarsite;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 4-lea
Cu cata dulceata ii indestulezi pe cei ce se gandesc la Tine, ce Facator de viata este Cuvantul Tau cel Sfant! Mai placuta decat untdelemnul si mai dulce decat fagurii este impreuna - grairea cu Tine. Rugaciunea adusa Tie prinde viata si se inaripeaza: cu ce cutremur se umple sufletul si cat de marete si pline de talc par atunci viata si faptura toata! Unde nu esti Tu - acolo este pustiu. Unde esti Tu - acolo e bogatia sufletului, acolo se revarsa, ca un suvoi de apa vie, cantarea: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Cand se lasa inserarea pe pamant si se asterne linistea aducand vremea odihnei si a somnului obstesc, paletele stralucitoare inchipuite de norii poleiti cu aurul amurgului imi par a fi camara Ta. Foc si porfira, aur si azur graiesc proorocind despre frumusetea negraita a cerestilor Tale salasuri si cu glas de praznuire striga:
Slava Tie, in ceasul tihnit al inserarii,
Slava Tie, Celui ce ai revarsat asupra lumii adanca pace,
Slava Tie, pentru raza de ramas bun a soarelui care apune,
Slava Tie, pentru darul somnului odihnitor,
Slava Tie, pentru bunatatea vadita in intuneric, prin lumina pe care o tesi in inimile noastre,
Slava Tie, pentru rugaciunile smerite ale sufletului pazit de inger,
Slava Tie, pentru desteptarea fagaduita in bucuria vesnicei zile neinserate,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 5-lea
Nu sunt cumplite viforele vietii pentru acela in al carui suflet straluceste faclia focului Tau. Imprejur-vreme rea si intuneric, groaza si urlet de vijelie; iar sufletul lui e PACE si LUMINA: acolo e HRISTOS! Si inima canta: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Vad cerul Tau stralucitor de stele. O, cat esti de bogat si cate lumini ai! Prin razele indepartatilor luminatori ma priveste vesnicia; Sunt asa mic si neinsemnat, dar cu mine este Domnul si pretutindeni sunt pazit de dreapta Lui cea iubitoare.
Slava Tie, pentru necontenita Ta purtare de grija;
Slava Tie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus in cale;
Slava Tie, pentru dragostea rudelor, pentru daruirea prietenilor;
Slava Tie, pentru blandetea dobitoacelor care-mi slujesc;
Slava Tie, pentru clipele luminoase ale vietii mele ;
Slava Tie, pentru bucuriile limpezi ale inimii;
Slava Tie, pentru fericirea de-a trai, de-a ma nevoi si de-a contempla;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 6-lea
Cat esti de maret si de apropiat intru cumplita suflare a furtunii, cum se vadeste atotputernicia mainilor Tale in serpuirea fulgerelor orbitoare: minunata este maretia Ta. Glasul Domnului peste campii si in fosnetul codrilor, glasul Domnului in purcederea tunetelor si ploii, glasul Domnului peste ape multe. Laudat fii in vuietul muntilor care scuipa foc. Tu scuturi pamantul ca pe un vesmant; Tu inalti pana la cer valurile marii. Lauda Tie, Celui ce ai smerit trufia omeneasca, facand sa se inalte strigat de pocainta: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Ca fulgerul cand lumineaza camarile ospatului si dupa el par jalnice toate facliile, asa ai stralucit si tu in sufletul meu, fara de veste, la vremea celor mai mari bucurii ale mele; iar dupa lumina ta de fulger, ce palide, intunecate si firave pareau aceste bucurii… Sufletul meu nazuieste spre Tine!
Slava Tie, culme a celor mai inalte visuri omenesti;
Slava Tie, pentru setea noastra nepotolita dupa impartasirea cu Dumenezeu;
Slava Tie, Celui ce ai aprins in noi un dor mai mare de cele ceresti decat de cele pamantesti;
Slava Tie, Celui ce faci din noi fii ai luminii invesmantandu-ne cu cele mai gingase raze ale Tale;
Slava Tie, Celui ce ai zdrobit puterea duhurilor intunericului si ai sortit tot raul nimicirii;
Slava Tie, pentru descoperirile Tale;
Slava Tie, pentru fericirea de a Te simti si a vietui cu Tine;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 7-lea
In sanul minunatei simfonii care ne infasoara cu bogatele ei armonii se face auzita chemarea Ta. Tu ne descoperi pridvorul Imparatiei ce va sa fie in dulceata cantarilor, in minunatele acorduri ale suntetelor, in simtirea inalta din glasuirea lor, in stralucirea lucrarii artistului. Orice adevarata frumusete ne poarta sufletul spre Tine, ca o puternica chemare, facandu-ne sa inaltam cu glas de sarbatoare cantarea: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Cu pogorirea Sfantului Duh, Tu luminezi si faci sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Tale, luminandu-le adancul intelepciunii Tale de Ziditor. Lucrarile lor si fara de voie Te marturisesc: O, cat de mare esti in operele lor, cat esti de mare in omul pe care Tu l-ai facut!
Slava Tie, Celui ce Ti-ai aratat puterea in legile ce carmuiesc zidirea;
Slava tie, ca toata faptura e plina de legile pe care i le-ai randuit;
Slava Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau;
Slava Tie, pentru ceea ce cu intelepciune ne-ai ascuns;
Slava Tie, pentru geniul mintii omenesti;
Slava Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;
Slava Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 8-lea
Cat de apropiat esti de noi in ziua bolii! Tu Insuti cercetezi pe cei bolnavi, Tu Insuti te apleci spre patul celui suferind. Si inima lui sta de vorba cu Tine. Tu luminezi sufletul cu pace in vremuri grele, de patimiri si scarbe, Tu trimiti ajutor neasteptat. Tu mangai, Tu cercetezi cu dragoste si mantui, Tie iti inaltam cantare: Aliluia!
Icosul al-8 lea
Cand, prunc fiind, Te-am chemat cu intelegere pentru prima oara, mi-ai implinit rugaciunea si mi-ai adumbrit sufletul cu pacea harului Tau. Atunci am inteles ca Tu esti bun si fericiti sunt cei care alearga la Tine. Am inceput a Te chema din ce in ce mai des, iar acum strig:
Slava Tie, Celui ce plinesti cererea pentru cele bune,
Slava Tie, Celui ce veghezi necontenit asupra mea,
Slava Tie, Celui ce tamaduiesti neputintele si scarbele pentru trecerea vindecatoare a timpului,
Slava Tie, Celui ce sigur stii sa ingadui sa fim prigoniti pe nedrept,
Slava Tie, Celui prin Care nici o pierdere nu e de neinlocuit si tuturor le daruiesti viata de veci,
Slava Tie, Celui ce faci nepieritor tot lucurul cel inalt si bun,
Slava Tie, Celui ce ne-ai fagaduit reintalnirea cea dorita cu cei de aproape ai nostri adormiti intru nadejdea Invierii,
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 9-lea
De ce zambeste tainic toata faptura in zilele de praznic? De ce atunci se revarsa in inima o minunata usurare, fara asemanare cu cele si insusi vazduhul devine altar si biserica purtatoare de lumina? E adierea harului Tau, e stralucirea Taborului, cerul si pamantul canta atunci lauda: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cand m-ai insuflat spre a sluji aproapelui, luminandu-mi sufletul cu umilinta, atunci una din razele Tale nenumarate a cazut asupra inimii mele, si ea s-a facut purtatoare de lumina, fier in vapaie: am privit chipul Tau tainic si neapropiat.
Slava Tie, Celui ce ai preschimbat viata noastra cu faptele bunatatii;
Slava Tie, Celui ce ai pecetluit cu negraita dulceata fiecare din poruncile Tale;
Slava Tie, Celui ce Te salasluiesti in chip nevazut acolo unde adie buna mireasma a milostivirii;
Slava Tie, Celui ce ne-ai trimis nereusite si scarbe , ca sa ne intoarcem ochii spre suferinta celorlalti;
Slava Tie, Celui ce ai pus mare rasplata in insasi fapta buna;
Slava Tie, Celui ce primesti avantul spre cele inalte;
Slava Tie, Celui ce invalui cu iubirea mai presus de toate;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 10-lea
Un lucru prefacut in pulbere nu se alcatuieste iara din aceasta, dar Tu invii pe cei a caror constiinta s-a stins si intorci la frumusetea cea dintai sufletele ce o pierdusera fara nadejdea de a o mai dobandi. Cu TINE nimic nu e cu neputinta de indreptat. Tu esti cu totul DRAGOSTE. Tu esti Cel ce pe toate le zidesti si Cel ce iarasi dai VIATA.
Pe Tine te laudam cantand: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Dumnezeul meu, Cel ce cunosti caderea ingerului trufas al zorilor, mantuieste-ma cu harul Tau, nu ma lasa sa ma indepartez si sa ma indoiesc de Tine. Ascute auzul meu, ca sa aud in toate clipele vietii mele glasul Tau tainic si sa-ti strig, iubitorule de oameni:
Slava Tie, pentru minunatele potriviri de intamplari pe care le-a randuit pronia Ta;
Slava Tie, pentru presimtirile daruite de har;
Slava Tie, pentru povetele glasului tainic;
Slava Tie, pentru descoperirile din vis si din trezie ale cuviosilor Tai;
Slava Tie, Celui ce zadarnicesti planurile nefolositoare;
Slava Tie, Celui ce ne trezesti prin suferinte din betia patimilor;
Slava Tie, Celui ce smeresti spre mantuire trufia inimii;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 11-lea
Prin lantul de gheata al veacurilor simt suflul fierbinte al dumnezeirii Tale si dragostea Ta de oameni. Tu esti aproape, sorocul vremurilor se apropie. Vad Crucea Ta: ai indurat-o pentru mine. In pulbere se asterne duhul meu inaintea Sfintei Cruci: aici e biruinta iubirii si a mantuirii, aici nu inceteaza in veci lauda: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Fericit cel care va cina in Imparatia ta, insa Tu m-ai impartasit inca de pe pamant cu aceasta fericire, de fiecare data cand mi-ai intins cu dreapta Ta dumnezeiasca Trupul si Sangele Tau, iar eu, mult pacatosul, am primit Sfintele Taine si am simtit iubirea Ta cea negraita si mai presus de fire.
Slava Tie, pentru puterea harului Tau cel necuprins si de viata facator;
Slava Tie, Celui ce ai inaltat Biserica Ta ca adapost lumii ostenite;
Slava Tie, Celui ce ne-ai nascut a doua oara prin apele cele de viata facatoare ale Botezului;
Slava Tie, caci Tu intorci celor ce se pocaiesc neprihanirea crinilor;
Slava Tie, adanc nesecat al iertarii;
Slava Tie, pentru paharul vietii si pentru painea bucuriei vesnice;
Slava Tie, Celui ce ne-ai ridicat spre cer;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 12-lea
De multe ori am privit cum se rasfrangea Slava Ta pe chipurile celor raposati. Cum straluceau de nepamanteasca frumusete si bucurie, cat de nematerialnice pareau trasaturile lor: cu adevarat era praznicul fericirii si al odihnei in sfarsit atinse; tacerea lor striga spre Tine. In ceasul sfarsitului lumineaza si sufletul meu, cel care striga: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Ce inseamna laudele mele inaintea Ta ! Eu nu am auzit cantarea heruvimilor - aceasta este partea sufletelor inalte - dar stiu cum te slaveste firea. Am privit iarna cum, sub tacerea lunii, intreg pamantul iti aduce tihnita rugaciune, invesmantat in haina alba, stralucind de nestematele zapezii. Am vazut cum se bucura de Tine soarele care rasare si-am auzit corurile pasarilor slavoslovind. Am auzit cum fosnesc codrii, canta vanturile si apele susura cu taina despre Tine, am auzit cum Te propovaduiesc cetele luminatorilor prin miscarea pe care le-ai randuit-o, cu intelepciune pe nesfarsitele intinderi.
Ce e lauda mea ! Firea este ascultatoare, iar eu nu sunt. Atata cat traiesc si vad dragostea Ta, ravnesc sa-Ti multumesc, sa ma rog Tie si sa strig:
Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat lumina,
Slava Tie, Celui ce ne-ai iubit cu dragoste adanca, nemasurata si dumnezeiasca,
Slava Tie, Celui ce ne umbresti cu lumina, cu cetele sfintilor si ingerilor Tai,
Slava Tie, Preasfantule Parinte, Care ne-ai chemat sa dobandim Imparatia Ta,
Slava Tie, Duhule Sfinte, Soare De-Viata-Facator al veacului ce va sa vina;
Slava Tie, Fiule al lui Dumnezeu, incepatura a mantuirii noastre;
Slava Tie, pentru toate, Treime Dumnezeiasca si Preabuna;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!
Condacul al 13-lea
O, Preabuna si De-Viata-Facatoare Treime, primeste multumire pentru toate milele Tale si ne arata vrednici de binefacerile Tale ca, inmultind talantii care ne-au fost incredintati, sa intram in vesnica bucurie a Domnului nostru cantand cantare de biruinta: Aliluia !
Acest Condac se zice de trei ori.
Apoi se zice Icosul 1: Venit-am pe lume… si Condacul 1: Imparate al veacurilor…
Si se face otpustul.
sâmbătă, 3 ianuarie 2009
rugaciune de dimineata
Rugăciune la revărsatul zorilor
Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate,
Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă,
Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt,
Care ai sădit în mine dorinţa de aTe căuta pe Tine,
Singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.
N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune,
Nici tărie fără numai în tine, Dumnezeule.
Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.
Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi „tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi”
Şi: „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”.
De aceea, îndrăznind să Te chem:
Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului.
Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.
Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta.
Cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune,
Dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.
Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale,
Şi dă-mi să umblu în calea Ta fără păcat.
Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie.
Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu,
Dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie.
De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg;
Iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări
Nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul;
De orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea ta şi-l rănesc pe semenul meu.
Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace,
Să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.
Aşează-mă în calea poruncilor Tale
Şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale,
Ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te ai milă de mine.
Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine, lucruri multe şi mari.
Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.
Miluieşte-mă!
Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele.
Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii
Şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni,
Să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima şi din tot sufletul meu,
Şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.
Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt,
Învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă.
Dă-mi să cunoasc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele nici când mintea mea e oarbă încă.
Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele,
Dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta.
Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.
Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine;
Şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.
Doamne, în mare mila Ta
Şi necuprinsa Ta dragoste de oameni,
Ascultă rugăciunea mea!
(Arhimandritul Sofronie Saharov)
Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate,
Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă,
Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt,
Care ai sădit în mine dorinţa de aTe căuta pe Tine,
Singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.
N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune,
Nici tărie fără numai în tine, Dumnezeule.
Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.
Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi „tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi”
Şi: „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”.
De aceea, îndrăznind să Te chem:
Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului.
Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvântează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.
Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta.
Cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune,
Dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.
Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale,
Şi dă-mi să umblu în calea Ta fără păcat.
Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie.
Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu,
Dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie.
De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg;
Iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări
Nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul;
De orice porniri care nu găsesc bună-plăcere înaintea ta şi-l rănesc pe semenul meu.
Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace,
Să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.
Aşează-mă în calea poruncilor Tale
Şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale,
Ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te ai milă de mine.
Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine, lucruri multe şi mari.
Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.
Miluieşte-mă!
Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele.
Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii
Şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni,
Să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima şi din tot sufletul meu,
Şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.
Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt,
Învaţă-mă dreapta judecată şi cunoştinţă.
Dă-mi să cunoasc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele nici când mintea mea e oarbă încă.
Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele,
Dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta.
Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.
Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine;
Şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.
Doamne, în mare mila Ta
Şi necuprinsa Ta dragoste de oameni,
Ascultă rugăciunea mea!
(Arhimandritul Sofronie Saharov)
cand ne simtim singuri...
Blogging-ul ca psihoterapie
O problemă acută a societăţii în care trăim este dependenţa de internet, a celor care au acces. De la curiozitatea de a vedea cum va fi vremea mâine sau mersul trenurilor, de a ne informa cu privire la lucrurile care ne preocupă, se ajunge la dorinţa de a petrece cât mai mult timp în faţa calculatorului, pierzând adeseori nopţile.
Aparent, internetul ne este de ajutor şi de aceea tot mai mulţi îl utilizăm. Însă, treptat, el duce la dezumanizarea noastră fără să ne dăm seama. Aşa cum spune un vechi dicton englezesc....drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.
Cel mai adesea suntem tentaţi să ne facem prieteni virtuali, pe care îi întâlnim pe diferite site-uri (şi ei sunt în căutarea marii iubiri!), sau care au propriul blog. De ce preferăm să vorbim pe messenger cu necunoscuţi? De ce facem schimb de adrese de e-mail sau de fotografii cu fiinţe pe care nu avem şansa să le întâlnim vreodată?
Sunt de părere că singurătatea şi plictiseala ne îndeamnă să căutăm din site în site, din blog în blog, oameni care să ne asculte, să fie interesaţi să ne cunoască, dar nu în profunzime, pentru că lor le descoperim doar ceea ce vrem să ştie despre noi. E mult mai simplu aşa. Nu e nevoie să privim în ochii persoanei respective, ca test al sincerităţii, însă nici nu vom şti ce miros are parfumul ei \ lui.
Astăzi toată lumea are blog sau, dacă nu, se străduieşte să-şi facă. Şi nu mă refer la vedete, ci la noi , oamenii cu viaţă obişnuită. De ce simţim nevoia să ne facem cunoscuţi în acest mod? Ne lipseşte aprecierea sau afecţiunea celor din jur sau avem atât de multe lucruri de spus încât simţim nevoia să le împărtăşim şi altora?
Nu spun că a avea blog sau a citi în mod curent pe blogul cuiva e rău în esenţă, pentru că de multe ori poate fi constructiv, însă preocuparea exagerată pentru unul sau mai multe servicii ale internetului nu este benefică minţii şi sufletului nostru şi cu atât mai mult sănătăţii.
Oboseala ne face incapabili să mai relaţionăm cu apropiaţii noştri, ajungem să deschidem foarte rar o carte, iar despre citirea unei rugăciuni nici nu mai poate fi vorba. „Informarea ” ne poate influenţa în mod negativ ideea nostră despre viaţă şi propriile principii, în cazul în care le avem. Cât despre prietenii pe care tocmai i-am câştigat…cred că ne amăgim. Am întâlnit şi cazuri fericite, când între prietenii virtuali a fost atâta iubire, că au ajuns să se căsătorească, dar aceste situaţii sunt foarte rare. De multe ori nu ştim cu cine avem de-a face…
Plictiseala şi singurătatea căutăm să le alungăm prin dependenţa de net. Blogul devine un fel de terapie pentru tine care spui ce ai pe suflet unor străini, dar şi pentru cei care îţi citesc rândurile şi se regăsesc în povestea ta.
Din nefericire, uităm să ne iubim aproapele sau chiar îl respingem pentru o discuţie pe mess cu un (o) necunoscut (ă) şi mai trist e că uităm să-L iubim pe Dumnezeu pentru că suntem prea obosiţi să –I înalţăm o rugăciune sau nu mai avem timp să participăm la Sfînta Liturghie…
Să fim cu luare aminte la noi înşine şi să dăm crezare cuvintelor Sfîntului Apostol Pavel: “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva “.( Epistola I către Corinteni, capitolul VI, versetul 12)
O problemă acută a societăţii în care trăim este dependenţa de internet, a celor care au acces. De la curiozitatea de a vedea cum va fi vremea mâine sau mersul trenurilor, de a ne informa cu privire la lucrurile care ne preocupă, se ajunge la dorinţa de a petrece cât mai mult timp în faţa calculatorului, pierzând adeseori nopţile.
Aparent, internetul ne este de ajutor şi de aceea tot mai mulţi îl utilizăm. Însă, treptat, el duce la dezumanizarea noastră fără să ne dăm seama. Aşa cum spune un vechi dicton englezesc....drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.
Cel mai adesea suntem tentaţi să ne facem prieteni virtuali, pe care îi întâlnim pe diferite site-uri (şi ei sunt în căutarea marii iubiri!), sau care au propriul blog. De ce preferăm să vorbim pe messenger cu necunoscuţi? De ce facem schimb de adrese de e-mail sau de fotografii cu fiinţe pe care nu avem şansa să le întâlnim vreodată?
Sunt de părere că singurătatea şi plictiseala ne îndeamnă să căutăm din site în site, din blog în blog, oameni care să ne asculte, să fie interesaţi să ne cunoască, dar nu în profunzime, pentru că lor le descoperim doar ceea ce vrem să ştie despre noi. E mult mai simplu aşa. Nu e nevoie să privim în ochii persoanei respective, ca test al sincerităţii, însă nici nu vom şti ce miros are parfumul ei \ lui.
Astăzi toată lumea are blog sau, dacă nu, se străduieşte să-şi facă. Şi nu mă refer la vedete, ci la noi , oamenii cu viaţă obişnuită. De ce simţim nevoia să ne facem cunoscuţi în acest mod? Ne lipseşte aprecierea sau afecţiunea celor din jur sau avem atât de multe lucruri de spus încât simţim nevoia să le împărtăşim şi altora?
Nu spun că a avea blog sau a citi în mod curent pe blogul cuiva e rău în esenţă, pentru că de multe ori poate fi constructiv, însă preocuparea exagerată pentru unul sau mai multe servicii ale internetului nu este benefică minţii şi sufletului nostru şi cu atât mai mult sănătăţii.
Oboseala ne face incapabili să mai relaţionăm cu apropiaţii noştri, ajungem să deschidem foarte rar o carte, iar despre citirea unei rugăciuni nici nu mai poate fi vorba. „Informarea ” ne poate influenţa în mod negativ ideea nostră despre viaţă şi propriile principii, în cazul în care le avem. Cât despre prietenii pe care tocmai i-am câştigat…cred că ne amăgim. Am întâlnit şi cazuri fericite, când între prietenii virtuali a fost atâta iubire, că au ajuns să se căsătorească, dar aceste situaţii sunt foarte rare. De multe ori nu ştim cu cine avem de-a face…
Plictiseala şi singurătatea căutăm să le alungăm prin dependenţa de net. Blogul devine un fel de terapie pentru tine care spui ce ai pe suflet unor străini, dar şi pentru cei care îţi citesc rândurile şi se regăsesc în povestea ta.
Din nefericire, uităm să ne iubim aproapele sau chiar îl respingem pentru o discuţie pe mess cu un (o) necunoscut (ă) şi mai trist e că uităm să-L iubim pe Dumnezeu pentru că suntem prea obosiţi să –I înalţăm o rugăciune sau nu mai avem timp să participăm la Sfînta Liturghie…
Să fim cu luare aminte la noi înşine şi să dăm crezare cuvintelor Sfîntului Apostol Pavel: “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva “.( Epistola I către Corinteni, capitolul VI, versetul 12)
Suntem liberi
Sunt liber sa aleg in fiecare secunda binele sau raul
Binele şi Răul l-am pus în faţa ta... Sunt însăşi cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos care ne arată în Legea Noului Testament că Dumnezeu a creat oamenii liberi, cu capacitatea de a-şi alege propriul drum în viaţă şi oamenii lângă care îl va parcurge.
Însă mă întreb de multe ori dacă libertatea este o binecuvântare de Sus, pe care Domnul a dat-o şi păsărilor cerului, sau o povară, fiindcă în slăbiciunea noastră ne este greu să luăm decizii, nu suntem siguri dacă facem cele mai bune alegeri şi folosim libertatea pentru a experimenta situaţii de cele mai multe ori nefolositoare nouă. Suntem tentaţi să ne putem prea mult încrederea în Dumnezeu sau dimpotrivă numai în noi înşine.
Suntem liberi să alegem dacă vrem sau nu să- L urmăm pe Hristos, în virtutea Botezului pe care l-am primit la naştere. Suntem liberi să mergem sau nu la Sfânta Biserică, să participăm la sfintele slujbe , să ne mărturisim păcatele sau nu. Pentru mulţi dintre noi Ortodoxia nu e deloc o cale uşoară spre mântuire, de aceea alegem să refuzăm contactul cu Dumnezeu.
Cu certitudine mediul în care trăim îşi pune amprenta asupra noastră, dar suntem liberi să ne alegem o altă viaţă. Dacă eşti un tânăr din Bucureşti, cu multe opţiuni de petrecere a timpului liber, alegi să mergi vineri seara într-un club sau , dimpotrivă, să participi la Sfîntul Maslu, pentru că ştii că la Biserica de lângă tine atunci se ţine slujba. Dacă eşti o fată de la ţară şi bunica te aşteaptă să o insoţeşti în fiecare duminică la Sfănta Liturghie, pentru că ea nu mai poate ajunge singură, şi prietenele tale la ora aceea dorm fiindcă au fost la discotecă cu o seară înainte, eşti liberă să alegi ce fel de tânără vrei să fii: cu sau fără Dumnezeu. Iar dacă acasă nu te-a învăţat nimeni să faci sfânta cruce, poţi alege să intrii într-o Biserică, să te inchini, pentru că profesorul de religie ţi-a explicat de ce e important să faci asta. Poţi fii un adolescent „de bani-gata”, cum sunt cunoscuţi băieţii bogaţi, să ai multe iubite, însă eşti liber să alegi o singură fată alături de care să fii fericit. Sau poţi să fii o adolescentă a căror părinţi au divorţat şi nimeni nu pune prea mult preţ pe tine, locuieşti într-un cartier mărginaş unde fetele de vârsta ta nu fac altceva decât să aibă relaţii cu parteneri diferiţi şi mereu te gandeşti încotro să o apuci. Poţi alege să fii ca celelalte sau poţi să alegi să porţi fustă lungă, să stai în casă să citeşti, să mergi în pelerinaje şi să-ţi faci prieteni din Biserică. Eu asta am ales şi acum sunt foarte mulţumită.
Cu siguranţă, fiecare dintre noi credem că avem un destin, un fir al vieţii pe care îl urmăm ”fiindcă aşa ne-a fost scris”. Sunt convinsă că Dumnezeu ştie soarta fiecăruia, însă tot El ne trimite de-a lungul vieţii ocazii să Îl urmăm, ispite, anumiţi oameni, situaţii diferite, fericite sau mai puţin fericite, pe care le putem accepta sau nu, valorifica sau nu, puteam să cădem sau să ne ridicăm, moral vorbind, deci...într-un fel sau altul, ne alegem singuri destinul. Şi fiecare alegere are consecinţe asupra propriei noastre existenţe.
Să ne rugăm Domnului să ne înţelepţească, să ne dea gândul cel bun, să ne lumineze mintea să luăm cele mai bune hotărâri cu privire la noi înşine, decizii care influenţa şi pe cei din jurul nostru şi relaţia noastră cu Dumnezeu. Şi dacă suntem la răscruce de drumuri şi nu ştim cum să procedăm mai bine, să rostim această rugăciune, foarte dragă mie:
Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu
În mâinile milostivirii Tale celei mari, o Dumnezeul meu, încredinţez sufletul şi trupul meu, simţirile şi graiurile mele, sfaturile şi gândurile mele, lucrurile şi toate cele trebuincioase ale trupului şi ale sufletului meu. Iar Tu, deci, binecuvintează-mă, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de tot răul, ca petrecănd viaţa fără de păcat, în toate zilele vieţii mele, să ajung la viaţa cea veşnică cu Sfinţii Tăi, în împărăţia Ta şi cu dânşii să Te slăvesc în veci. Amin!
Binele şi Răul l-am pus în faţa ta... Sunt însăşi cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos care ne arată în Legea Noului Testament că Dumnezeu a creat oamenii liberi, cu capacitatea de a-şi alege propriul drum în viaţă şi oamenii lângă care îl va parcurge.
Însă mă întreb de multe ori dacă libertatea este o binecuvântare de Sus, pe care Domnul a dat-o şi păsărilor cerului, sau o povară, fiindcă în slăbiciunea noastră ne este greu să luăm decizii, nu suntem siguri dacă facem cele mai bune alegeri şi folosim libertatea pentru a experimenta situaţii de cele mai multe ori nefolositoare nouă. Suntem tentaţi să ne putem prea mult încrederea în Dumnezeu sau dimpotrivă numai în noi înşine.
Suntem liberi să alegem dacă vrem sau nu să- L urmăm pe Hristos, în virtutea Botezului pe care l-am primit la naştere. Suntem liberi să mergem sau nu la Sfânta Biserică, să participăm la sfintele slujbe , să ne mărturisim păcatele sau nu. Pentru mulţi dintre noi Ortodoxia nu e deloc o cale uşoară spre mântuire, de aceea alegem să refuzăm contactul cu Dumnezeu.
Cu certitudine mediul în care trăim îşi pune amprenta asupra noastră, dar suntem liberi să ne alegem o altă viaţă. Dacă eşti un tânăr din Bucureşti, cu multe opţiuni de petrecere a timpului liber, alegi să mergi vineri seara într-un club sau , dimpotrivă, să participi la Sfîntul Maslu, pentru că ştii că la Biserica de lângă tine atunci se ţine slujba. Dacă eşti o fată de la ţară şi bunica te aşteaptă să o insoţeşti în fiecare duminică la Sfănta Liturghie, pentru că ea nu mai poate ajunge singură, şi prietenele tale la ora aceea dorm fiindcă au fost la discotecă cu o seară înainte, eşti liberă să alegi ce fel de tânără vrei să fii: cu sau fără Dumnezeu. Iar dacă acasă nu te-a învăţat nimeni să faci sfânta cruce, poţi alege să intrii într-o Biserică, să te inchini, pentru că profesorul de religie ţi-a explicat de ce e important să faci asta. Poţi fii un adolescent „de bani-gata”, cum sunt cunoscuţi băieţii bogaţi, să ai multe iubite, însă eşti liber să alegi o singură fată alături de care să fii fericit. Sau poţi să fii o adolescentă a căror părinţi au divorţat şi nimeni nu pune prea mult preţ pe tine, locuieşti într-un cartier mărginaş unde fetele de vârsta ta nu fac altceva decât să aibă relaţii cu parteneri diferiţi şi mereu te gandeşti încotro să o apuci. Poţi alege să fii ca celelalte sau poţi să alegi să porţi fustă lungă, să stai în casă să citeşti, să mergi în pelerinaje şi să-ţi faci prieteni din Biserică. Eu asta am ales şi acum sunt foarte mulţumită.
Cu siguranţă, fiecare dintre noi credem că avem un destin, un fir al vieţii pe care îl urmăm ”fiindcă aşa ne-a fost scris”. Sunt convinsă că Dumnezeu ştie soarta fiecăruia, însă tot El ne trimite de-a lungul vieţii ocazii să Îl urmăm, ispite, anumiţi oameni, situaţii diferite, fericite sau mai puţin fericite, pe care le putem accepta sau nu, valorifica sau nu, puteam să cădem sau să ne ridicăm, moral vorbind, deci...într-un fel sau altul, ne alegem singuri destinul. Şi fiecare alegere are consecinţe asupra propriei noastre existenţe.
Să ne rugăm Domnului să ne înţelepţească, să ne dea gândul cel bun, să ne lumineze mintea să luăm cele mai bune hotărâri cu privire la noi înşine, decizii care influenţa şi pe cei din jurul nostru şi relaţia noastră cu Dumnezeu. Şi dacă suntem la răscruce de drumuri şi nu ştim cum să procedăm mai bine, să rostim această rugăciune, foarte dragă mie:
Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu
În mâinile milostivirii Tale celei mari, o Dumnezeul meu, încredinţez sufletul şi trupul meu, simţirile şi graiurile mele, sfaturile şi gândurile mele, lucrurile şi toate cele trebuincioase ale trupului şi ale sufletului meu. Iar Tu, deci, binecuvintează-mă, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de tot răul, ca petrecănd viaţa fără de păcat, în toate zilele vieţii mele, să ajung la viaţa cea veşnică cu Sfinţii Tăi, în împărăţia Ta şi cu dânşii să Te slăvesc în veci. Amin!
Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima
Trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima
Fiindcă tot am vorbit de reclame şi mesajele lor, am observat de curând una care descrie tipologiile umane, în felul regizorului : “sunt oamenii care trăiesc fiecare zi ca fiind ultima....” . M-a pus pe gânduri această afirmaţie pe care am auzit-o des. Probabil şi eu am rostit-o fără să mă gândesc prea bine ce implică.
Viaţa fiecăruia dintre noi are urcuşurile şi coborâşurile ei, momente frumoase, dar şi mai puţin fericite. Sunt situaţii când ajungi să acţionezi in extremis, îţi vine să renunţi la tot şi să nu-ţi mai pese de nimic. Spunem adeseori că ar trebui să nu ne mai preocupăm de una sau alta, ci să ne trăim viaţa, pur şi simplu. “O viaţă avem!” Sau cel puţin aşa cred unii….”Viaţa e scurtă!” În comparaţie cu ce?!
Cu siguranţă şi voi, ca şi mine, aţi văzut filme cu o astfel de tematică. Îmi amintesc unul chiar reuşit, în care doi bărbaţi, bolnavi, pe moarte chiar, făceau liste cu lucrurile pe care şi-ar fi dorit să le facă de-a lungul vieţii, dar nu s-a putut. Şi considerau că atunci era momentul să-şi facă “mofturile”. Practic, aşa au ales să-şi trăiască ultimele zile din viaţă.
Am auzit des sloganul “Trăieşte-ţi viaţa!”. La ce se referă el? Ceva îmi spune că la relaţiile trupeşti, în mod special. Acesta e un îndemn păcătos, păgân. Dar noi nu suntem păgâni. Suntem creştini! Voi cum aţi alege să vă petreceţi ultima zi din viaţă? Dacă am şti care e aceasta…..Ce ziceţi de o listă de fapte bune? De-a lungul vieţii am fi putut face multe fapte de milostenie. Sunt mulţi oameni cărora le-am făcut rău şi ar trebui să incercăm măcar să le cerem iertare. Avem regrete….Poate putem să îndreptăm ceva, chiar şi în ultima clipă.
Cred că a – ţi trăi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, cu multă intensitate, nu se referă nicidecum la a bate recordul la păcate, a trăi clipa cu pasiune sau la a face un anumit lucru, ca să rămâi în amintirea celorlalţi. Dimpotrivă! Sunt de părere că ar trebui să ne preocupăm mai multe de suflete, pentru că “nu se ştie nici ziua , nici ceasul în care va veni Fiul Omului”(Matei XXV, 13). Să priveghem , să ne rugăm mai mult, să facem mai mult bine decât rău aproapelui, să ne obişnuim să ne mărturisim păcatele, să ne împărtăşim mai des, să ne schimbăm viaţa, simţind în noi înşine schimbarea.
De fapt…trebuie să acceptăm că vom muri şi să înţelegem că de viaţa noastră de aici depinde veşnicia, care poate fi Raiul sau Iadul. Bolnavii adesea se gândesc la moarte, pentru că neputinţa fizică sau psihică îi împiedică să mai facă ceva pentru ei înşişi. De aceea, creştinul apelează la preot, în ultimă instanţă, încredinţându-se în mâinile lui Dumnezeu.
Suntem datori, în fiecare zi, să trăim spiritual, ca şi când ar fi ultima zi pe pământ şi ar urma să ne întâlnim cu Dreptul Judecător. Să nu fim ca fecioarele neînţelepte, din pildă, şi să încercăm să adunăm cât mai multe “bile albe” în vederea mântuirii.
Şi fiindcă se apropie Crăciunul…vă doresc ca lumina din voi să se aprindă frumos de Sărbători!
Rugăciunea pentru sfărşitul bun al vieţii noastre
Doamne , Iisuse Hristoase , Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi nimeni să nu piară; Care însuţi cu rostul Tău cel Dumnezeiesc ai zis:”Orice veţi cere în Numele Meu de la Tatăl, fi-va vouă”; înaintea Ta cad cu inimă umilită şi cu lacrimi fierbinţi rugăndu-mă cu nădejde la îndurarea ta, ca pentru Numele Tău cel Sfânt, în ceasul sfârşitului vieţii mele, să-mi dai minte întreagă, cunoştinţă adevărată, înfrăngere a inimii pentru păcatele vieţii mele cu care Te-am mâniat, credinţă întreagă, nădejde tare, dragoste deplină, ca astfel, cu inimă curată, să pot zice: Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu: Cel ce eşti binecuvăntat în veci. Amin
Fiindcă tot am vorbit de reclame şi mesajele lor, am observat de curând una care descrie tipologiile umane, în felul regizorului : “sunt oamenii care trăiesc fiecare zi ca fiind ultima....” . M-a pus pe gânduri această afirmaţie pe care am auzit-o des. Probabil şi eu am rostit-o fără să mă gândesc prea bine ce implică.
Viaţa fiecăruia dintre noi are urcuşurile şi coborâşurile ei, momente frumoase, dar şi mai puţin fericite. Sunt situaţii când ajungi să acţionezi in extremis, îţi vine să renunţi la tot şi să nu-ţi mai pese de nimic. Spunem adeseori că ar trebui să nu ne mai preocupăm de una sau alta, ci să ne trăim viaţa, pur şi simplu. “O viaţă avem!” Sau cel puţin aşa cred unii….”Viaţa e scurtă!” În comparaţie cu ce?!
Cu siguranţă şi voi, ca şi mine, aţi văzut filme cu o astfel de tematică. Îmi amintesc unul chiar reuşit, în care doi bărbaţi, bolnavi, pe moarte chiar, făceau liste cu lucrurile pe care şi-ar fi dorit să le facă de-a lungul vieţii, dar nu s-a putut. Şi considerau că atunci era momentul să-şi facă “mofturile”. Practic, aşa au ales să-şi trăiască ultimele zile din viaţă.
Am auzit des sloganul “Trăieşte-ţi viaţa!”. La ce se referă el? Ceva îmi spune că la relaţiile trupeşti, în mod special. Acesta e un îndemn păcătos, păgân. Dar noi nu suntem păgâni. Suntem creştini! Voi cum aţi alege să vă petreceţi ultima zi din viaţă? Dacă am şti care e aceasta…..Ce ziceţi de o listă de fapte bune? De-a lungul vieţii am fi putut face multe fapte de milostenie. Sunt mulţi oameni cărora le-am făcut rău şi ar trebui să incercăm măcar să le cerem iertare. Avem regrete….Poate putem să îndreptăm ceva, chiar şi în ultima clipă.
Cred că a – ţi trăi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, cu multă intensitate, nu se referă nicidecum la a bate recordul la păcate, a trăi clipa cu pasiune sau la a face un anumit lucru, ca să rămâi în amintirea celorlalţi. Dimpotrivă! Sunt de părere că ar trebui să ne preocupăm mai multe de suflete, pentru că “nu se ştie nici ziua , nici ceasul în care va veni Fiul Omului”(Matei XXV, 13). Să priveghem , să ne rugăm mai mult, să facem mai mult bine decât rău aproapelui, să ne obişnuim să ne mărturisim păcatele, să ne împărtăşim mai des, să ne schimbăm viaţa, simţind în noi înşine schimbarea.
De fapt…trebuie să acceptăm că vom muri şi să înţelegem că de viaţa noastră de aici depinde veşnicia, care poate fi Raiul sau Iadul. Bolnavii adesea se gândesc la moarte, pentru că neputinţa fizică sau psihică îi împiedică să mai facă ceva pentru ei înşişi. De aceea, creştinul apelează la preot, în ultimă instanţă, încredinţându-se în mâinile lui Dumnezeu.
Suntem datori, în fiecare zi, să trăim spiritual, ca şi când ar fi ultima zi pe pământ şi ar urma să ne întâlnim cu Dreptul Judecător. Să nu fim ca fecioarele neînţelepte, din pildă, şi să încercăm să adunăm cât mai multe “bile albe” în vederea mântuirii.
Şi fiindcă se apropie Crăciunul…vă doresc ca lumina din voi să se aprindă frumos de Sărbători!
Rugăciunea pentru sfărşitul bun al vieţii noastre
Doamne , Iisuse Hristoase , Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi nimeni să nu piară; Care însuţi cu rostul Tău cel Dumnezeiesc ai zis:”Orice veţi cere în Numele Meu de la Tatăl, fi-va vouă”; înaintea Ta cad cu inimă umilită şi cu lacrimi fierbinţi rugăndu-mă cu nădejde la îndurarea ta, ca pentru Numele Tău cel Sfânt, în ceasul sfârşitului vieţii mele, să-mi dai minte întreagă, cunoştinţă adevărată, înfrăngere a inimii pentru păcatele vieţii mele cu care Te-am mâniat, credinţă întreagă, nădejde tare, dragoste deplină, ca astfel, cu inimă curată, să pot zice: Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu: Cel ce eşti binecuvăntat în veci. Amin
Casatoria din interes
Căsătoria din interes
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere II, 24).
Nevoia de a iubi şi de a fi iubit este nevoia unei persoane de altă persoană.Dar ce se întâmplă dacă acea persoană se căsătoreşte cu tine doar pentru ce ai tu să-i oferi , din punct de vedere material?
Astăzi vă propun să abordăm un subiect care îi preocupă pe tineri, bărbaţi şi femei, deopotrivă. Adeseori întâlnim cupluri care au tot confortul înainte să se căsătorească. Nu-i rău deloc, însă în vremurile în care trăim , te întrebi: de unde? Cu siguranţă există o explicaţie: sprijinul financiar al părinţilor.
Nu spun că părinţii nu ar trebui să-şi ajute copiii, dar nu mi se pare firesc ca un tânăr, având două mâini şi două picioare, să aştepte toată viaţa sprijinul lor. Din comoditate sau din reavoinţă mulţi dintre noi, care nu mai primesc un ajutor prea consistent de la părinţi, se orientează spre o căsătorie „avantajoasă”.
Mi-a fost dat să văd în jurul meu astfel de cazuri, cu domnişoare care au renunţat mult prea uşor la o poveste de dragoste de mulţi ani şi s-au căsătorit cu băieţi “recomandaţi”de părinţi sau pe care i-au întâlnlit chiar ele , frecventând diverse locuri unde banul face regulile. De asemenea, în timpul facultăţtii , am observat foarte multe situaţii de genul acesta la colegii mei, băieţi. Şi, din nefericire, cazurile sunt foarte multe, şi aici mă refer la cei care îşi doresc să slujească Domnului toată viaţa, prin taina preoţiei. Aveau o prietenă, se iubeau, şi deodată ea dispărea şi într-o saptămână se căsătorea cu altcineva .Până la acest nivel poate să meargă minciuna.
Poate că în societatea de astăzi dragostea nu mai este singurul motiv care ar putea să lege două suflete în sfânta taină a căsătoriei. Pentru cei mai pragmatici dintre noi, să ai o casă şi o maşină, este suficient ca să-ţi asiguri fericirea. Doamne, cât se amăgesc! Căsătoria nu-I deloc o joacă de copiii şi dacă nu există iubire adevărată între soţi, acea unire nu se va concretiza sau nu va dura prea mult şi vor sfârşi prin a-şi trăi viaţa în minciună. Tu asta îţi doreşti? Dacă e aşa, nu-ţi imaginezi căt este de cumplit. Te aşteaptă o singurătate în doi…
Fiecare dintre noi ar trebui să avem principii de viaţă, care pot fi efectul educaţiei sau ideile noastre proprii referitoare la ceea ce dorim de la propria existenţă. Eu am ales o căsătorie fără implicaţii financiare, mergând pe ideea: nu am nici eu, nici tu; hai sa muncim împreună, ca să avem ! Şi satisfacţia este pe măsură, credeţi-mă.Ne uităm în urmă şi spunem cu inimă împăcată că tot ce avem am reuşit să strângem împreună. Sigur că nu este uşor, şi nu poţi avea totul deodată. Dar, cu răbdare şi multă muncă, ajungi să ai de toate . Important e să vă aveţi unul pe altul. Nu-i nici o ruşine să stai cu chirie până reuşeşti să cumperi o locuinţă sau că circuli cu autobuzul fiindcă nu ai maşină. Toate aceste lucruri se pot cumpăra, în timp, de aceea nu cred ca e necear să-ţi pierzi sufletul şi şansa la fericire şi mântuire prin viaţa de familie , acceptând compromisul unei căsătorii de conveninţă.
Noi ar trebui să alegem pe cei cu care urmează să împărţim şi bune şi rele, nu mama sau tata. Mai grav este că banul decide. Pentru că. în felul acesta,fără să vrem sau să ne dăm seama, ne vindem sufletul diavolului, cel care iubeşte banii.Şi ajungem să nu mai ştim cine suntem şi încercăm, disperat, să umplem golul cu obiecte ce pot fii cumpărate cu bani. Pentru că banii i-am ales.....
O altă problemă pe care o constat este aceea că evităm munca. Mai ales noi care avem puterea să facem asta. Absolvim o facultate şi visăm la salarii fabuloase. Dacă nu primim sume pe măsura isteţimii , nu ne deranjăm să muncim pe mai puţin, Şi atunci, din comoditate, căutăm o prietenă sau un prieten cu bani. De parcă ar fi ai tăi! Mi se pare jenant să ceri altcuiva pentru a-ţi acoperi cheltuielile. Poate pentru unii nu e greu deloc. Dar mă întreb cum se simt…Cred ca ar fi mult mai simplu să plăteşti din propriul portofel consumaţia la restaurant, Vei avea şi satisfacţia muncii şi conştiinţa împăcată. În plus, faci un gest frumos.
Sfânta Scriptură vorbeşte despre faptul de a fi amândoi un trup..Oare cum credeţi că putem avea parte de o asemenea unitate, dacă între soţi nu există dragoste? Confortul şi excursiile în străinătate te consolează o vreme, însă există destule momente când rămâi doar tu cu el\ea şi iţi dai seama că ai in faţă un străin sau o straină. Sau eşti bolnav şi nu are cine să-ţi dea un pahar cu apă , pentru că nu-i pasă de tine şi atunci nu-ţi rămâne decât s-o chemi pe mama sau să le faci reproşurii celor ce ţi-au spus că e ‘’cea mai bună partidă”.Oricum , nimănui nu-i pasă, pentru că tu stai în casă cu el\ ea.
Nu vreau sa par răutăcioasă sau să jiignesc pe cineva. Departe de mine acest gând! Vreau doar să vedeţi cu ochii minţii realitatea în care trăim. Să nu ne încărcăm conştiinţa cu acest păcat. Să nu vă minţiti singuri, fiindcă bucuria se află în lucruri mărunte…
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere II, 24).
Nevoia de a iubi şi de a fi iubit este nevoia unei persoane de altă persoană.Dar ce se întâmplă dacă acea persoană se căsătoreşte cu tine doar pentru ce ai tu să-i oferi , din punct de vedere material?
Astăzi vă propun să abordăm un subiect care îi preocupă pe tineri, bărbaţi şi femei, deopotrivă. Adeseori întâlnim cupluri care au tot confortul înainte să se căsătorească. Nu-i rău deloc, însă în vremurile în care trăim , te întrebi: de unde? Cu siguranţă există o explicaţie: sprijinul financiar al părinţilor.
Nu spun că părinţii nu ar trebui să-şi ajute copiii, dar nu mi se pare firesc ca un tânăr, având două mâini şi două picioare, să aştepte toată viaţa sprijinul lor. Din comoditate sau din reavoinţă mulţi dintre noi, care nu mai primesc un ajutor prea consistent de la părinţi, se orientează spre o căsătorie „avantajoasă”.
Mi-a fost dat să văd în jurul meu astfel de cazuri, cu domnişoare care au renunţat mult prea uşor la o poveste de dragoste de mulţi ani şi s-au căsătorit cu băieţi “recomandaţi”de părinţi sau pe care i-au întâlnlit chiar ele , frecventând diverse locuri unde banul face regulile. De asemenea, în timpul facultăţtii , am observat foarte multe situaţii de genul acesta la colegii mei, băieţi. Şi, din nefericire, cazurile sunt foarte multe, şi aici mă refer la cei care îşi doresc să slujească Domnului toată viaţa, prin taina preoţiei. Aveau o prietenă, se iubeau, şi deodată ea dispărea şi într-o saptămână se căsătorea cu altcineva .Până la acest nivel poate să meargă minciuna.
Poate că în societatea de astăzi dragostea nu mai este singurul motiv care ar putea să lege două suflete în sfânta taină a căsătoriei. Pentru cei mai pragmatici dintre noi, să ai o casă şi o maşină, este suficient ca să-ţi asiguri fericirea. Doamne, cât se amăgesc! Căsătoria nu-I deloc o joacă de copiii şi dacă nu există iubire adevărată între soţi, acea unire nu se va concretiza sau nu va dura prea mult şi vor sfârşi prin a-şi trăi viaţa în minciună. Tu asta îţi doreşti? Dacă e aşa, nu-ţi imaginezi căt este de cumplit. Te aşteaptă o singurătate în doi…
Fiecare dintre noi ar trebui să avem principii de viaţă, care pot fi efectul educaţiei sau ideile noastre proprii referitoare la ceea ce dorim de la propria existenţă. Eu am ales o căsătorie fără implicaţii financiare, mergând pe ideea: nu am nici eu, nici tu; hai sa muncim împreună, ca să avem ! Şi satisfacţia este pe măsură, credeţi-mă.Ne uităm în urmă şi spunem cu inimă împăcată că tot ce avem am reuşit să strângem împreună. Sigur că nu este uşor, şi nu poţi avea totul deodată. Dar, cu răbdare şi multă muncă, ajungi să ai de toate . Important e să vă aveţi unul pe altul. Nu-i nici o ruşine să stai cu chirie până reuşeşti să cumperi o locuinţă sau că circuli cu autobuzul fiindcă nu ai maşină. Toate aceste lucruri se pot cumpăra, în timp, de aceea nu cred ca e necear să-ţi pierzi sufletul şi şansa la fericire şi mântuire prin viaţa de familie , acceptând compromisul unei căsătorii de conveninţă.
Noi ar trebui să alegem pe cei cu care urmează să împărţim şi bune şi rele, nu mama sau tata. Mai grav este că banul decide. Pentru că. în felul acesta,fără să vrem sau să ne dăm seama, ne vindem sufletul diavolului, cel care iubeşte banii.Şi ajungem să nu mai ştim cine suntem şi încercăm, disperat, să umplem golul cu obiecte ce pot fii cumpărate cu bani. Pentru că banii i-am ales.....
O altă problemă pe care o constat este aceea că evităm munca. Mai ales noi care avem puterea să facem asta. Absolvim o facultate şi visăm la salarii fabuloase. Dacă nu primim sume pe măsura isteţimii , nu ne deranjăm să muncim pe mai puţin, Şi atunci, din comoditate, căutăm o prietenă sau un prieten cu bani. De parcă ar fi ai tăi! Mi se pare jenant să ceri altcuiva pentru a-ţi acoperi cheltuielile. Poate pentru unii nu e greu deloc. Dar mă întreb cum se simt…Cred ca ar fi mult mai simplu să plăteşti din propriul portofel consumaţia la restaurant, Vei avea şi satisfacţia muncii şi conştiinţa împăcată. În plus, faci un gest frumos.
Sfânta Scriptură vorbeşte despre faptul de a fi amândoi un trup..Oare cum credeţi că putem avea parte de o asemenea unitate, dacă între soţi nu există dragoste? Confortul şi excursiile în străinătate te consolează o vreme, însă există destule momente când rămâi doar tu cu el\ea şi iţi dai seama că ai in faţă un străin sau o straină. Sau eşti bolnav şi nu are cine să-ţi dea un pahar cu apă , pentru că nu-i pasă de tine şi atunci nu-ţi rămâne decât s-o chemi pe mama sau să le faci reproşurii celor ce ţi-au spus că e ‘’cea mai bună partidă”.Oricum , nimănui nu-i pasă, pentru că tu stai în casă cu el\ ea.
Nu vreau sa par răutăcioasă sau să jiignesc pe cineva. Departe de mine acest gând! Vreau doar să vedeţi cu ochii minţii realitatea în care trăim. Să nu ne încărcăm conştiinţa cu acest păcat. Să nu vă minţiti singuri, fiindcă bucuria se află în lucruri mărunte…
Cine sunt?...Cine esti?...
Dincolo de aparenţe, cine suntem cu adevărat?
Îmi amintesc că în manualul de psihologie pe care l-am studiat în liceu exista lecţia legată de identitatea eu-lui. Mi-a rămas în memorie fiindcă se vorbea practic de trei componente ale aceluiaşi eu, adică noi ca persoane umane avem trei înfăţişări: ceea ce suntem cu adevărat, ceea ce vrem să fim şi ceea ce vor alţii să fim şi să vadă la noi.
De-a lungul timpului, eu personal m-am confruntat cu problema identităţii, în mod special în adolescenţă, când se duce războiul cu tine şi cu lumea. Nu m-am luptat mult ca să mă cunosc şi să-mi dau seama ce fel de om vreau să fiu, însă tot timpul m-am confruntat cu „pretenţile” celorlalţi raportate la mine. Şi nu mă refer la familie, ci la colegi, profesori, prieteni sau mai puţin prieteni şi alte persoane cu care am intrat în contact. Acum , la maturitate, mă confrunt cu prefăcătoria, cu dorinţa semenilor de a părea ceea ce nu sunt, poate din teama de a nu fi acceptaţi ca atare sau poate fiindcă aşa le place să fie.
Să nu mă înţelegeţi greşit…Nu sunt eu în măsură să judec de ce un om se comporta aşa şi nu altfel, doar că nu-mi place să văd cum oamenii, sărmanii ,se mint singuri. Nu e uşor să-ţi clădeşti o personalitate, nu e uşor să placi celorlalţi şi cu toţii ne dorim să fim iubiţi, însă nu cred că trebuie să ne asimilăm comportamente care nu corespund felului nostru de a fi, doar ca să părem simpatici.
Este foarte adevărat că trebuie să fim severi sau cel puţin să părem. Asta ni se cere la şcoală, la locul de muncă, în propria familie, mai ales când eşti părinte. De multe ori, reuşim prin ‘’prelucrarea ‘’ noastră să devenim ceva indezirabil, mergând până la îndepărtarea de noi a celor care ne iubesc pentru ceea ce suntem. Devenim cu totul altceva de cum ne-am dorit şi suntem introduşi într-o categorie sau alta , fără să vrem. Se produce fenonemul social de punere a etichetei pe fruntea cuiva.Deşi nu merită asta.
Falsitatea poate cuprinde întreaga persoană, începând de la felul de a te îmbrăca, de la accesoriile pe care le poarţi, până la gesturi, limbaj, comportamente propriu-zise pe care le imităm şi nu sunt deloc constructive. Ne creăm o imagine, pe care vrem să o vadă cei din jurul nostru. Ne e teamă să fim cunoscuţi , să nu ne fie descoperite defectele? De ce ne ascundem sub o mască? Oare nu ştim că nici un fir de păr nu creşte fără voia lui Dumnezeu ?
Lumea răsplăteşte mai adesea aparenţele meritului decât meritul însuşi. Politeţea nu sugerează întotdeauna bunătate, echitate, complezenţă, gratitudine. Ea oferă însă aparenţele lor şi face să pară omul pe dinafară aşa cum ar trebui să fie pe dinăuntru.
Am văzut întotdeauna că pentru a reuşi în lume, trebuie să pari nebun sau să fii şmecher. Trebuie să ştii să te placă lumea. Oare ne foloseşte la ceva, dacă ne minţim pe noi înşine, dacă nu avem conştiinţa împăcată şi nu ne mai simţim bine în propria piele?
Cu toţii am auzit expresia că aparenţele înşeală. Probabil nu este întodeauna aşa, dar noi analizăm oamenii, şi mai grav, îi judecăm după ceva ce vedem, după aspectul fizic sau după cum ni se pare nouă că ar fi. Fiecare are o viziune personală asupra lucrurilor şi e bine să fie aşa, însă nu este mereu cea mai corectă. Facem adeseori greşeala de a ţine cont de părerea unui apropiat faţă de o anumită persoană sau situaţie, fără a ne convinge singuri. Şi e o mare greşeală, pentru că noi putem vedea altfel, dar nu ne dăm şansa asta. Şi avem de suferit mai târziu. Eu, cel puţin, am avut , fiindcă m-am lăsat înşelată de aparenţe, fără să incerc să cunosc totul personal.
În acest sens, vă dau un exemplu de actualitate, oarecum, pentru că e o situaţie constatată cu o zi în urmă. Schimbând canalele Tv, am dat peste o emisiune în care era invitată Daniela Gyorfi. Nu mă declar o mare fană, dar mi-am fixat atenţia asupra a ceea ce se discuta, mai precis despre viaţa ei. Şi am rămas foarte plăcut surprinsă.
Cu toţii am auzit de ea, sau poate unii i-au ascultat muzica. Nu e celebră pentru asta, din nefericire, ci mai mult fiindcă a pozat intr- o revistă pentru bărbaţi şi are mai multe operaţii. Asta e imaginea pe care ne-a afişat-o presa despre ea. Însă ceea ce nu ştim mulţi este că la şase ani a trebuit să treacă prin divorţul părinţilor şi peste patru ani mama ei a suferit un accident , iar ea a fost nevoită să muncească să se întreţină şi să îşi ajute şi mama. Aşa se explică poate compromisurile pe care a trebuit să le facă.
Deci...mult prea uşor judecăm, mult prea lesne aparenţele ne captivează şi suntem tentaţi să ne transformăm într-o persoană care nici nouă nu ne place. Să privim cu încredere în oglinda sufletului nostru! Să fim împăcaţi cu noi, cu aproapele şi mai ales cu Dumnezeu Căruia nu-i plac făţarnicii. Aşa cum am spus şi în alte articole : Fiţi sinceri cu voi înşivă!
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.”
(Evanghelia dupa Matei, 7,2)
Îmi amintesc că în manualul de psihologie pe care l-am studiat în liceu exista lecţia legată de identitatea eu-lui. Mi-a rămas în memorie fiindcă se vorbea practic de trei componente ale aceluiaşi eu, adică noi ca persoane umane avem trei înfăţişări: ceea ce suntem cu adevărat, ceea ce vrem să fim şi ceea ce vor alţii să fim şi să vadă la noi.
De-a lungul timpului, eu personal m-am confruntat cu problema identităţii, în mod special în adolescenţă, când se duce războiul cu tine şi cu lumea. Nu m-am luptat mult ca să mă cunosc şi să-mi dau seama ce fel de om vreau să fiu, însă tot timpul m-am confruntat cu „pretenţile” celorlalţi raportate la mine. Şi nu mă refer la familie, ci la colegi, profesori, prieteni sau mai puţin prieteni şi alte persoane cu care am intrat în contact. Acum , la maturitate, mă confrunt cu prefăcătoria, cu dorinţa semenilor de a părea ceea ce nu sunt, poate din teama de a nu fi acceptaţi ca atare sau poate fiindcă aşa le place să fie.
Să nu mă înţelegeţi greşit…Nu sunt eu în măsură să judec de ce un om se comporta aşa şi nu altfel, doar că nu-mi place să văd cum oamenii, sărmanii ,se mint singuri. Nu e uşor să-ţi clădeşti o personalitate, nu e uşor să placi celorlalţi şi cu toţii ne dorim să fim iubiţi, însă nu cred că trebuie să ne asimilăm comportamente care nu corespund felului nostru de a fi, doar ca să părem simpatici.
Este foarte adevărat că trebuie să fim severi sau cel puţin să părem. Asta ni se cere la şcoală, la locul de muncă, în propria familie, mai ales când eşti părinte. De multe ori, reuşim prin ‘’prelucrarea ‘’ noastră să devenim ceva indezirabil, mergând până la îndepărtarea de noi a celor care ne iubesc pentru ceea ce suntem. Devenim cu totul altceva de cum ne-am dorit şi suntem introduşi într-o categorie sau alta , fără să vrem. Se produce fenonemul social de punere a etichetei pe fruntea cuiva.Deşi nu merită asta.
Falsitatea poate cuprinde întreaga persoană, începând de la felul de a te îmbrăca, de la accesoriile pe care le poarţi, până la gesturi, limbaj, comportamente propriu-zise pe care le imităm şi nu sunt deloc constructive. Ne creăm o imagine, pe care vrem să o vadă cei din jurul nostru. Ne e teamă să fim cunoscuţi , să nu ne fie descoperite defectele? De ce ne ascundem sub o mască? Oare nu ştim că nici un fir de păr nu creşte fără voia lui Dumnezeu ?
Lumea răsplăteşte mai adesea aparenţele meritului decât meritul însuşi. Politeţea nu sugerează întotdeauna bunătate, echitate, complezenţă, gratitudine. Ea oferă însă aparenţele lor şi face să pară omul pe dinafară aşa cum ar trebui să fie pe dinăuntru.
Am văzut întotdeauna că pentru a reuşi în lume, trebuie să pari nebun sau să fii şmecher. Trebuie să ştii să te placă lumea. Oare ne foloseşte la ceva, dacă ne minţim pe noi înşine, dacă nu avem conştiinţa împăcată şi nu ne mai simţim bine în propria piele?
Cu toţii am auzit expresia că aparenţele înşeală. Probabil nu este întodeauna aşa, dar noi analizăm oamenii, şi mai grav, îi judecăm după ceva ce vedem, după aspectul fizic sau după cum ni se pare nouă că ar fi. Fiecare are o viziune personală asupra lucrurilor şi e bine să fie aşa, însă nu este mereu cea mai corectă. Facem adeseori greşeala de a ţine cont de părerea unui apropiat faţă de o anumită persoană sau situaţie, fără a ne convinge singuri. Şi e o mare greşeală, pentru că noi putem vedea altfel, dar nu ne dăm şansa asta. Şi avem de suferit mai târziu. Eu, cel puţin, am avut , fiindcă m-am lăsat înşelată de aparenţe, fără să incerc să cunosc totul personal.
În acest sens, vă dau un exemplu de actualitate, oarecum, pentru că e o situaţie constatată cu o zi în urmă. Schimbând canalele Tv, am dat peste o emisiune în care era invitată Daniela Gyorfi. Nu mă declar o mare fană, dar mi-am fixat atenţia asupra a ceea ce se discuta, mai precis despre viaţa ei. Şi am rămas foarte plăcut surprinsă.
Cu toţii am auzit de ea, sau poate unii i-au ascultat muzica. Nu e celebră pentru asta, din nefericire, ci mai mult fiindcă a pozat intr- o revistă pentru bărbaţi şi are mai multe operaţii. Asta e imaginea pe care ne-a afişat-o presa despre ea. Însă ceea ce nu ştim mulţi este că la şase ani a trebuit să treacă prin divorţul părinţilor şi peste patru ani mama ei a suferit un accident , iar ea a fost nevoită să muncească să se întreţină şi să îşi ajute şi mama. Aşa se explică poate compromisurile pe care a trebuit să le facă.
Deci...mult prea uşor judecăm, mult prea lesne aparenţele ne captivează şi suntem tentaţi să ne transformăm într-o persoană care nici nouă nu ne place. Să privim cu încredere în oglinda sufletului nostru! Să fim împăcaţi cu noi, cu aproapele şi mai ales cu Dumnezeu Căruia nu-i plac făţarnicii. Aşa cum am spus şi în alte articole : Fiţi sinceri cu voi înşivă!
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.”
(Evanghelia dupa Matei, 7,2)
femeia crestina si rugaciunea ei
Femeia creştină şi rugăciunea ei
Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei?
În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti, fac gesturi asemenea,de aceea societatea îi categoriseşte ca “gay”. Şi vor să-i mai şi acceptăm...
Femeile vor „egalitate” cu bărbatul, refuză concediul maternal, fac culturism, iar unele chiar îşi schimbă sexul ”pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor”. Dar nu de asta vreau să vă vorbesc...
Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port”.
Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice.Poate fi foarte frumoasă , dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.
Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi e mare iubitoare de Biserică. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia…
Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.
Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa.
Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie , se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.
Nu e deloc uşor să fii femeie . Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă…Însă bucuriile sunt pe măsură.
Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor…
Însă putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:
"La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc“. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?“ la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog“. „Şi cum te rogi?“ „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte“. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?“, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!“. Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare." ( sursa: http://femeiacrestina.blogspot.com/)
Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei?
În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti, fac gesturi asemenea,de aceea societatea îi categoriseşte ca “gay”. Şi vor să-i mai şi acceptăm...
Femeile vor „egalitate” cu bărbatul, refuză concediul maternal, fac culturism, iar unele chiar îşi schimbă sexul ”pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor”. Dar nu de asta vreau să vă vorbesc...
Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port”.
Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice.Poate fi foarte frumoasă , dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.
Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi e mare iubitoare de Biserică. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia…
Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.
Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa.
Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie , se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.
Nu e deloc uşor să fii femeie . Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă…Însă bucuriile sunt pe măsură.
Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor…
Însă putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:
"La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc“. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?“ la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog“. „Şi cum te rogi?“ „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte“. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?“, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!“. Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare." ( sursa: http://femeiacrestina.blogspot.com/)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)