De foarte multă vreme am vrut să abordez acest subiect, pentru că pe mine personal mă preocupă şi poate şi pe voi. A decis Dumnezeu când anume să fie momentul fiindcă nu prea îmi găseam cuvintele. De aceea mi- a dat şansa să particip duminică seară la Slujba Maslului de obşte, cu şapte preoţi.
Predica pe care a ţinut-o părintele a fost gând la gând cu ceea ce mă frământa pe mine. Nu pot să dezvălui identitatea preotului şi nici a Bisericii unde am fost, însă încerc să vă redau din memorie, cuvintele predicii:
“Iubiţi creştini, întotdeauna vine la predica preotul în faţă şi vă explică Evanghelia. Întotdeauna aşteptaţi ca el să vă răspundă prin cuvântul său la întrebările pe care vi le puneţi şi la problemele pe care le aveţi, pentru că cei mai mulţi veniţi la Sfânta Biserică să -L aflaţi pe Dumnezeu. Se presupune că noi, preoţii L-am aflat, prin viaţa proprie, prin ceea ce am studiat , şi mai ales avem privilegiul de a sta mai mult în casa lui Dumnezeu. La predică, harul se pogoară asupra noastră şi vă transmitem cuvântul de învăţătură, însă şi noi suntem oameni şi avem limite. De aceea vin şi vă cer să puneţi dumneavostră întrebări despre ceea ce vă preocupă , iar noi, în măsură în care putem şi ajutaţi de Dumnezeu, vă răspundem”. ( în acest moment s-a instalat în Biserică o tăcere mormântală..Nimeni nu a avut curaj să spună ceva. Ne-am obişnuit să ne “ghicească” preoţii gândurile…).
“Ei bine…Evanghelia şi scrierile Sfinţilor Părinţi sunt întotdeauna izvor de înţelepciune pentru noi. Ele nu se vor demoda niciodată. Problemele lumii sunt aceleaşi şi Mântuitorul Iisus Hristos ne- a lăsat leac pentru toate. Sfinţii Părinţi cuprind în scrierile lor preocupările lumii, chiar că dacă acum vremurile sunt altele. Desfrânarea e un păcat de 2000 de ani, chiar dacă azi are alte forme, şi sunt multe citate biblice care ne întăresc în lupta împotriva acestui păcat. Oamenii dintodeauna au muncit, şi-au făcut griji pentru familie, şi-au fracturat membrele şi au avut tot feluri de probleme. Nu e nimic nou pentru Biserică, să nu poată răspunde.
Oamenii se feresc să adreseze părintelui întrebările pe care îi frământă, de teamă sau ruşine, sau fiindcă nu se cuvine ori li se pare că nu e potrivit să se adreze unui om al Bisericii. Şi nu fac decât să rătăcească…Din dorinţa de a- L afla pe Dumnezeu, rătăcim chiar şi noi cei din Biserică. Şi rătăcind, uşor-uşor ne pierdem şi se împuţinează turma lui Hristos.
Preotul, prin predica sa poate atinge coarda sensibilă a mai multe suflete, însă nu poate ajunge la sufletul tuturor. Fiindcă suflete noastre sunt de patru feluri. aşa cum este foarte bine explicat la Matei, capitolul 13, în pilda semănătorului. Pe scurt: prima categorie de suflete - cele în care sămânţa cade lângă drum şi vin păsările şi o măcâncă. A doua categorie se referă la cele unde sămânţa cade în loc pietros, nu au pământ mult şi când se iveşte soarele se usucă. Alte seminţe cad între spini şi aceştia le innăbuşă. Şi ultima categorie - sufletele care au pământ bun şi sămânţa dă rod, mai mult sau mai puţin, după puterea fiecăruia.
Fraţilor, oamenii şi în special tinerii sunt preocupaţi de sexualitate şi nu au curajul să vorbescă despe asta. Noi nu putem să strigăm în gura mare ca păgânii, însă voi, fiecare puteţi veni la scaunul Spovedaniei să spuneţi ce păcate vă apasă sufletele şi trupurile.
În ultima vreme se tot discută de cancerul de col uterin şi unii dintre voi aţi fost forţaţi să vă vaccinaţi fetiţele, fără să fiţi informaţi asupra efectelor secundare. Puţini ştiţi că prin această vaccinare femeile pot fi sterile şi atunci nu se va mai împlini scopul căsătoriei.
Să nu credeţi că Biserica nu are un punct de vedere faţă de această problemă. Poate că ştiţi că virusul de care atâta se feresc autorităţile se transimte pe cale sexuală. Oare cum e posibil asta la fetiţele de 10-11? Ei bine, asta se promovează, ca să ne “educăm” copiii despre păcate de când sunt fragezi. Nimeni nu mai vorbeşte despre castitatea fecioarelor, a tinerilor în general. Biserica o face.E datoria noastră să vă spunem să aveţi grijă de trupurile voastre, să le preţuiţi şi aşa să salvaţi şi sufletele de la păcate. Să încercăm să- L aflăm pe Dumnezeu cu sufletul curat…”
Eu atât am putut să ascult fiindcă fiica mea şi- a pierdut răbdarea şi a trebuit să ies afară unde nu am mai auzit nimic, cu toate strădaniile mele. Dar cred ca am ascultat destul. Aceste cuvinte mi-au ajuns direct la suflet, m-au încurajat şi cu siguranţă părintele a sădit o sămânţă în sufletul meu. Sper să-mi dea Dumnezeu puterea sa o fac să rodească, să mă facă mai bună, să -mi schimbe viaţa în bine şi să duc mai departe cuvântul Lui, pe măsura puterii mele. Doamne ajută-mă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu